Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 148/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 148
Ședința publică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent PRIN MANDATAR - LL CONSULTANȚĂ & RECUPERĂRI și pe intimat " ", având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 547/S din 5 decembrie 2007 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen; legal timbrat;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, instanța constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial;
Prin sentința comercială nr. 547/5 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași - Comercial, Faliment s-a respins cererea introductivă formulată de creditorul prin mandatarul LL Consultanță and Recuperare B, privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr. 7702/99/08.10.2007, creditorul, prin mandatar, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 14.051,01 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații și penalități, conform contractului și anexelor acestuia, tabelului de calcul și facturilor anexate cererii, prezumând că neplata se datorează stării de insolvență.
Verificând cererea introductivă, se constată că aceasta nu îndeplinește condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Este adevărat că Legea nr. 85/2006 nu cere un titlu executoriu și că, potrivit art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, certitudinea creanței există nu numai atunci când este constatată printr-un titlu executoriu, ci și atunci când este constatată printr-un înscris sub semnătură privată, emanând de la debitor sau recunoscut de el, însă, în cauză dovada existenței creanței reclamate este discutabilă, întrucât facturile anexate nu îndeplinesc condiția impusă de art. 46 Cod comercial - aceea de a fi acceptate la plată de pretinsul cumpărător sau recunoscute de dânsul.
Contractul și anexele aflate la dosar probează existența unui raport juridic între părți care presupune îndeplinirea unor obligații reciproce, dar nu s-a făcut dovada existenței unei creanțe certe, din moment ce facturile nu poartă decât elemente de identificare a creditorului, astfel că suma din acestea nu reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile.
Prin urmare, în lipsa unei creanțe certe, ca una din condițiile necesare declanșării procedurii Legii nr.85/2006, cererea introductivă a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea prin mandatar ales LL Consultanță and Recuperare B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
Susține recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7, întrucât una din principalele atribuții ce revin judecătorului, respectiv judecătorului-sindic, este aceea de a motiva hotărârea dată. Norma legală care reglementează acest aspect este art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Astfel, se arată că în cuprinsul sentinței comerciale 547/S/05.12.2007, instanța consideră suficient pentru motivarea acesteia, invocarea unui singur text de lege ce nu este incident în cauză, precum și afirmația că nu s-a făcut dovada existenței unei creanțe certe.
În prezenta speță, susține recurentul, nu se poate face aplicare expresă a art. 46 pct. 3 Cod comercial, atât pentru faptul că obligațiile comerciale nu se probează în mod exclusiv și limitativ cu facturi acceptate (semnate), ci și cu înscrisuri sub semnătură privată (respectiv, toate înscrisurile semnate de debitoare, cererea de abonament, condițiile generale de furnizare, anexele de conectări multiple), cât și pentru faptul că societatea a primit aprobarea deținerii formularelor cu regim special privind activitatea financiară și contabilă prin adoptarea Ordinului nr. 2264/27.11.2001.
Ordinul nr. 2264/27.11.2001 permite societății SA să întocmească un singur exemplar tipărit (care va fi comunicat debitorului în conformitate cu dispozițiile Condițiilor Generale de Furnizare a Serviciului ) iar exemplarele necesare în contabilitate vor fi pe suport electronic. În această situație, existența semnăturii pe factură este imposibilă.
Recurentul consideră că superficialitatea tratării aspectelor ce au fost deduse judecații și neargumentarea incidenței motivelor de drept de care instanța înțelege să se folosească în acest dosar, are drept consecință pronunțarea unei sentințe comerciale viciate, ce contravine dispozițiilor legale în materie, fapt ce atrage vătămarea atât a recurentului, cât și a sistemului de drept.
Recurentul arată că, potrivit art. 304 alin. 9. Sentința comercială 547/S/05.12.2007 este dată cu încălcarea legii de drept substanțial întrucât instanța a făcut aplicarea greșită a legii, violând astfel principii generale de drept.
Astfel, în motivarea hotărârii date, instanța a invocat două texte de lege, respectiv art. 3 din Legea 85/2006 și art. 46 Cod comercial, ignorând cu desăvârșire spiritul legii în care acestea au fost emise.
1. Respingerea cererii creditorului în baza art. 3 din Legea 85/2006 este o măsură total nefondată și abuzivă, întrucât creditoarea, prin înscrisurile depuse, a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în concordanță cu art. 379 Cod procedură civilă.
Astfel, înscrisul constatator al creanței și în temeiul căruia creanța a fost solicitată îl reprezintă Contractul de abonament la serviciul seria I nr. -.
Pentru serviciile de telecomunicații prestate de către debitoarei au fost emise facturi fiscale în valoare de 1.748,85 RON, facturi care în baza art. 5.1. din Contract "Sumele înscrise în factură se vor considera asumate de abonat la data emiterii facturii, chiar dacă factura a fost sau nu a fost, din orice motiv, comunicată acestuia. Sumele se consideră a fi asumate de către abonat în baza semnăturii date pe prezentul Contract."
Nici până la data prezentă debitoarea nu a înțeles să își onoreze angajamentul asumat, trecând mai mult de 30 de zile de la data scadentă prevăzută în facturile fiscale, respectiv 426 de zile.
Se face precizarea că art. 5.1. din Contract "Sumele înscrise în factură se vor considera asumate de abonat la data emiterii facturii, chiar dacă factura a fost sau nu a fost, din orice motiv, comunicată acestuia. Sumele se consideră a fi asumate de către abonat în baza semnăturii date pe prezentul Contract" a fost introdus în cuprinsul Condițiilor Generale de Furnizare a Serviciului cu rolul de a produce efecte juridice (potrivit regulii de interpretare "Convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres în ele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa" i nu de a fi ignorat în mod absolut de către instanță.
În condițiile în care în actul de creanță este stipulat, pentru acoperirea creditorului de reaua credință a debitorului, că facturile se consideră asumate de la data facturării, consideră că cerința certitudinii creanței este îndeplinită.
Este notoriu faptul că în cazul serviciilor de telefonie mobilă, de furnizare a gazelor naturale sau electricitate. facturile emise nu trebuie în mod imperios semnate, atât timp cât ele pot fi probate și cu înscrisuri sub semnătură privată, respectiv contract.
Pentru identitate de rațiune, are dreptul de a factura serviciile prestate într-un sigur exemplar tipărit (cel care e transmis abonatului) iar exemplarele 1 și 2 pe suport electronic, astfel încât este exclusă ipoteza semnării exemplarului pe care il deține societatea (anexa 1).
Mai mult, se poate observa în cadrul cererii introductive că au fost solicitate penalități de întârziere și pentru facturile plătite efectiv, astfel că ceea ce este discutabil în cadrul acestui litigiu este tocmai motivarea instanței de fond, care nu a vrut să observe că o parte din facturile emise, chiar nesemnate în sensul art. 46 alin. Cod comercial, au fost achitate, deci recunoscute la plată. Iar la o simplă analiză a facturilor plătite și a facturilor neacceptate se poate observa ca nu dețin modificări majore ale elementelor de identificare sau semnătura debitorului.
În cadrul Condițiilor Generale se stipulează ca asumarea facturilor fiscale "nu exclude dreptul abonatului de a contesta factura în termenul legal." iar dispozițiile art. 10.1 din același contract dispun ca: "Orice reclamație a abonatului în legătură cu serviciul sau valoarea facturilor se va comunica către în scris, în termen de 45 de zile".
Precizează recurentul că debitoarea nu a contestat în termen de 45 de zile facturile fiscale neachitate, recunoscând în acest fel caracterul cert al creanței.
În concluzie, recurentul consideră că debitorul nu trebuie să semneze în mod expres facturile primite, însă în cazul în care nu e mulțumit de calitatea serviciilor poate face reclamație, aceasta fiind singura modalitate de contestare a caracterului cert al creanței.
Prin urmare, toate aceste înscrisuri, Condițiile Generale de Furnizare a serviciului, facturile fiscale, reprezintă documentele justificative, care determină cu exactitate cuantumul creanței creditoarei, înscrisuri recunoscute și asumate de către aceasta prin semnătură, fiindu-i astfel opozabile.
Din cuprinsul înscrisurilor semnate și asumate de către debitoare, respectiv Cererea de abonament și Condițiile Generale de Furnizare a serviciului anexate la dosarul cauzei, rezultă fără urmă de îndoială caracterul lichid al creanței, cuantumul acesteia fiind determinat conform art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă.
Recurentul susține că, întrucât de la data scadentă prevăzută în facturile fiscale pentru achitarea sumelor a trecut mai mult de 30 de zile, consideră că este îndeplinită cerința art. 3 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, respectiv creanța este exigibilă.
Analizând în mod concret, rezultă faptul că temeiul creanței este un act juridic ce respectă dispozițiile legii, respectiv creanța este certă, lichidă și exigibilă:
1. creanța este certă atunci când existența ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanței recunoscut de debitor, deci când existența creanței este neîndoielnică; Condițiile generale reprezintă act juridic recunoscut de către debitor prin semnarea și ștampilarea acestuia;
2. creanța este lichidă, întrucât cuantumul creanței principale (debitul) este prevăzut în mod expres în facturile fiscale, iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere consideră că și acestea îndeplinesc cerința lichidității (câtimea este determinabilă) că urmare a faptului că în contract este prevăzută penalitatea de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Este cunoscut faptul că datoriile care au ca obiect sume de bani sunt întotdeauna lichide;
3. creanța este exigibilă, deoarece facturile fiscale prevăd data scadentă pentru fiecare factură astfel: 03.05.2006, 04.07.2006, 03.08.2006, 03.09.2006. întrucât recurentul a introdus cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadentă, consideră că îndeplinește întocmai cerințele prevăzute de Legea 85/2006.
Conform jurisprudenței și doctrinei de specialitate, certitudinea creanței nu există numai atunci când se constată printr-un titlu executoriu, hotărâre judecătorească sau efect de comerț (cambie, bilet la ordin sau cec) ci și atunci când se constată printr-un înscris sub semnătură.
Întrucât hotărârea dată nu poate fi atacată cu apel, în baza art. 3041Cod procedură civilă recurentul invocă nelegalitatea respingerii cererii de insolvență, pentru următoarele motive:
a) debitorul poate contesta deschiderea procedurii insolvenței prin trei elemente esențiale: existența fondurilor bănești suficiente pentru acoperirea datoriilor, neîndeplinirea cerințelor privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea datoriilor și neîndeplinirea plafonului minim al creanței;
) în dosarul nr- - debitoarea nici măcar nu a înțeles să depună contestație în termenul legal, astfel că, potrivit practicii și literaturii de specialitate, acest fapt echivalează cu o recunoaștere a stării de insolvență a debitorului.
Recurentul susține că, deși în cadrul reglementarii executării obligațiilor, regula generală este că acesta se realizează de bunăvoie, executarea obligațiilor nu poate fi lăsată la latitudinea debitorului. Atât timp cât legea recunoaște și garantează, atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, drepturi subiective și interese legitime, punând la dispoziția acestora mijloace legale de realizare a lor, consideră recurentul că cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență față de societatea a fost în mod temeinic formulată și înaintată spre competentă soluționare.
Conform jurisprudenței și literaturii de specialitate, procedura insolvenței reprezintă o formă organizată de apărare a creditorului împotriva debitorului insolvent, al cărui eșec în îndeplinirea obligațiilor sale bănești reprezintă un pericol atât la adresa creditorilor săi, cât și a circuitului comercial.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea 85/2006 "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".
Starea de insolvență a societății întrunește condițiile insolvenței iminente întrucât sunt îndeplinite în mod cumulativ elementele prevăzute de Legea 85/2006: debitorul nu a putut plăti la data scadenței datoriile exigibile angajate, ca urmare a lipsei de fonduri bănești la data scadenței, cuantumul creanței este superior valorii prag de 10.000 RON (conform art. 3 alin. 1 pct. 12 creanța este certă, lichidă și exigibilă, termenul de plata a sumelor restante a depășit 30 de zile - conform art. 3 alin. 1 pct. 6 și debitorul nu a mai fost supus procedurii insolvenței în ultimii 5 ani (conform art. 30).
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, hotărârea atacată cuprinzând în considerentele sale toate elementele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii, privind deschiderea procedurii insolvenței, împotriva debitorului.
Astfel, judecătorul sindic își motivează soluția respingerii cererii creditorului-recurent pe faptul neîndeplinirii în speță a condițiilor impuse de art. 46 Cod comercial, referitoare la acceptarea la plată de către debitor sau recunoașterea de către acesta a facturilor anexate de creditor cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă referitoare la pronunțarea sentinței cu aplicarea greșită a legii nu este fondat. Așa fiind, se reține că, în speță, în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt întrunite condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, cerință obligatorie pentru declanșarea procedurii insolvenței. Prin urmare, judecătorul - sindic nu a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a reținut că în speță nu e îndeplinită condiția prevăzută de art. 46 Cod comercial, deoarece creditorul - recurent nu a făcut dovada că facturile anexate sunt facturi acceptate de către debitorul - intimat.
Deși recurentul - creditor în susținerea caracterului cert al creanței se prevalează de prevederile art. 5 din contractul încheiat între părți, aceste prevederi contractuale nu pot fi interpretate ca echivalând cu o acceptare la plată a facturilor în sensul îndeplinirii condiției prevăzute în art. 46 din Codul comercial, câtă vreme același articol conține prevederi care dau debitorului intimat dreptul de a contesta sumele datorate. Astfel, creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, așa încât asupra ei să nu existe nici un litigiu. Însă recurentul invocă în dovedirea temeiniciei cererii sale un contract încheiat între părți, care generează drepturi și obligații reciproce, iar efectele acestuia în ceea ce privește părțile contractante nu pot fi examinate în cadrul procedurii insolvenței, ci pe calea unei acțiuni în justiție promovate conform dreptului comun
Prin urmare, toate criticile recurentului - creditor în acest sens sunt nefondate, creanța sa neîntrunind condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față și va menține, ca legală și temeinică, sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de, prin mandatar comercial LL Consultanță & Recuperări B, împotriva sentinței comerciale nr. 547/S din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
30.04.2008
Tribunalul Iași
Judec. sindic
B G
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
