Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 147/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 147
Ședința publică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent LEASING ROMÂNIA, recurent BROKER DE asigurare și pe intimat " - " I, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 493/S din 15 noiembrie 2007 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen, legal timbrat;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, instanța constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 493/S din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția comercială - s-a respins cererea formulată de creditorii Leasing Romania și Broker de Asigurare, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Constată că prin cererea comună înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr.7674/99/08.10.2007, creditorii Leasing România A. și Broker de Asigurare a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul lași pentru recuperarea unei creanțe în sumă totală de 11.341,04 lei din care suma de 8.705,65 lei reprezentând rata de leasing restante calculate conform art. 6 pct. 6.4 din contractul de leasing încheiat cu debitorul și suma de 2.635,39 lei rate prime de asigurare casco neplătite.
În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 1 din Legea nr.85/2006, cererea creditorului s-a comunicat debitorului și s-a dispus citarea acestuia la sediul social înscris la registrul comerțului, fără a se formula contestație.
Verificând, din oficiu, cererea introductivă, se constată că aceasta nu îndeplinește cerința existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, condiție obligatorie pentru declanșarea procedurii insolvenței.
Chiar dacă Legea nr. 85/2006 nu cere un titlu executoriu, prevederile art. 3 pct. 6 impun ca insolvența să privească o datorie certă, lichidă, exigibilă și opozabilă debitorului, fiind deci obligatoriu a se proba caracterul cert al creanței respective.
În cauză, existența creanței reclamate este discutabilă din punct de vedere juridic întrucât facturile anexate, documente întocmite unilateral de creditor și care poartă doar semnătura acestuia, nu îndeplinesc condiția impusă de art. 43 Cod comercial - aceea de a fi acceptate la plată de pretinsul utilizator, astfel că sumele înscrise în respectivele documente nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă.
Creditorul justifică legitimitatea și valoarea creanței reclamate pe prevederile art. 6 pct. 6.4 din contractul de leasing nr. -/- din 17.11.2006, încheiat cu debitorul și în care la art. 6 pct. 6.3 s-a prevăzut într-adevăr dreptul unilateral al acestuia de a rezilia contractul - înainte de termen - pentru neexecutare pentru motivele acolo precizate însă în cadrul procedurii insolvenței, nu se poate examina decât dacă sunt îndeplinite condițiile legii pentru declanșarea ei la cererea creditorului, nu și probleme de fond, respectiv dacă respectivul contract a "încetat înainte de termen" (deși contractul nu prevede un termen de derulare iar încetarea nu poate interveni decât pentru imposibilitate fortuită de executare ) sau a fost desființat prin reziliere precum și efectele ce se produc în aceste situații.
Prin urmare, în lipsa unei creanțe care să fie cumulativ certă, lichidă și exigibilă, nu se justifică începerea procedurii, motiv pentru care cererea creditorului urmează a fi respinsă.
Împotriva acestei sentința au declarat recurs Leasing Romania și Broker de Asigurare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
În fapt, Leasing România în calitate de locator/proprietar a încheiat cu societatea, contractul de leasing numărul -/-, având ca obiect dreptul de folosință a unui autovehicul marca Volkswagen Passat 2.0, serie șasiu - închiriat în sistem leasing de către aceasta.
De la data încheierii contractului și după achitarea avansului, societatea nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de leasing, deși art. 4 pct. 4.5. prevede că: "Ratele de leasing si primele de asigurare trebuie să fie plătite în contul specificat de către Leasing România, respectiv Broker Asigurări, cel mai târziu în a zecea zi calendaristică de la data facturării.
Prin intermediul executorului judecătoresc, debitoarea a fost notificată, la sediul societății, să achite debitul reprezentând rate de leasing restante, rate prime de asigurare casco restante și penalități, dar nu și-a respectat toate aceste obligații asumate prin contractul de leasing, fapt pentru care a fost reziliat contractul de leasing încheiat cu societatea recurentă.
1. Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod proc. civ. "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia", pentru următoarele considerente:
Instanța de fond nu a luat în considerare la soluționarea cererii întreg probatoriul depus la dosarul cauzei din care reiese foarte clar debitul înregistrat la contractul de leasing nr. -/- de către societatea, și anume 11.341,04 Lei care reprezintă 6 () rate de leasing restante și 6 (șase) rate de prime de asigurare casco restante.
Un alt aspect pe care instanța de fond nu l-a luat în considerare este acela al neîndeplinirii obligației esențiale și principale asumate prin contractul de leasing, aceea de plată a ratelor de leasing restante timp de 6 luni calendaristice, debitoarea încetând plățile față de societatea noastră de aproximativ 180 (o sută optzeci) deci cu mult mai mult decât termenul minim prevăzut de lege și anume 30 (treizeci) de zile.
Totodată, starea de insolvență a debitoarei rezultă și din faptul că debitoarea nu a contestat starea de insolvență în care se află, recunoscând în mod tacit faptul încetării plăților fată de societatea recurentă.
2. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 " când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", întrucât, instanța de fond, în mod eronat a constatat faptul că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței, și anume caracterul cert al creanței, fără să ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este "acela a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile".
Susține recurenta că față de societatea sa, debitoarea și-a încetat plățile de aproximativ 180 (o sută optzeci) de zile prin neachitarea ratelor de leasing restante și a ratelor prime de asigurare casco restante la scadență, în conformitate cu contractul de leasing nr. -/-, deci cu mult mai mult decât termenul legal de 30 (treizeci) de zile prevăzut de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Deși art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing modificată prin Legea nr. 287/2006 prevede că: "Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing", utilizatoarea cu rea credință a refuzat să-și execute obligațiile.
Creanța este certă, deoarece este constatată prin facturile emise și neachitate conform contractului de leasing;
Creanța este lichidă și constă în aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume în lei, pe care debitorul nu o poate efectua "cu fondurile bănești disponibile la data scadentei" (art. 3 pct.1 lit. b din Legea 85/2006);
Creanța este exigibilă deoarece termenele de plată au expirat, iar pentru plata acesteia societatea noastră poate obține intervenția coercitivă a forței publice.
3. Se mai invocă faptul că instanța de fond, fără temei legal le-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată împotriva debitoarei și greșit a reținut faptul că facturile prezentate ca dovadă nu poartă ștampila debitoarei și semnătura de primire, nefiind acceptate la plată, întrucât potrivit art. 155 pct. 5 și 6 din Codul Fiscal: "semnarea și ștampilarea facturilor nu sunt obligatorii".
Astfel, instanța de fond constată caracterul incert al creanței recurentei raportându-se la faptul că nu sunt semnate de către societatea debitoare facturile anexate la dosarul cauzei, interpretând în mod eronat dispozițiile art. 46 din Codul Comercial, căci acceptarea facturilor nu este similară cu semnarea lor de către debitoare.
Recurenta reține faptul că facturile au fost primite, recunoscute și acceptate la plată de către societatea debitoare, deși nu poartă ștampila și semnătura acesteia, condiția certitudinii creanței fiind constatată printr-un înscris sub semnătură privată recunoscut de către debitor, căci potrivit art. 379 alin. 3 din Codul d e procedură civilă: "Creanța certă este aceea a cărei existentă rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau de dânsul".
De asemenea, menționează recurenta că societatea debitoare a cunoscut și acceptat încă de la încheierea contractului de leasing cuantumul fiecărei rate de leasing, precum și termenul scadent al acesteia, având posibilitatea să le achite chiar în eventualitatea în care nu ar fi primit facturile emise de societate n baza scadențarului emis către aceasta încă de la încheierea contractului de leasing.
Mai mult decât atât, cuantumul creanței recurentei poate fi stabilit cu certitudine întrucât este alcătuit din fiecare de leasing și de prime de asigurare casco restante aferente contractului de leasing nr. -/-.
Se arată că societatea debitoare nu a mai achitat nici o de leasing încă din luna aprilie 2007, așa cum reiese din situația de plăti anexată dosarului cauzei, în tot acest timp utilizând pe nedrept autovehiculul care este proprietatea societății recurente.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, acesta este nefondat întrucât criticile aduse nu se încadrează în sfera de aplicare a acestui motiv. Astfel prima instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, cerință obligatorie pentru declanșarea procedurii insolvenței. Prin urmare, instanța de fond nu a dat o interpretare greșită actului dedus judecății și nici nu schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
De asemenea și motivele de recurs care critică hotărârea primei instanțe în ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 31 și art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondat.
Se reține că în mod corect prima instanță constatat că în speță facturile anexate - documente întocmite unilateral de creditor - nu poartă semnătura debitorului - deci nu îndeplinesc condiția de a fi acceptate la plată de pretinsul utilizator, așa încât creditorul - recurent nu are o creanță care îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru executarea silită a creanțelor, așa cum dispune art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă.
Astfel, creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, astfel încât asupra ei nu există nici un litigiu. Ori, în speță, recurenta invocă dispozițiile art. 15 din nr.OG 51/1997, dispoziții care se regăsesc și în dispozițiile art. 6 pct. 6.3 ale contractului de leasing. Însă rezilierea contractului de leasing în temeiul dispozițiilor art. 6 pct. 6.3 din acest contract, și efectele acestei rezilieri, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, nu pot fi examinate în cadrul procedurii insolvenței, ci pe calea unei acțiuni în justiție promovate conform dreptului comun.
Prin urmare, toate criticile recurentei în acest sens sunt nefondate, creanța sa neîntrunind condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Așa fiind, în temeiul dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față și va menține, ca legală și temeinică, sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Leasing Romania B și Broker de Asigurare B împotriva sentinței comerciale nr. 493/S din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Iași, judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
17.04.2008
Tribunalul Iași
Jud. sindic
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
