Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 155/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- (Număr în format vechi 455/F/-)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 155

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de lichidatorul BNP CONSULT C împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG J- CF R- prin administrator special și intimatele creditoare AVAS B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI, SC SA M prin lichidator, și DGFP G și SC SRL C, având ca obiect procedura insolvenței recurs la încheiere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta BNP CONSULT C prin delegat, intimatele creditoare MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI prin avocat și DGFP G prin consilierii juridici și, lipsind intimata debitoare SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG J și intimatele creditoare SC SRL ȘI AVAS

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare, acordându-se cuvântul părților prezente.

Avocat pentru recurentul lichidator depune la dosar cerere de renunțare la judecata recursului.

Delegat Iaî nvederat că lichidatorul debitoarei SC SA Tg J, BNP CONSULT C, a fost înlocuit cu B, conform extrasului de pe site al sentinței nr.203 din 20.02.2008, desemnat de adunarea creditorilor din 27.12.2007.

Față de susținerile respective, Curtea dispune modificarea corespunzătoare a conceptei.

Delegat pentru lichidatorul învederează că renunță la judecata recursului.

Avocat pentru creditoarea Ministerul Economiei și Comerțului, cât și consilierii juridici și pentru creditoarea DGFP solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecata recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin încheierea din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr- a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 2,3,4 din Legea 85/2006 invocată de lichidatorul judiciar BNP CONSULT

În considerentele sentinței sus-menționate, judecătorul sindic reținut că lichidatorul judiciar nu are calitate procesuală activă în invocarea excepției de neconstituționalitate, neavând calitate procesuală activă în a solicita anularea hotărârii adunării creditorilor.

De asemenea, judecătorul sindic a reținut faptul că procedura reglementată de legea privind procedura insolvenței este o procedură colectivă, concursuală a tuturor creditorilor recunoscuți, iar organele chemate să aplice procedura, între care și lichidatorul, trebuie conform art. 5alin. 2 din Legea 85/2006 să asigure efectuarea cu celeritatea actelor și operațiunilor prevăzute de această lege, iar prin formularea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate lichidatorul împiedică realizarea cu celeritatea prevăzută de lege a operațiunilor de recuperare a creanțelor de către creditori, determinând tergiversare excesivă a procedurii.

Împotriva încheierii din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr- a declarat recurs lichidatorul judiciar BNP CONSULT

Criticile recurentului s-au referit la faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că lichidatorul judiciar nu are calitate procesuală activă în invocarea excepției de neconstituționalitate, deoarece Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

La termenul de judecată din data de 19.02.2008 s-a dispus conceptarea în cauză SC SRL în loc de SC SA M, având în vedere că potrivit contractului de cesiune nr. 37/22.01.2007, creanța deținută de SC SA M a fost cedată în favoarea SC SRL.

În ședința publică din data de 26.02.2008, lichidatorul judiciar, prin apărător ales, a depus cerere de renunțare la judecata recursului.

Curtea, având în vedere cererea recurentului prin apărător ales precum și dispozițiile art. 246 pr. civ., urmează a lua act că recurentul renunță la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act că renunță la judecata recursului lichidatorul B cu sediul în B,-, sector 1, împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG J- CF r- prin administrator special cu domiciliul în Tg J,--15, Județul G și intimatele creditoare Avas B Cu Sediul În B,--11, sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI cu sediul în B, SC SA M prin lichidator cu sediul în C,-,.46,.1,.1 Județul D, și DGFP G cu sediul în Tg J,- SC SRL C cu sediul în C, Str.- -, Județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red. jud.AR/13.03.2008

Jud.fond

Tehnored.VS/4 ex.

29 Februarie 2008

Președinte:Carmen Popescu
Judecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 155/2008. Curtea de Apel Craiova