Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1659/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1659
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea SC SRL, cu sediul în G, str. A, -A, jud. G împotriva sentinței nr. 348 din data de 5 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu debitoarea SC - SRL, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6,. 8,. 8, jud. D, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum total de 20 lei, potrivit chitanțelor nr. 47189BRD/15.07.2009 și 84448BRD/12.11.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-creditoare SC SRL și intimata-debitoare SC - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat, după care,
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- creditoarea SC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC - SRL pentru o creanță în valoare de 10.157 lei, reprezentând contravaloare marfă, conform actelor anexate cererii. Considerând că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, creditoarea a solicitat declanșarea procedurii insolvenței față de societatea debitoare.
Examinând cererea creditoarei, prin prisma dispozițiilor art. 3 pct. 12 din legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 277/2009, tribunalul a constatat că pentru a se putea declanșa procedura insolvenței împotriva societății debitoare, cuantumul minim al creanței pretinse de creditoare trebuie să fie de cel puțin 30.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie.
Întrucât cererea creditoarei, în ceea ce privește valoarea prag a creanței, se situează sub minimul prevăzut de lege, judecătorul sindic, prin sentința nr. 348 pronunțată în data de 5 octombrie 2009, a respins cererea de deschidere a procedurii falimentului, formulată de creditoarea SC SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC - SRL.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs creditoarea SC SRL, criticând hotărârea pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, la data la care a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv data de 16.07.2009, creanța acestei societăți îndeplinea condițiile prevăzute de lege, în vigoare la acea dată, care stabileau cuantumul minim al creanței, respectiv 10000 lei.
În aceste condiții, dat fiind momentul modificării legii și data formulării cererii, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare:
Din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că cererea a fost formulată de creditoare la data de 16 iulie 2009, anterior modificării legii privind cuantumul creanței, situație în care urmează a se pune în discuție aplicarea legii în timp.
În cazul în speță, este de reținut că funcționează principiul neretroactivității legii civile, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, excepție făcând numai legea penală mai favorabilă.
În aceste condiții, având în vedere legea aplicabilă la momentul formulării cererii, urmează a se reține că instanța de fond în mod eronat a judecat cauza potrivit modificării intrate în vigoare ulterior formulării cererii, situație în care se va casa hotărârea pronunțată și se va trimite cauza la instanța de fond pentru a se pronunța prin prisma normelor existente în vigoare la data formulării cererii.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea SC SRL, cu sediul în G, str. A, -A, jud. G împotriva sentinței nr. 348 din data de 5 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu debitoarea SC - SRL, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6,. 8,. 8, jud. D, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - - - - -
Operator date cu caracter personalGrefier
Număr notificare 3120
Red. / - 5 ex./ 22.12.2009
Dosar fond -- Tribunalul Dâmbovița
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|