Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1396/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- (Număr în format 54/F/-)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 1396

Ședința publică de la 12 2009

PREȘEDINTE: Mariana Moț

JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului formulat de administratorul social, împotriva sentinței nr. 580 pronunțate de Tribunalul Dolj, la data de 22 mai 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC GRUP SRL C PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns delegat Fl. pentru LICHIDATORUL JUDICIAR, lipsind administratorul social.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se prezintă fiul administratorului social care depune chitanța nr. --316-0012 reprezentând plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar mobil de 0,15 lei.

Curtea constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.

Delegat Fl. în calitate de reprezentant al lichidatorului debitoarei GRUP SRL C pune concluzii de respingere a recursului și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj ca temeinică și legală.

CURTEA:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 580/22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a admis cererea lichidatorului judiciar C și a fost obligată pârâta să achite debitoarei suma de - lei, reprezentând pasivul neacoperit al acesteia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin scrisoare recomandată i-au fost solicitate pârâtei documentele contabile la 13.11.2006, cât și la 20.03.2007. La 09.05.2007, au fost predate lichidatorului judiciar registrul de casă pentru decembrie 2002 și 2003, niște chitanțe și bonuri fiscale chitanțiere, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat cu această ocazie.

S-a mai reținut că potrivit Legii contabilității, organizarea evidenței contabile a societății comerciale este atribuită administratorului acesteia, lipsa documentelor contabile este imputabilă pârâtei, care a împlinit această funcție anterior intrării SC GRUP SRL în procedura insolvenței. Pe altă parte, potrivit art. 138 (1) lit. d din Legea 85/2006, inexistența contabilității face parte dintre faptele cauzatoare ale stării de încetare de plăți.

Împotriva sentinței a declarat recurs administratorul social, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a arătat că a devenit administrator al SC GRUP SRL în cursul anului 2004, deținând calitatea și de asociat unic. Cu toate că a avut calitatea de administrator nu a efectuat acte de administrare sau de dispoziție, împuternicind pe fiul său, la data de 04.03.2004.

Prin sentința recurată s-a antrenat răspunderea pentru nedepunerea documentelor contabile, însă acestea nu au intrat în posesia recurentei, fiind preluate de mandatar încă de la data intrării sale în societate.

S-a reținut greșit că recurenta pârâtă a săvârșit fapta prevăzută la art.138 lit.d din Legea 85/2006, prin faptul că nu a ținut contabilitatea conform legii, deoarece societatea a fost administrată de în baza mandatului conferit în acest sens.

Față de situația expusă, recurenta pârâtă a susținut că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii sale, respectiv că nu a săvârșit fapta prevăzută de art.138 lit.d din lege și nu a creat starea de insolvență prin activitatea sa.

S-a depus la dosar copia contractului de mandat din 04.03.2004.

Recursul este nefondat.

Răspunderea administratorului social a fost antrenată în temeiul art.138 lit.d din Legea 85/2006, prezumându-se că nu s-a ținut contabilitatea conform legii, concluzie dedusă din faptul că nu s-au predat documentele contabile solicitate de lichidatorul judiciar.

Contabilitatea constituie o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și a capitalurilor, asigurând totodată, înregistrarea cronologică și sistematică a informațiilor financiare. Lipsa unei astfel de activități duce în mod evident la crearea stării de insolvență.

Potrivit art.10 din Legea nr.82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității unei societăți comerciale revine administratorului social, iar prin procura invocată de recurentă s-a convenit împuternicirea numitului ca în numele și pe seama acesteia să o reprezinte în cadrul societății, fiind desemnat, printre altele, să coordoneze compartimentul financiar contabil.

De esența contractului de mandat este încheierea unuia sau mai multor acte juridice pe seama altei persoane, iar înscrisul din 04.03.2004 depus de recurentă, conține clauze specifice acestui tip de contract.

Dispoziția de coordonare a compartimentului financiar contabil constituie un act material (și nu un act juridic) în sarcina mandatarului, realizat în numele și pe seama administratorului social. În raport cu terții, efectele actelor juridice și materiale în cazul mandatului cu reprezentare se răsfrâng asupra mandantului.

Chiar dacă administratorul social l-a desemnat pe mandatar să realizeze și acte materiale, aceasta nu înseamnă că este exonerat de obligația legală privind organizarea și conducerea contabilității, astfel că răspunderea sa nu este înlăturată.

În consecință, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de administratorul social, din comuna, județul D, împotriva sentinței nr. 580 pronunțate de Tribunalul Dolj, la data de 22 mai 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC GRUP SRL C PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în C,-,. 1, camera 3, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

13 2009

Red. Jud,D /09.12.2009

Jud. fond.

Ex.3 tehnored.

Președinte:Mariana Moț
Judecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Angela Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1396/2009. Curtea de Apel Craiova