Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 307/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.307
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Tudose Ana
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de creditoarea SC LEASING SA ( fostă SC ROMANIA, cu sediul la, și Asociații, în B, sector 2, Amiral, nr. 5, și debitoareaSC SRL, cu sediul în com., sat de, județul D, împotriva sentinței nr.481 din data de 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu lichidatorul judiciarCABINET DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în Târgoviște,. 25,. B,. 24, județul
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitatea recurentei-debitoare SC SRL să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22 februarie 2010, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr-, la 19.06.2009, creditoarea SC Leasing SA B, a solicitat declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, pentru o creanță în valoare de 12.832,10 Euro, reprezentând echivalentul în lei din data plății, la care se adaugă suma de 2510,64 lei, reprezentând cheltuieli de executare și cheltuieli suplimentare cu asigurarea RCA.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 16.09.2003 a încheiat cu debitoarea Contractul de leasing nr.-MC 03, al cărui obiect l-a constituit un autovehicul IVECO și un semitrailer pentru care a emis facturi fiscale în valoare de 12.832,10 euro.
La dosarul cauzei creditoarea a depus copia contractului de leasing financiar menționat în cererea introductivă, însoțit de facturile fiscale și acte care evidențiază creanța pe care o pretinde de la debitoare.
La data de 26.10.2009, debitoarea a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței prin care a solicitat respingerea acestei cereri, întrucât creanța pretinsă de creditoare nu este certă, lichidă și exigibilă.
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentința nr.481 din 24.11.2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins ca tardivă, contestația formulată de debitoarea SC SRL, a admis cererea formulată de creditorul SC Leasing SA și, în temeiul art.32 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC; în temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței, numit administrator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvență, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție lunară de 2000 lei; în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului SC SRL, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în vederea efectuării mențiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
De asemenea, a pus în vedere administratorului judiciar prevederile art.252 din Legea nr.31/1990, republicată și a dispus menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar; a fixat limită pentru depunerea creanțelor la 12 ianuarie 2010; a fixat termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, la 2 februarie 2010; a fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații la 16 februarie 2010 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor, la 26 februarie 2010, a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 8 februarie 2010, ora 10,00 la sediul Tribunalului Dâmbovița și convocarea creditorilor debitorului, a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
Totodată, a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești urmând a fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art.33 alin. 2 din Legea nr.85/2006, contestația formulată de debitoare este tardiv formulată, întrucât termenul pentru depunerea contestației este de 10 zile de la primirea cererii formulate de creditoare, ori, din actele dosarului rezultă că cererea creditoarei a fost comunicată societății debitoare la data de 25.06.2009, iar contestația a fost formulată la 26.10.2009, deci cu mult termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Împotriva sentinței a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât creditoarea a solicitat declanșarea procedurii insolvenței la data de 19.06.2009, însă, la data solicitării deschiderii procedurii insolvenței, așa cum a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar, aceasta achitase din totalul debitului datorat, suma de - lei, rămânând de plată suma de 20232,98 lei, până la data pronunțării sentinței, debitoarea a mai achitat suma de 19.000 lei, rămânând de o datorie de 1273,76 lei. La data depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv 19.06.2009, pragul cerut de lege pentru deschiderea procedurii era de 30.000 lei, condiție ce nu era îndeplinită, întrucât societatea debitoare mai datora doar suma de 20.273,76 lei.
Se mai arată că, deși debitoarea a depus contestația peste termenul legal, instanța de fond trebuia să aibă în vedere probele administrate, plățile efectuate, precum și faptul că societatea debitoare nu se află în stare de insolvabilitate.
Împotriva aceleiași sentințe a promovat recurs și creditoarea SC Leasing SA (fostă SC România, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul numirii ca administrator judiciar a societății de insolvență propusă de aceasta, respectiv și, ulterior, transferarea în sarcina acestuia a obligațiilor menționate în dispozitivul sentinței recurate și modificarea termenelor limită stabilite de instanță.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că instanța trebuia să aibă în vedere cererea sa expresă depusă ulterior cererii de deschidere a procedurii insolvenței prin care a solicitat numirea în funcția de administrator judiciar al debitoarei SC SRL, a societății de insolvență.
Apreciază recurenta că ignorarea solicitării creditorului la cererea căruia se deschide procedura insolvenței aduce atingere nu numai unui drept propriu al acestuia, conferit de art. 11 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, dar constituie și o încălcare a obligației instanței de a da curs unei asemenea cereri.
S-a mai susținut de recurentă că instanța, soluționând cererea de numire a administratorului judiciar, trebuia să motiveze soluția pronunțată atât în cazul admiterii cererii -menționate, cât și în cazul respingerii acesteia, însă, în cauză, instanța nu a făcut nicio referire la motivele în baza cărora a ignorat cererea de numire a societății de insolvență recomandată, respectiv, în detrimentul Cabinetului Individual de Insolvență, practica judiciară fiind constantă în ceea ce privește preluarea poziției de administrator judiciar de către practicianul în insolvență recomandat de creditorul căruia îi aparține cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
La termenul din data de 15.02.2010, recurenta-creditoare a formulat întâmpinare la recursul promovat de către debitoare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât în mod eronat a susținut recurenta-debitoare faptul că, la momentul deschiderii procedurii insolvenței, datoria sa nu atingea plafonul minim stabilit de Legea insolvenței - 30.000 RON, condiție esențială pentru deschiderea procedurii insolvenței, din moment ce la data depunerii de către creditoare a cererii de deschidere a procedurii, plafonul minim impus de lege era de 10.000 RON. Data la care a fost înregistrată cererea de deschidere a procedurii insolvenței - 19.06.2009- este anterioară datei la care a intrat în vigoare legea care a modificat plafonul minim necesar deschiderii procedurii insolvenței, de la 10.000 lei la 30.000 lei - 17.07.2009.
Mai mult decât atât, debitoarea nu a făcut dovada că nu se află în stare de insolvabilitate.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința nr.481 din 24.11.2009 a Tribunalului Dâmbovița, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC
SRL, fiind numit administrator judiciar Cabinetul de Insolvență, care urma să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea Insolvenței, fixându-se prin aceeași hotărâre și retribuția lunară a acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că, creditoarea SC Leasing SA B are o creanță de 12.832,10 euro, reprezentând echivalentul în lei din data plății, la care se adaugă suma de 2.510,64 lei cheltuieli de executare și asigurare RCA împotriva debitoarei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă. Proveniența acestei sume rezultă dintr-un contract de leasing, prin care societatea debitoare a achiziționat un autovehicul IVECO Euro și un semitreiler. A mai reținut instanța de fond și faptul că la data de 26.10.2009, SC SRL a formulat contestație împotriva cererii creditoarei, susținând faptul că respectiva creanță nu îndeplinește condițiile pentru a se putea declanșa procedura de faliment.
Judecătorul sindic a respins, ca tardivă, această contestație, considerând că aceasta nu a respectat termenul imperativ de 10 zile de la primirea cererii de insolvență.
Societatea debitoare a formulat recurs, susținând faptul că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât la dosarul de fond a depus acte din care rezultă că a achitat în parte creanța, rămânând un rest de 1273,76 lei și că, la data depunerii cererii de deschidere a procedurii, respectiv 19.06.2009, suma pe care o mai datora nu depășea pragul de 30.000 lei, astfel că, nu era îndeplinită condiția esențială pentru deschiderea procedurii de faliment, respectiv condiția referitoare la cuantumul creanței și la caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia.
Un alt motiv de recurs susținut de către debitoare vizează și faptul că frecvența plăților efectuate de către acesta, precum și faptul că după promovarea cererii a mai achitat din suma datorată, demonstrează starea de solvabilitate a firmei, astfel că, declanșarea procedurii de insolvență nu este legală.
Curtea constată că recursul debitoarei este nefondat, întrucât, la data cererii de deschidere a procedurii insolvenței, pragul minim pentru declanșarea acestei procedurii speciale era de 10.000 lei, iar datoria debitoarei, care are caracter cert, lichid și exigibil, în sensul dispozițiilor Legii nr.85/2006, depășește acest prag, în prezent -numita datorând întreaga sumă pe care a reținut-o judecătorul sindic, susținerea în sensul că societatea debitoare și-ar fi achitat datoriile, nefiind susținută de niciunul din mijloacele de probă, administrate în cauză. De altfel, nici prin înscrisurile depuse în fața instanței de control judiciar, recurenta nu a dovedit, în nici un fel, faptul că ar fi achitat datoria.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, referitor la așa-zisa frecvență a plăților, care ar demonstra starea sa de solvabilitate, Curtea constată caracterul nefondat și al acestei susțineri, câtă vreme, din actele administrate, nu rezultă, în nici un fel, faptul că societatea debitoare ar derula în prezent operațiuni fiscale care să-i demonstreze starea de solvabilitate și care să inducă instanței ideea că neachitarea datoriei față de creditoare nu s-ar datora imposibilității de plată în care se află debitoarea, ci unor neînțelegeri dintre cele două societăți, privitoare la cuantumul creanței și la derularea contractului de leasing.
Împotriva aceleiași hotărâri a promovat recurs și societatea creditoare, aceasta susținând faptul că hotărârea judecătorului sindic este nelegală, întrucât, la data de 13.08.2009, a fost formulată de către această societate o cerere prin care se solicita desemnarea, în calitate de administrator judiciar, a lichidatorului, cerere ignorată de către judecătorul sindic, care a desemnat în cauză un alt lichidator judiciar, fără a motiva în nici un fel opțiunea sa, încălcând și practica judiciară constantă în materie, în sensul atribuirii poziției de administrator judiciar către practicianul recomandat de către creditorul titular al cererii introductive de deschidere a procedurii insolvenței.
Curtea constată că prezentul recurs este fondat, întrucât, potrivit art. 11 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, cu modificările ulterioare, între atribuțiile principale ale judecătorului sindic se numără și aceea a desemnăriimotivate, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență compatibili, care au depus la dosarul cauzei ofertă de servicii în acest sens, administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura, până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor; același text de lege dispune faptul că judecătorul sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul judiciar provizoriu solicitat de către creditorul care a cerut deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparține.
Așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, judecătorul sindic nu a făcut nici măcar o referire la desemnarea ca administrator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvență, după cum nu a motivat, în niciun fel, decizia sa de a nu desemna în cauză pe lichidatorul solicitat de către societatea creditoare, limitându-se doar la a dispune, prin dispozitivul hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, în sensul numirii în această calitate a respectivei persoane, ceea ce reprezintă o încălcare evidentă a dispozițiilor cu caracter imperativ a textului de lege mai citat.
Doctrina în materie a apreciat că articolul 11 obligă judecătorul sindic să motiveze sentința prin care desemnează administratorul sau lichidatorul, acesta din urmă fiind ales din rândul practicienilor în insolvență, care au depus ofertă la dosar, ținându-se cont de criterii precum disponibilitatea de timp și resursele umane de care dispun aceste persoane, experiența specială sau specifică necesară preluării dosarului și bunei administrări a cazului, conduita lui în alte procese de insolvență, dar se va avea în vedere și propunerea făcută de către creditor sau de către debitor prin cererea introductivă (, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, comentarii pe articole, ed. a II-, Ed., 2008, pag. 72). Pe de altă parte, în practica judiciară s-au regăsit soluții în sensul că sentința prin care judecătorul sindic dispune deschiderea procedurii insolvenței și desemnează administratorul judiciar, fără să-și motiveze soluția, este casabilă ( P, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,Decizia nr. 2648 din 21.12.2006, nepublicată).
În considerarea acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 pr.civilă, va respinge, ca nefondat, recursul promovat de către debitoarea SC SRL, iar în baza art. 312 alin.3 pr.civilă, constatând faptul că judecătorul sindic nu a analizat pe fond cererea creditorului de desemnare a unui anumit lichidator judiciar, va admite recursul societății creditoare și va casa în parte sentința, trimițând dosarul la același tribunal pentru rejudecare, potrivit considerentelor prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurenta-debitoareSC SRL, cu sediul în com., sat de, județul D, împotriva sentinței nr.481 din data de 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu lichidatorul judiciarCABINET DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în Târgoviște,. 25,. B,. 24, județul
Admite recursul promovat de recurenta-creditoareSC LEASING SA( fostă SC ROMANIA, cu sediul la, și Asociații, în B, sector 2, Amiral, nr. 5, împotriva sentinței nr.481 din data de 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu lichidatorul judiciarCABINET DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în Târgoviște,. 25,. B,. 24, județul D, debitoare fiind SC SRL.
Casează în parte sentința recurată și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare, potrivit considerentelor prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./09.03.2010
f-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica, Tudose Ana
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
