Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 613/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 613
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr.72/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL TG.J CUI -, J- prin lichidator TG.J și intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 pr.civ. după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a reținut pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.72/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL.
În temeiul art 131 din Legea 85/2006 a fost închisă procedura falimentului debitorului SC SRL și s-a dispus radierea debitorului din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj.
În temeiul art. 135 din legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și creditor.
În temeiul art.134 din lege, s-a dispus notificarea sentinței lichidatorului, debitoarei, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru efectuarea mențiunii de închidere a procedurii de faliment și radiere, precum și afișarea dispozitivului sentinței la ușa tribunalului.
S-a dispus plata onorariului stabilit pentru lichidatorul judiciar din fondul special de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 26 nov.2008 lichidatorul judiciar Tg.J desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului;
Tribunalul a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 1331 din 22 sept.2008 și că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea privind procedura insolvenței, aducându-se la cunoștință debitorului obligația care îi revine de a depune documentele prevăzute art.28 și 44 din Legea nr.85/2006.
Din informațiile furnizate de instituțiile abilitate a rezultat că acesta nu are în patrimoniu bunuri imobile sau mobile.
Având în vedere cele expuse, precum și dispozițiile imperative ale art.131 din lege, conform cărora " în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat" s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Susține recurenta creditoare că judecătorul sindic a dispus în mod greșit închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006.
Arată recurenta că lichidatorul trebuia să convoace comitetul creditorilor în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 și să încerce astfel să epuizeze toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor.
Recurenta creditoare apreciază că se impune atragerea răspunderii fostului administrator în condițiile art. 138 alin.1 lit. c din Legea 85/2006 susținând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
De altfel, Curtea constată că recurenta creditoare a depus la dosarul de fond obiecțiuni după data pronunțării sentinței respectiv la data de 10 februarie 2009.
Prin aceste motivele de recurs se reiau obiecțiunile ce nu au putut fi analizate de instanța de fond pentru motivul arătata mai sus.
Curtea, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pr.civ. constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, singura critică formulată de recurenta creditoare se referă la faptul că procedura a fost închisă fără ca lichidatorul să convoace comitetul creditorilor în vederea formulării cererii de autorizare și respectiv a cererii de antrenare a răspunderii în temeiul art. 138 din Legea 85/2006.
Critica este neîntemeiată deoarece judecătorul sindic a închis procedura în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 care reglementează închiderea procedurii insolvenței pentru lipsa de resurse.
Astfel, potrivit acestui text, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Prin urmare, legea nu condiționează închiderea procedurii de promovarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 privind antrenarea răspunderii administratorilor sociali ai debitoarei ci, doar de inexistența bunurilor în patrimoniul debitorului sau insuficiența fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative în condițiile în care creditorii nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În speță aceste condiții sunt îndeplinite potrivit dovezii aflate la fila 85 din dosarul de fond din care rezultă că au fost notificați creditorii în sensul de a avansa sume pentru continuarea procedurii însă aceștia nu au răspuns afirmativ.
Prin urmare, critica nefiind întemeiată, Curtea, în baza art. 312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B, sector 1,--11 împotriva sentinței nr.72/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL TG.J CUI -, J- prin lichidator TG.J, cu sediul în Tg.J,-, județul G și intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J, cu sediul în Tg.J,-, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, Țăndăreanu |
Grefier, |
13 Aprilie 2009
Red.jud./8 mai 2009
3 ex./
jud.sindic
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Nicoleta Țăndăreanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|