Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1735/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1735/2008
Ședința publică din data de 09.09.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B împotriva încheierii comerciale nr. 710/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI C -N, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare s-a realizat prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2985/24.07.2008, potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și potrivit normelor de drept comun.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea comercială nr. 710 din 27 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins cererea formulată de creditoarea AUTORITATEA DOMENIILOR STATULUI împotriva pârâtului, având ca obiect angajarea răspunderii și obligarea acestuia la plata sumei în cuantum de 352.250,11 lei pasiv nerecuperat.
S-a respins excepția inadmisibilității formulării cererii invocate de pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului încredințat infracțiuni suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, comitetului creditorilor sau lichidatorului judiciar revenindu-i obligația să facă dovada raportului de cauzalitate între pretinsele fapte invocate și prevăzute limitativ de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 și starea de insolvență a debitoarei și implicit prejudiciul cauzat creditorilor.
Din această perspectivă, analizând excepția inadmisibilității cererii invocată de pârât, judecătorul sindic a respins-o ca nefondată raportat la prev. art.138 alin.1 coroborat cu alin.3 din Legea nr.85/2006, întrucât creditoarea a fost autorizată să introducă acțiunea pentru angajarea răspunderii, în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC SRL nefiind constituit comitetul creditorilor, deoarece numărul creditorilor antrenați în procedură era sub limita minimă pe care disp. art.17 din actul normativ menționat o prevedea pentru constituirea comitetului creditorilor, respectiv 3 creditori.
Întrucât calitatea de creditor în cauză o are doar AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, astfel încât nu a fost desemnat un comitet al creditorilor în speță, comitet căruia legiuitorul îi conferă calitate procesuală activă de a introduce o cerere de angajare a răspunderii întemeiată pe disp. art.138 alin.1 cu prealabila autorizare a judecătorului sindic, apreciem că nu poate fi refuzat creditoarei dreptul de a formula o astfel de cerere, întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceasta, pe de o parte și, pe de altă parte, întrucât ar însemna ca creditorii implicați în procedură care ca număr sunt sub limita minimă prevăzută de art.17 să fie puși într-o situație defavorizantă și să nu beneficieze de aceleași drepturi ca și ceilalți creditori pentru simplul motiv că numărul celor implicați în procedură este mai mic de trei.
În plus, judecătorul sindic a considerat că dispozițiile art.138 alin.3, conform cărora introducerea acțiunii prevăzută de alineatul 1 al aceluiași articol este condiționată de omisiunea lichidatorului de a indica în raportul asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență ori de omisiunea aceluiași practician de a formula acțiunea și amenințarea prescripției, trebuie interpretate nu doar ca o simplă omisiune, ci și în mod analog, cu acele situații în care lichidatorul nu a formulat cerere de angajare, însă creditorii consideră că o astfel de cerere se impune a se formula pentru motive prevăzute de art.138 alin.1, cu luarea în considerare a unor probe pe care creditorii le au la îndemână și le pot administra în cauză.
În cazul în speță, creditoarea a susținut că pârâtul a săvârșit acele fapte prevăzute de art.138 lit.b, c și d din Legea nr.85/2006, respectiv a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, a dispus în interes personal continuarea unei activități ce ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți și a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În susținerea poziției procesuale exprimate de către creditoare, aceasta a invocat în cuprinsul cererii de angajare a răspunderii împrejurarea că administrarea SC SRL s-a făcut în fapt de pârâtul, deși administrator statutar al acestei societăți este doamna.
Din analiza listei de control furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj depusă la dosarul cauzei la data de 24 ianuarie 2007 (22) a rezultat că administratori ai SC SRL sunt pârâții și, situație în care susținerile creditoarei referitoare la existența unui alt administrator statutar se impun a fi înlăturate ca nefiind conforme realității, înregistrările făcute la registrul comerțului fiind opozabile terților și făcând dovada structurii capitalului social, a asociaților persoanei juridice precum și dovada calității de administrator.
Din analiza raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC SRL, raport întocmit de lichidatorul judiciar aflat la dosar la filele 98-101, judecătorul sindic a reținut faptul că la data de 19 iunie 2007 s-a încheiat un act adițional la contractul și statutul societății și că în baza acestui act adițional au fost cesionate către SC SRL părțile sociale deținute de asociatul, acesta pierzându-și și calitatea de administrator. Din același act adițional a rezultat faptul că a fost desemnat un administrator neasociat în persoana doamnei, prevăzându-se că atribuțiile privind administrarea și reprezentarea societății în relațiile cu instituțiile de stat, de credit, parteneri de afaceri și personalul salariat vor fi exercitate de celălalt administrator,.
Din cuprinsul acestui înscris (act adițional la contractul și statutul societății aflat la dosarul cauzei la fila 102) a rezultat faptul că a dobândit calitatea de administrator neasociat, însă atâta timp cât actul adițional nu a fost înregistrat la registrul comerțului nu le este opozabil terților și, pe cale de consecință, nu vor fi avute în vedere modificările operate prin actul adițional nici în ceea ce privește persoana administratorului și nici în ceea ce privește calitatea de asociat al persoanei juridice.
Chiar în aceste condiții, însă, pârâtul are calitatea de administrator de drept al SC SRL și raportat la această calitate, vor fi analizate susținerile creditoarei cu privire la pretinsele fapte săvârșite pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii.
Prin cererea de angajare a răspunderii creditoarea a susținut că SC SRL ar fi participat la o serie de licitații având ca obiect achiziționarea unor contracte de investiții și că în această manieră pârâtul, cu rea-credință, a menținut activitatea debitoarei și a continuat activitatea acesteia, încălcând prevederile legale privitoare la evidența contabilă, astfel încât societatea să apară cu profit și să poată participa la diverse licitații.
Pretinsa faptă invocată de creditoare nu a fost în nici un fel dovedită, cum de altfel nu a fost dovedit nici raportul de cauzalitate existent între această faptă și pasivul debitoarei rămas neacoperit, în cauză fiind invocate aspecte ce vizau activitatea unei terțe societăți comerciale SC SA
Judecătorul sindic a considerat că nu interesează în cauză raporturile pe care SC SRL le-a avut cu SC SA G, atâta timp cât contractele încheiate nu au fost anulate și nu au făcut obiectul unei acțiuni în justiție care să fi constatat nelegalitatea încheierii acestor contracte și să fi dispus anularea sau constatarea nulității lor, pe de o parte și, pe de altă parte, că faptele săvârșite de pârâtul în cadrul SC SA G nu au relevanță în ceea ce privește activitatea debitoarei, întrucât patrimoniul fiecărei societăți este distinct și nu se confundă nici drepturile și nici obligațiile asociaților ori administratorilor statutari, fiecare fiind reglementate în cuprinsul actelor constitutive și respectiv în cadrul contractelor pe care administratorii statutari le au încheiate în vederea exercitării atribuțiilor impuse de Legea nr.31/1990.
Faptul că debitoarea SC SRL s-a angajat să realizeze o serie de investiții din surse proprii pentru dezvoltarea SC SA G, investiții care se ridică la suma de 261.930 USD și că aceste investiții nu au fost efectuate, nu s-a dovedit că a fost cauza producerii stării de insolvență, creditoarea nefăcând dovada faptului că pârâtul a utilizat fondurile societății în propriul său interes.
Creditoarea nu a făcut dovada faptului că pârâtul a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice ori că a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, simplele afirmații făcute de creditoare în cuprinsul cererii de angajare a răspunderii completată prin nota de ședință nu sunt în măsură să justifice admiterea cererii creditoarei, în condițiile în care nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între pretinsele fapte și starea de insolvență.
Împrejurarea că între creditoare și debitoarea SC SRL s-a încheiat la data de 24 ianuarie 2003 un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, în baza prevederilor Legii nr.268/2001, acțiuni aparținând SC SA G și că urmare încheierii acestui contract nu au fost realizate investițiile la care cumpărătorul s-a obligat, nu reprezintă prin ea însăși o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, atâta timp cât creditoarea nu a făcut dovada faptelor culpabile săvârșite de pârât, din cererea introductivă și probele depuse la dosarul cauzei nerezultând un raport de cauzalitate între pretinsele fapte imputate de creditoare pârâtului și starea de insolvență.
Participarea debitoarei la licitații și susținerile creditoarei în sensul că pârâtul, în calitate de administrator al unor terțe societăți, a avut o conduită culpabilă, întrucât, dând dovadă de rea credință, a încheiat mai multe contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni în cadrul procesului de privatizare, nu pot fi încadrate în faptele prevăzute de art.138 lit.b, c și d din Legea nr.85/2006.
Susținerile creditoarei în sensul că există o prezumție de culpă în sarcina pârâtului, nu au putut fi reținute, atâta timp cât disp. art. 138 alin.1 impun clar în sarcina persoanei care înțelege să formuleze cerere de angajare a răspunderii, obligația de a dovedi vinovăția membrilor organelor de conducere sau a altor persoane din cadrul debitoarei, față de care s-a formulat cererea de angajare, impunându-se a fi dovedit și raportul de cauzalitate între pretinsele fapte și starea de insolvență. Cu alte cuvinte, faptele ce se impută pârâților, față de care s-a formulat cerere în condițiile articolului sus menționat, trebuie să fi dus la starea de insolvență, acest raport de cauzalitate neputând fi prezumat.
În plus judecătorul sindic a apreicat că în cauză nu pot fi aplicabile disp. art. 35 alin.3 și 4 din Decretul nr. 31/1954, decât în situația în care s-ar dovedi faptele ilicite în sarcina organelor de conducere ale persoanelor juridice și aceste fapte s-ar încadra în mod clar și precis în categoria faptelor limitativ prevăzute de art. 138 lit. a-g din Legea nr. 85/2006.
Nu se poate imputa organelor de conducere și în speță pârâtului săvârșirea unor fapte cu caracter general și nici nu poate fi prezumată intenția de fraudare a legii, creditoarei revenindu-i obligația de a depune la dosar probe și sarcina de a dovedi pretinsele fapte, raportul de cauzalitate și starea insolvență provocată de către pârât.
Nici susținerile creditoarei în ceea ce privește săvârșirea de către pârât a faptelor prev. de art.138 lit.d nu au putut fi reținute în cauză, întrucât astfel cum a arătat lichidatorul judiciar, debitoarea i-a predat documentele contabile, creditoarea nefăcând dovada faptului că evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu Legea nr.81/1991 republicată, din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările ce au dus la apariția stării de insolvență rezultând faptul că încetarea de plăți și nerealizarea investițiilor din contractul încheiat cu creditoarea s-a datorat lipsei de fonduri în activitatea proprie, debitorul nedesfășurând activitate, în condițiile în care capitalul social avea un nivel scăzut de numai 3.280 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii comerciale în sensul admiterii cererii de antrenarea răspunderii formulată de recurentă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea recurentă arată următoarele:
În baza prevederilor OUG nr. 189/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub de apă. Agenția Domeniilor Statului a încheiat cu societatea debitoare SC SRL contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 4/24 ianuarie 2003 având ca obiect vânzarea unui număr de 667.662 acțiuni, reprezentând 94,62 % din valoarea capitalului social subscris al SC SA
Judecătorul sindic a respins în mod greșit prin încheierea nr. 710/2008 cererea de antrenare a răspunderii formulată de recurentă ca fiind nefondată.
În cuprinsul raportului în care sunt analizate cauzele stării de insolvență acesta a indicat faptul că în evidența contabilă au fost înregistrate lucrări al cărui beneficiar direct a fost SC SA G și nu SC SRL, fără a se regăsi în contabilitate ca și investiții conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, acest lucru dovedind încă o dată reaua-credință a administratorului în fapt al societății, care a menținut activitatea debitoarei și a procedat la continuarea activității acesteia, încălcând prevederile legale privitoare la evidența contabilă.
Faptele săvârșite de pârât se încadrează în dispozițiile art. 138 alin 1 lit b, c și d din Legea nr. 85/2006, respectiv contabilitatea debitoarei nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale în materie fapt ce a dus la o falsă reprezentare a activității societății ca fiind profitabilă și pârâtul a dispus continuarea activității debitoarei deși în mod vădit aceasta se afla în încetare de plăți, sub acoperirea unei persoane juridice și în interes propriu.
Dispozițiile art. 35 alin 3 și 4 din Decretul nr.31/1954, prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul executării funcției lor, iar aceste fapte ilicite atrag răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Creditorul recurent AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B critică hotărârea judecătorului sindic prin prisma aplicării greșite a prevederilor art. 138 din legea insolvenței.
În concret, creditorul susține că faptele săvârșite de pârât se încadrează în dispozițiile art. 138 alin (1) lit b, c, și d din Legea nr. 85/2006 respectiv, contabilitatea debitoarei nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale în materie fapt ce a dus la o falsă reprezentare a activității societății ca fiind profitabile și pârâtul a dispus continuarea activității debitoarei deși în mod vădit aceasta se afla în încetare de plăți sub acoperirea unei persoane juridice și în interes propriu.
Se susține că pârâtul nu a respectat dispozițiile legii contabilității ceea ce crează o prezumție care se concretizează în intenția de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri și de a ascunde patrimoniul acesteia față de creditor.
Este real că potrivit art. 138 alin (1) lit d persoanele ce au calitatea de membrii ai organelor de conducere și supraveghere ai debitorului aflată în insolvență care au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea vor fi obligate să răspundă pentru prejudiciul cauzat creditorilor.
unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.
De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate reprezintă pentru creditor o garanție că operațiunile au fost legale că acestea pot fi verificate iar ei își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Cu toate acestea, este important de reținut și subliniat faptul că toate faptele prevăzute de art. 138 alin (1) lit d din legea insolvenței se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție care va trebui dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători.
Ca atare, nu se poate susține că în cazul încălcării obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât, deși la răspunderea delictuală, autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoară (culpa levissima), totuși în privința acestui aspect legea insolvenței derogă din formularea art. 138 lit d - "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea"- rezultând cu evidență că aceste fapte nu pot fi săvârșite decât cu intenție.
Raportându-ne la cele mai sus arătate, în raport de cele susținute de creditorul recurent, Curtea reține că acesta s-a limitat doar a arătat că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu dispozițiile legale fără a dovedi toate celelalte condiții ale răspunderii delictuale speciale instituite de art. 138 alin (1) din legea insolvenței.
Pe de altă parte, neregulile care au provocat recalcularea impozitului nu pot fi considerate ca fapte ce atrag răspunderea prevăzută de art. 138 alin (1) lit d atâta timp cât nu s-a făcut dovada că aceste nereguli au fost provocate, deci au fost săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrieri necorespunzătoare în registrele de evidență contabilă.
S-a mai susținut că în speță ar fi incidente prevederile art. 138 alin (1) lit b în sensul că pârâtul a făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice.
Această faptă presupune ca membrii organelor de conducere să fi săvârșit fapte de comerț în interes personal însă prin intermediul persoanei juridice pe care a interpus-o în această activitate pentru a masca faptul că operațiunile comerciale în cauză au fost făcute în interes personal. Așadar, această faptă presupune săvârșirea unor acte sau fapte de comerț prin persoane interpuse, societatea debitoare fiind persoana interpusă, mandatarul iar membrii organelor de conducere să fie mandantul în interesul căruia s-au efectuat faptele de comerț în cauză.
Toate acestea nu au fost dovedite în cauză așa încât nu se poate reține nici incidența prevederilor art. 138 lit
La fel de neîntemeiate sunt și criticile vizând existența faptei prevăzută la art. 138 lit c deoarece nu s-a dovedit că în cauză pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva încheierii comerciale nr. 710 din 27.03.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./19.09.2008
Jud.fond.-
Președinte:Adriana IluțJudecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Acțiune în anulare. Decizia 153/2008. Curtea de Apel Brasov → |
---|