Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 174/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 174
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Poiană Cipriana
JUDECĂTOR 2: Șfabu Traian
JUDECĂTOR 3: Miler Iulia
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de recurs comercial formulate de B și a Județului I împotriva sentinței civile nr. 2/S din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, cererile de recurs fiind declarate și motivate în termen, scutite de taxă de timbru.
La data de 21 martie 2008 s-a depus prin serviciul de registratură din partea lichidatorului judiciar întâmpinarea la recursul promovat de
Văzând că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în temeiul art. 242 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.80/2004 (14.06.2004), creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Iaf ormulat cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC "" SRL P pentru suma de 262.828.393 lei.
Debitoarea SC "" SRL a formulat contestație și a solicitat amânarea deschiderii procedurii insolvenței susținând că a încheiat un contract de leasing pentru cumpărarea unui spațiu comercial, contract care s-a dovedit extrem de păgubos pentru aceasta.
Prin sentința civilă nr.57/com/22.02.2005 Tribunalul Iași, judecător sindic, a respins ca netimbrată contestația debitoarei și a admis cererea creditoarei A dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei SC "" SRL
Prin sentința civilă nr.249/com/6 iunie 2005 Tribunalul Iași, judecător sindic, a ridicat în totalitate dreptul debitorului de administrare, acesta fiind exercitat de către administratorul judiciar.
Prin încheierea din 24.04.2006 s-a admis sesizarea administratorului judiciar și s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC "" SRL. S-a dispus dizolvarea societății debitoare.
Tabelul cuprinzând obligațiile de plată ale debitoarei SC "" SRL Paf ost stabilit prin încheierea din 12.07.2006, valoarea totală a creanțelor fiind de 141.831,74 lei.
Prin sentința comercială 2/S/8.01.2008 Tribunalul Iași, judecător sindic, a respins cererea vizând autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul social declarat în P,-, - 10, parter.
A dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței, a aprobat decontul prezentat de lichidatorul judiciar I și a dispus plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 1100 reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Constatând că în patrimoniul debitorului nu există bunuri din a căror valorificare să poată fi plătiți creditorii, la data de 18.10.2007 lichidatorul judiciar a înregistrat raportul final cu propunere de închidere a procedurii pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
Propunerea formulată a fost supusă dezbaterii creditorilor în adunarea ținută la data de 29.06.2007, aceștia apreciind-o ca fiind prematură întrucât se impune mai întâi soluționarea de către instanță a cererilor de răspundere personală a administratorului statutar al debitorului.
Nu s-a înregistrat în dosar o cerere având un astfel de obiect, ceea ce denotă o lipsă de interes din partea creditorilor, creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului I solicitând doar să fie autorizat pentru promovarea acțiunii prevăzută de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Cererea de autorizare nu poate fi primită întrucât prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiune în răspundere personală, ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor și numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
În speță, astfel de omisiuni nu există, lichidatorul judiciar precizând expres că nu a identificat elemente care să conducă la atragerea răspunderii personale a administratorului statutar întrucât nu a intrat în posesia evidențelor contabile, motiv pentru care nu a putut stabili cauzele insolvenței și persoanele culpabile de aceasta.
Întrucât rezultatul examinării debitorului în raport cu situația de fapt evidențiată în rapoartele lichidatorului judiciar și în special concluzia privind neidentificarea și în fapt a bunurilor cu care acesta figurează în evidențele fiscale (chioșc metalic și autoturism) arată că procedura este lipsită de obiect în speță și ca atare nu poate fi atinsă finalitatea urmărită de lege, și anume aceea privind valorificarea activului debitorului în vederea plății pasivului.
Lipsa bunurilor sau a altor elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor conduce la aplicarea prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006 privind închiderea procedurii, continuarea acesteia în vederea depistării unor bunuri despre a căror eventuală existență materială nu există nici un indiciu, nefiind justificată.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr.2/S/8.01.2008 invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se susține că lichidatorul nu i-a comunicat raportul final întocmit, conform dispozițiilor art.25 și 59 alin.1 din Legea 85/2006.
O altă critică vizează faptul că lichidatorul judiciar nu a verificat, în ceea ce privește creanța bugetară înscrisă de CAS și preluată de AVAS, cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale și de sănătate, raportat la obligațiile angajatorilor prevăzute de art.8, 51 și 53 din Legea nr.145/1997.
Se susține că debitoarea înregistra la data deschiderii procedurii datorii față de Distrigaz Nord și M în valoare de 16.389 RON, echivalentul a 5.252,14 USD, creanță care nu a fost recuperată.
Judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art.138 și urm. din Legea 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la acest fond. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei (cum, din păcate mult prea adesea se confundă), ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art.25 din Legea nr.85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul - conform OG79/1999, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.
Statul român, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului". - ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
După întocmirea raportului în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art.129 din Legea 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni. Menționează că Legea 85/2006 nu prevede o "opțiune" în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile și obligațiile legale prin această necomunicare.
O ultimă critică vizează faptul că lichidatorul a omis atât să precizeze persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți cât și să formuleze cererea de angajare a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea 85/2006.
În conformitate cu art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006: "în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, constituit din taxele plătite de persoanele fizice și/sau juridice registrului comerțului pentru serviciile prestate de acesta".
Pentru o constatare eficientă a inexistenței surselor de finanțare a cheltuielilor aferente procedurii, se impunea efectuarea unor demersuri specifice pentru astfel de situații.
În contextul arătat, consideră că înainte de a se dispune închiderea procedurii, erau necesare demersuri materializate în solicitarea de astfel de fonduri de la registrul comerțului și numai în situația în care astfel de sume nu s-ar fi putut obține, se putea trece la aplicarea dispozițiilor art.130 din actul normativ menționat anterior.
Față de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței comerciale nr.2/S/08.01.2008 cu obligarea lichidatorului la întocmirea raportului final în forma cerută de lege și comunicarea acestui raport către AVAS.
Cabinetul Individual al Practicianului în Insolvență a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Se susține că AVAS a participat la ședința adunării creditorilor din data de 29.06.2007 și dezbaterile AVAS au fost consemnate în procesul-verbal, astfel că această creditoare avea cunoștință de raportul final al lichidatorului.
Mai precizează intimatul că nu a identificat elemente care să conducă la atragerea răspunderii personale a vreunei persoane.
A declarat recurs și creditoarea I considerând că fapta de a nu prezenta actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar se încadrează în dispozițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, faptă care intră în atribuțiile lichidatorului judiciar să sesizeze organele abilitate pentru a se lua măsurile ce se impun.
Având în vedere aceste aspecte se consideră că lichidatorul judiciar în mod greșit a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 înainte de a se constata că nu există fapte sau acte care să se încadreze în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 cu privire la procedura insolvenței.
Sumele stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 8737/25.05.2006 au rezultat ca urmarea neachitării lor la bugetul de stat de către administratorul societății debitoarei care nu a respectat prevederile legale in materie, încălcând dispozițiile Legii nr. 82/1991- legea contabilității si a altor legi speciale, respectiv G nr.24/200l-privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor, Legea nr.345/2002 si Legea nr.571/2003-privind taxa pe valoarea adăugata, dând dovadă de rea credință in administrarea societății debitoare.
Mai mult decât atât, in conformitate cu dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, existența registrelor cerute de lege si corecta lor ținere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea si actul constitutiv le impun, consideră ca administratorul societății era obligat sa publice modificările intervenite la actele constitutive ale societății, respectiv schimbarea sediului social.
debitoarea in situația de încetare a plaților, administratorul societății a pus creditorul bugetar in imposibilitatea încasării creanțelor ajunse la scadență. obligațiilor fiscale a condus în mod cert la acumularea de debite, majorări de întârziere, dobânzi si penalități, responsabil pentru neachitarea acestora, cât si pentru starea de insolvență fiind administratorul debitorului. Alături de neregulile contabile s-a constatat si inexistenta unei strategii manageriale viabile si derularea unor activități comerciale riscante ce au atras insolvența debitorului.
În ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr.85/2006, prevederea legală trebuie interpretată in primul rând, pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când a edictat norma de drept analizată. Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății comerciale față de faptele administratorilor acestor societăți care nu iau măsurile cerute de lege in cazul in care societatea se află în încetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul român a edictat art.27 din Legea nr.85/2006 în care se arată ca "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" (alin.1) și că "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul în cazul în care apariția stării de insolvență este iminenta" (alin.2). Din analiza acestui text rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite aplicarea dispozițiilor din Legea nr.85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar si in situația in care aceasta este iminentă. În acest sens, pornind de la principiile enunțate mai sus si pentru a nu mai crește insolvabilitatea care duce în mod inevitabil la creșterea creanțelor si la apariția altora noi, pentru a arăta importanța acestei obligații pentru climatul economic, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.64/1995 republicată (actuala Lege nr.85/2006) pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului prin reprezentații săi legali (administratorii), ci o obligație, un comandament pe care administratorii nu îl pot încălca.
În concluzie, art.138 din Legea nr.85/2006, trebuie interpretat ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au încălcat dispozițiile imperative ale legii care le impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse in încetare de plăți, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor si a instanței, mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura în tot sau în parte a pasivului debitorului.
Având in vedere cele de mai sus, se solicită să se admită recursul așa cum a fost formulat in sensul autorizării Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului I de a susține cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8, 9 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă, art.138 din Legea nr.85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța de control judiciar constată recursurile ca fiind neîntemeiate.
Astfel, la data de 29.06.2007, la sediul lichidatorului judiciar a avut loc adunarea creditorilor care a avut pe ordinea de zi, printre altele, și prezentarea raportului final întocmit de către lichidator.
Din conținutul procesului-verbal rezultă că a fost prezentă creditoarea-recurentă prin consilier juridic G, și că poziția sa a fost consemnată.
Curtea apreciază că în cauză nu este întemeiată critica referitoare la necomunicarea raportului final către recurenta, aceasta fiind prezentă la discutarea acestui raport, și-a exprimat punctul de vedere, astfel că nu a făcut dovada producerii vreunei vătămări prin necomunicarea raportului final întocmit de către lichidator.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar nu a putut intra în posesia actelor contabile ale debitoarei astfel că nu a putut prezenta cauzele și să stabilească factorii responsabili care au dus la starea de insolvență a societății.
Faptul că debitoarea SC "" SRL nu a achitat datoriile la furnizori sau nu a respectat prevederile legale în materie fiscală nu este de natură a atrage răspunderea administratorilor în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006. Este necesar a se dovedi că între faptele membrilor organelor de conducere, fapte ce se încadrează în cele expres prevăzute de lege, și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență există un raport cauzal. Legea 85/2006 nu a avut în vedere simple împrejurări care ar fi putut favoriza apariția insolvenței.
Raportat tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse și menținută sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de B și de către I împotriva sentinței civile nr.2/S din 8.01.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
16.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Poiană CiprianaJudecători:Poiană Cipriana, Șfabu Traian, Miler Iulia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
