Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 186/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 186
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC SRL N, împotriva sentinței comerciale nr. 1394 din 15.12.2009, pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - administrator judiciar SC TG J și intimata - creditoare DGFP G, având ca obiect procedura insolvenței, trecere la faliment.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta debitoare SC SRL Novaci, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin.2 din Legea nr. 85/2006, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta debitoare SC SRL Novaci, solicită admiterea recursului întrucât s-a acoperit în totalitate debitul, depunând în acest sens dovada achitării debitului în sumă de 4500 lei conform chitanței nr. -/16.02.2010. Depune concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1394 din 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a respins planul de reorganizare judiciară propus de debitoarea SC SRL și administratorul judiciar, în temeiul art. 98 alin.3 din Legea 85/2006, s-a dispus intrarea in procedura de faliment a debitoarei SC SRL, dizolvarea societății debitoare, ridicarea dreptului de administrare al debitorului, fiind confirmat lichidator cu atribuțiile prevăzute de art 25 din lege și onorariu de 350 lei lunar din averea debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:
Prin sentința nr. 915/29.06.2009 a fost admisă cererea creditoarei DGFP G, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC SRL și desemnat administrator judiciar.
La data de 21.09.2009 administratorul judiciar a depus raportul de activitate. La aceiași dată, debitoarea a depus un plan de reorganizare întocmit de administratorul social.
În ședința publica din 15.12.2009 s-a depus raport asupra situației debitoarei din care rezultă că au fost puse la dispoziție administratorului judiciar, parțial, documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, în baza cărora se concluzionează că în 2006 debitoarea a realizat profit iar in 2007 - 2008 desfășurat activitate pe pierderi. Ca atare, rezultatele economico - financiare evidențiază faptul ca activitatea desfășurata nu îi permite acoperirea datoriilor acumulate, dar că societatea poate să se redreseze pe baza unui plan de reorganizare derulat intr-un termen rezonabil.
Cu referire la planul de reorganizare administratorul judiciar a susținut că debitul fiind relativ mic, poate fi achitat in timp rezonabil ca urmare a planului de reorganizare propus.
Judecătorul sindic examinând planul de reorganizare și raportul întocmit de administratorul judiciar, a reținut că potrivit art.98 alin. 3 din Legea 85/2006, judecătorul sindic va putea admite un plan propus dacă acesta conține toate informațiile prevăzute de lege, ori, in speța pe rol, față de planul depus, se constată că acesta nu cuprinde niciuna din mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile legale menționate, constituind mai degrabă o întâmpinare la sentința de deschidere a procedurii.
Ca atare, planul de reorganizare propus va fi respins și deschisă procedura de faliment în temeiul dispozițiilor art. 107 alin 1 lit. B cu fixarea termenelor de derulare a procedurii în temeiul art. 108 din lege. Va fi confirmat lichidator cu atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege și onorariu de 350 lei lunar din averea debitoarei.
Cu referire la raportul de activitate depus, judecătorul sindic, a luat act de acesta apreciind că este incomplet și nu poate constitui un argument în admiterea planului propus.
Aceasta se datorează și faptului că nu au fost depuse în totalitate documentele prevăzute de art. 28 din lege iar concluzia redresării societății numai pe considerentul că debitul este relativ mic fără ca administratorul judiciar să aibă în vedere că nu s-a respectat dispoziția legală din art. 95 conduce la concluzia respingerii planului.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs debitoarea SC SRL N criticând-o ca netemeinică și nelegală, susținând că în mod greșit judecătorul sindic a reținut că planul de reorganizare prezentat de către practicianul în insolvență nu cuprinde nici o referire la posibilitățile de redresare ale debitoarei descrise în art.95 din Legea 85/2006, respectiv: perspectivele de redresare în raport de posibilitățile și specificul activității debitoarei, cu mijloacele financiare disponibile și cu cerere pieței, față de oferta debitoarei, măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de selecție, desemnare și înlocuire a administratorilor și directorilor, programul de plată a creanțelor.
În cazul de față, debitul este relativ mic dar nu a putut fi acoperit în cursul procedurii datorită greutăților întâmpinate de debitoare în ce privește desfacerea măsurilor cu profit și respectiv, în recuperarea creanțelor datorate de proprii debitori.
Curtea, va admite recursul pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că s-a deschis procedura insolvenței la cererea creditoarei DGFP G pentru o creanță de 13.826, din care debitorul a achitat o parte, astfel că, a propus un plan de reorganizare pentru achitarea diferenței de 10.982 lei. La primul termen de judecată a recursului debitoarea a depus chitanța cu nr.- din 16.02.2010, cu care face dovada achitării către unicul creditor DGFP Gas umei de 7000lei. Există astfel, posibilitatea recuperării diferenței rămase fără a fi dispusă trecerea la faliment.
Față cele arătate, în baza dispozițiilor art. 312.pr.civ. se va admite recursul se va modifica sentința în sensul respingerii cererii de trecere la faliment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL N cu sediul în Novaci,-, județul G, împotriva sentinței comerciale nr. 1394 din 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - administrator judiciar SC TG J cu sediul în Târgu J, str. -, 4,. 3, 4, parter, județul G și intimata - creditoare DGFP G cu sediul în Târgu J,-, județul
Modifică sentința nr. 1394 din 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- în sensul că respinge cererea de trecere la faliment.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - EM/3/ex/25.02.2010
Jud sindic -
Tehnored - FS/25.02.2010
19 Februarie 2010
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Radu Mateucă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|