Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Încheierea 19/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 19/2009
Ședința camerei de consiliu din 14 iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea formulată de recurenta - debitoare - SRL având ca obiect suspendarea executării sentinței comerciale 2227 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimata creditoare - SRL ȘI JUDICIAR C
La apelul nominal se prezintă pentru recurentă administratorul judiciar.
Procedura este legal îndeplinită.
Pentru timbrarea cererii de suspendare debitoarea a achitat 10 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 14 iulie 2009 s-a înregistrat la dosar taxele judiciare de timbru și recipisa de consemnare CEC nr. -/1 din 14 iulie 2009, prin care se face dovada achitării cauțiunii in valoare de 500 RON.
Administratorul judiciar al debitoarei, la întrebarea instanței, arată că nu a formulat contestație împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, întrucât nu are cunoștințe juridice, la instanța de fond a solicitat termen pentru angajarea unui apărător, însă cererea i-a fost respinsă.
Instanța, având în vedere că, prin sentința recurată s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea iar aceasta nu a formulat contestație împotriva acestei hotărâri, invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii de suspendare.
Administratorul judiciar al recurentei-debitoare solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii de suspendare.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin cererea formulată de către debitoarea - SRL, aceasta a solicitat ca în contradictoriu cu - SRL și lichidatorul judiciar JUDICIAR C N, în temeiul prevederilor art. 300 alin. 2 și 3. civ. coroborate cu art. 403 alin. 3. civ. să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea recursului.
În esență, în motivarea cererii, se arată că debitoarea se află în stare de insolvență față de creditoarea - SRL, datorită unor neînțelegeri cu privire la creanța datorată, însă debitoarea nu are nici un contract comercial cu această societate, alimentarea autovehiculelor din dotare făcându-se pe baza bonului fiscal/nefiscal emis la fiecare alimentare, urmând ca la sfârșitul lunii să fie emisă factură fiscală pentru cantitățile aprovizionate lunar. Societatea debitoare emitea bilete la ordin, la cererea creditoarei, insă când s-a observat că datoria nu scădea, s-a recurs la confruntarea cantităților și a prețului, constatându-se că existau diferențe foarte mari. Acesta fiind motivul pentru care nu s-au mai făcut plăți. În consecință, debitul solicitat nu este cert, lichid și exigibil.
La data de 6 iulie 2009, instanța investită cu soluționarea recursului a fixat o cauțiune în cuantum de 500 RON în sarcina debitoarei recurente potrivit art. 300 alin (3) Cod procedură civilă. Cauțiunea stabilită, de 500 RON, nu a fost consemnată de recurenta debitoare la dispoziția instanței.
Analizând cererea de suspendare formulată, Curtea, constată că prezenta cerere de suspendare se grevează pe dispozițiile Legii speciale nr. 85/2006, și din această perspectivă cererea este inadmisibilă.
Astfel, legea insolvenței prevede în mod expres caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor judecătorului sindic în scopul asigurării derulării cu celeritate a procedurii în materie. În același scop legiuitorul a prevăzut (art. 8 alin (4) din Legea nr 85/2006) că în mod derogatoriu de la dispozițiile art. 300 alin (2) și (3) din Codul d e procedură civilă, hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de către instanța de recurs.
Totuși, art 8 alin (5) enumeră excepțiile când se poate solicita suspendarea pe calea judecării recursului introdus împotriva următoarele hotărâri și anume: sentința de respingere a contestației debitorului, introdusă împotriva cererii introductive a creditorului, în temeiul art. 33 alin (2); sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată; sentința prin care se decide intrare în faliment, pronunțată în condițiile art. 107 și sentința de soluționare a contestațiilor la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, introdusă în temeiul art. 122 alin (3).
După cum se observă, hotărârea pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj este dată în temeiul art. 33 alin (4) din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că prezenta hotărâre nu se regăsește în enumerarea strict limitativă pe care o face art. 8 alin (5) din legea insolvenței atunci când reglementează hotărârile ce pot fi suspendate pe calea recursului în materia insolvenței.
a contrario, rezultă fără tăgadă că nici pe cale separată (alta decât cea a recursului în materia insolvenței) nu se poate cere suspendarea unei hotărâri pronunțate în temeiul Legii nr. 85/2006 decât doar în acele cazuri în care respectiva hotărâre intră în categoria acelor excepții prevăzute de art 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.
În contextul celor arătate, având în vedere prevederile art. 8 alin (4) și (5) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 300 alin (2) și (3) coroborat cu art. 403 alin (4) Cod procedură civilă instanța va respinge ca inadmisibilă cererea privind suspendarea executării hotărârii, formulată de - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare introdusă de către recurenta - SRL având ca obiect sentința comercială nr. 2227/2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - ---
GREFIER,
Red./dact. / 2ex
15 iulie 2009
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|