Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1995/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1995/2008

Ședința publică din data de 30 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de, - - împotriva deciziei comerciale nr. 1124 din 13.05.2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, privind și pe intimații: -, - -, - & SRL, CABINET PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ " ", având ca obiect procedura insolvenței contestație la tabelul preliminar.

La apelul nominal se prezintă pentru contestatori avocat. Procedura de citare este îndeplinită potrivit normelor de drept comun. Pentru timbrarea contestației în anulare s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care contestatorul depune la dosar confirmarea unității bancare cu privire la plata taxei judiciare de timbru. Declară că nu are cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat. S-a înregistrat la dosar întâmpinare la contestația în anulare formulată de SP &.

Instanța în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată că prezenta contestație în anulare se află în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii.

Reprezentantul contestatorilor pune concluzii de admitere a contestației în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului întrucât pentru data la care s-a judecat recursul, procedura de citare cu recurenții nu a fost îndeplinită conform legii. Și nu au fost citați în scris cu obligația achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului. Apreciază că, chiar în situația în care sunt aplicabile în recurs disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, instanța avea obligația de a încunoștința părțile cu privire la obligația de achitare a taxelor judiciare de timbru potrivit Legii nr. 146/1997, prin scrisoare recomandată.

CURTEA,

Prin contestația în anulare înregistrată la această instanță contestatorii, - - au solicitat anularea deciziei nr. 1124/13 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- al acestei instanțe, privind procedura insolvenței debitoarei - & SRL N invocând că hotărârea instanței de recurs este nelegală deoarece în mod greșit a fost anulat ca netimbrat recursul declarat în cauză.

Se susține că, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 317 pct 1 Cod procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind legea taxelor de timbru și normele de aplicare ale acesteia deoarece se impunea ca recurenților să li se întocmească o adresă și să li se facă cunoscută plata taxei de timbru datorată.

Ca atare, nu numai că au fost încălcate dispozițiile legale exprese privitoare la citarea părților dar și cele privind obligația de achitare a taxei de timbru.

Examinând contestația în anulare, în raport de dispozițiile art. 317 alin (1) Cod procedură civilă și de susținerile contestatorilor Curtea de apel reține:

În speță, prin decizia atacată cu contestația de față s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de contestatorii de față împotriva sentinței comerciale nr. 46 din 12 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar formulată de recurenții de la acea dată.

În speță, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 11 și art. 20 din Legea nr. 146/1997 precum și dispozițiile art. 35 alin (5) din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ precum și OG nr. 32/1995 privind plata timbrului judiciar, recurenții de la acea dată neconformându-se dispozițiilor instanței de a timbra recursul declarat.

În soluționarea recursului, recurenții au fost citați în conformitate cu dispozițiile imperative prevăzute de art. 8 alin (3) din Legea nr. 85/2006 care stabilesc că recursul se judecă de completuri specializare iar citarea părților se face prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Cu ocazia citării au fost realizate și mențiunile privitoare la obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Dispozițiile art. 7 stabilite de Legea nr. 85/2006 privitoare la citarea părților și comunicarea actelor de procedură în condițiile alin. (1)-(9) sunt aplicabile doar pentru situațiile prevăzute în mod expres de lege și oricum de regulă în fața primei instanțe.

De aceea, nu se poate reține că în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 317 alin (1) pct 1 Cod procedură civilă în sensul admiterii contestației în anulare formulate iar motivele invocate în conținutul acesteia nu sunt de natură să conducă la admiterea ei.

În consecință, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de, - - împotriva deciziei civile nr. 1124 din 13.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 30 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./2.10.2008

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1995/2008. Curtea de Apel Cluj