Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 2/2009

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta MV împotriva Sentinței comerciale nr. 1689/C din 13 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în Dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă, în calitate de administrator al pârâtei recurente MV, jud. S și consilier juridic, cu delegație la dosar în reprezentarea intimatei reclamante Societate Cooperativă "" Mediaș.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei reclamante. Un exemplar al întâmpinării se comunică reprezentantului pârâtei recurente.

Reprezentantul pârâtei recurente, întrebat fiind, învederează că obiectul de activitate al societății este producția de pavaje dar în prezent nu funcționează față de situația economică actuală. Susține și faptul că nu au fost citați de prima instanță. Solicită acordarea unui nou termen pentru studiul întâmpinării.

Instanța respinge cererea și, pentru studiul întâmpinării, lasă cauza spre o nouă strigare.

La reluarea cauzei, la apelul nominal se constată aceeași prezență.

Părțile declară că nu au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului. Susține că nu au avut cunoștință despre cererea reclamantei pentru recuperarea creanței, că societatea nu este în stare de insolvență vădită, mai au de recuperat creanțe și critică soluția judecătorului sindic pentru că s-a deschis procedura.

Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinare. Învederează să s-a încercat punerea în executare prin executorul judecătoresc însă, așa cum rezultă din adresa executorului judecătoresc pe care o depune la dosar, societatea nu deține decât un autoturism, imobilul pe care-l deținea fiind înstrăinat în 2005. Din anul 2005 nu au mai existat relații contractuale din partea societății.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține:

Prin Sentința comercială nr. 1689/ 13 octombrie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiua respins contestația MV, jud. S, a admis cererea reclamantei Societatea Mediaș și a deschis procedura reorganizării judiciare a pârâtei desemnând administrator judiciar căruia i-a stabilit unele atribuții.

Pârâta a declarat recurs susținând că judecata s-a făcut fără a ține seama de împrejurarea că administratorul societății pârâte era bolnav și se afla internat în spital astfel că nu a avut posibilitatea de a-și formula apărarea.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

La fila 29 în dosarul tribunalului se află certificatul de boală emis pe numele administratorului societății pârâte, dovadă de care, nejustificat judecătorul sindic nu a ținut seama, judecând cererea în absența părții pusă în imposibilitate de a se prezenta la proces.

Judecătorul sindic nu a dat efect acestui drept fundamental și a pășit la judecată deși la termenul din 13 octombrie 2008 nici procedura de citare cu societatea pârâtă nu era îndeplinită.

Or, în temeiul rt. 85 Cod pr civilă, citarea părților în proces reprezintă garanția respectării accesului efectiv la justiție, și a transparenței actului de judecată. De aceea, nerespectarea acestei obligații reflectă încălcarea unui drept fundamental ocrotit de art.6 din CEDO. În planul dreptului național, sancțiunea este nulitatea hotărârii date de judecător fără citarea părților conform legii.

Sub acest aspect în cazul elcourt c/a Belgia, urtea a statuat că într-o societate democratică, în sensul convenției, dreptul la o bună administrate a justiției ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a art 6 alin.1 nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții.

Prin urmare, elementele componente ale unei bune administrări a justiției îl constituie accesul la o procedură care prezintă toate atributele unei forme de control, iar accesul la un forum judiciar trebuie să fie real, nu numai formal. În această idee, orice act procedural, inclusiv o hotărâre judecătorească prin care o anumită procedură se califică în mod artificial ca fiind parcursă într-o manieră transparentă, este contrară art 6 alin. 1 din CEDO.

În conformitate cu prevederile imperative ale art.91 și art.92 indice 1 din Codul d e procedură civilă, persoanele juridice se citează prin înmânarea citației funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, citarea prin afișare sau prin publicitate este admisibilă doar în două cazuri de excepție.

Această regulă, preluată de legea specială, este incidentă și procedurii de executare silită concursuală astfel că judecătorul sindic avea obligația să dispună luarea măsurilor procedurale prin care să se convingă că recurenta, prin reprezentantul legal al acesteia, are cunoștință de termenul de judecată și astfel, că judecata se face cu respectarea principiului contradictorialității, transparenței și parității de tratament juridic, verificabile prin prisma îndeplinirii procedurii de citare conform cu legea.

Concret, era ținut să dispună ca factorul poștal ori lichidatorul judiciar să înmâneze citația funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței societății recurente, îndeplinirea acestei măsuri reprezentând parte din misiunea judecătorului de a se supune legii.

Așa fiind, recursul va fi admis, sentința se va casa iar cauza va fi trimisă spre a fi rejudecată cu observarea considerentelor ce preced și a dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă și cu cercetarea și a celorlalte motive ale recursului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul pârâtei SRL " MV" S împotriva Sentinței comerciale nr. 1689/13 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu - Secția comercială, desemnat în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de SRL " MV"

Casează sentința atacată și trimite cauza judecătorului sindic din cadrul aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii reclamantei "" Mediaș în contradictoriu cu soc. pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 7 ianuarie 2009, în ședință publică.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red si dact jud

Ex.2/09.02.2009

Jud fond

Președinte:Doina Hârceagă
Judecători:Doina Hârceagă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Alba Iulia