Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Încheierea 2/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 2.545/2009
Ședința publică de la 20 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2080 din 23 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul cu număr unic -, formulată de intimata, dosar care privește și pe recurent și intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, M și SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii falimentului în formă simplificată.
La apelul nominal se prezintă avocat în nume propriu și în reprezentarea creditorului, iar în reprezentarea intereselor intimatei, se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, după deliberare, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul intimatei, avocat, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul completării dispozitivului deciziei civile nr. 2080/2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, în sensul de a se pronunța instanța și asupra capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată în recurs, în baza chitanței justificative a onorariului încasat, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral ins fața instanței cu ocazia acordării cuvântului pe fond.
Avocat în nume propriu și în reprezentarea creditorului solicită respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2080/2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, având în vedere că nu s-a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată și ținând seama și de raționamentul pentru care i s-a respins recurentului cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, deși a prezentat instanței un instrument de plată identic cu cel prezentat de intimata.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2009, intimata, în calitate de administrator special în dosarul cu nr-, recurent fiind, în temeiul prevederilor art. 281 Cod proc. civila, a solicitat instanței completarea deciziei nr. 2.080 din data de 23.06.2009, pronuntata în dosarul nr- al acestei instante, în sensul ca instanța să se pronunțe de urgență si cu citarea părtilor si asupra capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată în recurs, în baza chitantei justificative a onorariului încasat.
In fapt, a arătat intimata, instanta, desi a fost investita si cu judecarea acestui capăt de cerere accesorie, prin dispozitivul deciziei a omis să se pronunte asupra acestuia.
Raportata la temeiul de drept care justifică aceasta cerere, respectiv prev. art. 281. proc. civ. intimata a arătat că acesta contine o dispozitie de principiu cu privire la cheltuielile de judecată legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, stabilind că părtile nu pot fi obligate la plata acestor cheltuieli, întrucât nu există culpa procesuală a acestora.
Analizând cererea formulată, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2.080 din data de 23 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr. -, Curtea de APEL CLUJar espins recursul declarat de, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. C, și M, lichidator judiciar al, împotriva sentinței comerciale nr. 995/17.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care a menținut-o în întregime.
Intimata a fost reprezentata la solutionarea recursului enuntat de catre avocat care in dezbaterile pe fondul recursului a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei recurate cu cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat. Pentru a dovedi avansarea de catre parte a unor cheltuieli de judecata, a fost depusa la dosarul cauzei (28). Solicitarea de obligare a recurentului la plata unor cheltuieli de judecata este consemnata in practicaua deciziei anterior enuntate.
Instanta care a solutionat recursul a omis sa se pronunte cu privire la cererea intimatei avand ca obiect obligarea recurentului la plata unor cheltuieli de judecata, motiv pentru care a fost formulata prezenta cerere de completare de dispozitiv, fiind incidente dispozitiile art. 281 indice 2. conform carora, aca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii,
Sustinerile reprezentantului recurentului formulate in sustinerea solicitarii de respingere a cererii de completare de dispozitiv nu pot fi retinute. Astfel, s-a solicitat respingerea cererii de completare de dispozitiv pentru acelasi rationament pentru care s-a respins recursul declarat de catre creditorul, in concret pentru ca a prezentat instanței un instrument de plată necorespunzator.
In realitate, principalul motiv pentru care s-a respins recursul declarat de catre creditorul recurent este acela ca nu a existat un raport juridic direct intre creditor si unul dintre asociatii debitoarei sau intre creditor si administratorul special al societatii comerciale debitoare supuse procedurii de insolventa si nu se poate retine o culpa procesuala a asociatului sau administratorului special in acceptiunea dispozitiilor art. 274 alin. 1. In cadrul procedurii de insolventa, administratorul special exercita atributiile reglementate de dispozitiile art. 18 alin. 2 din Legea 85/2006, realizarea sumelor necesare acoperirii creantelor nu depinde de maniera in care administratorul special isi exercita atributiile ci depinde modul de exercitare a atributiilor de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, asa incat nu exista nici o ratiune si nici un argument juridic care sa intemeieze obligarea administratorului special la plata unor cheltuieli de judecata. Problema obligarii administratorului statutar la plata unor cheltuieli de judecata se poate ridica doar in contextul formularii unei cereri de angajare a raspunderii intemeiata pe dispozitiile art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, or in cazul dedus judecatii cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata a fost formulata cu prilejul solutionarii cererii lichidatorului judiciar de inchidere a procedurii. Mai mult, cel de-al doilea asociat fata de care s- solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecata nu a participat la derularea procedurii de insolventa. la procedura de insolventa sunt reglementati limitativ prin dispozitiile Legii 85/2006.
In consecinta, caracteristicile inscrisului prin care creditorul recurent a dovedit avansarea cheltuielilor de judecata este irelevant, deoarece indiferent de proprietatile acestui inscris, cererea de chemare in judecata sau recursul nu puteau fi admise deoarece exista o imposibilitate juridica de obligare a administratorului statutar la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru toate aceste considerente, instanta apreciaza cererea de completare a dispozitivului ca fiind intemeiata, deoarece cu prilejul solutionarii recursului inregistrat pe rolul Curtii de APEL CLUJ sub numarul de dosar -, intimata a solicitat obligarea recurentului care a cazut in pretentii prin respingerea recursului la plata cheltuielilor de judecata avansate si dovedite (28), insa din eroare instanta a omis a se pronunta cu privire la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2080 din 23 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul cu număr unic -, formulată de intimata, cu domiciliul în C-N, str. -, nr. 2,. 5,. 43, jud. C, în contradictoriu cu recurentul, cu domiciliul procesual ales in C N,-, jud. C și intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, M și
Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 2080 din 23 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ în sensul obligării recurentului, cu domiciliul în C-N, - -, nr. 113, jud. C, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei, către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./10 ex./
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|