Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr.- -
JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin
Grefier -- -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta C L, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.48/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata C 2005 SRL G- prin lichidator judiciar L G, având ca obiect procedura insolvenței- Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut la prima strigare în ședința publică răspunde pentru intimata-pârâtă avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că au sosit la dosar relațiile solicitate de la Secția comercială- secția comercială.
Instanța pune în discuție excepția de tardivitate a formulării recursului invocată de către intimată.
Apărătorul intimatei pune concluzii de respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.
După strigarea cauzei, s-a prezentat av., apărător ales al recurentei-reclamante, care a solicitat a se dispune amânarea pronunțării pentru a depune la dosar note de concluzii scrise. Învederează că originalul cererii de recurs l-a înmânat societății recurente iar la dosar a depus copia acesteia.
CURTEA
Pentru a depune la dosar note de concluzii scrise, la cererea formulată de apărătorul recurentei-reclamante,
Dispune,
Amână pronunțarea la data de 15 iunie 2009. Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.371/
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE - - -
Judecător -dr.- -
Judecător - - -
Grefier -- -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursului declarat de pârâta C L, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.48/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata C 2005 SRL G- prin lichidator judiciar L G, având ca obiect procedura insolvenței- Legea nr.85/2006.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 iunie 2009 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 15 iunie 2009 când a pronunțat următoarea hotărâre;
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.48 din 19.01.2009 a Tribunalului Galați, judecătorul-sindic a admis acțiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.79/2008, a constatat nul contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.12.2007 între C în calitate de vânzător și C, în calitate de cumpărător și a dispus restabilirea situației anterioare, în sensul întoarcerii imobilelor în patrimoniul vânzătoarei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 7.12.2007, SC 2000 SRL a vândut către SC SRL o serie de imobile situate in, comuna Pechea, jud. G, respectiv: 7 grajduri taurine -Ferma 16, 3 saivane - Ferma 16, Șopron și WC- Ferma 13, clădire de locuit -Ferma 15, locuință -Ferma 15, clădire de locuit-Ferma 16, filtru sanitar și 2 porcine -Ferma 16, inclusiv terenul aferent in suprafață de 12706 mp, totul pentru prețul de 50.000 lei.
Față de cauzele de nulitate ale convențiilor și principiul obligativității acestora pentru părți, prev. de art.969 și urm. civ. instanța reține că actul astfel încheiat este nul pentru următoarele considerente:
Având în vedere obligativitatea formei autentice la înstrăinarea unui imobil, art.2.2 din contractul parților este nul, referindu-se la vânzarea suprafeței de teren de 12.706 mp, aferent construcțiilor anterior descrise.
Actul de vânzare - cumpărare încheiat prin înscris sub semnătură privata este valabil în privința construcțiilor, dacă îndeplinește condițiile generale de valabilitate ale contractelor.
În speță, părțile au încheiat în fapt doua contracte aproape identice. Astfel, în actul de la fila 4, legalizat de BNP sub nr.744/14.03.2008 se prevede atât înstrăinarea construcțiilor cât și a terenului aferent, pentru prețul de 50.000 lei, preț despre care se arată doar ca va fi plătit la data și locul stabilit de vânzător.
În actul de la fila 7, legalizat de BNP sub nr.590/5.03.2008 se prevede înstrăinarea acelorași construcții, fără teren, pentru prețul de 30.000 lei, preț despre care se arăta același lucru, ca va fi plătit la data și locul stabilit de vânzător.
Ambele acte fiind încheiate în aceeași zi, nu se poate stabili care a fost cel ințial. În orice caz cel de-al doilea contract, oricare ar fi acela a fost încheiat în mod nelegal, întrucât aceleași bunuri - clădiri - au fost înstrăinate prin contractul inițial, ieșind deci din patrimoniul vânzătoarei și neputând fi înstrăinate în mod valabil a doua oară.
În ceea ce privește critica reclamantei referitoare la prețul de vânzare, inferior celui real al imobilelor vândute, instanța reține că acesta reprezintă un motiv de rezoluțiune a contractului și nu de nulitate a acestuia.
În speță, motivele de nulitate vor fi analizate prin raportare la disp.art.79 si 80 al. 1 din Legea nr.85/2006.
Conform dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 85/2006 "administratorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori vânzării".
Instanța va retine faptul ca imobilul a fost înstrăinat cu 5 luni înainte de data deschiderii procedurii insolvenței.
Conform disp.art.80 al.1 lit. b și c, sunt supuse anulării operațiunile comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, iar actele frauduloase au fost încheiate cu intenția tuturor parților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.
Referitor la aplicabilitatea disp.art.80 al.1 lit. b, instanța reține că disproporția de preț dintre valoarea imobilelor vândute și prețul ce ar fi trebuit încasat (în speță nefăcându-se nicio dovada că prețul ar fi fost în realitate plătit vânzătoarei) este evidentă, atâta timp cat într-unul din acte se stipulează că prețul de vânzare este de 50.000 lei, incluzând și terenul aferent, adică exact valoarea de inventar a imobilelor, conform înscrisului de la fila 6 dosar. În celălalt alt existent la dosarul cauzei, aceleași imobile au fost înstrăinate pentru un preț inferior chiar și prețului de inventar, respective 30.000 lei. Disproporția vădită dintre prestații rezultă din faptul ca vânzătoarea a înstrăinat practic toate imobilele ce serveau realizării obiectului ei de activitate - creșterea animalelor - fără a exista nicio dovada că ar fi încasat vreun preț.
Pe de alta parte, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezulta ca toate aceste înstrăinări au avut loc în scurta perioada de timp în care numitul a fost asociat la SC 2000 SRL, patrimoniul debitoarei diminuându-se semnificativ în favoarea SC SRL, al cărei administrator era tot. Ca urmare a acestor transferuri patrimoniale SC 2000 SRL a fost pusa in imposibilitatea de a-și mai desfășura obiectul sau de activitate, ceea ce a dus la fraudarea intereselor creditorilor săi, față de care acumulase deja importante datorii. Interesul societății și al creditorilor ar fi reclamant într-o atare situație nu înstrăinarea elementelor de active ale societății ci, dimpotrivă, păstrarea lor în patrimoniul acesteia.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâta CLG.
Cererea de recurs a fost înregistrată la 16.04.2009 și în cuprinsul ei se menționează, că se anexează copie a motivelor de recurs vizate și ștampilate de Tribunalul Galați.
Aceste motive de recurs depuse în copie apar ca fiind primite de Tribunalul Galați la data de 09.04.2009 cu o modificare vizibilă a datei de înregistrare în sensul că în locul unii "04" este trecut "02".
Intimata 2005 SRL, prin administrator judiciar a invocat excepția tardivității cererii de recurs, arătând următoarele:
Sentința recurată a fost pronunțată la 19.01.2009 a fost redactată la data de 12.02.2009 și comunicată către recurentă la data de 16.02.2009, fapt pentru care recursul se putea declara până la 03.03.2009.
Motivele de recurs ce apar ca fiind făcută la 09.02.2009 sunt de fapt făcute la 09.04.2009 și că de altfel nu se putea referi la data de 09.02.2009 și la motivele hotărârii care nu fusese încă redactată.
S-au solicitat relații Tribunalului Galați, care a arătat că nu s-a constatat înregistrat în Ecris, vreun recurs declarat la 09.02.2009 și că nici în registru nu există mențiunea pentru termenul indicat.
Analizând excepția tardivității invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Sentința recurată a fost dactilografiată la data de 12.02.2009, comunicată la 13.02.2009 (conform mențiunilor de pe hotărâre) și primită de recurentă la 16.02.2009, conform dovezii de primire (fila 34 dosar fond).
Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Galați la data de 16.04.2009, conform mențiunii făcute pe ea (fila 2 dosar).
Motivele de recurs sunt, în mod evident, anterioare acestei date, din moment ce în cererea de recurs se menționează depunerea lor, dar rămâne de stabilit dacă au fost depuse la data de 09.02.2009 sau la data de 09.04.2009, din copia depusă (fila 3 dosar) rezultând în mod evident contrafacerea (modificarea) mențiunii.
În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta se referă la motivarea instanței (pag.2), motivare care a fost dactilografiată la data de 12.02.2009 și comunicată la 13.02.2009, astfel încât motivele nu puteau fi făcute la data de 09.02.2009, anterior motivării.
Față de acestea, apare evidentă depunerea motivelor de recurs la data de 09.04.2009.
Cum atât cererea de recurs cât și motivele de recurs au fost depuse după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii prev. de disp.art.8 alin.2 din legea nr.85/2006, în temeiul disp.art.312 alin.1 pr.civ. urmează să fie respins prezentul recurs, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C L, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.48/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- dr.- - -
-
Grefier,
Red.
Tehno./24.06.2009/2 ex.
Fond-
Președinte:Simona GavrilaJudecători:Simona Gavrila, Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin
← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 370/2008.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|