Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 204/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 204/

Ședința publică de la 30 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea, cu sediul în-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1216/F/04.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare F,-, județul V, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. prin Serviciul registratură, la data de 02.03.2009, recurenta a depus cerere la care se află atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, conform, în original, nr. 51/24.02.2009 și a timbrului judiciar în sumă de 0,15 lei, lipsește întâmpinarea, după care:

Curtea constată procedura completă, lipsa părților, îndeplinită obligația privind timbrarea și faptul că s-a solicitat de către recurentă judecarea cauzei și în lipsă, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:

Prin cererea înregistrată la nr-, creditoarea a solicitat declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei

In motivare a precizat că, reprezentată prin, în calitate de administrator, s-a obligat a plăti produsele achiziționate pe baza facturilor emise și anexate în copie xerox la prezenta, în valoare de 37.871,91 RON cu inclus, în momentul când a ridicat marfa, a semnat și ștampilat pe facturile emise de către recurenta.

Pentru plata unei părți din suma inițială au fost emise: Biletul la ordin de 5.000 RON, emis la F la data de 27.02.2008, cu scadență la data de 05.04.2008 - în original; Biletul la ordin de 5.000 RON, emis la F, la data de 28.02.2008, având scadența la data de 25.03.2008 - în original și Biletul la ordin, de 2.432 RON, emis la F la data de 15.02.2008, având scadența la data de 22.03.2008 - în original.

Instrumentele de plată refuzate acoperă suma de 12.432 RON, restul sumei precizează că le dovedește cu facturile atașate.

Refuzul plății a fost făcut cu precizarea că lipsește disponibilul din cont.

Creditoarea a încercat recuperarea sumelor datorate prin executarea silită a acestor instrumente de plată, sens în care a formulat la. cerere în vederea executării silite a debitorului.

Urmare a faptului că societatea debitoare nu a achitat sumele datorate și scadente încă din anul 2007, consideră că. este în insolvență în concordanță cu prevederile art. 3 pct.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Valoarea prag pentru a fi declanșată procedura este atinsă, astfel că consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru declanșarea procedurii insolvenței față de debitorul mai sus amintit.

Debitoarea a formulat contestație împotriva cererii de declanșare a procedurii insolvenței. A contestat creanța în sumă de 33.952,6 lei, cât și faptul că se află în insolvență.

A precizat că pe rolul executorului judecătoresc se află dosarul de executare nr. 171/2008 cu părți. și, dosar care are ca obiect recuperarea sumei de 12.432 lei și din care s-a plătit o parte.

Ultimele 2 plăți în contul executorului judecătoresc pentru s-au efectuat în datele de 5.09.2008 și 1.10.2008.

Întrucât s-au făcut plăți către societate în ultimele 30 de zile anterioare depunerii cererii și în aceste condiții apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, art. 3 pct.6, situație în care. nu este creditor.

Consideră că nu se confirmă starea de insolvență atâta timp cât au făcut plăți către societatea reclamantă prin executorul judecătoresc.

Consideră că, în condițiile în care a făcut plăți și nu au fost scăzute din debitul total, nu s-a realizat un punctaj referitor la facturile existente în dosarul cauzei, între cele două societăți, apreciază că suma solicitată nu este certă, lichidă și exigibilă și nu o datorează.

suma introdusă la executare de 12.432 lei și din care a plătit 5000 lei.

Prin sentința comercială nr. 1216/2008, Tribunalul Vranceaa admis contestația formulată de către debitoarea, cu sediul în F,-, județul V, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J - împotriva cererii de declanșare a procedurii insolvenței formulată de O,-, județul

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea creditorului, cu sediul social în O,-, județul, cod de identificare fiscală R 58797, număr de ordine în registrul comerțului J 05/1995 pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului cu sediul social în F,-, județul V, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J -.

S-a reținut că Biroul executorului judecătoresc a transmis, în copie, dosarul de executare nr. 171/2008 privind creditoarea. și debitoarea.

Din conținutul procesului-verbal din 4.11.2008 încheiat de către executorul judecătoresc, din totalul creanței de 12.432 lei debitoarea a achitat, în 4 rate, suma de 5.000 lei, sumă ce a fost virată în contul creditoarei, ultimele rate de către 1000 lei fiind plătite la datele de 5.09.2008 și la 1.10.2008 suma de 1000 lei.

S-a considerat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 3 pct. (6) din Legea nr. nr. 85/2006, creditoarea. nefiind îndreptățită să solicite declanșarea procedurii de insolvență.

S-a constata că în dosarul de executare debitoarea a efectuat plăți, aceasta neaflându-se în stare de insolvență și nici creanța nu îndeplinește condițiile prev. de lege.

A fost admisă contestația debitoarei și respinsă cererea creditoarei ca nefondată.

Împotriva menționatei soluții a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:

Consideră că greșit nu a fost admisă cererea așa cum a fost formulată și nu s-a declanșat procedura insolvenței în formă simplificată cu privire la debitoare în sensul Legii nr. 85/2006.

Nu s-a observat că, din conținutul probelor, rezultă că debitoarea datora suma de 33.952,60 Ron la data introducerii acțiunii și în timpul judecății a plătit 2000 Ron rămânând diferența de 31.952,60 Ron neachitată până în prezent.

Suma solicitată în cererea introductivă în cuantum de 33.952,60 Ron era compusă cum urmează:

- factura nr. -/07.12.2007 în cuantum de 2.561,48 ron;

- factura nr. -/07.12.2007 în cuantum de 1.466,64 ron;

- factura nr. -/15.11.2007 în cuantum de 493,83 ron;

- factura nr. -/15.11.2007 în cuantum de 10.323,24 ron;

- factura nr. -/25.10.2007 în cuantum de 975,80 ron;

- factura nr. -/23.10.2007 în cuantum de 6.959,04 ron;

- factura nr. -/16.10.2007 în cuantum de 698,66 ron;

- factura nr. -/16.10.2007 în cuantum de 2.670,37 ron;

- factura nr. -/087.10.2007 în cuantum de 400,71 ron;

- factura nr. -/08.10.2007 în cuantum de 1.423,24 ron;

- factura nr. -/28.09.2007 în cuantum de 7.598,95 ron;

- factura nr. -/28.09.2007 în cuantum de 2.299,95 ron.

Pentru plata parțială a acestor facturi au fost emise instrumente de plată cum urmează:

- Bilet la ordin de 5.000 RON, emis la F la data de 27.02.2008, având scadența la 05.04.2008 - în original;

- Bilet la ordin de 5.000 RON, emis la F, la data de 28.02.2008, având scadența la data de 25.03.2008 - în original;

- Biletul la ordin de 2.432 RON, emis la F la data de 15.02.2008, având scadența la data de 22.03.2008 - în original;

- Biletul la ordin de 5000 Ron, emis la F la 06.03.2008, având scadența la 25.04.2008 - refuzat la plată pentru totală lipsă de disponibil.

Din totalul sumei de 33.952,60 Ron a introdus cerere în condițiile Legii nr. 85/2006.

Suma nu a fost contestată de debitoare, ci numai starea de insolvență existentă.

Cu greu a fost plătită suma de 2000 Ron după introducerea cererii, astfel că în prezent debitul este de 31.952,60 Ron.

Instanța a interpretat eronat prevederile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, considerând că, prin faptul că societatea debitoare a plătit unele sume de bani anterior soluționării cererii, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.

Caracterul exigibil al creanței la data de 20 februarie 2008 nu putea fi atestat de plățile minore făcute de debitor anterior deschiderii procedurii.

Instanța nu a motivat complet și convingător soluția pronunțată în raport de conținutul probelor administrate în cauză.

Recursul de față este fondat;

Instanța de fond nu a stabilit raporturile reale existente între părți având în vedere conținutul probelor administrate, susținerile părților și dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.

În cauză, se impunea să se stabilească cuantumul creanței invocate de către recurentă, dacă era certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile la data formulării cererii de către aceasta.

Astfel, se putea verifica dacă sunt îndeplinite dispozițiile art. 12 din Legea nr. 85/2006 privind valoarea prag a creanței recurentei pe care o avea împotriva patrimoniului debitoarei.

Analiza documentelor depuse în dosar constând în facturi acceptate la plată și necontestate de către debitoare, cât și instrumentele de plată, ca biletele la ordin emise la 27.02.2008, 28.02.2008 și 15.02.2008, primul cu scadență la 05.04.2008, cel de-al doilea la 25.03.2008 și, în fine, ultimul având scadența la 22.03.2008, nu a fost făcută, neputându-se stabili concret soldul neachitat de către debitoare.

Recurenta a acceptat executarea silită numai cu privire la instrumentele de plată indicate, acestea constituind titluri executorii.

Se impunea să se verifice suma rămasă după executarea prin executorul judecătoresc în raport cu plata pretinsă de către intimată de 2000 lei.

Incapacitatea de plată a intimatei nu poate fi apreciată în raport cu plățile făcute față de alți creditori sau sumele mai nou plătite față de recurent prin executorul judecătoresc și care se pare că nu modifică pragul insolvenței.

Creanța invocată de către recurentă datează din anul 2007 și plățile parțiale făcute la executorul judecătoresc nu prorogă exigibilitatea creanței datorate, intervenind ulterior chemării în judecată la intervale mari de timp și fiind modice.

Urmează să se verifice plățile făcute efectiv de către debitoare și, în raport de aceasta, să se facă aplicarea art. 3 pct. 1 litera a din Legea nr. 85/2006.

Recursul de față este fondat, urmând ca, în conformitate cu disp. art. 312.pr.civ. să fie admis, fiind fondat, cu consecința casării cu trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea, cu sediul în-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1216/F/04.12.2008 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr-7 al Tribunalului Vrancea.

Casează sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

dr.

Grefier,

ST//2 ex/15.04.2009

Fond:

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 204/2009. Curtea de Apel Galati