Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 213/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 213/
Ședința publică din 16 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de pârâta, domiciliată în municipiul Târgu M,-,. 33, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 2028 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru recurentă, av., lipsă fiind intimații și lichidatorul judiciar M Insolvency Specialists al societății comerciale falite SC. SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural și timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, conform chitanței depuse la fila 14 dosar și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate.
Se constată de asemenea, că lichidatorul judiciar M Insolvency Specialists a depus note de ședință prin serviciul registratură la data de 10 februarie 2010.
Întrebat fiind, reprezentantul recurentei declară că a luat cunoștință de conținutul notei de ședință depuse la dosar și nu solicită termen pentru studiul acesteia, precizând că nu mai are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul recurentei, având cuvântul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, pentru motivele dezvoltate în scris pe care le susține oral, modificarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei cu finalitatea respingerii cererii de angajare a răspunderii personale pentru acoperirea pasivului debitoarei falite, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri, prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 și nici condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 din Codul civil.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 2028/27.10.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr-, s-a dispus admiterea acțiunii formulate de lichidatorul judiciar M în contradictoriu cu pârâții și având ca obiect angajarea răspunderii personale și, în consecință, a obligat pârâții în solidar să acopere, pârâții, pasivul debitoarei falite " " prin plata sumei de 15.871 lei.
Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Lichidatorul judiciar, numit ca atare pentru debitoare, a formulat, la data de 12.02.2008, cerere de chemare în judecată împotriva celor doi pârâți pentru angajarea răspunderii personale, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, motivând în acțiune că datorită managementului defectuos și culpabil al pârâților, ca administratori statutari, debitoarea a ajuns în stare de insolvență, și anume, cum a rezultat din modul de gestiune a plății obligațiilor față de bugetul de stat cu titlu de taxe vamale, cât și din punctul de vedere al informațiilor în general și a celor economice în special.
Prin apărările formulate de pârâta, aceasta susține că mandatul a fost dat numitului, care s-a folosit abuziv de mandatul acordat, în sensul în care a depășit acest mandat, astfel că nu se poate susține că datoria vamală nu s-ar datora din moment ce mandatarul nu a predat efectiv bunul (autoturismul importat în anul 1998) societății debitoare.
Judecătorul sindic reține că, practic, pârâții nu au negat faptul că au acordat, în calitatea lor de administratori statutari ai debitoarei, mandat numitului pentru achiziționarea unui autoturism din Germania în numele debitoarei, fapt ce a fost confirmat inclusiv în fața creditoarei Autoritatea Națională a Vămilor În raport, însă, cu dispozițiile art. 1295 Cod civil, judecătorul sindic a reținut că raportul juridic între creditoare, privind datoria vamală pentru autoturismul importat, s-a născut și derulat cu debitoarea, astfel că autoturismul, din punct de vedere juridic, a intrat în patrimoniul debitoarei, predarea efectivă a autoturismului neinfluențând dreptul de proprietate al debitoarei, fiind în obligația pârâților, ca foști administratori statutari, în a prelua autoturismul în gestiune, a-l evidenția în documentele contabile ale firmei și, eventual, să promoveze căile legale pentru valorificarea dreptului dobândit. Astfel, prin omisiune, susține judecătorul sindic, pârâții au comis ilicitul prevăzut de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 în sensul în care aceștia au permis, tocmai prin omisiune, unei alte persoane, respectiv mandatarul să "folosească bunurile persoanei juridice în interesul acesteia". Totodată, mai arată că pârâții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea întrucât nu au luat măsurile legale de înregistrare a bunului în patrimoniul societății, fiind incidente dispozițiile art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta solicitând ca, prin admiterea recursului, instanța să dispună casarea sentinței 2028/27.10.2009, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea cererii de angajare a celor doi pârâți. În motivare, recurenta arată că judecătorul sindic nu a analizat condițiile atragerii răspunderii civile delictuale personale, așa cum sunt acestea circumscrise de art. 998 Cod civil. În continuare, arată că debitoarea nu a intrat niciodată în posesia autoturismului și nici a documentelor de proveniență, fără aceste documente, de altfel, fiind imposibilă înregistrarea în contabilitate a autoturismului, art. 6 din Legea nr. 82/1991 rep. prevăzând că orice operațiune economico - financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei conform unui document justificativ; or, raționează pârâta recurentă, din moment ce nu a intrat în posesia documentului justificativ, evident că nu a putut consemna în contabilitatea debitoarei operațiunea economico financiară. În final, mai susține că, oricum, taxa impusă este una nelegală, fiind contrară dispozițiilor art. 25 și 90 din Tratatul privind instituirea Uniunii Europene, în sensul în care statul român ar fi perceput o taxă vamală interzisă de normele comunitare.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Recurenta nu contestă faptul că, în calitatea sa de fost administrator statutar a mandat, cu mandat special autentificat la notar sub nr. 1979/20.05.1998, pe numitul în anul 1998 de a achiziționa, pentru debitoare, un autoturism cu scopul de a-l înscrie în capitalul social al debitoarei.
Conform acestui mandat special, sus - numitul a introdus autoturismul Ford, pe numele mandantului, respectiv debitoarea, fiind încheiată la data de 30.06.1998, la Vama, declarația vamală de tranzit nr. I 16466.
Ulterior, debitoarea nu s-a mai prezentat la biroul vamal de destinație Tg. M pentru achitarea taxelor vamale de import.
Prin adresa nr. 15952/08.11.2001 Autoritatea Națională a Vămilor au somat, prin adresa nr. 15952/08.11.2001, debitoarea să achite taxele vamale pentru bunul importat. Deși contestată procedura execuțional fiscală, de către debitoare prin recurentă, aceasta a fost respinsă prin decizia nr. 133/27.02.2002 de M ( 42 și urm. dos. Trib. Comercial Mureș ), decizie ce nu a fost atacată de debitoare, astfel că a rămas definitivă. De precizat că în contestația formulată împotriva formelor de executare silită fiscală, debitoarea, prin recurentă, a reiterat apărările formulate ulterior și în fața judecătorului sindic, și anume că, deși a dat mandat special numitului, autoturismul nu a intrat niciodată în posesia debitoarei.
Art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind insolvența prevede o formă specială de răspundere delictuală pentru fapta proprie, respectiv pentru una din faptele limitativ prevăzute de acest text de lege.
Din acest punct de vedere, este îndeobște admis, atât de către practica judiciară, cât și de către teoreticieni, că pentru a dispune angajarea răspunderii uneia din persoanele enumerate de textul de lege anterior menționat trebuie să fie întrunite condițiile generale privind răspunderea delictuală, și anume existența prejudiciului, existența faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și, în fine, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
La aceste condiții generale se adaugă și două condiții special prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, acestea fiind starea de insolvență a persoanei juridice supuse procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și, ca a doua condiție, insolvența să se fi datorate uneia (sau mai multor) din persoanele prevăzute în acest text de lege, prin una sau mai multe din faptele enumerate limitativ de legiuitor.
În cazul de față, în raport cu starea de fapt concretă descrisă anterior, cererea de angajare, ca și hotărârea dată de judecătorul sindic, au vizat faptele prevăzute de legiuitor la art. 138 alin. 1 lit. a, respectiv dacă a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și lit. d, respectivdacă a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Așadar, recurenta susține că neintrarea autoturismului în posesia efectivă a debitoarei, ca și neînregistrarea în contabilitatea debitoarei a acestuia, revine culpei exclusive a numitului u, care nu a predat autoturismul mandantei, respectiv debitoarei.
Dacă între mandatar și mandant operează dispozițiile art. 1593 Cod civil, conform cărora mandatarul este dator a executa însărcinarea dată prin mandat, în caz contrar putând fi obligat la daune - interese, între mandantă, debitoarea din cauză, și creditoarea raportul juridic s-a născut la data la care creanța pentru autoturismul introdus în țară pe numele debitoarei au fost datorate tocmai ca efect al importului unui bun supus unei astfel de taxe, conform reglementările vamale. Din acest punct de vedere, creditoarei nu-i poate fi opus raportul juridic dintre mandatar și mandant, atâta timp cât conform actelor vamale autoturismul a fost introdus în țară pe numele debitoarei. Din acest motiv, creditoarea se comportă ca un terț față de raportul juridic dintre mandantă și mandatar. nu are altă posibilitate, față de mandatar, decât să se fi întors împotriva mandatarului pentru neexecutarea întocmai a obligațiilor contractului de mandat, acest lucru, însă, neavând nicio influență în ce privește derularea raportului juridic între creditoare și debitoarea - mandantă.
Pe cale de consecință, prin pasivitatea dovedită de recurentă, ca și administrator statutar, în sensul în care nu a făcut nicio diligență în vederea recuperării efective a autoturismului introdus în țară conform mandatului dat numitului u, evident că, prin omisiune/neglijență inclusiv în ce privește administrarea debitoarei, a procurat un folos unei alte persoane, respectiv numitului u, faptă ilicită concretă ce se circumscrie elementelor constitutive ale faptei prevăzute de lit. a) a art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În ce privește existența celei de a doua fapte, prevăzute de lit. d) a aceluiași articol, recurenta a susținut că nu a putut înscrie bunul în contabilitate tocmai pentru că nu a intrat în posesia acestuia. În acord cu argumentele judecătorului sindic, instanța de recurs reține că tocmai prin omisiunea descrisă anterior, a administratorului statutar, aceasta din urmă, recurentă în prezenta cauză, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Or, art. 6 din Legea nr. 82/1991 rep. prevede imperativ că orice operațiune economico - financiară trebuie consemnată în momentul efectuării ei într-un document, ce stă la baza înregistrării în contabilitate, document care angajează responsabilitatea persoanelor prevăzute de aceeași lege.
În acest sens, art. 10 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului statutar, în cazul de față recurentei. Din această perspectivă, recurenta avea obligația de a intra în posesia documentelor vamale, în virtutea mandatului acordat numitului u, lucru pe care, evident, nu l-a făcut, așa cum rezultă din actele de la dosar, decât după ce creditoarea a pornit formele de executare silită (după aproape 4 ani de la intrarea în proprietatea debitoarei a autoturismului importat), astfel încât fără îndoială sunt întrunite condițiile generale, ca și cele speciale prevăzute de lit. d) a art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Faptul că autoturismul nu a intrat în posesia efectivă a debitoarei nu are nicio relevanță, fapt pentru care instanța nu va reține această apărare, fiind o chestiune ce ține strict de raportul juridic între mandatar și mandantă, astfel cum s-a arătat anterior.
De asemenea, instanța nu va reține nici apărarea invocată de recurentă în legătură cu posibila aplicare a dispozițiilor art. 25 și 90 din Tratatul instituind Uniunea Europeană pentru simplul motiv că autoturismul a fost introdus în țară în anul 1998, dată de la care erau datorate și taxele vamale, iar dispozițiile Tratatului se aplică României de abia începând cu data de 01.01.2007, data intrării României în Uniunea Europeană.
Pentru toate acestea, instanța va respinge ca netemeinic și nefondat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de, domiciliată în municipiul Târgu M,-,. 33, județul M, împotriva sentinței nr. 2028/27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
5 exp./22.03.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
