Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 267/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 267
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, recurent și pe intimat " " I, lichidator judiciar LICHIDATOR, intimat ADM.. PU- MUN. I, intimat I, intimat " " I, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 427/S din 25.10.2007 a Tribunalului Iaș im - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat pentru recurentul ; d-na cons.jr. pentru intimatul creditor Administrația Finanțelor Publice a municipiului
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Părțile prezente preciz6ează, la interpelarea instanței, că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
D-na avocat pune concluzii de admitere a recursului declarat de pîrîtul. Hotărîrea recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare și a formelor legale de procedură.
În susținere, d-na avocat arată că, în data de 16.06.2007, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iap romovat, în calitate de președinte al comitetului creditorilor, acțiunea prevăzută de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Instanța de fond trebuia să citeze pîrîtul și potrivit Codului d e procedură civilă.
Procedura de citare a fostului administrator statutar, chemat în judecată ca pîrît, a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 1137 din 4 decembrie 2007, arată d-na avocat.
La termenul din 6.09.2007 instanța pune în discuție prescripția dreptului la promovarea acțiunii, dar judecă fondul fără a acorda părților dreptul de a se apăra, iar prin hotărîre nici nu se pronunță asupra excepției invocată din oficiu.
Hotărîrea recurată este nelegală, susține d-na avocat. Cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a fost formulată mult peste termenul legal. Cererea a fost formulată cu peste 5 ani peste termen.
Pe fondul cauzei, d-na avocat susține că hotărîrea recurată este netemeinică. Societatea a intrat în procedura reorganizării judiciare încă din anul 2000, dosarul nr. 14/2000, dosar închis prin activitatea desfășurată de către administratorul, care a readus societatea în vederea relansării unei activități profitabile.
În anul 2001, 19 decembrie, întregul patrimoniu al societății a fost preluat, prin cesiune, de către persoanele fizice G și -. Administratorul societății a devenit numitul Iar între fostul administrator, și noul administrator, G, a existat un proces-verbal de predare-primire.
În cauză, afirmă d-na avocat, nun s-a dovedit că recurentul-pîrît a cauzat personal prejudiciu creditorilor. Comitetul creditorilor nu a făcut nici un fel de dovezi în acest sens. Apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărîrii cu trimitere spre rejudecare ca instanța să se pronunțe și asupra excepției vizînd tardivitatea acțiunii, cu legala citare a tuturor părților.
D-na cons.jr., pentru creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I pune concluzii de respingere a recursului declarat de pîrîtul conform întîmpinării.
D-na cons. susține că acțiunea nu a fost prescrisă și, ca atare, excepția nu poate primită.
Cu privire la probatoriul administrat, d-na cons.jr. susține că Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iad ovedit că administratorul a înstrăinat activele societății. Ultimul administrator, decedat, nu a primit actele contabile ale societății iar dosarul este în cercetare la organul de poliție.
Acțiunea în temeiul prevederilor art. 138 din legea 85/2006 poate fi promovată în termen de 2 ani de la data cînd s-a luat cunoștință.
Despre felul cum a fost îndeplinită procedura de citare la fond, d-na cons.jr. precizează știe doar că toate părțile au fost cita6te prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Declarînd închise dezbaterile, instanța rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată;
Prin decizia comercială nr. 427/S/25 octombrie 2007 Tribunalului Iași, judecător sindic, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus:
Admite acțiunea formulată de comitetul creditorilor prin președinte Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, cu sediul în I, str. - nr. 26 privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului, cu domiciliul în I,-,. B. 4,.14, în calitate de administrator al debitorului
Stabilește răspunderea personală a pârâtului - administrator pentru pasivul debitorului falit I în sensul că îl obligă să plătească creditorilor următoarele sume de bani:
- creditorului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I suma de 674.396,18 lei;
- creditorului B suma de 4.451,79 lei;
- creditorului I suma de 118,52 lei;
- creditorului Dorion I suma de 309.282,35 lei.
Respinge obiecțiunile formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar Lichidator lași.
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței;
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului, cu sediul declarat în I,- A, - 7,. C,.1,. 3.
Dispune radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței;
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței;
Aprobă decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar Lichidator I și dispune plata către acesta a sumei de 1.000 lei din fondul de lichidare.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. lași, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul lași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
S- reținut că, prin sentința civilă nr. 229/COM/30.11.2004, s-a deschis procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 (act normativ atunci în vigoare) împotriva debitorului I, procedură care, în lipsa unui plan de redresare, a continuat sub forma falimentului, conform încheierii nr. 368/23.11.2006.
creanțelor asupra averii debitorului, consolidat prin încheierea nr. 104/08.02.2007 cuprinde un număr de 4 creditori, valoarea însumată a creanțelor acestora fiind în sumă de 988.248,84 lei.
Motivat de faptul că debitorul nu mai desfășoară activitate și că nu s-a putut identifica și verifica arhiva contabilă, eventuale active, creanțe de recuperat, transferuri patrimoniale sau active de valorificat, întrucât administratorul statutar nu s-a conformat obligației de a preda gestiunea și de a depune la dosar documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a înregistrat la data de 31.03.2007 raportul cu propunerea de închidere a procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului lași a obiectat cu privire la propunerea formulată, apreciind ca insuficiente demersurile lichidatorului judiciar pentru clarificarea cauzelor care au generat insolvența și identificarea persoanelor responsabile de aceasta. S-a susținut de către creditor că există suficiente dovezi în sensul aplicării prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 față de fostul administrator, solicitând în acest sens în numele comitetului creditorului autorizarea în vederea promovării acțiunii în răspundere.
Prin încheierea din 24.05.2007 a fost dată autorizarea solicitată, astfel că prin cererea înregistrată la data de 14.06.2007, creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului lași, în calitate de președinte al comitetului creditorilor, a formulat cerere întemeiată pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. a, b, c, d și e din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtului, cu motivarea că, folosindu-se de calitatea de administrator, acesta a grevat bunurile societății în folosul unei alte societăți comerciale, bunuri pe care, deși indisponibilizate, le transferă ulterior în patrimoniul I, unde deține calitatea de acționar și președinte al consiliului de administrație, la un preț cu mult inferior celui stabilit prin evaluare, nu a respectat prevederile legale privind ținerea registrelor contabile întocmirea, verificarea și depunerea bilanțurilor contabile prin omisiunea de a evidenția, reține și declara impozitul pe profit și TVA-ul aferent acestor transferuri și prin nerespectarea obligației de a declara insolvența societății, a continuat activitatea deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți pentru ca, în final, să abandoneze societatea și calitatea de administrator către terțe persoane.
Acțiunea formulată este întemeiată, rezultatul examinării debitorului, relevat de probatoriul administrat, echivalând faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006.
Societatea debitoare a fost înființată în anul 1994, iar începând cu luna ianuarie 2001, anterior deschiderii procedurii, a avut ca asociat unic pe I, funcția de administrator fiind îndeplinită de pârâtul.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 19/09.01.2001 la -, I, devenit asociat unic, se obliga să plătească toate datoriile debitorului către creditori, cu privire specială către creditorii Sucursala lași și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, față de cel din urmă înregistrând un debit fiscal de 88.148,98 lei și aceasta, având în vedere că la acel moment era amenințat cu falimentul în dosarul nr.14/2000 COM.
Litigiul ce a format obiectul dosarului mai sus-menționat a fost finalizat prin încheierea nr. 1/08.01.2001 în sensul închiderii procedurii întrucât înainte de a deveni asociat unic I achită bugetului de stat pentru debitor, suma de 45.381,51 lei pentru diferență, debitorul fiind scutit, conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 12/1991, cu condiția ca acesta să-și reia activitatea, să păstreze activele existente și să achite la zi impozitele și taxele către bugetul de stat.
După preluarea părților sociale de către lași și a funcției de administrator de către pârâtul, debitorul nu numai că nu s-a conformat condițiilor impuse de beneficiului scutirii la plata impozitului pe profit și a majorărilor aferente, dar a procedat prin administratorul-pârât la transferul unor active ale debitorului, active ce reprezentau în fapt substanța patrimoniului acestuia către asociatul său I, după ce, în prealabil, constituise aceste bunuri garanții în favoarea unei alte societăți comerciale.
Astfel, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1792/09.10.2001 și, respectiv, contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 1795/09.10.2001, ambele la -, debitorul prin administratorul - pârât consimte să garanteze cu activul denumit "", situat în Tg., str. - cel M și nr.11 și utilajele din dotarea abatorului, evaluate la suma totală de 1.933.161,42 lei, în favoarea unei terțe societăți comerciale, o garanție bancară în valoare de 70.000 lei.
Cu toate că activele menționate erau indisponibilizate prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2296/18.12.2001 la -, activul "" este ulterior vândut de debitor prin administratorul pârât către asociatul său unic I pentru prețul de 141.533,40 lei, cu mult inferior valorii de 873.658,80 lei stabilită prin raportul de evaluare întocmit cu ocazia constituirii garanțiilor.
Prealabil încheierii contractului de vânzare-cumpărare sus-indicat, pentru evidențierea contabilă a acestui transfer emite factura nr. -/23.11.2001 în care înscrie drept preț al activului vândut suma de 583.975,21 lei pentru ca apoi să consimtă la vânzare doar pentru suma de 141.533,40 lei.
De asemenea, cu factura nr. -/15.11.2001, utilajele și dotările abatorului sunt transferate tot în patrimoniul asociatului unic I pentru prețul de 154.498,54 lei, sub valoarea de 1.059.502,62 lei stabilită prin expertiza de evaluare.
Din prețul activelor vândute, cumpărătorul asociat unic al debitorului lași achită, conform documentelor existente în dosar, cu nr. 544 și nr. 545 din 19.12.2001 doar suma de 76.300 lei.
Toate aceste transferuri de active au loc în plin declin economic al societății debitoare și sunt fără nici o justificare din moment ce prețul nu a fost integral încasat, iar valoarea achitată (cu privire la care nici nu există dovezi că ar fi intrat în fondurile bănești ale societății) nu a contribuit la plata pasivului debitorului.
Se presupune că în calitatea sa de administrator, pârâtul a avut cunoștință de situația societății administrate și cunoscând această situație prețul vânzărilor ar fi trebuit să fie în raport de reevaluarea determinată prin expertiza acestor active la momentul constituirii lor drept garanții numai că această manoperă a pârâtului de însușire a bunurilor în beneficiul unei alte societăți comerciale și implicit pentru sine, a contribuit și a determinat în mod direct insolvența societății administrate, diferența dintre valoarea reală a activelor și prețul convenit, nici acela plătit integral, pierdută din culpa administratorului-pârât și de care în mod intenționat debitorul a fost lipsit, se constituie într-un prejudiciu direct și cert pentru patrimoniul și puterea de plată a debitorului, cât și pentru creditori ale căror șanse de recuperare a creanțelor au devenit astfel inexistente.
De aceea, faptul că actele de transfer au fost dispuse și realizate de aceeași persoană, care conducea atât activitatea debitorului, iar prin consiliul de administrație, și pe cea a cumpărătorului-asociat unic I, ca și prețul derizoriu de vânzare și care nici acela nu a fost integral plătit permit concluzia că scopul urmărit prin încheierea actelor de transfer nu l-a constituit realizarea obiectului de activitate al debitorului și deci, redresarea lui, ci deturnarea activelor debitorului spre satisfacerea intereselor societății cumpărătoare și implicit a acționarilor ei printre care se număra și pârâtul, fapte care atrag aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a,c și e din Legea nr. 85/2006.
Această concluzie este susținută și de graba suspectă cu care, la data de 19.12.2001, la numai o zi după încheierea contractului de vânzare -cumpărare a activului "", asociatul unic al debitorului I cesionează integral părțile sociale către terțe persoane fizice, una devenind și administrator prin renunțarea la această funcție a pârâtului.
Pe de altă parte, faptul că începând cu luna iulie 2001, după preluarea funcției de către pârât, debitorul nu a mai depus la organele fiscale nici un fel de raportare contabilă, iar în cursul procedurii, cu toate diligentele depuse, lichidatorul judiciar nu a reușit identificarea arhivei contabile, îndreptățesc concluzia că pârâtul, în obligația căruia era organizarea și conducerea contabilității, a făcut dispărute evidențele contabile sau că nu a ținut contabilitatea conform legii, încercând astfel să ascundă modul în care a gestionat activitatea societății și a folosit bunurile acesteia, modalitatea de înregistrare a operațiunilor economice desfășurate și a rezultatelor obținute și, respectiv, legalitatea acestora, fapte care atrag aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006
În condițiile mai sus expuse se impune instituirea răspunderii personale a pârâtului-administrator care urmează a răspunde cu averea proprie pentru pasivul debitorului falit reprezentat de creanțele admise în procedură a căror recuperare ar fi fost posibilă dacă nu ar fi avut loc operațiunea frauduloasă de înstrăinare a bunurilor debitorului.
Întrucât scopul procedurii este acela de acoperire a pasivului prin valorificarea activului și pentru că debitorul falit nu deține bunuri sau alte elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor reclamate de creditori, se va dispune închiderea procedurii și radierea acestuia din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, cu descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura conform art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În condițiile în care în patrimoniul debitorului nu au fost identificate elemente de activ care să justifice continuarea procedurii în chip util în vederea plății creanțelor reclamate, obiecțiunile formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs susținând că a fost dată cu încălcarea formelor legale de procedură, s-a încălcat dreptul fundamental și constituțional vizând dreptul la apărare, fiind interpretate și aplicate greșit dispozițiile legale referitoare la antrenarea răspunderii materiale.
Se susține că la data de 04.03.2002 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - judecătorul sindic, cererea creditoarei Dorion pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului asupra societății debitoare S
Prin încheierea de ședință nr. 303 / 11.06.2002 și după rejudecare ca efect al casării cu trimitere, prin sentința civilă nr. 229/COM/30.11.2004 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment împotriva debitoarei, constatând că societatea debitoare nu are perspective de redresarea activității și nu mai poate face față datoriilor sociale.
Ulterior, în lipsa unui plan de reorganizare, procedura a continuat sub forma falimentului conform încheierii nr. 368/23.11.2006.
În cadrul procedurii lichidatorul judiciar desemnat a depus la dosar,la data de 31.03.2007, raportul final cu propunerea de închiderea procedurii, conform art. 131 din Legea insolvenței.
Prin același raport, dar cu privire la incidența disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a învederat instanței de judecată că ultimul administrator statutar al societății falite, respectiv G, este decedat și în atare situație este imposibilă promovarea cererii de atragerea răspunderii lui patrimoniale pentru pasivul nerecuperat.
Față de poziția lichidatorului și la solicitarea expresă a creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, prin încheierea din data de 24.05.2007 judecătorul sindic a autorizat creditorul principal să formuleze cererile de atragerea răspunderii, astfel că prin cererea înregistrată la data de 14.06.2007 creditoarea Agenția Finanțelor Publice a Municipiului Iaf ormulat cererea întemeiată pe dispozițile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii mele patrimoniale.
Asupra acestei cereri formulată de creditoare și a raportului final depus de lichidatorul judiciar instanța de judecată s-a pronunțat prin sentința comercială ce face obiectul prezentului recurs în sensul admiterii lor, dispune atragerea răspunderii sale pentru creanța nerecuperată și închiderea procedurii cu radierea societății falite și descărcarea lichidatorului de gestiune.
1. Susține că sentința comercială nr. 427/S/25.10.2007, dată de judecătorul sindic este nelegală pentru că a fost pronunțată cu încălcarea formelor legale de procedură și cu încălcarea dreptului său fundamental și constituțional la apărare, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 137 și ale art. 85 - 100 Cod procedură civilă.
Concret, la data de 14.06.2007, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, în calitatea ei de președinte a Comitetului creditorilor, depune la dosar cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale formulată în aplicarea disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a se lua cunoștință de conținutul acestei cereri de către toate părțile din dosar a fost stabilit un nou termen de judecată la data de 06.09.2007.
Pentru acest termen nu a fost legal citat, potrivit cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, ci toate părțile din cauză au fost citate numai prin Buletinul de insolvență, după cum rezultă din filele 40 - 45 ale ultimului volum din dosar. Ori o asemenea procedură de citare a fostului administrator statutar chemat în judecată ca pârât a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1137 din 4.12.2007, pronunțată de Curtea Constituțională a României.
Mai mult, la termenul de judecată din data de 06.09.2007, udecătorul sindic a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la formularea acțiunii în atragerea răspunderii potrivit art. 138 și 139 din Legea nr. 85/2006 și a acordat un nou termen de judecată pentru a fi pusă în discuția tuturor părților din dosar această excepție pentru data de 25.10.2007.
Din conținutul procedurilor de citare aflate la filele 46 - 52 ultimul volum al dosarului se poate lesne constata că toate părțile în cauză, deci inclusiv recurentul, au fost citate pentru termenul respectiv numai prin și fără a se face vreo mențiune cu privire la excepția ridicată de instanță.
După cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în speță din conținutul ad integrum al sentinței nr. 427/S/2007, la termenul din data de 25.10.2007 s-a judecat fondul cauzei fără a se mai discuta și pune concluzii în contradictoriu asupra excepției invocate chiar de instanță din oficiu.
Mai mult, nu doar că nu a mai fost pusă în discuția părților excepția în speță, dar nici nu s-a pronunțat asupra ei judecătorul sindic prin hotărârea pronunțată.
În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai înainte asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii." Norma procedurală a stabilit că în cazul excepțiilor dirimante invocate într-o anume pricină instanța este obligată să se pronunțe mai înainte de orice asupra acestor excepții, fără ca ele să poată fi unite și judecate odată cu fondul cauzei pentru că ar face inutile cercetările judecătorești de fond și ar tergiversa nejustificat soluționarea cu celeritate a cauzei.
O astfel de excepție dirimantă a fost și excepția prescripției dreptului la acțiunea în atragerea răspunderii formulată potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar faptul că este vorba despre o excepție de ordine publică a permis instanței să o invoce chiar și din oficiu.
Asupra acestei excepții dirimante, de ordine publică, instanța de judecată nu s-a pronunțat nici prin încheiere interlocutorie, nici prin dispozitivul sentinței de fond, nu a fost amintită în nici un fel în considerentele hotărârii de fond și nici motivată de judecătorul sindic.
Nelegala citare a recurentului și nepronunțarea instanței asupra excepției dirimante referitoare la prescripția dreptului la acțiune constituie indubitabil motive de nelegalitate a sentinței recurate prin recursul de față, potrivit cu prevederile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Dacă instanța de fond - judecătorul sindic - ar fi respectat întocmai norma procedurală, recurentul aș fi putut face dovezi asupra temeiniciei și aplicabilității excepției invocată din oficiu de instanță cu referire la prevederile art. 139 din legea insolvenței și ar fi putut dovedi, nu doar faptul că el nu poartă nici un fel de răspundere pentru pasivul societății falite, ci faptul că de la data când se puteau cunoaște persoanele vinovate de crearea acestui pasiv și până la momentul formulării cererii de atragerea răspunderii patrimoniale au trecut mai mult de trei ani.
Pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond să se dispună restituirea cauzei spre rejudecare cu respectarea disp.art.137 Cod procedură civilă și a dreptului său la apărare.
2. Susține că sentința comercială nr. 427/S/25.10.2007 dată de judecătorul sindic este nelegală pentru că a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
După cum a arătat în cele de mai sus, în cadrul procedurii insolvenței declanșată asupra societății debitoare, lichidatorul judiciar desemnat a depus la dosar, la data de 31.03.2007, raportul final cu propunerea de închiderea procedurii conform art. 131 din Legea insolvenței.
Prin același raport, dar cu privire la incidența disp.art.138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a învederat instanței de judecată că ultimul administrator statutar al societății falite, respectiv G, este decedat și în atare situație este imposibilă promovarea cererii de atragerea răspunderii lui patrimoniale pentru pasivul nerecuperat.
Față de poziția lichidatorului și la solicitarea expresă a creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, prin încheierea din data de 24.05.2007, judecătorul sindic a autorizat creditorul principal să formuleze cererile de atragerea răspunderii, astfel că prin cererea înregistrată la data de 14.06.2007 creditoarea Agenția Finanțelor Publice a Municipiului Iaf ormulat cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii mele patrimoniale.
Asupra acestei cereri formulată de creditoare și a raportului final depus de lichidatorul judiciar instanța de judecată s-a pronunțat prin sentința comercială ce face obiectul prezentului recurs în sensul admiterii lor, a dispus atragerea răspunderii sale pentru creanța nerecuperată și închiderea procedurii cu radierea societății falite și descărcarea lichidatorului de gestiune.
Pronunțând această hotărâre instanța de fond - judecătorul sindic - a dat o interpretare total nelegală și pur părtinitoare susținerilor făcute de creditoarea reclamantă prin cererea de atragerea răspunderii, înlăturând necesitatea efectuării unor verificării stric necesare în stabilirea persoanei direct răspunzătoare de crearea pasivului societății falite.
Judecătorul sindic nu doar că nu face verificării asupra pertinenței motivelor invocate de creditoare pentru atragerea răspunderii sale patrimoniale, dar își încalcă chiar propriile dispoziții referitoare la necesitatea administrării mai multor probe scrise pentru a fi stabilită în mod legal persoana vinovată de producerea stării de insolvență a societății debitoare, astfel cum se menționează în încheierea de ședință din data de 06.09.2007.
În conformitate cu prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006 "judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei."
În conformitate cu informațiile despre istoricul societății debitoare, astfel cum se află ele depuse la dosar ca fiind emise de de pe lângă Tribunalul Iași sub nr. 6402/06.07.2005, a fost înființată în anul 1994, având drept asociați persoana fizică și și ca administratori pe numiții și.
În anul 2000 societatea astfel condusă intră în procedura reorganizării judiciare fiind deschis împotriva ei dosarul de faliment nr. 14/2000.
Recurentul am fost înștiințat de situația acestei societăți și, după prezentarea ei de către administratori, a considerat că printr-o bună administrare activitatea ei poate fi redresată, astfel că a preluat de la cei doi asociați menționați mai sus întreaga societate în numele și pentru
A fost astfel încheiat de către recurent, ca reprezentant legal al, contractul de cesiune autentificat sub nr. 19/09.01.2001.
Devenind asociat unic se obligă să plătească toate datoriile debitoarei existente către creditori, respectiv toate datoriile înregistrate față de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și A - Sucursala
Urmare plăților făcute de recurent în calitate de administrator al, iar aceasta în calitate de asociat unic al către cei doi creditori litigiul ce a făcut obiectul dosarului de faliment nr. 14/2000/COM a fost finalizat prin încheierea nr. l / 8.01.2001, în sensul închiderii procedurii falimentului.
În perioada imediat următoare închiderii acestui faliment a continuat demersurile necesare pentru redresarea și reorganizarea activității în vederea relansării activității profitabile. Din nefericire aceste demersuri au scos la iveală o situație mult mai dezastruoasă decât îi fusese prezentată la momentul încheierii contractului de cesiune ori, cum rezultă din dosarul de faliment nr. 14/2000, au fost împiedicate de numeroasele demersuri litigioase întreprinse împotriva sa de fostul asociat persoană juridică RL.
La data de 19.12.2001, prin actul autentificat sub nr. 2308/2001 întregul patrimoniu al, atât activul, cât și pasivul ei a fost preluat prin cesiune de către asociații - persona fizice G și -. Tot de atunci administrator al societății devine
A făcut acest scurt istoric al activității sale în societatea debitoare pentru a demonstra instanței de control judiciar că nu el se face vinovat de starea de insolvență a societății, ci, dimpotrivă, el a fost singurul care a plătit datoriile ei și a încercat redresarea activității.
Greșit reține instanța de fond că existența "unor suficiente dovezi în
sensul aplicării dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006" față de recurent câtă vreme este dovedit, cu înscrisuri neanulate și nedeclarate frauduloase de lichidatorul judiciar sau de judecătorul sindic, faptul achitării datoriilor înregistrate de anterior perioadei administrate de recurent.
Din dovada achitării datoriilor acestei societății și cu precizările din încheierea judecătorului sindic nr. 1/08.01.2001, ce au caracter de autoritate de lucru judecat, rezultă indubitabil buna credință a recurentului în administrarea societății debitoare.
Nu se poate reține în sarcina sa existența unei culpe constând în aceea că "începând cu luna iulie 2001, după preluarea funcției de administrator al societății debitoare, debitoarea nu a mai depus la organele fiscale nici un fel de raportare contabilă, iar în cursul procedurii, cu toate diligentele depuse, lichidatorul judiciar nu a reușit identificarea arhivei contabile."
O astfel de afirmație este tendențioasă și lipsită de substanță din cel puțin două motive: primul ar fi acela că după luna iulie 2001 următoarea raportare fiscală trebuia făcută la 30.12.2001, ori la acea dată administratorul societății era G; al doilea motiv este dat de conținutul procesului verbal de predare-primire încheiat la data de 15.12.2001, din care rezultă, sub dare de semnătură, că Gap reluat întregul patrimoniu al societății, inclusiv arhiva contabilă și documentele cu regim special.
Este total nelegală motivarea instanței de fond care reține vina sa în crearea pasivului societății debitoare prin considerente de genul: "Se presupune că, în calitatea sa de administrator, pârâtul." pentru că instanței de judecată îi este interzis să opereze cu presupuneri și are dreptul să pronunțe hotărâri numai pe baza dovezilor care conduc la adevărul judiciar.
Potrivit acelorași prevederi legale, dar și a jurisprudenței în materie, s-a stabilit că, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, în cazul său administrator, trebuiesc constatate ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii delictuale și cele referitoare la mandat și anume:
- să existe un prejudiciu cauzat creditorilor;
- fapta imputată să se încadreze în cazurile expres prevăzute de lege;
- să existe un raport de cauzalitate între faptă și încetarea plăților;
- să fie demonstrată culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea sa patrimonială în cauză este imperios necesar să se demonstreze și să se rețină vinovăția sa în crearea prejudiciului. De aceea susține că simpla prezentare a faptului că, prin maniera de administrare și conducere a societății debitoare, faptele sale se pot încadra în vreuna din faptele enumerate de lege pentru antrenarea răspunderii și că astfel s-a produs ori numai s-a condiționat starea de încetare de plați, nu poate constitui suportul legal de admitere a acestei cereri depusă de creditorii societății debitoare.
Solicită instanței să rețină că, în ceea ce îl privește, întreaga argumentare a cererii de chemare în judecată se bazează pe presupuneri și idei desprinse din rapoartele fiscale întocmite de către organele lor de control, și nu pe acte sau fapte de administrare concret stabilite în sarcina sa și menționate la unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de text la lit. a -
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și B, susținînd că au fost încălcate prevederile art. 2, 5, alin. (1), 138 alin. (1), 140, 136, 137 și 142 din Legea nr. 85/2006, în sensul că:
Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea 85/2006 (dovada și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atît în cadrul fazei de reorganizare judiciară cît și în cadrul fazei de faliment.
Hotărîrea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului se pronunță în raport cu debitorul, creînd astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus menționate.
Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărîrilor pronunțate de judecătorul sindic, prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului, sunt destinate - în caz de faliment (cum este situația de față) - pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este și cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membri ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cazul acestei lichidări este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, motivația instanței de fond, care a dispus închiderea procedurii de faliment a, fără a dispune mai întîi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucît din analiza textelor de lege sus menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii 85/2006, pentru care s- instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin art. 142 alin. 1, în care se arată că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decît să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent de titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv al creanțelor rezultate din hotărîrile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care, de altfel, nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Aceasta nu înseamnă că judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărîrile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația rezultată din Legea 85/2006 să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
În fapt, consideră că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1, pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2, "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucît, potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea insolvenței "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați". În acest context este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite, de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil (dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărîrea, data la care se execută și de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006, s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.
Recurentul mai precizează faptul că se află în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens, modificările aduse de Legea nr. 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Avînd în vedere aceste aspecte, atît timp cît lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat - în îndeplinirea atribuțiilor sale - să-l pună în executare tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitînd în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea -.
Avînd în vedere cele de mai sus, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicită modificarea în parte a hotărîrii recurate, constatarea ca prematură încheierea procedurii insolvenței și obligarea lichidatorului la angajarea unui executor judecătoresc în vederea executării silite a sentinței comerciale nr. 427/S/25.10.2007.
Analizând criticile în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale în materie, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
La 14 iunie 2007, a municipiului I, ca președinte al Comitetului creditorilor, a făcut cerere pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a recurentului. Aceasta a fost comunicată celor îndrituiți, stabilindu-se termen la 6 septembrie 2007, când recurentul nu a fost legal citat, procedura efectuându-se numai prin buletinul de insolvență (filele 40 - 45 ultimul volum) nu și în conformitate cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, ceea ce este neconstituțional conform deciziei Curții Constituționale nr. 1137/4 decembrie 2007.
Un alt motiv de casare este faptul că la termenul din 6 septembrie 2007, s-a invocat din oficiu conform rolului activ al judecătorului sindic excepția prescripției dreptului la formularea acțiunii în atragerea răspunderii, conform art. 138, 139 din Legea insolvenței. Acordându-se termen pentru discutarea excepției din nou procedura de citare s-a făcut prin buletinul procedurilor de insolvență. Cauza s-a amânat și judecat la 25 octombrie 2007, fără să se pună în discuție excepția invocată șifără să se rezolveîn vreun mod aceasta.
În felul acesta a fost încălcat dreptul de apărare prin imposibilitatea recurentului - pârât de a formulat cerere de probe în spiritul legii.
În contextul dat, chestiunile care privesc fondul cauzei este de prisos a se examina.
Așa fiind, recursul se vădește a fi întemeiat urmând a se admite și a se casa sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Urmează a fi admis și recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Cu ocazia rejudecării, va trebui ca instanța să aibă în vedere și toate celelalte motive de recurs invocate de recurenți, urmând se adopta o soluție temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de și B împotriva sentinței comerciale nr. 427/S/25 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, judecător sindic, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
18.06.2008
Tribunalul Iași
Jud. sindic
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|