Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 221/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 221/
Ședința publică din 06 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător -
Judecător - -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de, cu domiciliul în B,-, -. 5, județul B, împotriva sentinței nr. 1581/21 noiembrie 2007 Tribunalului Comercial Mureș.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
dezbaterilor este cuprins în încheierea de ședință din data de 17 februarie 2009, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru zilele de 24 februarie 2009, 3 martie 2009 și azi, 6 martie 2009, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1581/21.11.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr. 106/2005 al Tribunalului Comercial Mureș, a fost admisă în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu administratorul pârât -.
A dispus angajarea răspunderii pârâtului pentru pasivul societății debitoare " SPECIALE " până la concurența sumei de 12.285 lei și a obligat pe pârât să aducă la masa credală a debitoarei falite această sumă.
De asemenea, a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând pârâtului.
Pentru a dispune în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:
La data de 20.06.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii personale a administratorului pârât pentru întreg pasivul societății, cifrată la suma de 854.910 lei, precum și instituirea de măsuri asigurătorii, motivând că în calitatea lui de administrator statutar, în perioada 17.09.2003 - 17.09.2004 s-ar fi făcut vinovat pentru fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, prin aceea că începând cu luna octombrie 2003 parte din facturile datorate unor creditori au fost plătite în contul unor firme din grupul, în special către " ", fără a exista vreo justificare. De asemenea, a motivat că ar fi săvârșit și fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006, prin aceea că ar fi emis chitanțe către clienți, sumele încasate nefiind înregistrate în registrul de casă.
Pârâtul, reține în continuare judecătorul sindic, a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii motivând, pe larg, că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii personale, neexistând un raport de cauzalitate între faptă și presupusul prejudiciu, și nu există nici culpă ca element al răspunderii delictuale.
Judecătorul sindic relevă că lichidatorul judiciar arată, în raportul privind cauzele intrării debitoarei în stare de insolvență, că principala cauză a fost direcționarea de către debitoare fără nicio justificare din conturile debitoarei a unei părți din încasările provenite din facturile emise pe numele clienților către firme din grupul, în special către " ", fără să aibă la bază titluri executorii care să justifice plățile.
Din analiza actelor de la dosar, judecătorul sindic concluzionează că pârâtul s-ar face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. e din Legea 85/2006, în sensul folosirii bunurilor debitoarei în folosul unor alte persoane prin efectuarea unor plăți către " " fără a exista justificare, în detrimentul debitoarei falite. În acest sens, judecătorul sindic relevă mai multe facturi efectuate de anumiți clienți, sume ce au fost direcționate spre această societate din grupul.
De asemenea, judecătorul sindic mai reține că pârâtul ar fi săvârșit și fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, prin aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, întrucât prin fapte de ținere a unei contabilități fictive, dosirea unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale se înțelege săvârșirea faptelor ilicite prin care se încalcă reglementările imperative ale legii contabilității, fapte care sunt direct cauzatoarea de prejudiciu.
În ce privește acest din urmă element al răspunderii special delictuale, judecătorul sindic reține că acesta are o natură certă și că există probe suficiente pentru cuantificarea sa și el constă în suma de 12.285 lei reprezentând plățile fără justificare făcute de societatea debitoare sub administrarea pârâtului, plăți indicate și dovedite de lichidatorul judiciar prin facturile depuse la dosar.
În fine, judecătorul sindic, reținând vinovăția pârâtului în comiterea acestor fapte, a apreciat că există raport de cauzalitate dintre cele două fapte reținute în sarcina pârâtului și prejudiciul suferit de debitoare.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâtul -, solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în tot a acțiunii introductive ca neîntemeiată. Cu privire la prima faptă reținută de judecătorul sindic, recurentul susține că nu i se poate reține fapta, neexistând probe care să demonstreze acest lucru. În acest sens: cu privire la facturile emise pentru "AUTO PRO", se susține că nu există o dovadă că facturile - și -/2003 ar fi fost emise de debitoare, iar suma rezultată este de 1749 lei și nu de 1794 lei cât a reținut judecătorul sindic; factura pentru " CLUB AUTO", pentru suma totală de 431 lei, a fost achitată în contul debitoarei suma de 270,1 lei, restul de sumă, de 160,1 lei a fost achitat din eroare către " "; factura emisă pentru "AUTOT. " pentru suma de 1.100 lei, plătită " ", deși într-adevăr această sumă a fost plătită acestei ultime societăți, recurentul susține că prima societate avea debite restante și față de această ultimă societate; la fel s-a întâmplat și în cazul facturii emise pentru " MOTORS " pentru suma de 131 lei; în ce privește plata efectuată de către " ", deși această societate a răspuns lichidatorului judiciar că pentru suma de 106 lei a fost contactată de reprezentanții " ", totuși, mai ales că la dosar nu a fost depusă factura cu nr. -/01.09.2003, în condițiile în care această societate avea în derulare operațiuni economice și cu " " nu se poate reține că suma îi revenea debitoarei; cu privire la factura cu nr. -/01.09.2003 privind Serviciul de Ambulanțe V pentru suma de 4924 lei, recurentul arată că nu a fost depusă factura la dosar și, mai mult, nu putea fi emisă de debitoare întrucât, pe de-o parte, debitoarea nu a comercializat niciodată uleiuri, ca obiect al facturii, iar la data respectivă a fost înregistrată în contabilitatea debitoarei factura cu nr. -, astfel că prima factură nu putea fi eliberată decât cu mult timp înainte, având în vedere că operațiunile economice trebuie înregistrate în mod cronologic în evidențele contabile; plata sumei de 1300 lei făcută de Baf ost făcută din eroare în contul " "; suma de 194 lei plătită de "" BMs -a făcut în temeiul a două facturi, cu nr. - și -, ultima emisă probabil de " ", plată care a fost făcută din eroare în contul acestei din urmă societăți; la fel ca și la "", și în cazul plății sumei de 1676 lei de către "", în condițiile în din cele 9 facturi doar una singură probabil că aparține debitoarei, plata din eroare s-a făcut către " " și nu către debitoare; la fel s-a întâmplat și în cazul facturii nr. -/04.02.2004, pentru suma de 275,38 lei, recurentul susține că "" a preferat să achite această sumă " " și nu debitoarei; în fine, pentru suma de 124 lei plătită de "", de asemenea recurentul precizează că această societate a preferat să nu plătească debitoarei, ci " " Recurentul conchide că în raport cu aceste plăți, fie nu a fost probată existența faptei ilicite, fie nu s-a demonstrat culpa acestuia în sensul în care ar fi solicitat reprezentanților acestor societăți să facă plățile în contul altei societăți, respectiv în contul " " Nu în ultimul rând, mai precizează că " " era creditor al debitoarei și, chiar în ipoteza în care ar fi dispus să se facă plățile pentru această societate, în fapt s-a redus creanța totală pe care aceasta o deținea față de debitoare, astfel că nu s-ar putea reține un raport de cauzalitate privind prejudiciul cu fapta reținută în sarcina recurentului.
În ce privește cea de a doua faptă, prevăzută de lit. d) a art. 138 din Legea nr. 85/2006, recurentul precizează că din luna mai 2004 nu s-au mai întocmit facturi iar după data de 30.06.2004 nu s-au mai evidențiat acte contabile, cu atât mai mult cu cât la data de 07.07.2004 a încheiat, cu noul administrator al debitoarei, procesul verbal de predare - primire al actelor privind întreaga gestiune a debitoarei.
Prin decizia din 07.10.2008, ca urmare a admiterii recursului, instanța a dispus casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre judecare pe fondul acesteia, pentru motivele arătate în decizia de casare ( 58 - 59).
Lichidatorul judiciar, la solicitarea instanței, a răspuns prin "întâmpinare", anexând înscrisuri (facturi, chitanțe, corespondență cu clienți ai debitoarei 93 - 105), prin care arată că nu pot fi primite susținerile recurentului ținând cont că pentru facturile emise de debitoare și plăți efectuate de acești clienți în contul " ", întrucât în niciun caz nu poate fi vorba de o "eroare" din moment ce clienții recunosc că au fost contactați de către " " pentru a se face plata în contul acesteia și nu în contul debitoarei, astfel că nu se poate pune problema virării greșite în contul acestei societăți.
Analizând actele de la dosar atât prin prisma apărărilor formulate de părți și actelor depuse de acestea, ca urmare a casării hotărârii atacate și, în judecarea cauzei pe fond, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din "adresa" formulată de pârâtul recurent și înregistrată sub nr. 447/08.07.2004, adresată Grupului, din care făcea parte și debitoarea, până la data de 15.06.2004 pârâtul recurent a deținut funcția de administrator statutar la societatea debitoare.
De altfel, acest fapt rezultă și din raportul de inspecție fiscală din 30.01.2006 (ce are dată certă fiind înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Activitatea de Control Fiscal sub nr. 212/02.02.2006, 200 - 207, vol. II dos. Trib. Comercial Mureș ). Raportul de control fiscal relevă faptul că după data de 29.03.2004 unitatea nu a mai achiziționat documente cu regim special. De asemenea, se mai arată că noul administrator statutar, numita, a fost numită în această calitate la data de 26.06.2004 și că noul administrator nu a preluat faptic documentele financiar contabile ale societății ( 202, vol. II, dos. Trib. Comercial Mureș ).
În fine, și raportul întocmit de lichidatorul judiciar pentru termenul din 18.04.2007 ( 354 - 355, vol. II, dos. Trib. Comercial Mureș ) relevă faptul că contabilitatea societății nu a mai fost ținută după aprilie 2004, contabilul angajat al societății nemafiind plătit, iar angajații fiind disponibilizați. Același raport indică faptul că administratorul statutar a ridicat suma de 13.505 lei din trezorerie, fără să existe vreo justificare cu documente contabile.
Recurentul pârât nu contestă aceste elemente de fapt prin apărările formulate pe parcursul prezentei cauze, astfel că instanța de recurs va ține seama, în soluționarea cererii de angajare a răspunderii personale a recurentului, în primul rând de faptul că acesta a avut calitatea de administrator statutar începând cu data de 17.09.2003, iar activitatea economică a societății debitoare, astfel cum a fost reflectată de situația financiar contabilă a acesteia, a încetat în luna mai 2004.
De asemenea, instanța va reține ca element de fapt, dovedit, faptul că noului administrator numit începând cu luna iunie 2004 nu i s-au predat actele contabile ale debitoarei, neexistând dovezi în acest sens care să ateste o astfel de predare. Deși pârâtul recurent a contestat faptul că nu i-ar fi predat noului administrator, actele contabile, această afirmație este contrazisă atât de susținerile acesteia din urmă făcute în fața organelor de control financiar fiscale ( 205, vol. II), precum și de chiar procesul verbal de predare a gestiunii, încheiat de pârâtul recurent și de noul administrator numit, ( 8 - 9, vol. III, dos. Trib. Comercial Mureș ), în care se arată că s-au predat acesteia din urmă situații datorii către bugetul de stat, situații datorii furnizori, situația creanțelor de recuperat, copii ale balanțelor de verificare, caiet de evidență ordine de plată; cu alte cuvinte, noul administrator nu a primit niciun act de evidență contabilă, astfel cum le definește art. 1 și următoarele din Legea nr. 82/1991 rep. adică registre expres prevăzute de lege, bilanțuri și balanțe contabile (nu copii, ci actele certificate), documente justificative etc.
În plus, instanța reține că raportul privind cauzele intrării debitoarei în stare de insolvență consemnează, drept cauză principală, neîncasarea creanțelor societății datorită unei evidențe neclare de urmărire a debitorilor societății, parte din creanțe fiind încasate de " ", această din urmă firmă fiind furnizorul inițial al clienților neîncasați de debitoare ( 260, vol. II, dos. Trib. Comercial Mureș ). Totodată, raportul reține că efectiv societatea debitoare și-a încetat activitatea în luna martie 2004.
Cererea de angajare a răspunderii personale este motivată în sensul că începând cu luna octombrie 2003 o parte din facturile emise de către clienți au fost plătite către alte firme din grupul, în special către " ", clienții fiind anunțați de conducerea firmei că plățile pentru facturile emise de debitoare urmează să intre în contul " " De asemenea, lichidatorul judiciar arată că nu au mai fost evidențiate actele contabile primare pe anul 2004, pentru faptul că contabila societății nu a mai fost plătită, iar, cu ocazia inspecției fiscale, aceștia au constatat că nu au avut la dispoziție actele contabile ale societății. Temeiul juridic pentru care lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii personale a recurentului, în raport cu această stare de fapt, sunt cele prevăzute de lit. a și d ale art. 138 din Legea 85/2006.
În ce privește una din faptele pentru care i-a fost angajată răspunderea personală a administratorului statutar, -, pârât recurent în prezenta cauză, este cea prevăzută de lit. e) a art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De observat, însă, că lichidatorul judiciar nu a învestit instanța cu această faptă, ci cu faptele prevăzute de lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
În raport cu limitele învestirii instanței, conform art. 129 aliniat ultim Cod procedură civilă, judecătorul sindic nu se putea pronunța asupra unei fapte cu care nu a fost învestit. Din acest motiv, instanța de recurs nu va analiza, în judecarea cererii de angajare a răspunderii personale a pârâtului, în urma casării cu reținere pentru rejudecare, această faptă prevăzută de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, reținând că nu poate fi angajată răspunderea personală a pârâtului pentru o faptă cu care instanța nu a fost sesizată, altfel încălcându-se principiul disponibilității, întrucât subiect de sezină, potrivit art. 138 din Legea 85/2006, este doar lichidatorul judiciar, precum și, în anumite condiții, comitetul creditorilor. Ca urmare a acestui raționament, recursul formulat de pârât cu privire la fapta prevăzută de lit. eaa rt. 138 este fondat, sens în care instanța de recurs constată că hotărârea dată de judecătorul sindic este nelegală din acest punct de vedere și că nu se poate pronunța, în judecarea cererii, după casare, asupra unei fapte pentru care nu a fost sesizată.
În aceeași logică, în sens pozitiv de această dată, instanța observă că lichidatorul judiciar a sesizat judecătorul sindic cu privire la fapta prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006. Or, judecătorul sindic nu a analizat în niciun fel fapta concretă cu care a fost sesizată. Fiind vorba de o cale de atac exercitată de pârât, evident că instanța nu-i va putea agrava situația acestuia în propria cale de atac, făcând, astfel, aplicare acest principiu de drept procesual.
Așadar, rămâne de analizat doar fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 în raport cu datele și elementele de fapt astfel cum au fost relevate prin mijloacele de probă invocate mai sus.
În analiza elementelor răspunderii speciale instituite de legiuitor la art. 138 din Legea n85/2006, instanța reține că cele patru condiții generale oricărei răspunderi delictuale (existența faptei, existența vinovăției, prejudiciu și raportul de cauzalitate între faptă și vinovăție, pe de-o parte, și prejudiciu pe de altă parte), cu specificarea că trebuie constatat și condiția specială ca fapta în sine să fi fost susceptibilă de a cauza starea de insolvență (aliniatul 1 al art. 138).
În ce privește fapta, instanța reține că este pe deplin dovedită existența ei. Astfel, rezultă cu prisosință din actele de la dosar că societatea debitoare nu a avut acte contabile, în sensul de registre, bilanțuri sau balanțe contabile și documente justificative, acte care să fi fost predate noului administrator. Din acest motiv, instanța poate trage concluzia unei prezumții simple că lipsa acestor acte contabile, așa cum prevede art. 1 și următoarele din Legea 82/1991 (act normativ ce impune o rigoare specifică pentru ținerea actelor contabile, rigoare ce nu a fost respectată în cauză, sau cel puțin recurentul pârât nu a putut face dovada contrară), duce la concluzia pârâtul, prin atitudinea sa, a făcut să dispară documente contabile și, de asemenea, că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte concrete prevăzute expres de lit. daa rt. 138 din Legea 85/2006.
O altă prezumție, de data asta legală, instanța o desprinde din conținutul art. 10 alin. 1 din Legea 85/2006, care prevede textual că "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective". Este evident că în calitatea sa de administrator statutar, pârâtul nu a respectat prescripțiile legale, astfel că și cea de a doua condiție, a existenței vinovăției, este îndeplinită.
În ce privește prejudiciul, prezumția simplă instituită de aliniatul 1 al art. 138 coroborat cu lit. daa celuiași articol este în sensul în care prin simpla neținere a contabilității în conformitate cu legea sau faptul de a face să dispară documente contabile, acest prejudiciu se întinde la întregul pasiv al debitoarei. Este adevărat că, în raport cu modul de săvârșire a faptei și de vinovăția pârâtului recurent, în fapt prejudiciul se întinde la întreg pasivul societății debitoare, fiind evident raportul de cauzalitate între faptă, vinovăție și pasiv (din acest motiv fiind îndeplinită și condiția raportului de cauzalitate), ca prejudiciu. Însă, judecătorul sindic i-a angajat răspunderea personală doar pentru suma de 12.285 lei, astfel, în virtutea aceluiași principiu al neagravării situației în propria cale de atac exercitată, instanța nu va reține comiterea faptei în raport cu prejudiciul doar până la această sumă.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea de angajare a răspunderii personale pentru fapta prevăzută de lit. d) a art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în limita sumei de 12.285 lei.
Va menține dispoziția privind instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului, precum și mențiunile privind modul de executare silită, ce urmează a fi făcută în acord cu Codul d e procedură civilă, iar sumele rezultate din executare silită urmează a intra în averea debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtului, cu domiciliul în B,-, -. 5, județul B, formulat împotriva sentinței comerciale nr. 1581/21.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 106/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, Pt. fiind în concediu medical, semnează Prim- grefier |
Red.
Tehnored.
2 exp./20.05.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
