Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 231/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- (supliment recurs 3)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 231

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

PREȘEDINTE: Radu Mateucă Mateucă

JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu

Grefier: -

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulate de contestatorii administratori sociali și împotriva deciziei comerciale nr. 296 din 21 martie 2006, pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații administratori sociali, intimata debitoare SC GRUP SRL ÎNSURĂȚEI, intimatul lichidator SP și intimații creditori AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G și SC SA

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul administrator social prin procurator, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții:

Procurator pentru contestatorul administrator social, a solicitat admiterea contestației conform motivelor scrise.

La interpelarea instanței, a învederat că atacă decizia pronunțată în recurs și pe cale de consecință și soluția dată în primă instanță.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 917/2.11.2005 Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul nr. 95/F/2003 a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii materiale și s-a dispus antrenarea răspunderii administratorilor sociali, și, fiind obligați în solidar la plata sumei de 218.201.630 lei(ROL) față de debitoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, și, iar potrivit decizei nr. 296/21.03.2006 a Curții de APEL CRAIOVA, pronunțată în dosarul nr. 102/F/1/2006 fost admis recursul, s-au anulat ca netimbrate recursurile declarate de pârâții și, s-a modificat sentința în parte, în sensul că s-a înlăturat măsura antrenării răspunderii față de pârâtul, menținând restul dispozițiilor hotărârii.

Atât împotriva deciziei 296/21.03.2006 a Curții de APEL CRAIOVA cât și împotriva sentinței nr.917/2.11.2005 a Tribunalului Gorj au formulat prezenta contestație în anulare - și -.

În considerentele contestației în anulare, contestatorii au invocat dispozițiile art. 318 pr. civ., respectiv faptul că dezlegarea dată atât de instanța de fond cât și de cea de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, constând în faptul în mod eronat s-a atribuit contestatorilor calitatea de administrator social, deși în realitate aceștia au deținut calitatea de asociați. În acest sens, contestatorii au invocat adresa nr.44214/15.12.2006 eliberată de Oficiul Registrului Comerțului în cadrul căreia s-a precizat faptul că de la data înmatriculării 2.03.2000 și până la data radierii 23.11.2006, nu a avut calitatea de administrator la SC GRUP SRL.

Având în vedere dispozițiile art. 319 alin.1 pr. civ. potrivit cărora contestația se introduce la instanța cărei hotărâre se atacă, Curtea apreciază că este competentă a soluționa doar cererea având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei nr. 296/21.03.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr. 102/F/1/2006, în schimb competența în ceea ce privește soluționarea contestației în anulare împotriva sentinței nr. 917/2.11.2005 pronunțată de Tribunalul Gorj aparține instanței care a pronunțat această sentință, respectiv Tribunalului Gorj -Secția Comercială.

În aceste condiții, Curtea apreciază că se impune disjungerea soluționării contestației în anulare împotriva deciziei 296/21.03.2006 de judecata contestației formulate împotriva sentinței nr. 917 din 2.11.2005 și în temeiul art. 158 pr. civ. va declina la Tribunalul Gorj competența de soluționare a contestației împotriva sentinței nr. 917/2.11.2005. Ca atare, strict juridic, Curtea va examina doar contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 296/21 martie 2006.

Examinând criticile formulate de contestatori împotriva deciziei sus-menționate pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA -Secția Comercială, Curtea va respinge ac nefondată contestația având în vedere următoarele considerente:

Astfel, examinând criticile invocate în cadrul contestației formulate, Curtea apreciază că aceste apărări contestatorii aveau posibilitatea legală să le invoce în calea de recurs. Curtea constată că împotriva sentinței nr. 917/2.11.2005 a Tribunalului Gorj contestatorii și nu au declarat recurs, aspectele invocate referitoare la faptul că nu ar fi avut calitatea de administratori fiind apărări de fond ce nu pot fi examinate decât în căile de atac ordinare și nu într-o cale extraordinară de atac. În plus, eroarea materială prevăzută de dispozițiile art. 318 alin.1 pr. civ. se referă, în principiu, la aspecte formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Având în vedere considerentele sus-menționate, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de și împotriva deciziei nr.296/21.03.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Disjunge soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorii administratori sociali și împotriva deciziei comerciale nr. 296 din 21 martie 2006 pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr-, de judecata contestației formulate împotriva sentinței nr.917 din 02.11.2005 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr.95/F/2003.

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii administratori sociali cu domiciliul în C-N, nr. 97,. 6, Județ C și cu domiciliul în C-N, nr. 97,. 6, Județ C împotriva deciziei nr.296/21.03.2006 pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații administratori sociali cu domiciliul în C-N, de, nr. 11,. 5, Județ C, cu domiciliul în C-N, nr. 5, -. II,. 14, Județ C, cu domiciliul în C-N, nr. 28,. 5, Județ C, cu domiciliul în C-N, nr. 4,. 125, Județ C, intimata debitoare SC GRUP SRL ÎNSURĂȚEI M, sat Însurăței, Județ G, intimatul lichidator SP cu sediul în T-J,-,., Județ G și intimații creditori AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1,--11 DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G cu sediul în T-J,-, Județ G, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G cu sediul în T-J,-, Județ G și SC SA T cu sediul în T-J,-, Județ

Declină la Tribunalul Gorj competența de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatorii administratori sociali și împotriva sentinței nr.917/02.11.2005 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr.95/F/2003.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.

Președinte,

Mateucă

Judecător,

Judecător,

Grefier,

24 Februarie 2010

Red.jud./19.03.2010

2 ex./

Președinte:Radu Mateucă
Judecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 231/2010. Curtea de Apel Craiova