Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2474/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.2474/2008
Ședința publică din data de 04.11.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B- AVAS, împotriva sentinței comerciale nr.1592/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței -contestație la tabelul definitiv al creanțelor.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3562 /23.09.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 86 din G nr. 51/1998
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1592 din 25 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar H & B, desemnată în procedura privind pe debitoarea SC SRL.
A fost încuviințat tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC SRL, după cum urmează:
- DGFP - 178.931 LEI, creanță bugetară;
- AVAS - 6.161,77 LEI, creanță bugetară.
S-a dispus înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei de către lichidatorul judiciar.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii la data 10 septembrie 2008, sala 249 ora 11,00.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut în esență că prin raportul de activitate depus la dosar la data de 24 iunie 2008, lichidatorul judiciar desemnat în procedura debitoarei SC SRL, a învederat judecătorului sindic faptul că a urmat procedura de notificare a creditorilor în vederea depunerii declarațiilor de creanță, fiind înregistrate la dosarul cauzei două declarații de creanță, care au fost verificate, propunându-se încuviințarea tabelului definitiv al creanțelor întocmit ca urmare a acestor verificări.
În ceea ce privește propunerea de încuviințare a tabelului creditorilor, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul judiciar a respectat procedura prevăzută de art. 72 și următoarele din Legea nr. 85/2006, verificând declarațiile de creanță și comunicând tabelul întocmit cu debitoarea și creditorii, fiind urmată și procedura de afișare a lui la ușa instanței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate cu consecința înscrierii creanței AVAS în definitiv al creditorilor la valoarea declarată și reală de 8.677,28 RON, reprezentând creanța preluată de la CAS
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea-recurentă arată că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sa aplicarea greșită a legii- art. 304 pct 9 Cod procedură civilă.
Înscrierea AVAS cu creanța în valoare de 6.161,77 lei este total eronată.
Prin cererea de admitere a creanței a solicitat înscrierea sa cu suma de 8.677,28 RON creanță preluată.
Această creanță a fost preluată de AVAS prin Protocolul nr. 2/23 februarie 2004 încheiat cu CAS C pe calea cesiunii de creanță, la valoarea de 8.677,28 RON, sumă pe care recurenta a solicitat-o în cererea de admitere a creanței depusă la dosarul cauzei.
Cesiunea creanței este reglementată de dispozițiile art. 1 al OUG nr. 95/2003 în care se arată că "Prezenta ordonanță reglementează cesiunea creanțelor bugetare restante, existente în evidențele contabile ale CNAS la 30 iunie 2003, pentru care creditorul deține titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite, către AVAB (actual AVAS) în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile art. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001".
AVAS a preluat aceste creanțe pe calea cesiunii de creanță, situație în care valoarea preluată este valoarea nominală arătată atât în actele de cesiune cât și în declarația de creanță transmisă la dosarul instanței.
Unul din efectele cesiunii de creanță, între părți este că, cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i drepturile.
Creanța rămâne neschimbată, în sensul că-și păstrează natura (civilă sau comercială), garanțiile. Tot ca efect al cesiunii de creanță, cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanței, indiferent de prețul plătit și chiar dacă s-a făcut cu titlu gratuit.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În speță, prin sentința atacată cu recursul de față s-a dispus încuviințarea tabelului definitiv fără însă să fie soluționată contestația depusă de recurenta împotriva ui preliminar.
Contestația a fost depusă de recurentă la 27 iunie 2008 și actele atașate dosarului nu demonstrează că tabelul preliminar al creanțelor creditorilor a fost comunicat cu creditoarea-recurentă din cauza de față.
Pe de altă parte recurenta în conținutul recursului recunoaște că la data de 20 iunie 2008 lichidatorul judiciar i-a comunicat tabelul preliminar al creanțelor debitoarei în care a fost înscrisă cu o creanță în valoare de 6.161.77 RON.
Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin (1) din același cod, recursul se va admite ca fiind fondat, iar hotărârea va fi casată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 1592 din 25.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./7.11.2008
Jud.fond.-
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|