Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 249/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 249/
Ședința publică din 18 martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții G și împotriva sentinței nr. 1573/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș - Biroul judecătorului sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă, și este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 19,50 lei prin chitanța CEC depusă la fila 15 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 14 martie 2008, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar.
Având în vedere că recursul este formulat de societatea debitoare dar este semnat de administratorii pârâți în calitate de persoane fizice, la întrebarea instanței, pârâtul recurent declară că recursul este declarat în calitate de persoane fizice.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Pârâtul recurent solicită admiterea recursului, pentru motivele prezentate pe larg în cererea de recurs.
Față de actele dosarului instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1573/21.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr- a Tribunalului Comercial Mureș, s-a dispus admiterea cererii formulate de lichidator și a dispus angajarea răspunderii personale a administratorilor pârâți pentru pasivul debitoarei "AS - TN" în mod solidar până la concurența întregului pasiv al debitoarei în sumă de 8.015 lei, obligând pârâții la plata sumei de mai sus, urmând ca executarea silită să se facă potrivit Codului d e procedură civilă.
Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut că prin cererea formulată la data de 07.08.2007, precizată la data de 17.10.2007, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii pârâților G și pentru suma de 8.015 lei, reprezentând pasivul debitoarei, motivând că administratorii statutari se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență întrucât nu au condus contabilitatea cu respectarea reglementărilor legale, administratorii nepunând la dispoziția lichidatorului judiciar actele contabile ale debitoarei astfel că a fost imposibilă analiza modului în care aceștia și-au respectat obligațiile legale. De asemenea, lichidatorul mai precizează că insolvența se datorează și stării de pasivitate a administratorilor nefiind posibilă identificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei și nici recuperarea creanțelor. Temeiul juridic invocat de lichidator a fost cel prevăzut de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea depusă, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, pârâții au criticat concluziile formulate de lichidatorul judiciar, învederând că ultimul bilanț contabil depus a fost cel din data de 31.12.2001, pentru acel an, după care, pentru că nu a mai fost posibilă redresarea societății, nu au mai înregistrat bilanțurile contabile pe anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006. În continuare, pârâții arată că documentele contabile au fost distruse într-o inundație. Nu în ultimul rând precizează că în fapt creanța pretinsă de singurul creditor, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice M, este prescrisă în raport cu depunerea ultimului bilanț contabil, înregistrat în anul 1999.
În fapt, reține judecătorul sindic, societatea debitoare se află în lichidare fiind dizolvată pentru nedepunerea bilanțului anual pentru anul 2004, iar ultimul bilanț contabil înregistrat la registrul comerțului poartă data de 15.04.1999 conform căruia societatea avea în patrimoniu active totale în valoare de 7.556 lei.
Conform raportului privind cauzele ajungerii societății în stare de insolvență, se arată în continuare în hotărârea atacată, lichidatorul reține ca astfel de cauze managementul defectuos și culpabil din partea administratorilor din punctul de vedere în care au gestionat activitatea debitoarei și al ținerii evidenței contabile.
În raport cu actele de la dosar, judecătorul sindic apreciază că se conturează în sarcina administratorilor statutari neconducerea contabilității în conformitate Legea nr. 82/1991. Din acest punct de vedere, judecătorul sindic nu reține apărările formulate de pârâți reținând că aceștia aveau obligația de a păstra documentele contabile în condiții corespunzătoare. De asemenea, se mai reține că nu există niciun act care să ateste ieșirea bunurilor din patrimoniul societății. Totodată, judecătorul sindic reține și faptul că administratorii statutari se fac vinovați de neconducerea contabilității, neînregistrarea în evidențele contabile a operațiunilor prin care activele au ieșit din contabilitatea debitoarei și de lipsa activelor din gestiune, fapte prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recurs pârâții, solicitând ca prin admiterea recursului să se dispună modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de angajare a răspunderii personale a pârâților recurenți. Motivele de fapt ale recursului sunt aceleași ca și cele invocate în întâmpinarea depusă în fața judecătorului sindic.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității, potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991, revine, în cazul de față, administratorilor statutari ai debitoarei, care au în același timp și calitatea de asociați ai acesteia.
Din acest punct de vedere, judecătorul sindic a reținut în mod corect că nu pot fi primite apărările pârâților - recurenți potrivit cărora documentele contabile nu mai există fiind distruse într-o inundație.
Cu atât mai mult cu cât, în caz de distrugere a unor documente contabile, același act normativ, respectiv art. 26 din Legea nr. 82/1991, prevede că revine persoanelor prevăzute de art. 1 al Legii nr. 82/1991 (în cazul de față organelor de conducere ale debitoarei, respectiv pârâților recurenți) ca într-un asemenea caz în termen de 30 de zile să procedeze la refacerea documentelor contabile distruse.
Or, pârâții recurenți nu și-au îndeplinit obligația legală, ceea ce constituie, fără îndoială, culpa acestora, și anume neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale.
În plus, obligația depunerii situațiilor financiare anuale revenea tot acestora, în acord cu dispozițiile art. 27 și următoarele din Legea nr. 82/1991, obligație pe care aceștia nu au îndeplinit-o încă din anul 2000 succesiv până în anul 2006.
Din această stare de fapt clară, de neținere a contabilității în acord cu dispozițiile legale, ceea ce atrage culpa specifică dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, se poate trage și prezumția că activele patrimoniale existente în bilanțul din anul 1999 au fost folosite de administratori în folos propriu sau în folosul altora întrucât aceste active patrimoniale nu au mai fost identificate de lichidatorul judiciar în averea debitoarei.
În ce privește apărarea recurenților, potrivit căreia creanța pretinsă de creditoare e prescrisă, va fi respinsă de instanță având în vedere dispozițiile art. 139 din Legea nr. 85/2006, care prevede termenul de prescripție în care poate fi tras la răspunderea persoana vinovată potrivit art. 138 din același act normativ. Or, titlul executoriu emis de creditoare nu a fost contestat în niciun fel, el a fost înscris în tabelul definitiv al creanțelor, care de asemenea nu a fost contestat, așa încât excepția prescripției creanței, din moment ce deja a fost emis titlul executoriu cu care s-a înscris creditoarea în tabel.
Pe cale de consecință, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de G, cu domiciliul în Târgu M, Calea, nr. 19,. 11, județul M și, cu domiciliul în Târgu M, Calea, nr. 19,. 11, județul M, împotriva sentinței nr. 1573/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./ 23.04.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Alte cereri. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Bacau | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
