Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Încheierea 26/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 26/2009
Ședința camerei de consiliu de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta - debitoare - SRL având ca obiect suspendarea executării sentinței comerciale nr. 4462 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- privind și pe intimații - SRL și PRO INSOLVENS - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL - SRL.
La apelul nominal, se prezintă avocat în reprezentarea intereselor debitoarei și practician în insolvență în reprezentarea intereselor intimatei PRO INSOLVENS, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de suspendare este timbrată prin achitarea taxei judiciare de timbru în
valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că la data de 8
2009, s-a înregistrat la dosar, din partea petentei, chitanța nr. -/1 din data de 4 2009, prin care se face dovada achitării cauțiunii în valoare de 500 RON, insă nu a fost depusă recipisa de consemnare CEC, pentru a fi depusă la Registrul de valori al instanței.
Reprezentantul petentei depune la dosar copia sentinței comerciale nr. 4462/C/2009 a cărei suspendare se solicită și înscrisuri de care solicită să se seama la soluționarea cererii, filele 28-35.
Curtea, după deliberare, acordă cuvântul în susținerea cererii de suspendare.
Reprezentantul petentei solicită ca în conformitate cu prev. art. 300, rap. la art. 8 pct. 5 lit. a din Legea nr. 85/2006, admiterea cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr. 4462 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. 1925/1285/200, până la soluționarea recursului, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în fața instanței. Arată că debitoarea nu contestă faptul că procedura nu ar fi fost îndeplinită la soluționarea cauzei, dar menționează că societatea nu a primit nici un act anterior deschiderii procedurii și în consecință nu a avut posibilitatea studierii dosarului pentru a se putea formula apărările. De altfel în momentul când a luat cunoștință de existența dosarului, debitoarea a achitat creanța către creditoare.
Învederează instanței faptul că nu s-a formulat contestație împotriva deschiderii procedurii, însă s-a formulat cerere de repunere în termenul de contestare.
Reprezentantul intimatului-administrator judiciar solicită respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege pentru ca instanța de recurs să dispună suspendarea sentinței comerciale.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe cerea de suspendare formulată de către debitoarea - SRL.
CURTEA,
Prin cererea formulată de către debitoarea - SRL, aceasta a solicitat ca în contradictoriu cu intimații - SRL și PRO INSOLVENS - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL - SRL, în temeiul prevederilor art. art. 300, rap. la art. 8 pct. 5 lit. a din Legea nr. 85/2006. să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea recursului.
În esență, în motivarea cererii, se arată că debitoarea nu are datorii neachitate către furnizori, în momentul când a luat cunoștință de existența dosarului, debitoarea a achitat creanța către creditoare și se impune suspendarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, deoarece debitoarea nu se află în stare de insolvență, aceasta nu deține o creanță certă lichidă și exigibilă, a achitat toate datoriile restante, astfel că în mod greșit s-au aplicat prevederile Legii nr. 85/2006 și s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență.
Pentru a împiedica efectele extrem de grave ale declanșării procedurii insolvenței împotriva acesteia, în vederea înlăturării piedicilor care s-ar ivi în activitatea societății prin punerea în executare a sentinței, a formulat cerere de suspendarea executării în temeiul art. art.. 300, rap. la art. 8 pct. 5 lit. a din Legea nr. 85/2006
La data de 17.11.2009 s-a înregistrat la dosar, din partea petentei-debitoare, o cerere de preschimbare a termenului de judecată, fixat aleatoriu pentru data de 12 ianuarie 2010.
La data de 24 noiembrie 2009, instanța a admis cererea formulată, și în temeiul art. 153 al. 3 cod procedură civilă, a preschimbat termenul de soluționare a cererii de suspendare la data de 15 2009 și s-a fixat o cauțiune în cuantum de 500 RON în sarcina petentei-debitoarei potrivit art. 300 alin (3) Cod procedură civilă.
Analizând cererea de suspendare formulată, Curtea, constată că prezenta cerere de suspendare se grevează pe dispozițiile Legii speciale nr. 85/2006, și din această perspectivă cererea este inadmisibilă.
Astfel, legea insolvenței prevede în mod expres caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor judecătorului sindic în scopul asigurării derulării cu celeritate a procedurii în materie. În același scop legiuitorul a prevăzut (art. 8 alin (4) din Legea nr 85/2006) că în mod derogatoriu de la dispozițiile art. 300 alin (2) și (3) din Codul d e procedură civilă, hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de către instanța de recurs.
Totuși, art 8 alin (5) enumeră excepțiile când se poate solicita suspendarea pe calea judecării recursului introdus împotriva următoarele hotărâri și anume: sentința de respingere a contestației debitorului, introdusă împotriva cererii introductive a creditorului, în temeiul art. 33 alin (2); sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată; sentința prin care se decide intrare în faliment, pronunțată în condițiile art. 107 și sentința de soluționare a contestațiilor la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, introdusă în temeiul art. 122 alin (3).
După cum se observă, hotărârea pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj este dată în temeiul art. 33 alin (6) din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că prezenta hotărâre nu se regăsește în enumerarea strict limitativă pe care o face art. 8 alin (5) din legea insolvenței atunci când reglementează hotărârile ce pot fi suspendate pe calea recursului în materia insolvenței.
a contrario, rezultă fără tăgadă că nici pe cale separată (alta decât cea a recursului în materia insolvenței) nu se poate cere suspendarea unei hotărâri pronunțate în temeiul Legii nr. 85/2006 decât doar în acele cazuri în care respectiva hotărâre intră în categoria acelor excepții prevăzute de art 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.
În contextul celor arătate, având în vedere prevederile art. 8 alin (4) și (5) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 300 alin (2) și (3) coroborat cu art. 403 alin (4) Cod procedură civilă instanța va respinge ca inadmisibilă cererea privind suspendarea executării hotărârii, formulată de - - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării sentinței comerciale 4462 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- cerere formulată de debitoarea - SRL.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - ---
GREFIER,
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|