Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 264/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 264
Ședința publică de la 02 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
Judecător I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Miler
Grefier - -
La ordine fiind pronunțarea în recursul formulat de împotriva sentinței civile numărul 259/F din 25 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică de la 26 mai 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;
- ca procuratorul intimatului-intervenient să depună la dosar note de concluzii scrise, instanța a amînat pronunțarea pentru azi, 2 iunie 2008.
În termenul de pronunțare procuratorul Cad epus note de concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 111/F/2001 din 16.01.2006, reclamanții, -., G, și -. au contestat vînzarea unor suprafețe de plantații pomicole de către lichidatorul judiciar al "" numitului.
În cauză au intervenit și, C, și.
Întrucît la data introducerii acțiunii decedaseră contestatorii, și, s-au introdus în cauză moștenitorii acestora:, și și intervenienții și.
Prin sentința civilă nr. 265/F/20.09.2006 Tribunalul Vaslui - judecător sindic a admis cererile formulate de -., C G, G, C în contradictor cu pîrîtul și "" prin lichidator judiciar.
S-a constatat nulă vînzarea plantației pomicole în suprafață de 12,50 ha, proprietatea "", efectuată de lichidatorul judiciar către și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară.
Prin decizia nr. 309/5.III.2007, Curtea de APEL IAȘIa admis recursul declarat de pîrîtul și a casat sentința civilă nr. 265/F/20 septembrie 2006, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Vaslui - judecător sindic, reținîndu-se că sentința este nulă întrucît s-a pronunțat în contradictor cu o persoană decedată, care nu mai avea capacitate procesuală.
Procedînd la rejudecarea cauzei, cu legala citare a părților, Tribunalul Vaslui - judecător sindic, prin sentința civilă nr. 259/F/25 septembrie 2007, admis excepția lipsei de calitate a persoanelor decedate la data introducerii acțiunii.
Admite în parte acțiunea formulată de, C G, G, -., și C.
Constată nulă vînzarea plantației pomicole de 12,50 ha și vișin, efectuată de lichidatorul judiciar prin facturi fiscale din 3-4.01.2006 numitului și dispune repunerea părților în situația anterioară, reținîndu-se că, în speță, s- aprobat vînzarea directă a livezii numai proprietarilor terenului la prețul echivalent cu valoarea neamortizată a investiției, neaprobîndu-se vînzarea directă sau la licitație către terți pornind de la același preț.
Împotriva sentinței a formulat recurs pîrîtul, care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, susținînd că este cumpărător de bună credință a suprafeței de teren de 12,50 ha cu plantație de cireși și vișini ce aparține "", societate aflată în faliment.
Arată recurentul că în mod greșit judecătorul sindic a constatat nulă vînzarea plantației, acționarii au știut de vînzarea acesteia dar nu au vrut să cumpere, în acest grup fiind incluși și intervenienții care, la momentul respectiv, erau decedați: -. și și care nu aveau calitate procesuală.
Susține recurentul că cetățenii nu aveau dreptul de preemțiune pentru a cumpăra livada întrucît trebuia clarificat regimul juridic al terenului, dacă erau proprietari ai livezii sau ai terenului arabil, în condițiile în care livada respectivă era proprietatea "".
Precizează recurentul că titlurile de proprietate ale intervenienților sunt lovite de nulitate absolută pînă la stabilirea proprietarilor terenului.
Susține recurentul că în mod greșit s-a reținut că lichidatorul judiciar nu a notificat cetățenii în calitate de proprietari ai terenului, această măsură nefiind necesară întrucît livada era menționată în titlul de proprietate, iar motivarea că nu s-a făcut raport către judecătorul sindic privind convocarea creditorilor este nelegală și nu se menționează în ce condiții s- vîndut plantația către Primăria
Recursul este nefondat.
În baza sentinței civile nr. 172/5.VII.1991 a Judecătoriei Vasluis -a constituit "", iar acționarilor - care erau locuitori ai comunei, printre care și contestatorii și care au preluat patrimoniul ce aparținuse (teren și livadă) - li s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra acestui patrimoniu.
Din conținutul sentinței civile nr. 97/15.1997 a Judecătoriei Vaslui rezultă că în capitalul social s-a inclus numai livada, nu și terenul.
Lichidatorul judiciar a inventariat bunurile aflate în patrimoniul debitorului, rezultînd, în baza evidențelor contabile, suprafața de 200,2238 ha plantație pomicolă, evaluată de expert la valoarea de 410 milioane lei/ha.
Evaluarea nu a fost însușită de creditori și instanță astfel că, în ședința din 15.VII.2003, s-a stabilit vînzarea plantațiilor prin licitație publică pornind de la prețul de 60 milioane lei/ha plantație.
În ședința din camera de consiliu din 11 decembrie 2003 s-a dispus ca lichidatorul să calculeze valoarea neamortizată a plantațiilor, care trebuie recuperată de la proprietarii de terenuri conform dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 și să fie notificați aceștia în vederea cumpărării plantațiilor de pe terenurile de pe terenurile pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate.
În ședința din 9.III.2004, judecătorul sindic a dispus vînzarea plantațiilor către proprietarii de terenuri la valoarea neamortizată, iar în situația în care proprietarii de terenuri optează pentru cumpărarea plantațiilor de pe suprafețele de teren pe care le dețin în proprietate s-a dispus ca acestea să fie vîndute prin licitație publică, în condițiile Legii nr. 64/1995 și codului d e procedură civilă.
Textul art. 115 (2) din Legea nr. 64/1995, modificată, prevede că vînzarea bunurilor debitorului se face prin următoarele modalități: vînzarea prin negociere directă către un cumpărător identificat, cu precizarea prețului și modalității de plată; vînzarea prin negociere directă fără cumpărător identificat și vînzarea la licitație.
Conform prevederilor art. 465 și 466 Cod civil, plantațiile pomicole și viticole sunt bunuri imobile pînă la tăierea (defrișarea) acestora.
Textul art. 116 din Legea nr. 64/1995 prevede metodologia vînzării directe a imobilelor în anumite condiții.
În cauză s-a aprobat vînzarea directă a livezii doar proprietarilor de teren, nu și terților, la un preț echivalent cu valoarea neamortizată a investiției. Însă, din conținutul facturilor întocmite de lichidator și al chitanțelor din 3 și 4 ianuarie 2006 rezultă că pîrîtul a achitat suma de 4.333,68 lei, reprezentînd contravaloare parte neamortizată a suprafeței de 12.50 ha plantație pomicolă, din care 11,87 ha plantație și o,63 ha vișin, dar acestea nu se încadrează în modalitatea vînzării directe și nici a vînzării la licitație în condițiile art. 115 (2) din lege.
Corect a reținut Tribunalul Vaslui - judecător sindic că, în speță, vînzarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 116 din Legea nr. 64/1995 la prețul ce reprezintă partea neamortizată a investiției, de care se pot prevala doar proprietarii de teren pe a căror suprafață se găsesc plantațiile.
În mod justificat s-a apreciat că vînzarea plantațiilor trebuia să se facă prin una din modalitățile prevăzute de art. 115, cu respectarea dispozițiilor art. 116 din Legea nr. 64/1995 la un preț negociat și nu la valoarea neamortizată, întrucît pîrîtul nu este proprietarul terenului pe care sunt amplasate suprafețele pomicole vîndute.
Raportat la considerentele mai sus arătate, în mod corect s-a constatat nulă vînzarea plantației pomicole de 12,50 ha și vișin, efectuată de lichidatorul judiciar numitului conform facturilor fiscale din 3-4 ianuarie 2006 și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară.
Prima instanță a admis excepția lipsei de calitate a persoanelor decedate la data formulării acțiunii, reținînd corect că acestea, la data introducerii cererii, nu avea calitatea de persoane fizice cu capacitate, nefiind în măsură să formuleze acțiunea, și, pe cale de consecință, moștenitorii nu pot avea dreptul de a le continua acțiunea.
Față de aceste considerente urmează a se respinge recursul formulat și a se menține sentința recurată, fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 259/F/25.09.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimaților, -., suma de 800 lei, reprezentînd cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier,
Red.
Tehnored. / 2 ex.
19.06.2008
Tribunalul Vaslui - judecător sindic: G -
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Iulia Miler, Camelia Gheorghiu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|