Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 267/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 267/

Ședința publică din 19 Martie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de creditoarele ON GAZ ROMÂNIA SA, cu sediul în Târgu - M,-, jud.M și de AUTORITATEA PENTRU ALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței nr.570 din o2 iunie 2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.

În lipsa părților.

dezbaterilor și susținerile părții prezente s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din 12 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 19 martie 2009.

CURTEA,

Prin sentința nr. 570 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș la data de 02.06.2008 în dosarul nr- privind procedura insolvenței față de debitoarea SC. SA, s-a admis cererea formulată de reprezentantul salariaților, s-a desființat hotărârea adunării creditorilor din 15.05.2008, s-a dispus convocarea ședinței creditorilor de către lichidatori având ca ordine de zi aprobarea raportului de evaluare și a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus modificarea componenței comitetului creditorilor în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, din acesta făcând parte următorii creditori: DGFP M, BRD- C N și salariații prin reprezentant.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut ordinea de zi a ședinței adunării creditorilor din 15.05.2008 a fost aprobarea raportului de evaluare și a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și modificarea componenței comitetului creditorilor, aprobându-se primul punct și respingându-se al doilea. S-a constatat că voturile creditorilor DGFP M, BRD- C N, SC. SRL L și AVAS care au fost avute în vedere la adoptarea hotărârii, au fost trimise prin fax și nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 14 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, în mod greșit nu s-a luat în considerare votul reprezentantului salariaților în condițiile în care, delegația de reprezentare este suficientă pentru exercitarea unui vot valabil. În ceea ce privește reprezentarea creditoarei SC. SRL de către av. și, judecătorul sindic a constatat că, de vreme ce aceștia au avut contract de asistență judiciară încheiat și cu debitoarea, sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, neputând reprezenta părți cu interese contrare. În privința cererii creditorilor BRD- C N și salariații debitoarei privind modificarea componenței comitetului creditorilor, respectiv, respingerea acesteia, judecătorul sindic a constatat că creditorii au încălcat dispozițiile art. 16 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006, în sensul că, actuala componență, DGFP M, E-ON Gaz România și AVAS, desemnată prin încheierea din 02.02.2006, nu mai corespunde, în raport cu tabelul definitiv, cerințelor impuse de art. 16 alin. 1 și 4. Față de dispozițiile de mai sus, judecătorul sindic a modificat componența comitetului creditorilor urmând ca din acesta să facă parte: DGFP M, BRD- C N și salariații debitoarei reprezentați de. În concluzie, întrucât nu s-au respectat dispozițiile art. 14 alin. 4 și 5 și art. 16 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 s-a admis contestația formulată împotriva hotărârii adunării creditorilor.

Împotriva sentinței au formulat recurs E-ON GAZ România și AVAS.

În motivarea căii de atac, creditoarea E-ON GAZ România arată că desemnarea comitetului creditorilor este atributul exclusiv al adunării creditorilor și nu al judecătorului sindic, acestuia revenindu-i doar atribuția de a desemna un comitet al creditorilor provizoriu până la confirmarea sau modificarea acestuia de către adunarea creditorilor. Pe de altă parte, judecătorul sindic nu a avut în vedere că deține în tabelul creditorilor a doua creanță ca însemnătate, luând în calcul numai suma ce reprezintă creanța garantată nu și cea chirografară.

În motivarea recursului său AVAS arată că în mod nelegal judecătorul sindic a reținut ca nevalabil votul acestei instituții, în condițiile în care este un creditor bugetar fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 14 alin. 3 și nu cele ale alin. 4 din Legea nr. 85/2006, în acest sens fiind și practica judiciară. O altă critică vizează desemnarea de către judecătorul sindic a comitetului creditorilor, acestuia revenindu-i doar sarcina desemnării unui comitet provizoriu.

Lichidatorul desemnat în cauză a solicitat, prin întâmpinarea depusă,în principal, respingerea acestora ca tardivă, iar în subsidiar, ca nefondate. Se arată că la prima adunare a creditorilor lichidatorul nu a pus în discuție desemnarea comitetului creditorilor, așa încât, după întocmirea tabelului definitiv, cum acest tabel suferise modificări esențiale, în mod legal și temeinic judecătorul sindic a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 4 din lege.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041. pr. civ. instanța apreciază că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la tardivitatea recursurilor, Curtea constată că acestea au fost formulate în termen în raport de data publicării sentinței atacate în Buletinul Procedurilor de Insolvență, respectiv, 04.09.2008. Astfel, creditoarea E-ON GAZ România a depus recursul, conform datei de pe ștampila poștei, la data de 15.09.2008, iar AVAS, la 12.09.2008, ambele în termenul de 10 zile prevăzut de lege.

Pe fond, critica AVAS cu privire votul prin corespondență la ședința adunării creditorilor din 15.05.2008 este nefondată. Așa cum corect a reținut judecătorul sindic, modalitatea de vot în condițiile art. 14 alin. 3 (creditorii pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti cu procura speciala autentica sau, in cazul creditorilor bugetari si al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii)este valabilă doar în cazul în care creditorii sunt prezenți la adunare. În speță, reprezentanții AVAS nu au fost prezenți și au votat prin corespondență, așa încât sunt incidente dispozițiile alin. 4, respectiv, dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota și prin corespondență. Scrisoarea prin care își exprimă votul, semnată de creditor, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată și atestată de către un avocat, sau înscris în format electronic, căruia i s-a incorporat, atașat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, poate fi comunicată prin orice mijloace, până în ziua fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului.

În ceea ce privește critica adusă de ambii recurenți referitoare la desemnarea de către judecătorul sindic a comitetului creditorilor, Curtea constată că aceasta este întemeiată, însă pentru alte considerente decât cele invocate de către aceștia. Astfel, din procesul verbal al ședinței adunării creditorilor din 15.05.2008 rezultă că desemnarea comitetului creditorilor a fost discutată în acea ședință la solicitarea reprezentantului salariaților, creditorii prezenți votând împotrivă, pe lângă singurul punct al ordinii de zi de aprobare a raportului de evaluare și a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Cum judecătorul sindic a constatat nevalabile voturile unora dintre creditori la adoptarea hotărârii, nu putea să o anuleze doar parțial, cu privire la aprobarea raportului de evaluare, și să considere ca legale voturile în privința desemnării comitetului creditorilor pentru ca să poată el însuși desemna un al comitet. De altfel din dispozitivul sentinței rezultă că hotărârea a fost integral anulată iar în consecință, și solicitarea creditorului trebuia să figureze pe o nouă ordine de zi și nu doar aprobarea raportului de evaluare și a regulamentului de vânzare. Doar după adoptarea unei hotărâri legale și cu privire la acest aspect, în caz de respingere a solicitării, judecătorul sindic ar putea, dacă dispozițiile legale îi permit, să modifice componența comitetului creditorilor.

Pentru aceste considerente, instanța va admite recursurile formulate și va modifica integral sentința atacată în sensul că se va admite cererea reprezentantului salariaților, se va desființa hotărârea adunării creditorilor debitoarei SC. SA din 15.05.2008 și se va dispune convocarea uni noi adunării având ca ordine de zi aprobarea raportului de evaluare și a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și solicitarea reprezentantului salariaților de modificare a componenței comitetului creditorilor. Pentru eliminarea oricăror interpretări, se vor înlătura din dispozitivul sentinței atacate mențiunile judecătorului sindic referitoare la modificarea componenței comitetului creditorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursurile formulate de ON Gaz România SA, cu sediul în Târgu-M,-, județul M și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 570 din 2 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

Modifică integral sentința atacată în sensul că admite cererea promovată de reprezentantul salariaților, domiciliat în L,-, județul

Desființează hotărârea adunării creditorilor din data de 15 mai 2008, adoptată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SA.

Dispune convocarea adunării creditorilor de către lichidatori având aceeași ordine de zi.

dispozițiile privind modificarea componenței comitetului creditorilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

-15.04.2009-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 267/2009. Curtea de Apel Tg Mures