Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2820/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 2820/2009
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
Pe rol judecarea recursului declarat de în calitate de lichidator numit al debitoarei SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2428/01.07.2009 pronunțată în dosar nr- având ca obiect deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Lichidatorul judiciar este scutit de plata taxelor judiciare.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Curtea, în urma deliberării, lasă cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
CURTEA,
Prin 2428/01.07.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins cererea lichidatorului B M, pentru deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei .
În motivare se arată că prin cererea înregistrată la 29.05.2009, B M - lichidator numit prin Încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerțului nr.3660/23.04.2008 pentru a cerut intrarea în faliment a debitoarei în conformitate cu prevederile art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, modificată.
În drept au fost invocate și prevederile art.27,28 din Legea nr.85/2006 precum și art.2701și 2702din Legea nr.31/1990 modificată privind societățile comerciale.
debitoarei în temeiul Legii nr.31/1990 nu este posibilă deoarece aceasta are datorii la bugetul statului în valoare de 104.811 lei. Administratorul nu a predat actele și nici bunurile societății la lichidator.
Acțiunea nu este întemeiată.
Prevederile art. 2701și 2702din Legea nr.31/1990 modificată privind societățile comerciale se referă la lichidarea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni. Aceste prevederi nu pot fi extinse și asupra societăților cu răspundere limitată a cărei lichidare se face în condițiile art.262 și 263 din lege.
Mandatul de reprezentare pentru lichidator dat de către debitorul aflat în lichidare administrativă nu a fost dat în vederea introducerii acțiunii având ca obiect deschiderea procedurii simplificate, pentru a putea face aplicarea art.27 și 28 din Legea nr.85/2006.
Mandatul pentru lichidator, dacă i-a fost dat de societatea debitoare, ar trebui să rezulte din Legea 31/1990 însă o astfel de prevedere legală lipsește.
În situația în care fondurile necesare pentru acoperirea pasivului nu sunt suficiente în cazul lichidării administrative, lichidatorul are posibilitatea să recurgă doar la măsurile prevăzute de art.257 din lege printre care figurează și posibilitățile introducerii acțiunii pentru intrarea în faliment.
Împotriva sentinței declarat recurs, solicitând Tribunalului Maramureș să trimită prezentul recurs împreună cu actele necesare din dosarul de insolventă către Curtea de APEL CLUJ, spre competenta soluționare, în fața căreia solicită admiterea recursului și a se dispune deschiderea procedurii insolvenței debitoarei se SRL.
În motivare se arată că societatea SRL, a fost dizolvată de drept urmare cererii nr. 15741/20.04.2007, formulată de P M, în temeiul art. 237 alin. (1) lit. b din Legea 31/1990, privind societățile comerciale pentru nedepunerea situațiilor financiare. Prin încheierea nr. 8998/19.12.2007, pronunțată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, a fost numit în calitate de lichidator, în prezent coordonator al societății profesionale, succesoare ca urmare a reorganizării profesiei în temeiul OUG 86/2006.
În exercitarea atribuțiilor sale, conform Legii nr.31/1990, lichidatorul a făcut toate demersurile legale pentru identificarea bunurilor și creanțelor societății, respectiv pentru lichidarea societății pe cale voluntară, dar acest lucru nu a fost posibil întrucât societatea nu mai funcționează la sediul social declarat,-, Jud. M din 2006. Actele constitutive sau documentele contabile ale societății nu au fost predate lichidatorului.
Ultimul bilanț contabil depus la DGFP M este pe anul 2006, de unde rezultă că societatea avea, la acea dată, datorii înregistrate în evidența contabilă în sumă de 226.751 lei.
Recurenta a solicitat informații de la Primăria, privind existența unor bunuri impozabile înscrise în evidența Primăriei pe numele societății SRL, iar prin adresa nr. 4102 din data de 08.08.2008, i s-a comunicat că societatea figurează în baza de date a Primăriei cu un autoturism, serie motor -
De la Administrația Finanțelor Publice, prin adresa nr. 2768/02.09.2008, a aflat că societatea are datorii în valoare de 104.811 lei.
Lichidatorul a ajuns la concluzia că lichidarea societății SRL în temeiul Legii nr. 31/1990 nu este posibilă, întrucât societatea are datorii față de bugetul de stat în sumă de 104.811 lei, conform fișei sintetice extrase de la Administratia Finantelor Publice la data de 02.09.2008. Este posibil să existe obligații și față de alți creditori, însă, în lipsa actelor și documentelor societății, aceștia nu pot fi identificați.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost motivată de lichidator și prin recurgere prin analogie la prevederile art. 270/1 și 270/2 din Legea nr. 31/1990 republicată, conform cărora în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii de insolvență.
Chiar și în condițiile în care aceste articole se regăsesc la titlul VII capitolul 3 - Lichidarea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, consideră că deschiderea procedurii de insolvență poate fi cerută de lichidator dacă se constată starea de insolvență și în cazul societăților cu răspundere limitată, iar prevederile art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006 privind valoarea prag de 10.000 lei (RON) nu sunt aplicabile în acest caz, valoarea prag fiind impusă doar cererilor formulate de către creditori. Cererea lichidatorului în calitate de reprezentant al debitoarei este similară cu cea prevăzută la art. 27 alin. (1) din același act normativ, conform căruia debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței.
La data de 06.07.2009, lichidatorul a depus la dosarul prezentei cauze o precizare de acțiune în ceea ce privește faptul că art. 270/1 și 270/2 din Legea nr. 31/1990 republicată, nu sunt incidente în cazul societăților cu răspundere limitată (SRL-urilor), solicitând intrarea în faliment a SC SRL, în conformitate cu prevederile art. 107, alin. 1 lit. din Legea insolvenței, și a art. 27 din Legea 85/2006.
Recurenta consideră că sunt incidente și prevederile art.1, alin.2, literele c pct. 2 și lit. e, din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Examinând recursul, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată de debitoare prin lichidator s-a solicitat deschiderea față de debitoare procedurii falimentului în formă simplificată. Prin precizarea de acțiune s-a arătat temeiul de drept pentru care se solicită intrarea debitoarei în faliment, respectiv art. 107 alin. 1 lit. și art. 27 din Legea nr. 85/2006.
Deci judecătorul sindic fost sesizat cu soluționarea unei cereri de deschidere procedurii în forma simplificată la cererea debitoarei din raportul lichidatorului desemnat rezultând faptul că debitoarea fost dizolvată, că are datorii față de bugetul de stat, că nu mai funcționează la sediul social declarat.
Debitoarea fost dizolvată de drept urmare cererii nr. 15741/20.04.2007 formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. -, privind societățile comerciale pentru nedepunerea situațiilor financiare.
Potrivit art. 1 alin (2) lit e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței procedura simplificată se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență care se încadrează în categoria societăților comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive.
Așa cum s-a menționat anterior societatea debitoarea a fost dizolvată de drept în temeiul prevederilor art. 237 alin (7) din Legea nr. 31/1990.
Conform art. 27 alin (1) și (2) al Legii nr. 85/2006 debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență; o atare cerere poate fi depusă și de debitorul în cazul căruia starea de insolvență este iminentă. A (3) al textului stabilește că cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor au calitatea de a le reprezenta.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 304 (9), art. 312(3).civ, va admite recursul conform dispozitivului, în sensul că va a admite recursul declarat de către recurenta în calitate de reprezentant al SC SRL împotriva sentinței civile numărul 2428/1.07.2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o modifică și în consecință:
Va admite cererea de deschidere a procedurii de insolvență și dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC SRL și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe .
Va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Va stabili în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art.54 din Legea nr.85/2006.
Va dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prevăzute de art.61 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prevederilor art.28 alin.1.
Va dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Va dispune indisponibilizarea părților sociale în registrul special de evidență și în conturile înregistrate electronic.
Va stabili în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului, sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Va stabili termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, la data de 10.01.2010, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare tabelului preliminar al creanțelor la data de 20.01.2010, termenul pentru depunerea contestațiilor la 30.01.2009.
Va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Va dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Va dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Maramureș în vederea fixării termenului necesar in vederea continuării procedurii de insolvență în forma simplificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta în calitate de reprezentant al SC SRL împotriva sentinței civile numărul 2428/1.07.2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o modifică și în consecință:
Admite cererea de deschidere a procedurii de insolvență și dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC SRL și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe .
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Stabilește în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art.54 din Legea nr.85/2006.
Dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prevăzute de art.61 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prevederilor art.28 alin.1.
Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Dispune indisponibilizarea părților sociale în registrul special de evidență și în conturile înregistrate electronic.
Stabilește în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului, sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Stabilește termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, la data de 10.01.2010, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare tabelului preliminar al creanțelor la data de 20.01.2010, termenul pentru depunerea contestațiilor la 30.01.2009.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Maramureș în vederea fixării termenului necesar in vederea continuării procedurii de insolvență în forma simplificată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009
PRESEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/3.12.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|