Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 285/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.285/
Ședința publică din 25 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Grefier
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de și, cu domiciliul procesual ales în Târgu-M,-, jud. M, cu domiciliul în Târgu M,-,.13, jud. M, și, cu sediul în Târgu M,--3, jud. M împotriva sentinței nr.1543/9.11.2007 a Tribunalului Comercial Mureș - Biroul judecătorului sindic, pronunțată în dosarul nr.4276/2004.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 04.03.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la 11.03.2008, la 18.03.2008 și apoi la 25.03.2008.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față,
Prin sentința nr. 1543/9 noiembrie 2007 Tribunalului Comercial Mureșs -a admis cererea creditoarei DGFP M, formulată împotriva pârâților, și, fiind obligați pârâții în solidar să acopere parțial pasivul debitoarei falite SC SRL Târgu M, prin plata sumei de 44.971,44 lei, fiind respinse celelalte pretenții pentru diferența de pasiv până la concurența valorii de 6.738.681,02 lei, iar măsurile asiguratorii au fost ridicate în această limită valorică.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut în considerentele hotărârii atacate, următoarele considerente:
Prin cererea creditoarei DGFP M, formulată la 25.05.2006, s-a solicitat angajarea răspunderii pârâților pentru întregul pasiv, reținându-se în esență în sarcina acestora că ar fi valorificat bunuri din patrimoniu sub valoarea de inventar, că ar fi încălcat condițiile stabilite cu ocazia convențiilor prin care au fost acordate facilități fiscale de către DGFP M; că au dedus în mod eronat TVA aferent cheltuielilor de protocol; că societatea a încheiat un contract de consultanță cu SC SRL, care avea asociați aceleași persoane ca și falita, în baza acestui contract fiind achitată contravaloarea facturii emise fără însă a fi prestat vreun serviciu de consultanță în favoarea debitoarei; că societatea a emis facturi fiscale către pârâtul, fără a colecta TVA; și că societatea nu a virat la termenele scadente contribuțiile la bugetul public.
În ceea ce privește valorificarea unor bunuri din patrimoniul societății în perioada 2002 - 2004, s-a reținut de către judecătorul sindic, că nu a fost demonstrat abuzul pârâților și intenția de fraudare a societății, că aceștia nu au folosit, în înțelesul legii - art. 137 lit. a din legea nr. 64/1995 - bunurile sau creditele societății, în folosul propriu sau al terțului.
S-a mai arătat că nici lichidatorul judiciar nu a făcut o asemenea apreciere și că de altfel nici reclamanta nu a propus vreo probă în susținerea celor alegate.
Referitor la încălcarea dispozițiilor din convențiile de acordare a facilităților fiscale, s-a reținut că nerespectarea unora dintre condițiile contractuale nu poate atrage admiterea acțiunii, pentru că asemenea fapte nu sunt avute în vedere de legiuitor prin legea specială.
Nu s-a reținut încălcarea vreunei prevederi din art. 137 din Legea nr. 64/1995 nici în ceea ce privește executarea contractului de consultanță încheiat de falită cu SC SRL, întrucât sistemul de drept nu interzice încheierea unor asemenea contracte, chiar în situația în care ar fi aceeași acționari, atâta timp cât administratorii nu se află în poziția de incompatibilitate, și pe de altă parte nici nu a fost dovedită existența vreunui prejudiciu fraudulos.
S-a apreciat că nici întârzierea la plata obligației fiscale în ceea ce privește virarea la termen a contribuțiilor la bugetul de stat nu poate fi reținută ca o faptă ilicită, în înțelesul art. 137 din Legea nr. 64/1995, și chiar dacă ar încălca forma ilicitului, acesta ar rămâne în domeniul contravențional.
Cererea a fost admisă, ca întemeiată, pentru suma de 44.971,44 lei, întrucât în baza unor raporturi contractuale între debitoare și pârâții și, societatea a prestat unele lucrări de construcții la locuința pârâților, dar facturile emise (pentru perioada 2000-2002) nu cuprindeau și valoarea TVA-ului aferent; și mai mult nu există indiciu că aceștia ar fi achitat și prețul lucrărilor aferente. Astfel, fapta administratorului de a nu încasa creanța este încadrabilă în prevederile art. 137 lit. a din Legea nr. 64/1995; și în aceeași măsură, sunt vinovați și ceilalți doi pârâți, care aveau calitatea de asociați ai societății falite, și atribuții de control asupra administratorului. Prescripția acestei creanțe nu a fost pusă în discuție de judecătorul sindic, întrucât termenul de prescripție nu putea să curgă în reglementarea acțiunii prev. de art. 137 din Legea nr. 64/1995, înainte de deschiderea procedurii, excepția neputând fi luată în discuție în noua reglementare prev. de art. 139 din Legea nr. 85/2006. Pe cale de consecință, s-a dispus și cu privire la măsurile asiguratorii, în limita cuantumului pentru care s-a dispus angajarea răspunderii pârâților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și, susținând nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât în opinia acestora, este realizat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 teza III Cod procedură civilă, pentru că recurenții nu pot fi cuprinși în categoria membrii ai organelor de conducere, în accepțiunea art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, aceștia fiind doar asociați ai falitei, noțiunea nefiind circumscrisă și propriilor persoane. În ceea ce privește necolectarea la timp a obligațiilor fiscale (TVA), s-a susținut că invocarea art. 137 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995 nu poate servi fundament pentru angajarea răspunderii personale a acestora, întrucât nu s-a făcut dovada că membrii organelor de conducere ar fi folosit bunurile sau creditele debitoarei în interesul propriu sau al terțului; și cu atât mai mult, recurenții nu avea vreo calitate pentru a putea proceda la colectarea TVA-ului, ei fiind doar beneficiari ai lucrărilor de construcție, pentru care au achitat prețul aferent.
Recursul pârâtului viza nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât în opinia acestuia, faptele reținute de instanță nu sunt încadrabile în ipoteza prevăzută de art. 137 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995; că raportul de inspecție fiscală din 05.01.2005, prin care s-au stabilit obligațiile fiscale nu a putut fi atacat de către acesta întrucât dreptul de a administra societatea falită i-a fost ridicat la 16.12.2004; că reclamanta nu a justificat în vreun fel pretențiile alegate, că prin cererea de angajare a răspunderii se invocă calcularea greșită a TVA-ului, și nu neîncasarea acestuia, că perioada 2002 mai fost verificată, potrivit notei de control nr. 1272/05.03.2002, nefiind identificate nereguli; că în ultimă instanță răspunderea ar reveni, pentru faptele imputate doar contabilului societății, ca persoană de specialitate însărcinată cu organizarea contabilității societății.
Împotriva hotărârii judecătorului sindic a formulat recurs și creditoarea DGFP M, invocând prevederile art. 304 ind. 1 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că se impune angajarea pârâților pentru întregul pasiv al debitoarei, întrucât s-a reținut eronat obligația pentru pârâți de a răspunde individual, pentru faptele și prejudiciile cauzate; deși răspunderea acestora a intervenit colectiv, prin prisma prejudiciului existent, a întinderii acestuia, în speță impunându-se acoperirea întregului prejudiciu, așa cum de altfel s-a statuat în jurisprudență.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor motive, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Având în vedere caracterul devolutiv al prezentei căi de atac, instanța va analiza recursurile prin raportare la cererea creditoarei DGFP M, pentru angajarea răspunderii personale a pârâților ( fila 314, vol.VI dosar de fond), potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 lit. a, b, e din Legea nr. 64/1995.
Astfel, referitor la primul motiv invocat în cerere, acela al înstrăinării unor bunuri din patrimoniul societății, sub valoarea de inventar sau cea a pieței, Curtea constată că acesta nu poate fi reținut drept temei al angajării răspunderii, întrucât în cauză nu există probe care să justifice această susținere, pe care de altfel creditoarea nu a argumentat-
Referitor la C de-al doilea motiv, potrivit căruia prin nerespectarea facilităților fiscale acordate prin convențiile cu DGFP, CJP, AJOFM și CAS s-ar fi diminuat impozitul pe profit, Curtea constată că nu există legătură de cauzalitate între eventualul beneficiu realizat astfel de către societate și folosirea acestor sume de către persoanele a căror răspundere personală s-a solicitat a fi angajată.
Al treilea motiv pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii pârâților viza deducerea în mod nelegal a TVA-ului pentru cheltuielile de protocol, instanța apreciază că, într-adevăr nerespectarea dispozițiilor relativ la calcularea, colectarea TVA-ului sunt imputabile pârâtului, nu însă și celorlalți doi pârâți. Acest lucru se impune întrucât cei doi pârâți au calitatea de asociați ai societății falite, neputându-se susține că ar avea calitatea de "altă persoană", care să fi contribuit în înțelesul legii (art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995) la ajungerea debitorului în stare de insolvență. Asta pentru că nu s-a dovedit pe de o parte, vreo contribuție materială sau morală la cauzarea acestui prejudiciu creditoarei, și pe de altă parte, nu aveau vreo atribuție în cadrul organelor de conducere ale societății, care să privească organizarea contabilității.
C de-al patrulea motiv avut în vedere de creditoarea DGFP M, și anume achitarea către SC SRL a contravalorii serviciilor de consultanță; potrivit contractului nr. 471/15.10.2002, prelungit ulterior, realizându-se prin această manevră dolosivă fraudarea creditorilor, este întemeiat, Curtea apreciind că în cauză sunt incidente prevederile pct. 27.9 lit. a din HG nr. 859/2002, în vigoare în perioada de referință (2002-2004). Astfel, este cert că cele două părți contractante sunt entități ale aceluiași grup, în înțelesul legii, dată fiind structura acționariatului, și în aceste condiții cheltuielile de natura celor existente în cauză, pot fi deductibile doar în ipoteza strictă în care sunt furnizate în plus servicii, dacă în prețul bunurilor și în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare și serviciile sau costurile administratorului. Or, în cauză nu s-a făcut dovada furnizării vreunei categorii de servicii, materializate în vreun fel.
În al cincilea rând, creditoarea DGFP Mas usținut că au fost emise către pârâții și facturi pentru executarea unor lucrări de construcție, fără însă ca societatea să colecteze TVA-ul aferent. Având în vedere calitatea pârâtului, precum și atribuțiile ce-i reveneau acestuia în calitate de administrator, este cert că răspunderea pentru prejudiciul cauzat bugetului prin necolectarea TVA-ului revin acestuia, și nicidecum solidar cu ceilalți doi pârâți, care în acest caz aveau calitatea de beneficiari ai lucrărilor efectuate de falită.
Și nu în ultimul rând, referitor la susținerile creditoarei DGFP M, precum că nu s-au virat la timp de către societate impozitele și taxele datorate bugetului, pentru aceleași considerente exprimate anterior, instanța apreciază că răspunderea revine și în acest caz pârâtului.
Mai mult, deși acesta susține în cererea de recurs că nu avea dreptul să promoveze acțiune împotriva raportului de inspecție fiscală (pentru că i-a fost ridicat dreptul de administrare al societății falite), aceste susțineri nu pot fi reținute, pentru că, în primul rând, acest raport a fost semnat de administratorul judiciar (fila 242 și urm. vol.IV, dosar de fond); și în al doilea rând, faptul că în perioada supusă verificării (2000-2004), avea calitatea de administrator a fost de natură să-i confere acestuia legitimitate procesuală activă, și implicit calitate procesuală de a ataca actul de control prin care se constatau nereguli financiare imputabile acestuia. Pe de altă parte, deși acesta avea cunoștință despre raportul de inspecție fiscală, de la data comunicării cererii de angajare a răspunderii personale, acesta nu face vreo referire la pretențiile creditoarei vizând TVA-ul, deși a depus întâmpinare cuprinzând propriile apărări (în dosarul de fond).
De altfel, calitatea acestuia de administrator al falitei, conferă între altele atribuții vizând administrarea societății, în întregul ei, și cea de supraveghere și control al modului în care era organizată și ținută contabilitatea debitoarei. Mai mult, pârâtul se bucură de dreptul de reprezentare a societății (fila 20 vol.IV, dosar de fond) acesta fiindu-i conferit prin acte adiționale succesive.
De altfel, conduita culpabilă a administratorului pârât, poate fi reținută și determinată pentru raportul de cauzalitate și prin prisma cauzelor ce au determinat insolvența societății debitoare, așa cum acestea au fost identificate de administratorul judiciar desemnat, în raportul privind cauzele (filele 1-27 din vol.IV al dosarului de fond, filele 185-187 din vol.VII al dosarului de fond).
Pentru aceste motive, Curtea constată că incidente fiind dispozițiile art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995, răspunderea personală poate fi angajată pentru persoana administratorului societății debitoare, nu și însă pentru ceilalți doi pârâți, pentru care, după cum s-a susținut anterior, elementele specifice acestei răspunderi reglementate de art. 137 din lege nu sunt întrunite cumulativ.
Pe cale de consecință, potrivit art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile declarate în cauză, de către DGFP M și pârâții și, ceea ce atrage modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de creditoarea DGFP M în contra acestora; și obligarea pârâtului, ca urmare a admiterii în parte a acțiunii împotriva acestuia, la plata sumei de 42.126.986.965 lei (4.212.698,6965 RON), reprezentând parte din pasivul debitoarei, menținând însă celelalte dispoziții din hotărârea atacată, ca legale și temeinice, neexistând temeiuri pentru reformarea acestora, ca urmare a examinării și din oficiu a acesteia.
Cuantumul de 4.212.698,6965 RON a fost determinat de instanță, potrivit tabelului definitiv al obligațiilor debitoarei (fila 174 și urm., vol.V, dosar de fond, filele 242 și urm. vol.IV, dosar de fond) din totalul de 6.738.681,02 lei, solicitat de creditoarea DGFP M a fi acoperit de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de și, precum și C declarat de DGFP, împotriva sentinței nr.1543/09.11.2007 a Tribunalului Comercial Mureș - Biroul Judecătorului Sindic, și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată; în sensul că respinge acțiunea formulată de creditoarea DGFP M împotriva pârâților și, și obligă pârâtul la plata sumei de 42.126.986.965 lei (4.212.698,6965 RON), reprezentând parte din pasivul debitoarei falite SC SRL Târgu-
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Obligă DGFP M, la plata sumei de 19,65 lei către recurenții și, cu ttilu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Martie 2008
Președinte, | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Dact. Sz.
3 aprilie 2008
Jud.fond.
2 exemplare
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
