Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2856/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.2856/2008

Ședința publică din data de 02.12.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2250 din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: - - LICHIDATOR AL SC SA, SC SRL și SC SRL având ca obiect procedura insolvenței - acțiune în anulare.

La apelul nominal se prezintă în reprezentarea recurentei av., reprezentantul - - consilier juridic, lipsă celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei ci numai cu timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.

Reprezentanta recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei, script depus la fila 15.

Curtea constată că recursul este legal timbrat.

Reprezentanta recurentei-pârâte arată că este lipsă de procedură cu intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M, lăsând la aprecierea instanței dacă se impune sau nu amânarea cauzei, pentru citarea acestuia, Reprezentantul intimatului-lichidator lasă la aprecierea instanței dacă se impune sau nu citarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară M, întrucât la instanța de fond s-a respins acțiunea față de acesta. Depune la dosar concluzii scrise.

Curtea, după deliberare, având în vedere că la instanța de fond s-a invocat excepția lipsei calității procesuale a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară M și s-a respins acțiunea față de acesta, de unde rezultă că s-a pronunțat și asupra excepției în sensul că nu are calitate procesuală pasivă, apreciază că nu se impune citarea acestuia în această fază procesuală.

Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris și expuse oral cu ocazia acordării cuvântului pe fond, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât hotărârea judecătorului sindic nu e motivată, iar în subsidiar modificarea sentinței civile atacate, pe fond respingerea acțiunii în anulare a intimatei - și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la fond și recurs.

Reprezentantul intimatului-lichidator solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș ca fiind legală și temeinică. a se ține seama la soluționarea recursului de concluziile scrise depuse la dosar, fila 16.

CURTEA,

Prin sentința nr. 2250 din 10 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș s-au respins excepțiile invocate de pârâta .

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta B M, lichidator desemnat pentru falimentul debitoarei SA B în contradictoriu cu pârâtele, Al & SRL S de, SRL BM.

S-a constatat nulitatea absolută a înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâtei de sub B4 din nr. 654 nr. top. 509/C/8 referitoare la imobilul în natură teren în suprafață de 1 ha 1738 mp.

S-a dispus rectificarea menționate în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei și restabilirea situației anterioare în favoarea vechiului proprietar, respectiv SA B

S-a dispus anularea contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 3190/2004 de Biroul Notarului Public încheiat între pârâtele SA și Al & SRL, nr. 3872/2006 și 4155/2007 autentificate de Biroul Notarului Public, încheiate între pârâtele și SRL și anularea înscrierilor din nr. 766, 875 și 950, efectuate în baza acestor contracte.

S-a respins acțiunea față de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Pârâta s-a înființat urmare divizării SA în baza Protocolului de divizare din 22.05.2000, proiectul de divizare fiind publicat în Monitorul Oficial din 1.03.2000, aprobat de la 14 aprilie 2000.

Prin sentința civilă nr. 801 din 29.09.2000 pronunțată în dosar nr. 3501/2000, debitoarea SA BMe ste declarată în încetare de plăți iar la 13.2000 terenul se întabulează în favoarea debitoarei, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0028 din 20.04.2000.

Pârâta își înscrie dreptul de proprietate asupra terenului în baza Protocolului de divizare nr. 544 din 22.05.2000 însă conform acestuia a preluat doar clădiri, la acea dată nefiind reglementată situația juridică a terenurilor.

Având în vedere împrejurarea că la data întabulării era în vigoare Legea nr. 64/1995 iar pârâta și-a înscris dreptul de proprietate în nr. 654 nr. top. 509/c/8, fără ca operațiunea aceasta să fie autorizată de judecătorul - sindic desemnat în procedura de faliment a debitoarei SA, obligație reglementată de art. 49, întabularea este nulă.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 53 din aceeași lege, dacă la data deschiderii procedurii, un act juridic nu devenise opozabil terților, înscrierile, transcrierile, întabulările și orice alte formalități specifice necesare acestui scop efectuate după data deschiderii procedurii sunt fără efect față de masa creditorilor, cu excepția cazului în care cererea sau sesizarea legal formulată a fost primită de instanță, autoritatea sau instituția competentă, cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii și cum cererile pentru înscriere în și întabularea este ulterioară deschiderii procedurii, acestea sunt fără efecte față de terți, situație în care invocarea de către pârâta SA a excepțiilor de prescripție nu poate fi luată în considerare, acțiunea în nulitate absolută fiind imprescriptibilă.

Față de normele legale enunțate anterior, este lipsită de relevanță apărarea pârâtei în sensul că n-a fost desființat titlul în baza căruia s-a efectuat înscrierea în atâta vreme cât întabularea este nelegală, ca atare nu poate fi primită excepția inadmisibilității acțiunii.

În contextul celor arătate, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă și a admis în parte acțiunea în sensul constatării nulității absolute a înscrierii de sub B4 din 654 și în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată va dispune rectificarea cărții funciare menționate, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei SA și restabilirea situației anterioare în favoarea societății aflate în faliment care este vechiul proprietar cu privire la terenul în suprafață de 1 ha, 1738 mp.

Având în vedere împrejurarea că întabularea pârâtei este lovită de nulitate, judecătorul - sindic a considerat că actele subsecvente de vânzare-cumpărare încheiate de pârâta cu pârâtele Al & SRL S de și SRL B M, autentificate sub nr. 3190/2004, 3872/2006 și 4155/2007 de notarii publici și privind suprafețele de teren înscrise în noi 766, 875 și 950 aduse din 654, urmează același regim juridic.

Cât privește Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M, acesta nu are calitate procesuală pasivă, ținând cont de faptul că acțiunea în anulare sau rectificare de carte funciară se judecă în contradictoriu cu titularul dreptului contestat, motiv pentru care s-a respins acțiunea față de acesta, conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA solicitând admiterea acestuia, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii în anulare a intimatei reclamante -, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta-recurentă arată că, pentru a pronunța sentința, instanța de fond a respins excepțiile ridicate și a fundamentat soluția pe prevederile art. 49 și art. 53 din Legea nr. 64/1995 care la data operării întabulării aveau un alt conținut.

Conform art. 3041Cod procedură civilă, recursul în speță nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304.

Recurenta invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune conform art.46 din Legea nr. 64/1995.

Conform art 46 din Legea nr. 64/1995 acțiunea pentru anularea unui transfer cu caracter primordial, potrivit art. 44 sau art. 45, poate fi introdusă de administrator/lichidator în termen de un an de la deschiderea procedurii.

Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a înscrierii efectuate în CF 654, nr top. 509/C/8, de sub B4 cu privire la imobilele de natură terenuri, în suprafață de 1 ha 1738 mp, solicită respingerea acestuia.

Protocolul de divizare a SC SA B-M cu cele 10 anexe a fost admis prin încheierea judecătorului delegat la ORC M iar întabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe pârâta SC SA a fost admisă prin încheierea judecătorului de carte funciară.

În concluzie, deși în fața judecătorului sindic au fost invocate mai multe excepții acesta nu s-a pronunțat expres ceea ce implică o nemotivare a hotărârii ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar iar pe de altă parte soluția pronunțată s-a întemeiat pe dispoziții legale abrogate.

Intimata - prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului formulat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii cu care a fost investit judecătorul sindic prin cererea formulată de lichidatorul judiciar la data de 2 februarie 2008 l-a constatat acțiunea în anularea operațiunilor efectuate de debitori în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

În concret, lichidatorul judiciar a solicitat constatarea nulității absolute a înscrierilor efectuate în CF cu privire la imobilele, terenuri în suprafață de 1 ha și 1738 mp, ce au constituit anterior proprietatea debitoarei, urmare a constatării nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de aceasta cu pârâta.

La rândul său, pârâta a invocat în apărare o serie de excepții și de asemenea apărări de fond excepții care deși din dispozitivul hotărârii rezultă că acestea au fost respinse, în considerentele aceleiași hotărâri nu s-a explicitat cu privire la ce excepții invocate s-a pronunțat instanța și nici motivele pentru care aceste excepții au fost invocate.

Deși judecătorul sindic a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea nu a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea consemnând numai soluția pronunțată.

Întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ceea ce presupune o nemotivare a hotărârii aceasta echivalând cu nesoluționarea fondului cauzei impunându-se în această situație casarea soluției și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu prevederile art. 312 alin (5) Cod procedură civilă.

Aceasta deoarece în lipsa oricăror considerente nu se poate știi dacă soluția dată este efectul sau nu al rezultatului cercetării fondului.

Mai mult decât atât, sunt reținute considerente străine de natura pricinii și care nu privesc fondul cauzei cu care a fost sesizată instanța.

Nu este de ignorat faptul că judecătorul sindic deși a fost sesizat cu acțiunea în anulare la data de 1 februarie 2008 când în vigoare se aflau dispozițiile legii nr. 85/2006, acesta și-a motivat întreaga soluție pe dispozițiile legii nr. 64/1995 lege în prezent abrogată ceea ce face ca soluția pronunțată să fie lovită de nulitate, fiind pronunțată în baza unor acte normative abrogate-motiv de recurs prev de art. 304 pct 5 Cod procedură civilă.

Față de toate considerentele mai expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (5) Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâta SC SA urmează a fi admis cu consecința casării hotărârii judecătorului sindic și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța va avea în vedere dispozițiile Legii nr. 85/2006 în materia acțiunilor în anularea actelor încheiate de debitor, urmând a se pronunța asupra tuturor excepțiilor invocate de pârâtă (inadmisibilitatea acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune) precum și asupra tuturor apărărilor de fond formulate de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2250 din 10.09.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

3 ex./5.12.2008

Jud.fond.-

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2856/2008. Curtea de Apel Cluj