Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 292/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 292/2008
Ședința publică de la 28 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de lichidatorul IT MANAGEMENT T FILIALA D ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC AUTO SRL D și creditoarei Banca Transilvania SA Sucursala D împotriva sentinței 410/F/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal părțile lipsesc.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a trimis dosarul Tribunalului Hunedoara nr- ( 4 volume), s-a înregistrat din partea recurentei creditoare Banca Transilvania Sucursala D cerere prin care arată că recursul a rămas fără obiect, lichidatorul a vândut bunurile care făceau obiectul cererii lor, la data de 11.03.2008, întocmind planul de distribuție sumelor rezultate din vânzare. Solicitând să se constate că renunță la judecarea recursului lor.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința civilă nr. 410/F/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost admisă în parte cererea de ridicarea suspendării prevăzută de art. 36 din Legea 85/2006 formulată de creditoarea Banca Transilvania SA Sucursala D în contradictoriu cu debitoarea SC Auto SRL prin lichidator judiciar IT Management T, Filiala
S-a ridicat suspendarea executării cu privire la autoturismul marca Volkswagen Passat 1,9 nr. de înmatriculare -, serie motor -, culoare gri, an fabricație 2001, fiind constituit gaj în baza contractului de credit nr. 461/7.11.2005, în baza contractului de garanție reală mobiliară nr. 461//7.11.2005.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că prin Sentința nr. 161/F/2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-, s-a deschis procedura insolvenței față de debitoarea SC Auto SRL, la cererea debitoarei, fiind numit lichidator judiciar.
Cât privește cererea de ridicare a interdicției de executare formulată de creditoarea Banca Transilvania judecătorul sindic a apreciat că este admisibilă doar cu privire la autoturismul marca Volkswagen Passat 1,9.
Astfel, imobilul teren situat în D, str. -, jud. H este terenul pe care este situat spațiul comercial folosit de debitoare pentru desfășurarea obiectului de activitate.
Acest spațiu de lucru pe care este situat terenul cât și stocurile de produse finite sunt absolut necesare în cazul în care se propune un plan de reorganizare.
Fără spațiu și utilaje și materie finită nu se poate admite vreun plan de reorganizare.
Ori, prioritate are reorganizarea unei societăți aflate în stare de incapacitate de plată și nu vânzarea bunurilor acesteia.
Față de cele arătate, în baza art. 39 din Legea nr. 85/2006, a fost admisă în parte cererea de ridicare a suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006, formulată de creditoarea Banca Transilvania-Sucursala D și s-a dispus ridicarea executării cu privire la autoturismul marca Volkswagen Passat 1,9, fiind constituit gaj în baza contractului de credit nr. 461/7.11.2005, în baza contractului de garanție reală mobiliară nr. 461//7.11.2005.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs lichidatorul judiciar al debitoarei SC Auto SRL D respectiv IT Management T care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate precum și respingerea în întregime a cererii creditoarei Banca Transilvania Sucursala
În motivele de recurs se arată în esență că sentința recurată este nelegală deoarece în cauză nu s-a dovedit că creditoarea îndeplinea condițiile cerute de art. 39 din Legea 85/2006. Susține că așa cum rezultă din cererea formulată de creditoare, aceasta este întemeiată pe prevederile art. 39 alin. 1 pct. B litera c din Legea 85/2006 însă creditoarea nu a dovedit că nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției din cauza lipsei unei asigurări a obiectului garanției împotriva riscului pieirii sau deteriorării.
Se mai arată că acțiunea creditoarei a fost admisă în mod generic, făcându-se referire la întregul art. 39 din Legea insolvenței, ceea ce este nelegal dat fiind că art. 39 din lege are multe alineate, puncte și subpuncte.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea în întregime a cererii creditoarei ca nefondată.
Recursul este legal timbrat.
A mai formulat recurs în cauză și Banca Transilvania care a criticat sentința atacată pentru faptul că a fost admisă doar în parte instanța nepronunțându-se asupra tuturor capetelor de cerere interpretând în mod greșit dispozițiile Legii 85/2006, lichidatorul și debitorul fiind decăzuți din dreptul de a depune un plan de reorganizare.
Recursul Băncii Transilvania este legal timbrat.
În cauză a depus întâmpinare IT Management T Filiala D care a solicitat respingerea recursului Băncii Transilvania.
Analizând recursul de față prin prisma motivelor de recurs și a actelor de la dosar Curtea constată că pe parcursul judecării cauzei recurenta Banca Transilvania prin cererea de la fila 51 dosar nr- învederează instanței că recursul sau a rămas fără obiect deoarece bunurile care făceau obiectul cererii au fost vândute de către lichidator care la data de 11.03.2008 a întocmit planul de distribuție a sumelor rezultate din vânzare motiv pentru care solicită să se ia act de renunțarea Băncii Transilvania la judecarea recursului fără acordarea cheltuielilor de judecată sau despăgubiri.
Față de acestea Curtea de Apel va lua act de renunțarea la judecata recursului formulat de Banca Transilvania SA, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă.
Cu privire la recursul lichidatorului Curtea constată că potrivit art. 39 din Legea 85/2006 creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau o altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, în una din următoarele situații:
atunci când valoarea obiectului garanției, determinată de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanțelor și a părților de creanțe garantate cu acel obiect:
a)obiectul garanției nu prezintă o importanță determinată pentru reușita planului de reorganizare propus;
b)obiectul garanției face parte dintr-un ansamblu funcțional, iar prin desprinderea și vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează;
atunci când nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției, din cauza:
a)diminuării valorii obiectului garanției sau existenței unui pericol real ca acesta să sufere o diminuare apreciabilă;
b)diminuării valorii părții garantate dintr-o creanță cu inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor și penalităților de orice fel la o creanță garantată cu superior;
c)lipsa unei asigurări a obiectului garanției împotriva riscului pieirii sau deteriorării.
Curtea constată că în mod corect judecătorul sindic a admis cererea Băncii precizate, ridicând suspendarea executării asupra autoturismului marca Volkswagen Passat 1,9 care a fost constituit ca gaj în baza contractului de credit nr. 461/7.11.2005 în baza contractului de garanție reală mobiliară fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 39 alin. 1 pct. B litera c din Legea 85/2006 făcându-se dovada lipsei protecției corespunzătoare creanței garantate în raport cu obiectul garanției.
Față de acestea se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică la adăpost de criticile formulate motiv pentru care recursul lichidatorului judiciar al Auto, IT management T Filiala D va fi respins în baza art. 312 Cpc iar hotărârea va fi menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de Management D prin, lichidator al debitoarei Auto SRL D, împotriva Sentinței comerciale nr.410/27 noiembrie 2007 pronunțată de judecătorul-sindic desemnat în procedura executării silite concursuale a debitoarei Auto SRL
Ia act de renunțarea creditoarei "Banca Transilvania" SA C-N la recursul declarat împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 28 mai 2008, în ședință publică.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored.
Ex.2/08.07.2008
Jud fondSturza
Președinte:Doina HârceagăJudecători:Doina Hârceagă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu
← Acțiune în anulare. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Alba Iulia | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 368/2008.... → |
---|