Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 300/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 300/

Ședința publică din 27 Martie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- - Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de creditoarea SC. cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, înregistrată la. B sub nr. J/-, împotriva Sentinței civile nr. 2640 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de tribunalul Harghita în dosarul nr-.

În lipsa părților.

Se constată depunerea la dosar concluziilor scrise formulate de creditoarea SA B (28-31).

dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în Încheierea ședinței din 17 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 24 martie 2009, apoi la 27 martie 2009.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 2640/17.11.2008 a Tribunalului Harghita, s-a respins contestația creditoarei SC SA, împotriva pct.3 al procesului verbal al Adunării creditorilor debitoarei SC SA T, din 24 octombrie 2008 al lichidatorului judiciar GENERAL CONSULT.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că, creditoarea SE. SA a apreciat nelegal pct. 3 din procesul verbal de mai sus, prin care s-a aprobat raportul privind modalitatea de vânzare prin "dare în plată" a clădirii administrative (teren și construcții) aparținând debitoarei, în vederea stingerii creanței de către DGFP

În drept, s-au invocat disp. pct. 52 lit. b și pct. 53 lit. b din procedura MEF din 15.06.2007 a Ordinului MEF nr. 486/5.06.2007, în raport de care s-a reținut că nu toți creditorii prezenți la adunare au fost de acord cu măsura vânzării, doar DGFP H care avea 56,29 % din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv.

Prin hotărârea atacată s-a reținut că adunarea creditorilor din data de 24.10.2008 a fost legal constituită, dar că hotărârea luată de adunarea creditorilor, cu majoritatea de 56,29 % reprezentând ponderea deținută de DGFP H, este conformă cu disp. art. 15 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și că textul de lege invocat de creditoare nu este relevant în cauză, actul normativ indicat fiind ulterior legii nr. 85/2006, debitoarea aflându-se în procedura falimentului, iar măsura nu a fost luată în baza unui plan de reorganizare a debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal creditoarea SC SA B, criticând hotărârea atacată ca nelegală, invocând aceleași dispoziții legale ce au servit drept temei ți contestației, susținând în esență că la ședința adunării creditorilor din 24.10.2008 au fost prezenți DGFP H și SC SA B, iar AVAS Bai nvocat faptul că nu i-au fost comunicate rapoartele și propunerile de vânzare, solicitând să se ia act de votul negativ al acesteia.

S-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile legale indicate și că nici chiar dispoziția cuprinsă în hotărârea adunării creditorilor adoptată după criteriul majorității unui titular cum este cazul DGFP H, cu 56,298 % este ilegală, în raport de disp. art. 15 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinare, DGFP Has olicitat respingerea recursului, susținând în esență incidența disp. art. 15 alin. 1 referitoare la cvorum și majoritate, dispoziții care au fost respectate și că intimata este singurul creditor garantat, având ipoteca înscrisă asupra imobilului în cauză, spre deosebire de SC SA B, care este un creditor chirografar.

S-a mai susținut că dispozițiile pct. 52 lit. b nr. 486/2007 au fost interpretate greșit de către recurentă, întrucât acesta vorbește despre membrii adunării creditorilor și nicidecum despre toți membrii, după cum a reținut recurenta.

A formulat de asemene întâmpinare în cauză GENERAL CONSULT, solicitând respingerea recursului, susținând în esență că adunarea creditorilor a fost legal constituită în raport de disp. art. 15 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, că decizia a fost adoptată cu votul titularilor unei majorități, prin valoare, a creanțelor prezente, că, creditoarea se află în procedura falimentului și nicidecum în cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară, pe baza unui plan, caz în care ar fi incidente disp. pct. 52 lit. b și ale pct. 53 lit. b din nr. 486/2007.

Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Chestiunea dedusă judecății, după cum a reținut în mod corect și judecătorul sindic, este aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor 52 lit. b și ale pct. 53 lit. b din nr. 486/2007, în raport de prevederile Legii nr. 85/2006.

Astfel, având în vedere forța juridică superioară a legii, în ierarhia actelor normative, este de observat că în cauză, în ceea ce privește modalitatea de vot, aceasta a fost efectuată cu respectarea disp. Legii nr. 85/2006 respectiv art. 15 alin. 1.

Pe de altă parte, este de observat că, creditoarea a înțeles să conteste doar modalitatea de vot, nu și modalitatea de lichidare a bunurilor (darea în plată, după cum este cazul în speța de față), care nu este prevăzută în Legea nr. 85/2006, la art. 116 și urm. din lege.

În aceste condiții, judecătorul nu poate să acorde însă mai mult decât s-a cerut astfel că el poate verifica în cadrul prezentului litigiu doar votul creditorilor, atât în ceea ce privește condițiile de cvorum, cât și de majoritate, condiții care prin raportare la disp. art. 15 alin. 1 din lege sunt îndeplinite.

Pentru aceste considerente, având în vedere și argumentele cuprinse în motivarea hotărârii atacate, pe care instanța le însușește, Curtea apreciază că recursul promovat în prezenta cauză este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, și întrucât în cauză nu au fost identificate motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia și din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de SC SA cu sediul în B, Calea nr. 239 sector 1, împotriva sentinței nr. 2640/17.11.2008 pronunțată de tribunalul Harghita, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, din 27 Martie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

2 exemplare

15 aprilie 2009

Jud. fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 300/2009. Curtea de Apel Tg Mures