Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 318/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 318
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE - ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUN.
și pe intimat SC "" SA, intimat SC " 05" SRL, intimat SC" "SRL, intimat SC" HG&"SRL, LICHIDATOR, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 357/S din 4 iulie 2008 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen;
- potrivit relațiilor comunicate de instanța de fond, recursul de față este declarat și motivat în termen;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 357/S/4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-a dispus:
Respinge cererea formulată de către administratorul judiciar LICHIDATOR I, cu sediul în mun. I,-, bloc 8, scara A, etaj 4,. 19, jud. I, număr de ordine în 202, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0021, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei, domiciliat în mun. B,-, Sector 1, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ispune închiderea procedurii insolvenței debitorului SC 05, cu sediul social în mun. I,-, - tr. 1, etaj 2, apartament 5, jud. I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, cod unic de înregistrare -, atribuit la data de 28.06.2005.
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul dispozițiilor art.136 din Legea privind procedura insolvenței, escarcă administratorul judiciar LICHIDATOR I, cu sediul în mun. I,-, bloc 8, scara A, etaj 4,. 19, jud. I, număr de ordine în 202, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0021 de orice îndatoriri și responsabilități.
Aprobă devizul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar și dispune plata către acesta a sumei de 1.777,18 lei din fondul de lichidare.
În temeiul dispozițiilor art.135 din Legea privind procedura insolvenței, dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Cererea promovată de către administratorul judiciar având ca obiect stabilirea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei SC 05, domiciliat în mun. B,-, Sector 1, urmează a fi respinsă în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
În reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că prin culpa lor, administratorii au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale alin. (1) al articolului menționat iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, elemente care nu au fost probate în persoana administratorului - pârât.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul ar fi "dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți"(lit. c), că ar fi "ținut o contabilitate fictivă, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" (lit. d) sau că ar fi "deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia" (lit. e), în condițiile în care însuși administratorul judiciar susține că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica aceste aspecte. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina administratorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia, iar faptul că de pe site-ul s-a constatat că firma nu a mai depus indicatorii financiari la finele anului 2005 debitoarea a înregistrat profit nu este de natură a dovedi săvârșirea uneia din faptele incriminate în modalitățile expuse. De asemenea, în lipsa unor dovezi referitoare la activitatea desfășurată în cursul anului 2006, nu se poate reține că în exercitarea atribuțiilor sale pe parcursul acestui an administratorul ar fi săvârșit fapte de natura celor avute în vedere de către legiuitor, iar nedepunerea bilanțului contabil aferent activității desfășurate în anul 2006 nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la declararea acestor indicatori, care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d teza finală.
Răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvență, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispozițiile sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și asupra altor acțiuni sau omisiuni ulterioare ivirii stării de insolvență. Această formă specială de răspundere este instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, fie prin reprezentantul său care în procedura insolvenței este administratorul judiciar (cum este situația de față), fie prin subrogarea în drepturile sale a unui creditor, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Răspunderea administratorului fiind o răspundere mixtă, reclamantul trebuia să dovedească săvârșirea de către pârât a uneia din faptele incriminate limitativ, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale, astfel cum rezultau din actul constitutiv și/sau statut, sau a celor legale, situație în care culpa sa era prezumată, sau printr-o acțiune, situație în care culpa trebuia dovedită, fiind vorba despre o răspundere delictuală specială. Însă, chiar și în situația în care s-ar reține neîndeplinirea uneia din obligațiile statutare sau legale, atitudine culpabilă, dacă această atitudine nu se încadrează în una din situațiile enumerate limitativ în art. 138 alin. 1, răspunderea specială nu poate fi antrenată.
În condițiile expuse, se impune soluția de respingere a cererii promovată de către reclamant, nefiind probată în sarcina pârâtului vreo activitatea delictuală de natura faptelor enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Constatându-se în cadrul procedurii că nu au mai fost identificate alte bunuri care să poată fi supuse lichidării, debitorul nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia, administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, propunere notificată părților fără a se formula obiecțiuni.
În condițiile în care debitorul aflat în insolvență, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor, procedura este lipsită de obiect, astfel încât se va dispune potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Totodată, pentru activitatea desfășurată de administratorul judiciar, se va încuviința decontul depus de acesta, plata urmând să se facă din fondul de lichidare, lipsind disponibilitățile bănești în contul debitorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I - I, prin reprezentant legal, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei și nici asupra încălcării dispozițiilor legii in materie economico-financiară și care ar putea avea legătură cu intrarea 05 în incapacitate de plată.
Având în vedere împrejurarea că documentele contabile ale firmei nu au fost predate administratorului judiciar, este evident că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect ce se încadrează în disp. art. 138 alin. l lit. d din Legea 85/2006. Nu au fost prezentate documentele din care să rezulte rapoartele juridice cu creditorii, punând astfel administratorul judiciar în imposibilitate de a proceda la recuperarea creanțelor prin formularea acțiunilor specifice. Totodată, administratorul-pârât nu a mai depus bilanțurile anuale la organul fiscal teritorial precum și la așa cum prevede legislația în vigoare, acest aspect conducând la concluzia că, cu bună știință, administratorul a încercat să scape de creditorii societății.
Așa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa împrejurarea că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența disp. art.138 alin. l lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu.
Din analizarea sintetice totale a debitorului rezultă că în perioada 25.10.2005-20.10.2006 societatea a declarat debite la diferite categorii de impozite și taxe, ca urmare a activității desfășurate, nu a efectuat plați la buget, de unde se desprinde concluzia că veniturile obținute prin intermediul firmei au fost folosite în interes personal, fiind astfel incidente disp. art. 138 alin. l lit. b din Legea 85/2006.
Învederează instanței împrejurarea că deși s-a desfășurat activitate, nu s-a înregistrat decât o plată din cuantumul total al obligațiilor în sumă de 1.090 lei în data de 01.02.2006.
Deși s-au efectuat măsuri de executare silită în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, debitorul prin reprezentant legal a fost somat nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen.
Și incidența disp. art. 138 alin.l lit. d din Legea 85/2006 - este evidentă și rezultă clar din situația prezentata pe site MEF care constată că ultimul bilanț contabil a fost depus la organul fiscal la31.12.2005,iar dinoctombrie 2006nu mai sunt depuse nici declarațiile de impozite și taxe.
Raportat la cererile creditorilor A G și SRL C N, se observă că administratorul-pârât a încheiat contracte cu aceștia în baza cărora a ridicat mărfurifără a mai achita contravaloarea produselorlivrate. Acest aspect conduce la concluzia că sunt incidentedisp. art. 138 alin. l lit. a și cdin lege întrucât pârâtul, sub acoperirea persoanei juridice, a continuat activitatea societății și și-a însușit bunurile, respectiv sumele aparținând patrimoniului societății.
aceste aspecte cu prevederile art. 138 alin. (l) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, recurenta susține că se impune obligarea administratorului-pârât la repararea prejudiciilor suferite de creditorii Administrația Finanțelor Publice a mun. I, A B, SRL B, & SRL Tarnaveni.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoara a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină cât și în jurisprudență, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligentă și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Față de aceste motive se solicită admiterea recursului și obligarea administratorului debitoarei să răspundă pentru pasivul rămas nerecuperat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, art. 2, art. 138 alin. 1 lit. a, b, c și d din Legea nr. 85/2006, art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Analizând motivele de recurs în contextul probelor administrate și al dispozițiilor legale invocate în susținerea recursului instanța de recurs constată că recursul este nefondat.
În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că recurentul invocă ca prime motive de nelegalitate cele două situații, care pot duce la modificarea sentinței recurate de la art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, fără însă ca din probele indicate să rezulte cele două situații și anume: "că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" și nici că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal s-au că ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii cu atât mai mult cu cât prima instanță în pronunțarea sentinței pe fondul cauzei a avut în vedere dispozițiile Legii 85/2006, făcând aplicarea corectă a art. 138 din această lege.
Astfel, nu se poate prezuma culpa administratorului intimat în ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, cazurile de răspundere ale administratorului, respectiv faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, b, c și d din Legea 85/2006, în toate aceste cazuri existând obligativitatea că această culpă a administratorului prin una din cele patru modalități prevăzute de lit. a, c și d să fie dovedită fiind necesară existența nu numai a culpei, ci și a legăturii de cauzalitate dintre fapta respectivă și efect, reprezentat de ajungerea în stare de faliment a societății debitoare.
Așa cum și prima instanță a reținut legal și temeinic, din probele existente în cauză nu se poate stabili culpa și răspunderea administratorului - intimat în ajungerea societății debitoare 05, I în stare de insolvență, pentru a se putea dispune obligarea acestui administrator să răspundă pentru partea din pasivul neacoperit al acestei societăți - debitoare.
În concluzie, instanța de recurs va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de a Județului I -Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 357/S din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
18.02.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Traian Șfabu, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
