Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 32/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 32
Ședința publică de la 13 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții și G împotriva Sentinței nr. 149/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 06 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin Sentința nr. 149/F/22.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba a fost admisă propunerea formulată de lichidatorul judiciar Lichidare Patrimoniu, prin ec., la cererea creditoarei DGFP A, privind acoperirea pasivului debitoarei SC, cu sediul în A I,-,.72,.3, jud. A, având nr. J- și, în consecință, în baza art. 126 din Legea nr. 85/2006 a fost autorizată executarea silită împotriva asociaților debitoarei G și, ambii domiciliați în A I,-, jud. A, în vederea acoperirii pasivului debitoarei în valoare de 280.068 lei, din averea asociaților G și, după cum urmează:
- în proporție de 80%, adică pentru suma de 224.054,4 lei, din averea asociatului G, domiciliat în A I,-, jud. A;
- în proporție de 20%, adică pentru suma de 56.013,6 lei, din averea asociatei, domiciliată în A I,-, jud.
S-a respins propunerea formulata de lichidatorul judiciar Lichidare Patrimoniu, prin ec., la cererea creditoarei DGFP A, privind acoperirea pasivului debitoarei SC, potrivit art. 126 din Legea 85/2006, din averea fostului asociat, domiciliat în A I,-, jud.
Totodată s-a dispus ca lichidatorul judiciar Lichidare Patrimoniu, prin ec., să pună în executare sentința, prin executor judecătoresc.
Împotriva acestei sentințe, pârâții și G au declarat recurs, motivat, prin care au solicitat să fie modificată în parte, în sensul autorizării executării silite în baza dispozițiilor art. 126 din Legea nr. 85/2006, în vederea acoperirii pasivului debitoarei SC și din averea fostului asociat în proporție de 30 %, având în vedere cota de participare a acestuia la beneficii și pierderi în considerarea aportului la capitalul societății, astfel ca proporția stabilită prin dispozitivul instanței de fond, în ceea ce privește autorizarea executării silite să aibă în vedere următoarele procente:
- 50 % din averea asociatului
- 30 % din averea fostului asociat
- 20 % din averea asociatei.
Asupra excepției tardivității exercitării recursului:
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Sentința atacată a fost comunicată pârâților G și la data de 13.05.2009 ( 219-220 dosar fond - dovezi de primire și procese-verbale de predare).
Pârâții au declarat recurs împotriva acesteia, prin avocat, la data de 27.05.2009 ( 3 dosar apel), cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicarea sentinței atacate, astfel că dispoziția imperativă a legii cu privire la depunerea în termen a recursului nu a fost îndeplinită.
După ce la termenul din 21.10.2009 instanța a invocat excepția tardivității recursului, în încheiere făcându-se mențiunea că va fi pusă în discuție la termenul următor din 02.12.2009, la respectivul termen s-a depus cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, în considerarea dispozițiilor art. 103.pr.civ. motivat de împrejurarea că dispozitivul Sentinței nr. 149/F/2009 menționează ca termen de formulare a recursului 15 zile de la comunicarea hotărârii ( 25,32 dosar recurs.
Au susținut recurenții că eroarea strecurată în dispozitivul hotărârii recurate justifică cererea de repunere în termen, invocând o decizie de speță a Curții de Apel Timișoara (Decizia civilă nr. 4028/1999).
Eroarea la care s-a făcut referire nu poate fi asimilată forței majore și, ca atare, nu se circumscrie noțiunii vizate de art. 103 alin. 1.pr.civ. care să fi împiedicat pârâții să-și exercite calea de atac a recursului.
Termenul de recurs este dat de lege, nu de către judecător; judecătorul nu poate limita, extinde sau înlătura termenul de exercitare a căii de atac.
Nici cunoașterea legii nu poate fi invocată, pentru a solicita repunerea în termenul de recurs, ulterior depunerii recursului, abia după invocarea excepției tardivității de către instanță.
În consecință, nici nu este justificată repunerea în termenul legal de recurs, iar excepția tardivității recursului este întemeiată.
Așa fiind, raportat la dispozițiile legale invocate în cele ce preced, va fi respinsă cererea de repunere în termenul de recurs formulată de către pârâți și se va respinge ca tardiv recursul de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de pârâții și
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâții și G împotriva Sentinței nr. 149/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.01.2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Cu opinie separată în sensul
admiterii cererii de repunere
în termenul de recurs
Grefier
Red.
Th.
Ex.6/22.02.2010
Jud. fond:
Motivarea opiniei separate
Apreciez ca pe deplin întemeiată cererea de repunere în termen, motiv pentru care ar fi trebuit admisă cererea și respinsă excepția tardivității recursului invocată din oficiu de instanță.
Motivele acestei opinii sunt cele de mai jos:
Potrivit art. 103 alin. 1.pr.civ. "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei."
În spiritul acestui text de lege, partea a dovedit că a fost împiedicată să exercite calea de atac datorită unei împrejurări mai presus de voința sa, această împrejurare fiind tocmai dispoziția judecătorului care a pronunțat Sentința nr. 149/F/2009, care, prin dispozitiv, a indicat ca termen de recurs 15 zile de la data comunicării.
Recurenții și G au exercitat calea de atac a recursului în cadrul acestui termen de 15 zile de la data comunicării.
Este greșit să se pretindă părții o sarcină mai grea decât aceea a judecătorului care, din eroare, a trecut în dispozitiv termenul general de recurs de 15 zile și nu cel de 10 zile dat de legea insolvenței.
Partea, de bună-credință a respectat acest termen, care este unul general și plauzibil ca fiind corect pentru un justițiabil cu cunoștințe juridice suficiente și fără a beneficia de asistența unui specialist.
Dacă, spre exemplu, judecătorul ar fi trecut un termen de 6 luni, ar fi fost suspect și poate ar fi determinat conduita părții de a face cercetări, de a consulta avocați sau de a se informa suplimentar.
Așadar, eroarea judecătorului este o cauză mai presus de voința părții care a exercitat calea de atac în termenul dat de judecător.
Neadmiterea existenței unei cauze mai presus de voința părții prin dispozitivul hotărârii judecătorești atacate, care are o valoare de necontestat în fața acesteia, ar însemna să sancționăm partea pentru o vină care în realitate nu există. Recurenții nu erau obligați să facă cerere de repunere în termen la momentul formulării recursului, deoarece reprezentarea lor, indusă de dispoziția judecătorului a fost aceea că s-a aflat în termenul legal de recurs.
Ar fi fost valabilă o asemenea ipoteză dacă recursul ar fi fost formulat peste termenul de 15 zile, respectiv începând cu a 16-a zi, când, știind că a exercitat actul de procedură după împlinirea termenului, era normal să fie formulată o cerere de repunere în termen.
Indicarea greșită de către judecător a termenului de exercitare a căii de atac este cu atât mai mult "o cauză mai presus de voința părții", cu cât dispozițiile judecătorului trebuie să corespundă cerințelor privind accesibilitatea și previzibilitatea, judecătorul fiind obligat, în temeiul normelor internaționale la care România este parte, obligație consfințită de art. 11 din Constituție, să se ferească de dispoziții care pot genera arbitrarul în procesul de aplicare.
Desigur că termenul de recurs este "dat de lege" și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, dar în speță aceste dispoziții nu-și găsesc aplicabilitatea, deoarece tocmai cel care trebuie să-și asume cunoașterea și aplicarea acestor principii a indus în eroare partea determinându-i o conduită neconformă cu legea, conduită care nu trebuie sancționată, deoarece ea a fost determinată de o "împrejurare mai presus de voința părții" și de aceea se justifică repunerea în termenul legal de recurs și respingerea excepției tardivității.
Președinte,
- -
Red.
Th.
Ex.6/22.02.2010
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
