Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 3221/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3221/2009
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 2458 din 08.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu Intimații, - COM SRL și, având ca obiect procedura insolvenței angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
În data de 09.12.2009, s-au înregistrat la dosarul cauzei, concluzii scrise din partea recurentului ( 36 -43).
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 decembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru acest termen.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 2458 din 8 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis acțiunea formulată de lichidatorului L desemnat pentru falimentul debitoarei - COM SRL - BMî mpotriva pârâților și, iar pârâții au fost obligați în solidar să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 23.184 lei reprezentând pasivul societății.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din actele puse la dispoziția lichidatorului a rezultat că în patrimoniul societății comerciale ar trebui să existe mai multe bunuri: calculator pentium, autoutilitară, 1310, telefon (fila 23), iar la data de 30.06.2005, în ultimul bilanț debitoarea figura cu bunuri în valoare de 8.197,77 lei.
Bunurile a căror existență scriptică a fost dovedită în fapt nu au fost găsite ceea ce face și se prezumă că ele au fost însușite de administratorii pârâți.
Răspunderea pârâților este solidară în conformitate cu prevederile art. 73 alin. 1 lit. e din Legea 31/1990 modificată privind societățile comerciale. li se aplică regulile referitoare la mandat, ei trebuie să justifice ce le-au fost încredințate.
Faptul că unul dintre administratori a lăsat pentru mai mult timp administrarea societății pe seama celuilalt administrator nu înlătură aspectele solidarității între administratori.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii lichidatorului și obligării pârâtului la achitarea sumei de 23.184 lei reprezentând pasivul societății și respingerea acțiunii față de pârâtul.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește angajarea răspunderii, în temeiul art. 138 alin 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 a pârâtului.
Pârâții au fost administratorii societății debitoare, iar după încetarea activității în luna septembrie 2002, actele contabile au rămas în păstrarea pârâtului și au fost predate lichidatorului iar bunurile societății, în posesia pârâtului.
Prin încheierea din 8 aprilie 2009 judecătorul sindic a dispus depunerea unui asemenea denunț penal pentru a putea fi identificate autoturismele societății debitoare, lichidatorul însă nu s-a conformat celor dispuse în acest sens, fapt pentru care demersul a fost întreprins de pârâtul.
Se susține că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale pentru angajarea răspunderii sale în calitate de fost administrator al societății debitoare respectiv: fapta ilicită personală a pârâtului, ce nu a fost dovedită și nu poate fi reținută atâta timp cât bunurile societății reținute și în raportul lichidatorului au rămas în posesia pârâtului care a și dispus nelegal de acestea; raportul de cauzalitate, ca element al răspunderii civile delictuale ce trebuie să existe pentru a putea fi angajată în temeiul dispozițiilor art. 138 lit a din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care pârâtul este străin de orice acțiune de folosire, însușire a bunurilor societății fără drept.
Se arată, de asemenea, că nu pot fi reținute dispozițiile art. 73 alin 1 lit. e din Legea nr. 31/1990 întrucât în speță au aplicabilitate prioritară dispozițiile legii speciale - Legea nr. 85/2006 în baza cărora s-a și formulat acțiunea dedusă judecății.
Răspunderea administratorului-pârât, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, nu poate fi angajată în solidaritate cu pârâtul, întrucât nu s-a dovedit fapta ilicită personală a acestuia din urmă.
Instanța de fond a reținut doar prezumția însușirii bunurilor societății și aceasta în sarcina ambilor pârâți și doar în raport de evidențele contabile ale firmei.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la data de 7 decembrie 2009 solicită respingerea recursului formulat în cauză ca neîntemeiat cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii atacate și cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (23-25).
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că în considerentele hotărârii, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 138 alin 1 lit. a și e din Legea nr. 85/2006 coroborate cu dispozițiile art. 73 alin 1 lit e din Legea nr. 31/1990.
Se afirmă că recurentul a exercitat în fapt și în drept toate atribuțiile de administrare ale debitoarei - COM SRL, până la dizolvarea acesteia, deși scriptic au îndeplinit amândoi calitatea de administratori cu puteri depline; toate actele contabile ale societății au rămas în posesia recurentului, acesta predându-le lichidatorului judiciar după deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Susținerile recurentului conform cărora bunurile menționate în sentința atacată ar fi fost însușite/utilizate de aceștia sunt neîntemeiate.
Analizând recursul declarat de către pârâtul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Pârâții și au fost administratorii statutari ai debitoarei - SRL.
Demersul judiciar al lichidatorului desemnat în procedura insolvenței debitoarei - COM SRL a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și e din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia să fie plătită de către administratorii statutari, până la concurența sumei de 23.184 lei.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită prin pronunțarea sentinței nr. 4344 din data de 10 decembrie 2008.
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează ca fiind o formă a răspunderii civile delictuale, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar <LLNK 12006 85 10 201 0 17>Legea nr. 85/2006 privind insolvența nu aduce nici o modificare sub acest aspect. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că <LLNK 11990 31 11 212 72 29>art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile Codului civil privitoare la mandat, respectiv, art. 1540 Cod civil, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat, dar numai față de societate, dispozițiile legale fiind speciale și deci, de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adăugă la lege și încalcă principiul ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, sunt dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, după cum rezultă din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar, debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunuri iar înstrăinarea activelor nu este evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce permite instanței să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata potrivit căreia societățile comerciale, instituțiile publice, unitățile cooperatiste, asociațiile și celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi" și art.5 din aceeași lege potrivit cu care: "Persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească bilanț respectiv dare de seamă contabilă în cazul instituțiilor publice, denumit în prezenta lege bilanț contabil.", ceea ce face sa fie incidente dispozițiile art.73 alin.1 lit.c si art.73 alin.2 din legea nr.31/1990, potrivit cu care: "Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".
In conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului.
Având in vedere faptul ca potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere și dispozițiile art.1540 cod civil potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa in executarea mandatului .
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorilor, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății, si prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea într-o acțiune dar poate consta si in omisiunea, inacțiunea ilicita, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei masuri, atunci când aceasta activitate sau aceasta măsura trebuia, potrivit legii, sa fie întreprinsa de către o anumita persoana.
In speță, după cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, pârâții, în calitate de administratori ai debitoarei, nu au arătat modalitatea în care bunurile existente în patrimoniul acesteia și evidențiate în bilanțul întocmit la data de 30 iunie 2005 nu s-au mai regăsit faptic în patrimoniul societății la data deschiderii procedurii astfel încât acest activ să poată fi eventual utilizat la plata creanțelor debitoarei, manifestând un dezinteres total în asigurarea condițiilor minime de funcționare a societății.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorul sau manifesta dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.
Creditoarele societății falite au suferit prejudicii a căror existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in încetare de plăți si ca împotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului, susținerile contrare ale recurentului fiind nefondate.
Nefondate sunt și criticile formulate în recursul promovat și care privesc obligarea solidară a pârâților la plata pasivului debitoarei.
Este cunoscut faptul că potrivit art.73 alin.1 lit.e din Legea nr.31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
În speță, probele administrate evidențiază împrejurarea că pârâții, în calitate de administratori, nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau potrivit legii astfel că se poate susține că aceștia, prin activitatea desfășurată se fac vinovați de folosirea bunurilor debitoarei în interes propriu și au ascuns o parte a acestora (cele care nu s-au regăsit faptic în patrimoniul falitei).
Susținerile recurentului potrivit cărora doar pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor amintite anterior nu pot reținute de instanță la soluționarea cauzei. Astfel, chiar admițând că acesta a predat unul din bunuri (autovehiculul cu nr. de înmatriculare -), ambii administratori erau datori să asigure predarea sumei obținute în schimbul bunului către debitoare, să evidențieze această sumă în evidențele contabile, etc.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârât ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2458 din 08.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./,
6 ex./12.01.2010.
Jud.fond.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|