Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2430/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2430/2009

Ședința publică din 12 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea LEASING ROMÂNIA SA și creditarea BROKER DE asigurare SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 1552 din 23.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații - SRL și - SRL, intimat - SRL, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu câte 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei, de fiecare recurentă.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 28.08.2009 recurentele au depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă la care au anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat în cauză ( 11 -14).

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința comercială nr. 1552 pronunțată la data de 23 aprilie 2009 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis contestația formulată de debitoarea - SRL, s-a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței comerciale nr.1745/C/2008, invocată de debitoare și s-a respins cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței formulată de creditoarea - SRL.

Totodată, s-a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarele - LEASING ROMÂNIA SA și - BROKER DE ASIGURARE SRL.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecata înregistrata sub numărul de dosar - (acvirat la prezentul dosar) aceeași creditoare a solicitat deschiderea procedurii insolventei împotriva aceleiași debitoare in baza aceleiași creanțe in cuantum de 9.918 lei debit principal și 764,76 lei dobândă legală. Prin sentința comerciala numărul 1745/C/2008, pronunțată in dosarul -, instanța a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Pentru a pronunța aceasta sentință, instanța a reținut ca:,În conformitate cu disp. art. 3 pct.1 lit.a și b din Legea nr.85/2006, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

De asemenea, instanța a reținut ca potrivit art. 3 pct. 12, legiuitorul a stabilit o valoare prag în sumă de 10.000 lei, iar în speță creanța pretinsă nu este certă, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse acte din care să rezulte modalitatea de calcul a valorii dobânzii legale pretinse și, în condițiile în care debitul principal este sub valoarea prag, se impune ca cererea creditoarei să fie respinsă.

Raportat la aspectele anterior enunțate, instanța a apreciat că în cazul concret dedus judecății este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, prevăzută de dispozițiile art. 1201 cod civil între cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul dosar și cererea de chemare în judecată anterior descrisă, respinsă irevocabil.

În cazul concret dedus judecății este vorba despre aceleași părți în aceeași calitate, - SRL în calitate de creditor și - SRL în calitate de debitor. Există identitate de obiect deoarece ambele cereri de chemare în judecată au ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL și, de asemenea există identitate de cauză, deoarece deschiderea procedurii insolvenței este solicitată și justificată de aceeași creanță În cuantum de 9.918 lei debit și 764,76 lei dobândă legală.

Pentru toate aceste considerente excepția invocata a fost admisă conform dispozitivului prezentei sentințe. În condițiile in care o prima cerere de chemare in judecata a fost respinsa ca neîntemeiată, mod irevocabil pentru lipsa probelor utile, pertinente si concludente solicitate care să dovedească temeinicia demersului dedus judecății, reclamantul nu are posibilitatea sa introducă o noua cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, având același obiect și întemeiata pe aceeași cauza, deoarece se opune autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri irevocabile, chiar daca noua cerere de deschidere a procedurii insolvenței este însoțita de probele care nu au fost produse cu prilejul soluționarii primei cereri având același obiect. Administrarea unor probe noi nu înlatură autoritatea de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât aceste probe existau la data soluționării primei cereri si nu au fost depuse la dosarul cauzei exclusiv din culpa creditoarei.

În ceea ce privește contestația formulată de către debitoare, aceasta a fost analizată față de cererea formulată de creditoarele - LEASING SA și - BROKER DE ASIGURARE SRL, pretinsa stare de insolvență a debitoarei fiind obiectul analizei doar în raport de această cerere, având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea - SRL.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 3 pct.1 lit.a și b din Legea nr.85/2006, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

Așadar, legiuitorul a instituit o prezumție de insolvabilitate a patrimoniului debitoarei, în condițiile în care aceasta nu este în măsură să facă dovada că deține disponibilități bănești apte să acopere creanțele certe, lichide și exigibile, răsturnarea prezumției instituite, fiind astfel în sarcina debitoarei, legiuitorul reglementând sub acest aspect, dreptul debitoarei de a formula contestație, în condițiile prev. de disp. art. 33 din Legea nr. 85/2006.

Analizând contestația debitoarei, prin prisma dispozițiilor citate în cele ce preced, instanța reține că înscrisurile depuse în probațiune, respectiv foile de vărsământ aflate la filele 42-51, au făcut cu prisosință dovada faptului că debitoarea nu se află în stare de insolvență, întrucât, cu fondurile bănești disponibile, a acoperit în întregime creanța pretinsă de cele două creditoare, răsturnând astfel prezumția de insolvabilitate instituită de dispozițiile legale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea LEASING ROMÂNIA SA solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică cu trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de societatea recurentă împotriva societății debitoare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că în calitatea de locator/proprietar a încheiat cu societatea SRL, contractul de leasing numărul -/-, având ca obiect dreptul de folosință a unui autovehicul marca SKODA 1.9 105 CP, serie șasiu -, număr de înmatriculare B---11/08, închiriat în sistem leasing de către aceasta.

De la data încheierii contractului și după achitarea avansului, societatea SRL, nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de leasing, deși art. 4 pct 4.5, prevede că: "Ratele de leasing și primele de asigurare trebuie să fie plătite în conturile specificate de către LEASING ROMÂNIA SA, respectiv BROKER DE ASIGURARE, cel mai târziu, în a zecea zi calendaristică de la data facturării".

Instanța de fond nu a luat în considerare la soluționarea cererii întreg probatoriul depus la dosarul cauzei din care reiese foarte clar debitul înregistrat la contractul de leasing nr. -/- de către societatea SRL și anume 10.427,56 lei care reprezintă rate de leasing restante și rate de prime de asigurare casco restante.

Un alt aspect pe care instanța de fond nu l-a luat în considerare este acela al neîndeplinirii obligației esențiale și principale asumate prin contractul de leasing, aceea de plată a ratelor de leasing restante timp de 6 luni calendaristice, debitoarea SRL, încetând plățile față de societatea recurentă de aproximativ 180 de zile, deci cu mult mai mult decât termenul minim prevăzut de lege și anume 30 de zile.

Potrivit art. 3 pct 6 din Legea nr. 85/2006, creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este "acela a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile".

Deși art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing modificată prin Legea nr. 287/2006 prevede că: "Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatorul/utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatorul/utilizatorul este obligat s restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing", utilizatoare cu rea credință a refuzat să-și execute obligațiile.

Conform dispozițiilor art. 31 coroborat cu art. 3 pct 1 lit a, pct 6 și pct 12 din Legea nr.85/2006, "Orice creditor este îndreptățit să solicite deschierea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență -". Ori, în conformitate cu art. 3 pct 1 lit a din Legea nr. 85/2006 "insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 zile de la scadență, nu a plătit datoria să față de unul sau mai mulți creditori".

Analizând recursul declarat de către creditoarea LEASING ROMÂNIA SA prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3 pct.1 lit.a și b din Legea nr.85/2006, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată cavădităatunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că legiuitorul a instituit o prezumție de insolvabilitate a patrimoniului debitoarei atunci când aceasta nu este în măsură să facă dovada că deține disponibilități bănești în măsură să acopere creanțele certe, lichide și exigibile; prezumția instituită este, însă, una relativă și poate fi răsturnată prin proba contrară, sarcina probei revenind debitoarei.

În speță, după cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, debitoarea, prin probele administrate ( înscrisurile de la filele 42-51) a dovedit că aceasta nu este în încetare de plăți iar insolvența sa nu poate fi prezumată întrucât a achitat datoria sa față de creditori.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că recursul declarat de către creditoarea LEASING ROMÂNIA SA este nefondat, iar în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea LEASING ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 1552 din 23.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

9 ex./27.10.2009

Jud.fond.-

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2430/2009. Curtea de Apel Cluj