Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 3225/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3225/2009
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2415 din 15.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și aplicarea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 24 noiembrie 2009, s-a înregistrat la dosar, din partea recurentei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că,prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 2415 din 15 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins cererea formulată de către creditoarea SC SRL în contradictoriu cu debitoarea SC SRL ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 3, pct. 1, lit. a și b din Legea nr. 85/2006, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
Conform art. 3, pct. 6, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, pct. 12 al aceluiași articol stabilind și o valoare prag pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, în sumă de 10.000 lei.
În speță, s-a observat că nu deține creditoarea nici un titlu executoriu împotriva debitoarei, singurele acte depuse în susținerea acțiunii fiind niște facturi emise de către creditoare. Aceste facturi, chiar semnate fiind de către debitoare nu înseamnă în mod automat o recunoaștere a pretențiilor emise, semnarea făcându-se doar pentru primirea mărfii care, în dese situații, nu poate fi verificată din punct de vedere calitativ sau cantitativ la momentul recepționării ei. Facturile nu constituie titluri executorii și prin semnarea lor nu se poate deduce că marfa ar fi fost primită fără obiecțiuni sau că astfel de obiecțiuni nu ar putea fi formulate în viitor. Conform art. 3, al. 1, pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă si exigibilă de mai mult de 30 de zile. Creanța pretinsă prin prezenta acțiune nu este certă, lichidă și exigibilă, ea nefiind constatată prin nici un titlu executoriu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC SRL solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate cu consecința admiterii cererii de declanșare a procedurii de insolvență așa cum a fost formulată cu dispunerea intrării în faliment a societății debitoare.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, pentru cazurile în care debitorul, prin culpa sa nu verifică pe loc marfa, uzanțele comerciale sunt în sensul că într-un termen rezonabil debitorul/cumpărătorul poate transmite creditorului/vânzătorului obiecțiunile sale referitoare la minusurile calitative și/sau cantitative, dacă acestea ar exista.
Marfa a fost livrată de aproximativ 16 luni, considerând că prezumția instanței în sensul că: "debitorul poate încă să facă obiecțiuni față de marfa recepționată", este o prezumție invalidă având în vedere lipsa oricăror obiecțiuni la marfa predată, cu atât mai mult cu cât, deși legal citată, debitoarea nu a formulat contestație în baza Legii nr. 85/2006.
Se mai menționează și faptul că respectiva creanță este lichidă deoarece este în mod clar determinată, reprezentând suma în lei a tuturor facturilor acceptate de debitoare precum și faptul că, creanța pretinsă de recurentă este exigibilă, întrucât între data înscrisă în facturi ca scadent și data formulării prezentei acțiuni au trecut mai mult de 30 de zile.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:
Creditoarea SC SRL C-N a solicitat la data de 14 mai 2009 deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL C-N invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 10.270,73 lei și anexând cererii un număr de șase facturi emise la data de 17 octombrie 2007, cu scadența la 24 octombrie 2007, la data de 30 octombrie 2007 cu scadența la 6 noiembrie 2007, la data de 8 noiembrie 2007 cu scadența la 15 noiembrie 2007 și respectiv la 10 noiembrie 2007 cu scadența la 17 noiembrie 2007.
Judecătorul sindic a apreciat că cererea creditoarei de deschiderea procedurii insolvenței este neîntemeiată deoarece aceasta nu deține un titlu executoriu împotriva debitoarei așa încât aceasta nu are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii.
Potrivit art. 3 pct 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
În speță, creditorul ce a formulat cererea de deschiderea procedurii nu se află în posesia unor titluri executorii care să constate existența creanței certe, lichide și exigibile ci a atașat cererii contractul încheiat cu debitoarea și facturile emise în baza acestui contract, facturi acceptate la plată.
În această situație se pune întrebarea de a știi care sunt mijloacele de probă de care creditorul uza în dovedirea cererii sale așa încât Curtea apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art 46 Cod comercial ce statuează că facturile fiscale acceptate de debitor probează existența unei creanțe certe, lichide și exigibile așa încât judecătorul sindic în mod neîntemeiat a respins cererea de deschiderea procedurii.
Cum creditorul îndreptățit a cere deschiderea procedurii insolvenței a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al pretinsei sale creanțe în sensul art 379 Cod procedură civilă, având în acest sens sarcina probei în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, se impune admiterea recursului declarat de creditor în raport de prevederile art. 312 alin 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 ct 9 Cod procedură civilă, iar în raport de prevederile art 33 alin 6 din Legea nr. 85/2006 se va admite cererea formulată de creditoarea SC SRL dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC SRL, cu toate consecintele ce decurg din aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de catre SC SRL in contradictoriu cu intimata SC SRL, avand ca obiect sentinta comerciala nr. 2415/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifica in intregime in sensul ca:
Admite cererea formulată de creditoarea SC SRL impotriva debitoarei SC SRL avand ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Dispune deschiderea procedurii insolvenței in forma generala împotriva debitoarei SC. SRL.
Numește administrator judiciar pe care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Dispune desemnarea administratorului special.
Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Dispune indisponibilizarea părților sociale ale debitoarei în registrul special de evidență.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevazute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la data de 15.02.2009.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 1.03.2010.
Fixează termenul pentru depunerea contestatiilor la 10.03.2010
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Trimite dosarul la Tribunalul Comercial Cluj in vederea stabilirii termenului de continuare a procedurii de insolventa privind debitoarea SC. SRL.
cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./
5 ex./7.01.2010
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|