Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 332/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 332
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Iulia Miler I -
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de, -, C-, împotriva sentinței comerciale nr. 193/S/ 16 aprilie 2008 a Tribunalului Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, că în termenul de amânare a pronunțării cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din data de 22.09.2008 din partea recurenților concluzii scrise la cererea de recurs formulată în cauză.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 15.09.2008, susținerile părților prezente, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 22 2008 și apoi pentru data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 192/S din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași - Comercial - Faliment - judecător sindic, s-a admis:
Admite în parte excepția privind prescripția extinctivă invocată de Ferm Consult în calitate de lichidator judiciar al debitorului T și constată că este în parte prescris dreptul la acțiune al creditorilor -, Forița, -, C -, și, toți cu domiciliul ales la - & din municipiul T, B-dul. - - nr. 8, care au formulat cereri înregistrate în dosarul Tribunalului Timiș nr-, cu excepția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară cu trei ani datei deschiderii procedurii în prezenta cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 64, alin. l din Legea nr. 85/2006, s-a dispus înregistrarea cererilor de creanță formulate de sus-menționații creditori în registrul special al instanței.
S-a fixat termen la data de 16.05.2008, pentru verificarea creanțelor pentru perioada neprescrisă, întocmirea, înregistrarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor.
S-a fixat termen la data de 18. 06.2008, ora 11, pentru soluționarea eventualelor contestații la tabelul suplimentar întocmit de lichidatorul judiciar, când va fi analizată și cererea de probe depusă la dosarul cauzei de creditori.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
La data de 13. 04. 2007, creditorii -, Forița, -, C -, și au solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului T, cererea creditorilor făcând obiectul dosarului Tribunalului Timiș nr-, care a fost conexat la dosarul nr- al Tribunalului Iași privind insolvența sus-menționatului debitor, prin încheierea nr. 76/05.03.2008.
În esență, în motivarea cererii lor, creditorii arată că, în calitate de inventatori, au încheiat cu debitorul contractul înregistrat sub nr. 1871/27.12.1994 potrivit căruia T era obligată să achite inventatorilor suma totală de 3.378 029,5 Euro reprezentând 10% din profitul realizat ca urmare a aplicării invenției ce face obiectul Brevetului de Invenție nr. 108 556 CI.
Cu privire la cererea formulată de creditori, lichidatorul judiciar a invocat excepția prescripției extinctive, arătând că față de dispozițiile Decretului nr. 167/1958, pretențiile acestora sunt prescrise.
Creditorii, prin apărător, au solicitat respingerea excepției, invocând dispozițiile art. 35 din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție.
Analizând cu prioritate excepția invocată, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează materia, se constată că aceasta este numai în parte întemeiată și va fi admisă ca atare, pentru considerentele ce le vom arăta în cele ce urmează:
Pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995 preluate de art. 40 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3, alin. l din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție pentru acțiunile în pretenții este de 3 ani.
Față de aceste dispoziții legale, având în vedere și faptul că pretențiile creditorilor se întind pe toată durata termenului de aplicare a invenției, până la data deschiderii procedurii împotriva debitorului, se constată că sunt prescrise numai pretențiile pentru perioada scursă înaintea celor trei ani anteriori deschiderii procedurii împotriva debitorului, când a intervenit suspendarea curgerii termenului de prescripție extinctivă.
În consecință, constatându-se că prin încheierea nr. 76/05.03.2008, rămasă definitivă și executorie, s-a stabilit că cererea creditorilor va fi supusă regimului juridic al cererilor de declarare a creanțelor, se va dispune înregistrare acestei cereri potrivit art. 64, alin 1 din Legea nr. 85/2006, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 67 din aceeași lege, lichidatorul judiciar să procedeze la verificarea cererii, stabilind legitimitate, valoarea exactă și prioritatea creanțelor.
Potrivit dispozițiilor art. 72 și art. 73 din aceeași lege, se va fixa termen pentru întocmirea, înregistrare și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor, precum și pentru soluționarea unor eventuale contestații, când va fi analizată și cererea de probe formulată de creditori.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, -, -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarele motivare:
Recurenții, respectiv autorii lor au, încheiat cu contractul înregistrat la sub nr. 1871 din 27.12.1994.
Conform pct. 1 din contractul sus-menționat C se obligă la plata unei sume reprezentând 10% din profitul realizat din aplicarea invenției în instalația oxoalcoli, pe toată durata de utilizare a soluției tehnice.
Ulterior încheierii contractului sus-menționat, recurenții, respectiv autorii lor, au solicitat brevetarea invenției cu titlul "Procedeu pentru obținerea 2-etilhexanolului cu reactivitatea continuă a catalizatorului de hidrogenare".
În data de 29.09.1995 în nr. 9/1995 a fost publicat Brevetul de Invenție nr. 108.556 CI având ca obiect invenția referitoare la procedeul pentru obținerea 2-etihexanolului, prin hidrogenarea catalitică 2-etihexenalului, cu reactivitate continuă a catalizatorului.
Astfel, dreptul lor cu privire la remunerația stabilită prin contractul nr. 1871/27.12.1994 s-a născut abia după publicarea în nr. 9/1995 a brevetului de Invenție nr. 108.556 CI, respectiv la data de 29.09.1995.
Respectarea obligației de plată reprezentând 10% din profitul realizat din aplicarea invenției în instalația oxoalcoli, pe toată durata de utilizare a soluției tehnice de către A era condiționată de publicarea Brevetului de Invenție în
În cazul în care cererea cu privire la obținerea brevetului ar fi fost respinsă, s-ar fi aplicat pct. 9 din contractul nr. 1871 din 27.12.1994 încheiat între recurenți și și anume: " Autorii sunt obligați să returneze sumele cheltuite de societate pe perioada obținerii brevetului, în cazul în care cererea în cauză este respinsă de ".
Ceea ce demonstrează din nou faptul că dreptul lor la remunerație s-a născut după admiterea cererii având ca obiect recunoașterea invenției referitoare la procedeul pentru obținerea 2-etihexanolului, prin hidrogenarea catalitică 2-etihexenalului, cu reactivitate continuă a catalizatorului, respectiv după publicarea acestuia în
În ceea ce privește procedura insolenței împotriva debitoarei precizează recurenții faptul că aceasta s-a deschis în data de 18.06.1998 în dosarul nr. 1509/COM/1998 al Tribunalului Timiș - secția comercială și de contencios administrativ.
Analizând motivele de recurs invocate și raportându-le la actele dosarelor și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 44 din Legea nr. 64/1995, deschiderea procedurii insolvenței suspendă orice termen de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 36.
Dreptul la acțiune al recurenților izvorând din contractul nr. 1871/27 decembrie 1994 a început să curgă la data de 29 1995, data publicării în nr. 9/1995 brevetului de invenție nr. 108.556 1.
Așa fiind, la data deschiderii procedurii insolvenței, 18 iunie 1998, acest drept la acțiune al recurenților nu era prescris, termenul de prescripție fiind astfel suspendat conform dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul de față și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii excepției privind prescripția extinctivă invocată de "Ferm Consult" în calitate de lichidator judiciar al debitorului ""
Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de -, C, împotriva sentinței comerciale nr. 193/S/16.04.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge excepția privind prescripția extinctivă, invocată de "Ferm Consult" în calitate de lichidator judiciar al debitorului ""
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
03.10.2008
Tribunalul Iași
Jud. sindic
B G
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Traian Șfabu, Iulia Miler
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|