Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 338/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 338/

Ședința publică din 10 Aprilie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului promovat de, domiciliați în municipiul M C,-,.C,.18, împotriva sentinței civile nr.2902 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 943/2005.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av., pentru recurenți, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat legal cu suma de 19.5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentanta recurenților declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Reprezentanta recurenților având cuvântul susține recursul și solicită admiterea lui, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de stabilire a răspunderii materiale față de și și stabilirea față de a răspunderii pentru prejudiciul cauzat creditorilor, singura persoană care a administrat în fapt societatea.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 2902/19 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr. 943/2005 a Tribunalului Harghita, a fost admisă excepția invocată de pârâții Terez, și și, în consecință, a constatat lipsa calității procesuale active a creditoarei H pentru promovarea acțiunii de stabilire a administratorilor statutari.

De asemenea, a dispus respingerea excepției invocată în subsidiar de pârâți referitoare la lipsa de interes parțial a aceleiași creditoare.

Pe fondul cauzei, a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și, în baza art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, a obligat în solidar pe administratorii pârâți să plătească în contul de faliment al debitoarei " - " suma de 108.925 lei.

Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:

La data de 11.09.2006, se arată în considerentele hotărârii atacate, creditoarea Haf ormulat cerere de angajare a răspunderii personale a administratorilor statutari, și, precum și a asociatului unic și obligarea acestora la plata sumei de 71.942,09 lei RON.

În raport cu această cerere, judecătorul sindic reține că potrivit aliniatului 3 al art. 138 din Legea nr. 85/2006 doar comitetul creditorilor are posibilitatea să se îndrepte împotriva administratorilor în încercarea de a-și recupera creanțele, astfel că a admis excepția invocată de pârâți referitoare la lipsa calității procesual active. În ce privește excepția lipsei de interes, invocată de aceiași pârâți, judecătorul sindic a respins-o ca lipsită de obiect dată fiind soluționarea prin admitere a excepției lipsei calității procesuale.

La data de 05.03.2007, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, lichidatorul judiciar numit în cauză a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii personale a acelorași pârâți până la concurența sumei de 108.925 lei reprezentând valoarea întregului pasiv al debitoarei, motivând că, așa cum rezultă și din raportul privind cauzele și împrejurările care au generat starea de încetare de plăți, răspunderea acestor pârâți ar consta în lipsa bunurilor de natura stocurilor de "materiale auxiliare" în valoare de 6.684,43; lipsa unui autoturism a cărui valoare rămasă în evidența contabilă este de 9.020 lei; avansuri de trezorerie ridicate din casieria societății și nedecontate în valoare de 34.072,65 lei și încasarea unor creanțe în valoare de 59.924,23 lei neînregistrate în evidența contabilă.

Pârâții susțin, prin întâmpinarea depusă la dosar, că în fapt administrator era doar pârâta Terez, aspect ce ar rezulta din actele contabile. În continuare pârâții susțin că nu este dovedită folosirea bunurilor și a lichidităților societății în folosul propriu.

Judecătorul sindic reține, din analiza actelor de la dosar, că lichidatorul judiciar a constatat o lipsă la inventar în sumă de 15.704,43 lei rezultând din lipsa din stocuri "materiale auxiliare" și valoare rămasă din vânzarea unui autoturism 1300, vânzarea bunului nefiind evidențiată în contabilitate.

Mai reține că au fost ridicate avansuri din trezorerie în valoare de 34.072,65 lei fără a fi justificate sumele de bani. Totodată, lipsa documentelor caracterizează și operațiunea de încasare a unor creanțe în valoare de 59.924,23 lei, ce nu a fost înregistrată în evidența contabilă.

În final, judecătorul sindic a constatat că valoarea prejudiciului, astfel cum a fost reflectată mai sus, este în sumă mai mare decât valoarea pasivului, fapt pentru care lichidatorul a și solicitat admiterea acțiunii până la valoarea de 108.925 lei.

În ce privește culpa pârâților, judecătorul sindic reține că există prezumția că administratorii au folosit bunurile și lichiditățile în interes propriu și nu au ținut contabilitatea potrivit legii, stare de fapt ce se încadrează în limitele prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.

Față de această hotărâre au declarat, în termen, recurs cei trei pârâți solicitând ca, prin admiterea recursului, instanța să dispună schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de stabilire a răspunderii materiale față de pârâții și și stabilirea existenței și întinderii răspunderii personale a pârâtei pentru prejudiciul cauzat creditorilor prin faptele personale dovedite. În motivele recursului se arată că potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, persoana care a administrat în fapt societatea era recurenta, judecătorul sindic neluând în seamă concluziile expertizei contabile, cu atât mai mult cu cât art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu instituie o răspundere automată a celor care au statutar calitatea de administratori ai debitoarei. Totodată, recurenții afirmă că nu s-a dovedit comiterea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art. 138 alin. 1 și nici vreo legătură de cauzalitate între prejudiciu adus creditorilor și presupusele fapte. În final, se mai arată că suma pentru care s-a solicitat stabilirea răspunderii nu se încadrează în noțiunea stabilită de lege în sensul că din interpretarea textelor art. 140 și 142 din Legea nr. 85/2006 noțiunea de pasiv nu are în vedere creanțele creditorilor, astfel că stabilirea în solidar a răspunderii pârâților intimați pentru suma de 108.925 lei nu are temei legal.

Recurenții au depus, în dovedirea celor afirmate și susținute, practică judiciară.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:

Textul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 instituie o răspunderea delictuală specială. Aceasta înseamnă că pe lângă condițiile specifice, ce trebuie întrunite pentru a fi antrenată o asemenea răspundere, respectiv constatarea existenței prejudiciului, constatarea existenței culpei și constatarea existenței raportului de cauzalitate între prejudiciu și culpă, trebuie să fie îndeplinite și condiții speciale, așa cum sunt ele expres arătate în aliniatul 1 al art. 138: să fie constatată starea de insolvență a debitoarei, fapta sau faptele enumerate de acest text de lege să fi cauzat starea de insolvență. În plus, legiuitorul a prevăzut expres că judecătorul sindic nu poate obliga persoana sau persoanele găsite răspunzătoare decât la suportarea unei părți sau a întregului pasiv la debitoarei.

Din condiția specială enumerată mai sus, respectiv ca debitoarea să se afle în stare de insolvență iar fapta sau faptele stabilite de judecătorul sindic să fi cauzat insolvența, și din consecința în urma stabilirii răspunderii personale a uneia sau mai multor persoane enumerate de aliniatul 1 al art. 138 rezultă că această sau aceste persoane din urmă nu pot fi obligate decât la suportarea unei părți sau a întregului pasiv ce rezultă din insolvență și se circumscrie acestei proceduri. În acest sens, art. 3 pct. 1 prevede că "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".

În cazul de față instanța de recurs constată că, într-adevăr, pasivul debitoarei nu se circumscrie doar la"datoriile exigibile"care constituie și masa credală, respectiv suma de 71.994,65 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat ( 277 - 278, dos. primă inst. vol. I) și din rectificarea tabelului definitiv, ci pasivul debitoarei este mai mare, el rezultând, în afara acestor "datorii exigibile", și din lipsa de inventar, din vânzarea unui autoturism, din ridicarea de sume de bani din casierie fără a fi regăsite actele de decontare, suma totală stabilită fiind de 108.925 lei.

Însă, așa cum s-a arătat mai sus și după cum rezultă din interpretarea literală și logică a textelor de lege enumerate anterior, consecința pe care judecătorul sindic o are ca posibilitate, după ce constată existența condițiile generale și speciale de antrenare a răspunderii uneia din persoanele prevăzute de lege, se limitează la obligarea acestor persoane la plata parțială sau totală a pasivului ce face obiectul procedurii insolvenței, adică la sumele ce se constituie în " datorii exigibile" și care sunt reflectate, ca atare, în tabelul creanțelor pe care lichidatorul judiciar are obligația să-l întocmească.

Așadar, în cazul în speță pasivul care poate face obiect al obligării uneia din persoanele față de care s-a declanșat procedura atragerii răspunderii personale se poate întinde doar până la suma de 71.994,65 lei.

În ce privește condițiile generale și speciale, instanța de recurs constată că este întemeiată și fondată soluția judecătorului sindic ca și argumentele acestuia ce au dus la reținerea răspunderii celor trei persoane.

Astfel, într-adevăr, expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză constată că de administrarea în fapt s-a ocupat și recurenta, care a întocmit documentele contabile ale societății.

Dar, acest lucru nu exonerează în niciun caz de răspundere pe administratorii statutari ai debitoarei. Și aceasta întrucât potrivit Legii nr. 82/1991 republicată administratorilor statutari le revine responsabilitatea pentru organizarea și conducerea contabilității (art. 8 alin. 1).

Mai mult, debitoarea, prin administratorii statutari, avea obligația ca anual să întocmească un inventar general al pasivului și activului cel puțin o dată pe an, tocmai pentru a avea o reflexie corectă a elementelor de patrimoniu contabil care îndreptățea inclusiv pe administratorii statutari să-și dimensioneze activitatea specifică de conducere și organizare a activității debitoarei.

Or, așa cum rezultă și din raportul privind cauzele insolvenței ( 114 - 125), la baza stării de insolvență stă angajarea unor credite bancare mari, a datoriilor comerciale acumulate. Totodată, s-a constatat, în exercițiul financiar 2004, o diminuare a patrimoniului societății datorată atât reducerii stocurilor, dar mai ales a înstrăinării bunurilor de natura imobilizărilor corporale. De altfel, singurul imobil aflat în patrimoniul debitoarei este înstrăinat tocmai administratorului statutar (imobil situat în localitatea, jud. H). concluziile finale ale lichidatorului judiciar sunt acelea că intrarea debitoare în starea de insolvență se datorează blocării lichidităților bănești prin ridicarea acestora sub formă de avansuri de trezorerie și nedecontate sau decontate cu întârziere dar și datorită pasivității conducerii societății în achitarea datoriilor fiscale.

Toate aceste elemente, de drept și de fapt, conturează pe lângă culpa administratorului de fapt, respectiv a asociatului unic, și culpa administratorilor statutari care nu și-au respectat obligațiile de administratori fie prin lipsa de control a contabilității societății, deși aveau această obligație legală, fie datorită stării de pasivitate, deși în virtutea atribuțiilor lor de administratori erau datori să își îndeplinească obligațiile datorate mandatului dat de debitoare, fie și datorită înstrăinării unor importante elemente ale activului societății debitoarei chiar către unul din administratorii statutari, acest lucru agravând și mai mult situația societății în dauna creditorilor.

Ca atare, instanța de recurs constată că în mod corect a fost reținută răspunderea celor trei recurenți pentru faptele prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.

În raport cu cele de mai sus, instanța va dispune admiterea recursului formulat de, și, va modifica hotărârea atacată și va obliga pârâții să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 71.994,65 lei, adică întregul pasiv al procedurii de insolvență.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâții, domiciliați în municipiul M C,-,. C,.18, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2902/19 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr. 943/2005.

Modifică hotărârea atacată în sensul că obligă pârâții în solidar să plătească în contul de faliment al debitoarei " - ", suma de 71.994,65 RON, potrivit tabelului definitiv al datoriilor.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exemplare

16.05.2008

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 338/2008. Curtea de Apel Tg Mures