Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1185/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1185
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent.. A. PU-ȘI - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.I și pe intimat SC " MEDIA PRODUCTION" SRL, lichidator judiciar LICHIDATOR - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARESC " MEDIA PRODUCTION" SRL, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentineți comerciale numărul 137/S din 11.03.2009 a Tribunalului iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedură completă.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă:
- recurs la al 2-lea termen;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 137/S din 11.03.2009 a Tribunalului Iași - Comercial Faliment, judecătorul sindic a respins obiecțiunile la raportul final formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice a mun. I din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, cu sediul în I,-, cât și cererea sa privind autorizarea introducerii acțiunii pentru stabilirea răspunderii personale prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului " MEDIA PRODUCTION" cu sediul în mun. I, B-. - -, nr. 99, etaj 1,. 6, județul I, nr. de înregistrare în Registrul comerțului J- și cod de înregistrare fiscală -.
A dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul dispozițiilor art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
A aprobat devizul de cheltuieli prezentat de administratorul judiciar LICHIDATOR I, cu sediul în mun. I,-, bloc 8, scara A, etaj 4,. 19, jud. I, număr de ordine în 202, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0021 și dispune plata către acesta a sumei de 2.474,15 lei din fondul de lichidare.
În temeiul dispozițiilor art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a dispune astfel judecătorul-sindic a reținut că cererea creditorului urmează a fi respinsă întrucât, date fiind concluziile lichidatorul judiciar cuprinse în raportul asupra cauzelor și împrejurările care au dus la apariția insolvenței (fila 188, vol. 1), potrivit cărora apariția acestei stării nu se datorează vreuneia din faptele descrise la art. 138 al. 1,nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens de art. 138 al. 3 pentru autorizare.
În condițiile în care debitorul aflat în insolvență, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor și nici nu are disponibil în conturi bancare, procedura este lipsită de obiect, astfel încât se va dispune potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv autorizarea de a formula acțiune în contradictor cu organele de conducere.
În dezvoltarea motivelor de recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I arată următoarele:
Instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei și nici asupra încălcării dispozițiilor legii în materie economico-financiară și care ar putea avea legătură cu intrarea " MEDIA PRODUCTION" în incapacitate de plată.
Prin raportul final depus la dosarul cauzei, administratorul judiciar desemnat a propus închiderea procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei " MEDIA PRODUCTION" I, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Raportul înregistrat cu nr. 297/11.03.2008, prin care s-a propus închiderea procedurii, administratorul judiciar nu a răspuns cerințelor impuse de prevederile art. 20 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu s-au analizat corect documentele de evidență contabilă din care rezultă cauzele și împrejurările care au condus debitoarea la incapacitate de plată, și nici persoanele cărora le-ar fi imputabilă.
S-a menționat în raportul anterior invocat că debitorul a înregistrat profit până în anul 2005, iar din anul 2006 societatea a înregistrat pierdere de 41.802 lei. Ori, apreciază că organele de conducere ale debitorului aveau obligația de a se autosesiza asupra posibilităților reale de reorganizare a activității și în cazul în care această reorganizare nu era posibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 avea obligația de a introduce o cerere la Tribunalul Iași pentru a fi supusă prezentei proceduri.
Această măsură ar fi preîntâmpinat majorarea pasivului societății.
Pe de altă parte, componența debitului înregistrat la bugetul de stat demonstrează faptul că s-a desfășurat activitate, s-au înregistrat venituri și nu s-au achitat la termen, generând aplicarea de majorări.
S-a menționat în raportul final că "raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus societatea la încetarea plăților nu a relevat elemente care să antreneze răspunderea administratorilor statutari ai debitorului, motiv pentru care nu este cazul promovării unei cereri conform prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006".
Recurenta arată că din acest aspect nu rezultă neapărat că nu s-au săvârșit fapte de natura celor prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, atâta vreme cât nu s-a dispus o expertiză contabilă.
În urma analizării balanței contabile întocmită pentru perioada 01.01.2006 - 31.03.2006 rezultă că debitorul deținea active imobilizate (echipamente tehnologice, aparate și instalații de măsură, mobilier și aparatură birotică) în valoare totală de 51.525,79 lei și obiecte de inventar în valoare de 35.151,62 lei. Din compararea acestor date cu cele existente în balanța contabilă întocmită pentru anul 2006 (anexată la bilanțul contabil la 31.12.2006) reiese că la sfârșitul anului 2006 debitorul mai deținea active doar în valoare totală de 1.500 lei, iar obiecte de inventar în valoare de 324 lei, constatându-se astfel că în cursul anului 2006 avut loc o diminuare semnificativă a valorii activelor.
Totodată, imobilizările necorporale (concesiuni, brevete, licențe, alte drepturi) în valoare de 27.589,61 lei, achiziționate în cursul anului 2006, nu mai figurează la sfârșit de an.
În luna august 2006 se înființează " MEDIA PRODUCTION" I - cu același obiect de activitate (activități de radio și televiziune) și cu sediul în aceeași locație (b- - -, nr. 99,. 1,. 6) ca și " MEDIA PRODUCTION" I - având ca asociat comun pe.
Se constată de asemeni că, încetarea efectuării de plăți la bugetul general consolidat al statului coincide cu perioada înființării noii societăți cu același profil de activitate.
Față de aspectele invocate, recurenta consideră că obiecțiunile sale erau întemeiate și cererea instituției era fundamentată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 3, pentru autorizarea singurului creditor, în vederea formulării acțiunii în contradictor cu organele de conducere ale debitorului.
aceste aspecte cu prevederile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, recurenta apreciază că se impune obligarea administratorului, la repararea prejudiciilor create bugetului de stat.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă,Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului recurs îl constituie modalitatea de soluționare a obiecțiunilor formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar prin care s-a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei " MEDIA PRODUCTION" În esență creditorul-recurent contestă faptul că lichidatorul judiciar nu a formulat o cerere de atragere a răspunderii personale a organelor de conducere a debitorului iar judecătorul sindic nu a autorizat singurul creditor să formuleze o astfel de cerere, apreciind că se impune obligarea administratorului la repararea prejudiciului creat bugetului de stat.
Lichidatorul judiciar în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului a precizat că nu a reluat elemente care să antreneze răspunderea administratorilor statuari ai debitorului, motiv pentru care nu este cazul promovării unei cereri conform prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin legea insolvenței textul legal ce reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere indică expres persoanele care au legitimitate procesuală activă să formuleze o atare acțiune.
Astfel, conform art. 138 alin. 1, legiuitorul recunoaște calitatea procesuală activă în formularea acțiunii mai sus menționate în principal administratorului judiciar sau lichidatorului, aceștia trebuind să introducă o cerere judecătorului-sindic.
În speță, lichidatorul judiciar a arătat expres că nu se impune formularea unei astfel de cereri, deoarece nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
Cu toate acestea, dreptul la acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din lege mai este recunoscut și altor persoane în afara administratorului judiciar.
Dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc legitimitatea procesuală activă comitetului creditorilor dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv atunci când administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul pe care îl întocmește în conformitate cu prevederile art. 59 din lege, persoanele vinovate de provocarea stării de insolvență a debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie.
În speță, aceste condiții nu sunt întemeiate deoarece prin însăși raportul întocmit de lichidatorul judiciar, acesta a arătat că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 138 din legea insolvenței neputând identifica faptele care duc la instituirea răspunderii organelor de conducere.
Față de toate cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod întemeiat, judecătorul-sindic a respins cererea recurentei, iar criticile formulate de acest creditor și grupate doar pe aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondate, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 137/S din 11.03.2009 a Tribunalului Iași, Secția comercială și de contencios administrativ Faliment, Judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași - Judecător-sindic:
27.10.2009
2 ex.
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|