Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 338/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 338/2009
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H împotriva Sentinței nr. 17/F din 7 ianuarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă pârâta intimată H prin administrator, fiind lipsă reclamanta recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită.
Se constată că la dosar s-a depus întâmpinare și un set de înscrisuri din partea pârâtei intimate.
Reprezentantul pârâtei intimate se legitimează cu cartea de identitate și declară că nu are cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului formulat de recurenta H și menținerea sentinței atacate având în vedere că societatea funcționează, obiectul de activitate fiind "Școală de șoferi", că s-au făcut plăți către bugetul statului, ultima plată făcându-se în urmă cu 2 săptămâni în valoare de cca. 26 milioane lei vechi.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința nr. 17/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaras -a admis contestația debitoarei SC " " H și, drept urmare, s-a respins cererea creditoarei H de deschidere a procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că reclamanta creditoare și-a întemeiat cererea pe înscrisuri intitulate titluri executorii și somații semnate de către emitent fără a face dovada că aceste înscrisuri au fost comunicate sau însușite de către debitor și fără a face dovada că reclamanta a eșuat în procedura executării silite asupra bunurilor debitoarei pârâte.
Pe de altă parte, s-a reținut și faptul că debitoarea nu se află în stare de încetare de plăți,întrucât aceasta, printr-o serie de ordine de plată, din 4.07.2008 la 3.12.2008, a făcut dovada că a făcut plăți concomitente către bugetul de stat.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea DGFP H solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC " "
În motivarea recursului se arată că în realitate, titlurile de creanță pe baza cărora a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, constituie titluri executorii în sensul art. 141 și art. 85-89 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, acestea fiind comunicate debitoarei potrivit confirmărilor de la dosar.
Prin întâmpinare, debitoarea solicită respingerea recursului cu motivarea că societatea nu se află în incapacitate de plată, dovadă fiind tocmai faptul că atât pe parcursul anului 2008 cât și în primele luni ale acestui an a făcut o serie de plăți câtre bugetul de stat și există posibilitatea plății în continuare.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele.
Într-adevăr, în ce privește titlul de creanță al reclamantei creditoare nu s-a observat de către judecătorul sindic faptul că, pe de o parte, creanța acestuia este constituită atât din declarații de creanță, care nu necesită o comunicare în sensul art. 44 din Codul d e procedură fiscală iar pe de altă parte, în ce privește obligațiile de plată accesorii necesar a fi comunicate, există la dosar dovada comunicării (fl. 4, 16-47).
Independent însă de aceste aspecte privind titlul de creanță al creditoarei se constată că potrivit art. 1 raportat la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 procedura insolvenței se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență, caracterizată prin insuficiența fondurilor disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
În cauză, se constată însă că debitoarea nu este în stare de insolvență în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului, această societate a făcut plăți în mod constant către bugetul de stat, atât în cursul anului 2008, în valoare de 5068,75 lei/lună (față de suma totală de 62.245 lei solicitată de reclamantă) cât și în primele 3 luni ale acestui an în valoare de 3340 lei.
Așa fiind,câtă vreme debitoarea a făcut dovada contrară stării de insolvență prezumată de textul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, în mod întemeiat prima instanță a respins cererea DGFP H de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei " ", soluție ce va fi menținută prin respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFPH împotriva sentinței nr. 17/F/7.01.2009 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
-concediu medical-
semnează Președintele
Curții de Apel
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Ex.2/07.05.2009
Jud fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Mircea Noșlăcan, Eugenia Florescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|