Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 412/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 412/2009
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea - SRL împotriva sentinței comerciale nr.157/C/2.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru debitoarea intimată - A SRL, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a depus întâmpinare din partea debitoarei, iar din partea recurentei factura reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 19,50 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Mandatarul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul intimatei debitoare solicită respingerea recursului ca nefondat, netemeinic și nelegal și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Mai susține că nu există proces - verbal de recepție și nici titlu executoriu, întrucât creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.157/C/2.02.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- a fost admisă contestația debitoarei - SRL S și respinsă acțiunea reclamantei - SRL împotriva debitoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat, în baza art.31 din Legea nr.85/2006, deschiderea procedurii insolvenței întrucât deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de 59999,96 lei.
Prin întâmpinarea formulată de reclamantă, aceasta a solicitat respingerea contestației formulată de pârâta debitoare precizând că din contravaloarea facturilor emise în cuantum de -,88 lei pârâta a achitat suma de -,92, reprezentând o creanță de 5999, 96 lei.
Potrivit Legii nr.85/2006 creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este acela a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă.
Legea nr.85/2006 la art.3 pct.12 condiționează deschiderea procedurii insolvenței de o valoare prag a cuantumului creanței de 10.000 lei.
Întrucât creanța reclamantei este sub pragul stabilit de lege, acțiunea reclamantei urmează a fost respinsă, iar contestația formulată de debitoare admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL solicitând modificarea în sensul să se dispună deschiderea procedurii insolvenței.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că între părți s-a încheiat contractul nr.452/13.05.2006 în baza căruia s-au emis facturi fiscale în cuantum de 353.149,88 lei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
Recurenta arată că din adresa nr.-/SB/12.11.2008 emisă de Garda Financiară S rezultă că debitoarea a fost sancționată contravențional conform Legii nr.82/1992 pentru neînregistrarea debitului de 59999,96 lei, astfel că instanța de fond a soluționat dosarul printr-o analiză superficială și fără bază juridică.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 Cod pr.civilă.
În susținerea recursului reclamanta a depus în xerocopie adresa nr.-/SB/12.11.2008 a Gărzii Financiare S, facturile din 3.08.2006, 17.05.2006, extras din contul 411, contractul din 13.05.2006 și anexa nr.1.
Intimata - A SRL a solicitat prin întâmpinare ( fila 17) respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Atât în cererea introductivă ( fila 3) cât și în întâmpinarea la contestația debitoarei ( fila 39 dosar fond) reclamanta susține că din debitul total în cuantum de 353.149,88 RON debitoarea a achitat suma de 347.149,92 RON rămânând un debit de 5999,96 RON.
Or, în condițiile în care reclamanta recunoaște expres prin cererea introductivă purtând ștampila societății și semnătura reprezentantului legal că debitoarea a achitat suma de 347.149,92 RON iar debitul rămas este de 5.999,96 RON, susținerea din recurs că debitoarea ar fi achitat doar 293.149,92 RON nu poate înlătura o recunoaștere a plății efectuate anterior.
Prin urmare, judecătorul sindic a reținut legal că reclamanta invocă o creanță sub valoarea prag a sumei de 10.000 lei care reprezintă o condiție pentru deschiderea procedurii.
Totodată, creanța nu are un caracter cert întrucât factura fiscală nr.-/17.05.2006 nu este ștampilată și semnată de reprezentantul debitoarei, iar reclamanta nu a depus la dosar procesul - verbal de predare - primire prevăzut la art.3.1 din contractul nr.452/13.05.2006 act probator în măsură să dovedească o acceptare a lucrării de către debitoare.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile reclamantei, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins recursul promovat de aceasta.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea - SRL împotriva sentinței comerciale nr.157/C/2.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 8.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. 2 ex./05.06.2009
Jud.fond.
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|