Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 340/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 340/

Ședința publică din 10 Aprilie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului promovat de creditorul - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, jud. M, împotriva sentinței nr. 21 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat intimatul, și lichidatorul intimat -, lipsă fiind creditorul DGFP M, M și partea interesată ORC de pe lângă Tribunalul Mureș.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Întrebate fiind, părțile prezente declară că nu au cereri în probațiune de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Intimații și, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică în integralitatea sa, neexistând motive de modificare.

Lichidatorul -, de asemenea pune concluzii de respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței atacate, fiind la adăpost de orice critică.

CURTEA,

Prin sentința nr.21 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- s-a admis propunerea lichidatorului., s-a dispus închiderea procedurii de faliment debitoarei falite SC IMPORT EXPORT, s-a dispus dizolvarea și radierea debitoarei din evidențele registului comerțului, ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul fostului administrator al debitoarei, precum și restul măsurilor prevăzute de Legea nr.85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:

Împotriva debitoarei falite Import Export a fost deschisă procedura insolvenței, prin Sentința nr.71/2005, prin Încheierea din data de 15 septembrie 2005, s-a dispus trecerea la procedura falimentului, fiind desemnat în calitate de lichidator practicianul în insolvență.

Prin rapoartele întocmite de lichidator s-a prezentat situația societății, cauzele și motivele care au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, precum și situația patrimoniului acesteia în momentul deschiderii procedurii. Astfel, din raportul preliminar întocmit de administratorul judiciar se poate reține că, la data deschiderii procedurii, nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei falite, precum și faptul că lichidatorul nu a identificat cauze care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență și care să poată fi imputate fostului administrator al societății.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se va dispune radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Din cele reținute mai sus rezultă că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri care să poată forma obiectul procedurii de valorificare, iar creditorii nu au avansat sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative.

Pentru considerentele menționate, judecătorul sindic a apreciat că propunerea de închidere a procedurii formulată de lichidator este întemeiată, urmând ca în temeiul disp.art.131 din Legea 85/2006, constatând că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, precum și faptul că raportul final a fost aprobat prin Sentința nr. 322/2006, s-a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei și dizolvarea acesteia.

În temeiul dispozițiilor art.131 din Legea 85/2006, ca urmare constatării falimentului, s-a dispus radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului.

În temeiul disp.art.136 din Legea 85/2006, s-a descărcat lichidatorul de orice îndatorire cu privire la procedură, debitor și averea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii obiecțiunilor sale, a respingerii raportului final întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, cu consecința continuării procedurii instituită de Legea nr.85/2006.

În motivarea cererii de recurs se arată că nu au fost depuse suficiente diligențe în identificarea bunurilor administratorului față de care a fost angajată răspunderea patrimonială. Se arată în continuare că prin închiderea acestei proceduri nu s-a atins scopul prevăzut de Legea nr.85/2006, acela al recuperării integrale a datoriilor către creditori.

Analizând hotărârea sub aspectul motivelor invocate de această recurentă instanța constată că nu se aduce nici un argument de natură să justifice aceste obiecții la raportul final și continuarea procedurii, nu indică nici un bun aparținând administratorului sau societății debitoare pentru a i se putea imputa lichidatorului judiciar că nu a depus suficiente demersuri în identificarea bunurilor și executarea hotărârii de angajare a răspunderii materiale.

Se invocă doar argumente cu de principiu ale legii insolvenței care nu se contestă dar se face abstracție de datele concrete ale dosarului, date din care rezultă toate demersurile pe care lichidatorul le-a efectuat pentru identificarea și valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul societății debitoare inclusiv demersuri pentru punerea în executare a hotărârii de angajare a răspunderii.

Se susține de asemenea de către recurentă că odată închisă procedura de faliment nu se mai poate recupera pasivul debitorului întrucât acesta poate fi recuperat doar în cadrul procedurii și nu după închiderea acesteia.

Aceste susțineri ale recurentei nu pot fi primite deoarece prin art.142 alin.2 din lege legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care trebuie să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenței în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator și aceasta chiar după închiderea procedurii falimentului.

Prin aceste dispoziții legale legiuitorul a urmărit finalizarea acestei proceduri și atingerea scopului acestei legi, acela de recuperare a datoriilor.

Prin urmare Curtea de Apel Tg.-M apreciază criticile recurentei asupra raportului final întocmit de către lichidator ca fiind nefondate, așa cum corect a reținut și prima instanță, astfel că în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 21 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 Aprilie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

2 exemplare

30.05.2008

Jud.fond.-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 340/2008. Curtea de Apel Tg Mures