Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 341/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIzia NR.341
Ședința publică de la 03 APRiLIE 2008
PREȘEDINTE: Maria Necșulescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Moț
JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC SRL C J/- CF -, cu sediul în C,-,.73,.2,.3, județul D, împotriva sentinței nr.490/08.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC ROMANIA SRL C, cu sediul ales în C, România nr.67, județul D și intimatul administrator judiciar C, cu sediul în C,-,.A,.2, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru recurenta debitoare, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că prin serviciul arhivă, intimatul administrator judiciar a depus întâmpinare, însoțită de un set de acte în copie xerox, după care, avocat pentru recurenta debitoare, a depus copiile xerox în formă lizibilă, ale actelor din dosarul de fond, respectiv ale biletelor la ordin, precum și extrase de cont și facturi.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții:
Avocat pentru recurenta debitoare, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, învederând că SC SRL Caf ăcut mai multe plăți și nu se află în incapacitate de plată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 490/8.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-- prin judecătorul sindic a fost admisă cererea formulată de creditorul SC ROMANIA SRL C și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL C, fiind numit administrator judiciar cu o retribuție de 700 lei lunar.
În considerentele sentinței sus-menționate, judecătorul sindic a reținut că debitul SC SRL C față de creditoare este cert, lichid și exigibil, mai vechi de 30 de zile, fiind dovedită starea de incapacitate de plăți, încât în temeiul art. 33 din Legea nr. 85/2006 se va dispune deschiderea procedurii.
Împotriva sentinței nr. 490/8.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr-, în termen legal a declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, recurenta susține că nu se află în stare de insolvență, neîncadrându-se în prevederile art. 1 din Legea nr. 86/1995, deoarece în ultimele două luni a făcut plăți de aproximativ 80.000 lei.
Mai arată că instanța de fond a constatat greșit ca fiind certă creanța creditoarei întrucât din suma de 141.219,7 lei, SC SRL a făcut plăți parțiale de aproximativ 35.527 lei.
Recurenta critică sentința și sub aspectul că judecătorul sindic nu a manifestat rol activ conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă și nu a dispus administrarea de probe necesare pentru stabilirea exactă a stării de insolvență, în speță, a unei expertize contabile.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare administratorul judiciar Cac erut respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală întrucât creanța a fost recunoscută de debitoare și este specificată în bilanțul de la 31 octombrie 2007.
Administratorul judiciar mai arată că și creanța ANAF de 62.068 lei către bugetul de stat este mai veche de 30 de zile, iar starea de insolvență este dovedită întrucât mai există încă 13 creditori neachitați, iar plățile făcute sunt doar pentru salarii.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 85/2006, procedura generală a insolvenței se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență, insolvență care se caracterizează conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege, prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și aceasta este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul nu a plătit datoria după 30 de zile de la scadență, față de unul sau mai mulți debitori (art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006).
În cazul în speță, starea de insolvență este prezumată și debitoarea recurentă, cu actele depuse, nu a înlăturat-
Astfel, așa cum rezultă din probele dosarului de fond, plata facturilor a fost garantată de recurenta debitoare cu bilete la ordin care au fost refuzate la plată din lipsă parțială sau totală de disponibil în contul debitoarei (vezi copiile biletelor la ordin filele 60,61 și 62 dosar nr- al Curții de APEL CRAIOVA ).
Ori, având în vedere aceste date certe privind lipsa de disponibil în cont și de faptul că plățile făcute de debitoare sunt nesemnificative, justificat instanța de fond prin judecătorul sindic a reținut ca fiind pe deplin dovedită starea de insolvență.
Mai mult, conform actelor prezentate de administratorul judiciar, respectiv balanța de la 31 octombrie 2007 și lista creditorilor, rezultă plăți restante către furnizori de 1.500 lei și la bugetul de stat de peste 65.000 lei, că sunt neachitați încă 13 creditori și de aici concluzia că insolvența prezumată ca fiind vădită în sarcina debitoarei nu a fost răsturnată de aceasta.
Nu pot fi primite de C nici restul criticilor recurentei întrucât, pe de o parte, cele trei condiții ale creanței - certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea sunt și ele dovedite conform dosarului de fond, după cum și valoarea prag de 10.000 lei așa cum este ea definită prin art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, în speță insolvența este prezumată ca fiind vădită și recurenta debitoare trebuia să facă dovezi pentru înlăturarea acestei prezumții.
În consecință, Curtea constată că nu există motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, încât va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 (1) Cod procedură civilă, menținând sentința recurată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC SRL C J/- CF -, cu sediul în C,-,.73,.2,.3, județul D, împotriva sentinței nr.490/08.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC ROMANIA SRL C, cu sediul ales în C, România nr.67, județul D, și intimatul administrator judiciar C, cu sediul în C,-,.A,.2, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 aprilie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
07 Aprilie 2008
Red.jud. / 06.05.2008
Tehnored. 4 ex./
jud.fond:
Președinte:Maria NecșulescuJudecători:Maria Necșulescu, Mariana Moț, Tudora Drăcea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|