Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 352/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 352/

Ședința publică de la 10 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în Târgu M,-, jud. M, împotriva Deciziei nr. 1110/R/11 decembrie 2008 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.

În lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

dezbaterilor este cuprins în încheierea de ședință din data de 31 martie 2009, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2009, și apoi pentru azi, 10 aprilie 2009, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin decizia nr.1110/11.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Curtea de Apel Târgu -M a respins ca inadmisibil recursul formulat de împotriva încheierii date de judecătorul sindic în camera de consiliu din 3 aprilie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare creditorul, solicitand admiterea acesteia.

În motivarea contestației în anulare s-a menționat că în mod eronat instanța de recurs a apreciat că nu se putea ataca încheierea de rectificare a unei alte încheieri a judecătorului sindic.

S-a arătat că orice încheiere a judecătorului sindic poate fi atacată cu recurs în 10 zile de la comunicare potrivit dispozițiilor art.8 alin.2 și art.12 alin.1din Legea nr.85/2006.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 318.pr.civ.

Analizând contestația în anulare, instanta reține următoarele:

Art. 318 Cod procedură civilă prevede că"hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admiându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Contestatorul nu mentionează niciun motiv de recurs necercetat, așa încât rămâne doar varianta erorii materiale, care din cuprinsul contestației reiese că se referă la modul în care instanța a aplicat dispozițiile care au determinat admiterea excepției inadmisibilității recursului.

Deși aceasta nu poate fi considerată o eroare materială ci eventual o eroare de judecată după aprecierea contestatorului, vom analiza aspectele invocate de contestator.

Acesta susține că orice hotărâre a judecătorului sindic se poate ataca separat cu recurs în 10 zile de la comunicare, invocând dispozițiile art.8 alin.2,art.12 alin.1 și art.149 din Legea nr.85/2006.

Dispozițiile invocate de contestator sunt cele aplicabile în speță, însă interpretarea acestora este incorectă.

Astfel, dispozițiile art.12 alin 1 din Legea nr.85/2006 prevăd că hotărâreile judecătorului sindic sunt definitive și executorii. Ele pot fi atacate cu recurs.

Aceste dispoziții sunt cele generale însă art.8 alin.2 din lege prevede că "termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că în situația în care există dispoziții speciale, se aplică dispozițiile speciale.

Art.149 din Legea nr.85/2006 prevede următoarele:"Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și."

Instanța de recurs care a pronunțat decizia atacată cu contestație a reținut că încheierea recurată este o încheiere de îndreptare a erorii materiale iar potrivit dispozițiilor art.281 ind.3 pr.civ. încheierile pronunțate în temeiul art.281 și art.281 ind.1 pr.civ. precum și hotărârea pronunțată potrivit art.281 ind.2 pr.civ. sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea lămuririi sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea.

Încheierea care a fost îndreptată material, în baza dispozițiilor art.281 pr.civ. a fost încheierea dată în temeiul art.108 ind.4 pr.civ. Împotriva acestei încheieri cel obligat la amendă are posibilitatea să facă cerere de reexaminare în condițiile prevăzute de art.108 ind.5 pr.civ, dispoziții legale ce stabilesc o cale de atac specifică de retractare, soluționarea acesteia fiind de competența instanței de judecată sau a președintelui instanței de executare care a aplicat amenda. Tot o particularitate a încheierii de soluționare a cererii de reexaminare este și caracterul ei irevocabil.

În aceste condiții, art.108 ind.5 pr.civ. reglementează dispoziții speciale în raport de cele de la art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Este evident că în condițiile în care Legea nr.85/2006 nu reglementează aplicarea amenzilor, trebuie să ne raportăm la art.108 ind.5 pr.civ. conform dispozițiilor art.149 din Legea nr.85/2006.

În consecință, față de cele mai sus menționate, având în vedere dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de, cu domiciliul ales în Tg-M,-, județul M, împotriva deciziei nr.1110/R/11.12.2008 a Curții de Apel Tg-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică la 10 aprilie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI

-

GREFIER

ptr.,fiind în

concediu medical, semnează

Prim grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./13.05.2009.

Jud.fond:

Jud.recurs:--

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 352/2009. Curtea de Apel Tg Mures