Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 352/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA Nr.352/ DOSAR Nr-

Ședința publică din 14 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător

- - - - președinte de secție

- - - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea B împotriva sentinței civile nr.1187/Sind din 18 mai 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat pentru recurenta debitoare B, lipsă fiind intimata creditoare, și intimatul administrator judiciar - Insolvency

Procedura este îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru, și 0,15 lei timbru judiciar, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat că recurenta a depus un set de înscrisuri în probațiune, precum și faptul că intimata creditoarea prin cererea depusă la fila 25 din dosar solicită să se ia act de renunțarea sa la judecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei

Întrebat fiind, reprezentantul convențional al recurentei arată că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.

Avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, și să se ia act de renunțarea creditoarei la judecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de fata:

Constata că prin sentința civilă cu nr. 1187/sind/18.05.2009 a Tribunalului Brașov -Secția Comercială și de Contencios Administrativ - pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus a fost admisăa cererea formulată de creditoarea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul

S-a constatat că debitoarea este în stare de insolvență.

În temeiul art.33 alin 6 din Legea nr.85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, s-a desemnat provizoriu administrator judiciar pe - care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție provizorie de 1000 lei.

În temeiul art. 61 al.1 și 3 combinat cu art.7 al.3 din Legea nr.85/2006, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, în vederea efectuării mențiunii, conform Codului d e Procedură Civilă, printr-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de creanțe la data de 13.07.2009.

S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, înregistrarea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 10.08.2009.

S-a fixat termenul limită pentru formularea eventualelor contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei data de 28.08.2009.

S-a fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații împotriva tabelului preliminar și pentru întocmirea, înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 7.09.2009.

S-a fixat data primei ședințe a adunării creditorilor la data de 11.09.2009 și dispune ca administratorul judiciar să convoace creditorii debitorului.

În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

S-a fixat primul termen de judecată la data de 21.09.2009.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca reclamantul - creditor are o creanță de 14167,65 lei facturi neachitate și 14167,65 lei penalități de întârziere, față de pârâtul - debitor, iar aceasta este certă, lichidă și exigibilă, conform art. 379 Cod procedură civilă. Dovada acestei creanțe s-a făcut cu înscrisurile depuse la dosar de reclamant.

Valoarea acestei creanțe este superioară valorii prag, conform art.3.12 din Legea nr.85/2006.

Cât timp debitorul nu a contestat starea sa de insolvență, rezultă că aceasta a fost dovedită prin prezumția legală evocată mai sus.

Împotriva sentintei civile susmentionate a declarat recurs debitoarea L B, criticind-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca instanta de fond a incalcat normele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin.2 Cod procedura civila si ca hotarirea este lipsita de temei legal.

S-a solicitat admiterea recursului casarea sentintei atacate cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare primei instante.

Recursul a fost legal timbrat.

Prin actul depus la dosar la data de 10.07.2009 intimata creditoare Baa rătat că renunță la cererea de chemare în judecată formulată împotriva debitoarei B întrucât litigiul dintre cele doua societăți s-a soluționat pe cale amiabilă.

Cererea creditoarei a fost făcută cu respectarea dispozițiilor procedurale cuprinse în textul art. 246 Cod procedura civilă, fiind semnată și ștampilată de reprezentantul legal al societății.

Legal citată fiind, recurenta debitoare și-a trimis reprezentant în cauză care a declarat că este de acord cu cererea creditoarei, nesolicitând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere actul de dispoziție al intimatei creditoare, văzându-se dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă conform cărora" reclamantul poate să renunțe oricând la judecatăa, fie verbal, fie prin cerere scrisă" Curtea va admite recursul declarat de către recurenta debitoare și va casa sentința atacată - în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă - în sensul că va lua act de renunțarea reclamantei la cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către recurenta - debitoare B împotriva sentinței civile cu nr. 1187/sind/18.05.2009 a Tribunalului Brașov -Secția Comercială și de Contencios Administrativ - pronunțată în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe, pe care o casează în sensul că ia act de renunțarea reclamantei creditoare B la cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei debitoare B având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea susmenționată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 iulie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- - - - pentru - -

aflată în concediu de odihnă

semnează, Președintele instanței

Grefier,

Red.: / 17.07.2009

Tehnored.: / 20.07.2009

-3 ex-

JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela sindic:

Președinte:Laura Fețeanu
Judecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Alina Gabriela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 352/2009. Curtea de Apel Brasov