Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 36/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 36
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADM.. PU- și pe intimat AVAS B, intimat SC SRL, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC SRL, intimat I, intimat SC - SRL I, intimat SC - SRL, intimat SC SRL, intimat, intimat, intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței STABILIRE RĂSPUNDERE PERSONALĂ, recursuri formulate împotriva sentințelor comerciale numărul 425/S/23.09.2008 și nr. 441/S/29.09.2009, pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. avocat pentru intimații și; dl. cons. jr. G pentru intimatul creditor
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- pricina este la al 2-lea termen, acordat pentru a se răspunde la excepțiile invocate din oficiu privind lipsa calității procesuale active a Administrației Finanțelor Publice I în recursul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 425/S/23.09.2008 și nulitatea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței comerciale nr. 441/S/29.09.2009, sentințe pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic;
- recurentul creditor Administrația Finanțelor Publice I depus la dosar, între termene, răspunsul la excepții, după care
Instanța acordă părților cuvântul pe excepțiile vizând lipsa calității procesuale active a Administrației Finanțelor Publice I în declararea recursului împotriva sentinței nr. 425/S/23.09.2008 și nulitatea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței nr. 441/S/29.09.2009.
Dl. cons. jr., ca reprezentant delegat al intimatului creditor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pune concluzii de respingere a excepțiilor. Creditorul bugetar, conform prevederilor art. 2 din Legea privind procedura insolvenței, are calitate procesuală activă. Administrația Finanțelor Publice Iaa cționat în numele creditorilor.
Pentru intimații pârâți și, dl. avocat pune concluzii de admitere a excepțiilor.
Conform prevederilor art. 294 Cod procedură civilă combinate cu cele ale art. 316 Cod procedură civilă în recurs nu se poate schimba calitatea părților. Administrația Finanțelor Publice I nu a avut calitate de parte în cererea având ca obiect stabilirea răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar.
Recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței comerciale nr. 441/S/29.09.2009 a Tribunalului Iași, potrivit dispozițiilor art. 316 alin. (1) Cod procedură civilă, este nul. Recursul nu a fost motivat în termenul legal.
Dl. avocat depune la dosar și note de concluzii scrise.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepții.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 425/S/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de către pârâți.
A respins cererea formulată de către lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență, cu sediul social declarat în mun. I,-, jud. I, număr de ordine în 580, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a foștilor administratori statutari ai debitoarei SC SRL, domiciliat în mun. I,-, jud. I, domiciliată în mun. I, Al. nr. 15, bloc 904, scara B,. 15, jud., domiciliat în mun. O,-, scara A,. 3, jud. B și, domiciliat în mun. O,-, scara A,. 55, jud. B, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 171/COM/17.05.2005, irevocabilă prin nerecurare, a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitorul SC SRL, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1995 modificată, iar prin sentința comercială nr. 66/S/06 februarie 2007 (vol. I, fila 174) s-a dispus începerea procedurii falimentului, în vederea lichidării averii debitoarei.
Tabelul creanțelor asupra averii debitorului, consolidat prin sentința comercială nr. 194/S/17.04.2007 (fila 210, vol. I), irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia Curții de APEL IAȘI nr. 1031/29 octombrie 2007, cuprinde un număr de 5 creditori, rezultând un cuantum general al creanțelor de 2.600.949 lei (fila 204, vol. I). La data de 24.07.2007 a fost înregistrată o nouă cerere de creanță din partea Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională CF C, pentru suma de 69.108,25 lei, în curs de verificare.
La data de 20.06.2005 a fost înregistrat Raportul de activitate al administratorului judiciar nr. 40/20.06.2005 pentru perioada 20.05.2005-20.06.2005, din cuprinsul căruia rezultă că la acea dată nu au putut fi identificate cauzele ajungerii debitorului în stare de insolvență, în lipsa documentelor contabile (fila 80, vol. I).
La data de 09.11.2007 (fila 45, vol. II) s-a înregistrat cererea formulată de către lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență, cu sediul social declarat în mun. I,-, jud. I, număr de ordine în 580, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a foștilor administratori statutari ai debitoarei SC SRL, domiciliat în mun. I,-, jud. I, domiciliată în mun. I, Al. nr. 15, bloc 904, scara B,. 15, jud., domiciliat în mun. O,-, scara A,. 3, jud. B și, domiciliat în mun. O,-, scara A,. 55, jud. B, prin care s-a solicitat obligare pârâților la plata sumei de 2.600.949 lei, reprezentând pasivul neacoperit.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că din suma de 2.600.949 lei creanță, potrivit tabelului definitiv consolidat, nu s-a recuperat nimic, întrucât deși debitorul figurează în evidențele fiscale cu un autoturism, acesta nu a putut fi identificat.
Susține că la data de 29.12.2004 foștii administratori și asociați și au cesionat cu titlu gratuit cele 80 de părți sociale, echivalentul a 10.815 lei, reprezentând aportul la capitalul social, către și, deși societatea avea datorii de achitat către bugetul de stat, pentru care primise și o eșalonare la plată, datorii din care nu a achitat nimic. De la data cesionării, noii administratori și nu au mai depus nicio raportare contabilă la organele fiscale, ceea ce conduce la concluzia că nu a mai ținut contabilitatea în conformitate cu legea. părților sociale cu titlu gratuit de către și în frauda creditorilor care aveau creanțe împotriva societății debitoare și ulterior neținerea contabilității în conformitate cu legea de către noii asociați constituie fapte prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e și respectiv d din Legea nr. 85/2006, care au condus la intrarea debitorului în stare de insolvență.
Pârâții și, legal citați, au depus întâmpinare (fila 64, vol. II), prin care au invocat excepția prescrierii dreptului de a formula acțiunea în răspundere, iar pe fond au solicitat respingerea acesteia.
În motivarea excepției, a arătat că întrucât procedura a fost deschisă la dat de 17 mai 2005, lichidatorul judiciar putea promova acțiunea până cel mult la data de 17 mai 2007, însă aceasta a fost promovată la data de 09 noiembrie 2007, iar art. 139 din Legea nr. 85/2006 prevede un termen de prescripție extinctivă de 3 ani și un așa zis termen de prorogare a împlinirii acestuia de 2 ani.
Pe fond, în esență, cei doi pârâți susțin că cererea de atragere a răspunderii nu este motivată în fapt și în drept în ceea ce-i privește, iar în cauză nu sunt întrunite cerințele existenței răspunderii personale: fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate, vinovăția.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției prescrierii dreptului de a formulării acțiunii în stabilirea răspunderii personale, potrivit dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, judecătorul-sindic reține următoarele aspecte:
Articolele 138 - 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței reglementează regimul juridic al acțiunii în stabilirea răspunderii materiale personale față de "membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului", prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute în cuprinsul alin. 1 la literele a) - g) al art. 138.
Această formă specială de răspundere este instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, fie prin reprezentantul său care în procedura falimentului este lichidatorul judiciar (cum este situația de față), fie prin subrogarea în drepturile sale a comitetului creditorilor sau a unui creditor, cu autorizarea judecătorului-sindic, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Astfel, acțiunea reglementată de art. 138 poate fi promovată numai după deschiderea procedurii insolvenței față de debitor, dreptul subiectiv al debitoarei falite neputându-se naște anterior acestui moment, întrucât anterior societatea nu se află în situația premisă de "debitor ajuns în stare de insolvență", în această etapă anterioară acțiunea pentru stabilirea răspunderii administratorilor aparținând direct societății, potrivit dispozițiilor art. 73 și 155 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, într-un termen de 3 ani.
Deși tradițional momentul începerii curgerii termenului de prescripție a dreptului la acțiune este cel al nașterii dreptului la acțiune (art. 7 alin. 1), potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". În aplicarea acestor prevederi, art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, leagă momentul începerii curgerii prescripției de "data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență".
Așadar, dispozițiile art. 139 reglementează un moment de natură subiectivă - data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență, precum și un moment de natură obiectivă - data la care trebuia cunoscută acea persoană, stabilindu-se, astfel, un moment de certitudine cu privire la începerea curgerii termenului de prescripție. În reglementarea actuală, chiar dacă persoana sau persoanele care au cauzat starea de insolvență nu au fost cunoscute de către persoanele cu vocație la promovarea acțiunii în răspundere, termenul începe să curgă din momentul în care aceștia trebuiau să cunoască persoanele responsabile. Se instituie așadar implicit o obligație proactivă în sarcina administratorului/lichidatorului judiciar în a identifica persoanele responsabile de ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Momentul de natură obiectivă decurge din reglementarea art. 59 din Legea nr. 85/2006, care prevede că "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Așa cum susțin înseși pârâții, termenul de 2 ani este un termen de prorogare, în sensul că indiferent de momentul începerii curgerii termenului de prescripție, aceasta nu se poate împlini niciodată mai devreme de 2 ani de la data deschiderii procedurii. Aceasta nu presupune că automat termenul de prescripție se împlinește după trecerea celor doi ani, ci termenul de prescripție rămâne cel de 3 ani de la momentul la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, în cauză la 3 ani de la data la care trebuia depus raportul asupra cauzelor, respectiv 17.11.2008.
Constatând că cererea lichidatorului judiciar a fost formulată înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut, va fi respinsă excepția invocată de către pârâți ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea formulată de către lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență, cu sediul social declarat în mun. I,-, jud. I, număr de ordine în 580, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a foștilor administratori statutari ai debitoarei SC SRL, domiciliat în mun. I,-, jud. I, domiciliată în mun. I, Al. nr. 15, bloc 904, scara B,. 15, jud., domiciliat în mun. O,-, scara A,. 3, jud. B și, domiciliat în mun. O,-, scara A,. 55, jud. B, judecătorul-sindic apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele următoare:
Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței stabilește în mod expres în art.138 alin.1 că "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte -".
Astfel, în reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale alin. 1 al articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită, cu condiția ca acest prejudiciu să se regăsească în pasivul rămas neacoperit sau ce va rămâne neacoperit la închiderea procedurii.
Răspundere instituită de dispozițiile art. 138 este o formă specială de răspundere delictuală, derogatorie de la dreptul comun (art. 998-999 din Codul civil), instituită în favoarea debitorului aflat în stare de insolvență, în vederea acoperirii pasivului rămas neacoperit prin lichidare.
Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, elemente care nu au fost probate în persoana administratorilor pârâți.
Lichidatorul judiciar s-a limitat la a susține prin cererea sa că din studiul documentelor financiare puse la dispoziție de către creditorul bugetar rezultă că în perioada de activitate a debitorului administrată de către pârâții și acesta a acumulat datorii, fapt cert din care trage o serie de concluzii în sensul că pârâții ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul debitoarei sau ar fi mărit în mod fictiv pasivul acesteia, concluzii care nu reprezintă decât prezumții simple ce nu au nici un fundament, în condițiile în care de esența activității comerciale țin operațiunile de creare de venituri și obligații de plată, ca fapte de comerț, ceea ce poate implica și un management defectuos care să conducă la realizarea de datorii, iar pentru pârâții și reține că întrucât nu au mai depus nicio raportare contabilă la organele fiscale, conduce la concluzia că nu a mai ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Lichidatorul judiciar nu face o analiză a bilanțurilor contabile și a situației încasărilor și plăților efectuate în perioada de desfășurare efectivă a activității, din care să rețină că, la anumite date, cu anumite acte contabile ori operațiuni contabile, pârâții ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul debitoarei sau ar fi mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Faptul că debitoarea a acumulat datorii se poate datora unui management defectuos, unor condiții economice sau de piață defavorabile, aspecte care țin de riscul activității comerciale. Ceea ce li se poate imputa administratorilor pârâți și este nedeclararea stării de insolvență în termen, faptă ce ar putea constitui, în condițiile art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, infracțiunea de bancrută simplă, însă nu se încadrează în situațiile limitativ enumerate la alin. 1 al art. 138.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâții și ar fi "ținut o contabilitate fictivă, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" (lit. d) în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica aceste aspecte. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâților a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia, iar faptul că de pe site-ul s-a constatat că firma nu a mai depus indicatorii financiari de la cesionarea părților sociale de către și, nu este de natură a dovedi săvârșirea uneia din faptele incriminate în modalitățile expuse. De asemenea, în lipsa unor dovezi referitoare la activitatea desfășurată ulterior preluării părților sociale, nu se poate reține că în exercitarea atribuțiilor lor pe parcursul acestui an administratorii ar fi săvârșit fapte de natura celor avute în vedere de către legiuitor, iar nedepunerea bilanțului contabil aferent activității desfășurate în anul 2004 nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la declararea acestor indicatori, care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d teza finală.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâții ar fi "deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia"(art. 138 alin. 1 lit. e) această faptă fiind formal susținută, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a identificat elemente de activ ce ar fi putut fi deturnate sau ascunse, nici astfel de fapte de deturnare sau ascundere, și nici nu au fost reliefate operațiuni prin care să fi fost mărit pasivul debitoarei.
Mai mult, răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvență, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispozițiile sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și asupra altor acțiuni sau omisiuni ulterioare ivirii stării de insolvență. Această formă specială de răspundere este instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, fie prin reprezentantul său care în procedura insolvenței este lichidatorul judiciar (cum este situația de față), fie prin subrogarea în drepturile sale a unui reprezentant al creditorilor, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Răspunderea administratorului fiind o răspundere mixtă, reclamantul trebuia să dovedească săvârșirea de către pârâți a uneia din faptele incriminate limitativ, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale, astfel cum rezultau din actul constitutiv și/sau statut, sau a celor legale, situație în care culpa sa era prezumată, sau printr-o acțiune, situație în care culpa trebuia dovedită, fiind vorba despre o răspundere delictuală specială. Însă, chiar și în situația în care s-ar reține neîndeplinirea uneia din obligațiile statutare sau legale, atitudine culpabilă, dacă această atitudine nu se încadrează în una din situațiile enumerate limitativ în art. 138 alin. 1, răspunderea specială nu poate fi antrenată.
În condițiile expuse, se impune soluția de respingere a cererii promovată de către reclamant, nefiind probată în sarcina pârâților vreo activitatea delictuală de natura faptelor enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr. 441/S/29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, a espins obiecțiunile la raportul final nr. 2 din 15.06.2009 întocmit de lichidatorul judiciar CIPI, formulate de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în mun. B,--11, sector 1.
A respins cererea creditorului Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, având ca obiect autorizarea introducerii acțiunii prevăzute de art. 138 pentru stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere ale debitorului, cu sediul social declarat în I,- A
A aprobat raportul final prezentat de către lichidatorul judiciar CIPI.
În temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul în I, st. -, nr. 9 cod identificare fiscală nr. -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
A dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței,
A fost descărcat lichidatorul judiciar CIPI, de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 171 din 17 mai 2005 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului SC, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 64/1995, în forma în vigoare la acea dată.
Potrivit tabelului definitiv al creanțelor asupra averii debitorului, definitivat prin sentința civilă nr. 250 din 13.07.2005 în cauză au fost înregistrate creanțele a 3 creditori: Direcția generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor publice a municipiului I, RL. și, creanțele însumate ale acestora fiind în valoare de -,4 lei.
Prin sentința nr. 66 din 06.02.2007 s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei, sentința fiind irevocabilă prin nerecurare.
Potrivit tabelului definitiv consolidat al creanțelor asupra averii debitorului, definitivat prin sentința civilă nr. 194 din 17.04.2007 si ulterior prin încheierea nr. 307 din 28.04.2009 în cauză au fost înregistrate creanțele a 7 creditori: Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor publice a municipiului I, RL. si, AVAS B și Direcția Finanțe Publice Locale I, CN CFR Regionala Constanta si SC SRL.
La 09.11.2007 lichidatorul judiciar a investit judecătorul sindic cu soluționarea unei cereri formulată în contradictoriu cu, și având ca obiect atragerea răspunderii personale a acestora pentru pasivul debitoarei rămas neacoperit.
Prin sentința comercială nr. 425 din 23.09.2008 s-a respins atât excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâți cât și acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar.
Prin raportul final depus și înregistrat la data de 19.06.2009 (fila 133, vol. II), lichidatorul judiciar arată că întrucât debitorul nu deține nici un activ pentru acoperirea cheltuielilor administrative și nici un creditor nu s-a oferit sa avanseze sumele corespunzătoare,se impune închiderea procedurii, continuarea procedurii determinând doar acumularea unor noi cheltuieli,
Față de propunerea de închidere a procedurii, la data de 26.06.2009 s-au înregistrat obiecțiunile creditorului AVAS B, care vizează, în esență, caracterul succint al raportului final si nepromovarea de către lichidatorul judiciar a cererii vizând antrenarea răspunderii personale a persoanelor ce se fac vinovate de apariția stării de insolvență.
Analizând actele și lucrările dosarului, din prisma întregului material probator administrat, judecătorul-sindic apreciază că se impune respingerea obiecțiunilor la raportul final și admiterea propunerii de închidere a procedurii, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse lichidatorului prin raportul final, referitoare la nepromovarea unei acțiuni vizând atragerea răspunderii personale se dovedesc a fi vădit neîntemeiate, în condițiile în care o astfel de cerere a fost promovata și soluționată irevocabil de judecătorul sindic.
Chiar dacă raportul final prezentat de către lichidatorul judiciar este succint și nu reprezintă o analiză completă a activității acestuia, acest raport se completează cu celelalte rapoarte întocmite în cursul derulării procedurii.
Pasivitatea creditorului pe toată durata premergătoare formulării cererii de declanșare a procedurii de către debitoare și pe toată durata procedurii falimentului nu justifică reacția acestuia de după depunerea raportului final de activitate.
Pentru considerentele expuse și constatând ca singurul motiv invocat în susținerea obiecțiunilor îl constituie, în viziunea creditorului contestator, omisiunea lichidatorului judiciar de a promova o acțiune vizând atragerea răspunderii personale a persoanelor ce se fac vinovate de ajungerea societății in stare de insolvență, cererea creditorului AVAS se dovedește a fi neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
În condițiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu mai are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar mai fi putut fi încasate în numele acestuia care să asigure acoperirea celorlalte creanțe ale creditorilor, procedura este lipsită de obiect, astfel încât pentru a nu se acumula noi cheltuieli de procedură, se va dispune potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Împotriva acestor sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 425/S/23.09.2008, pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic cuprinde următoarea motivare:
Sentința comercială nr. 425/S/23.09.2009 nu a fost comunicată recurentei potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, nici prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, cu toate că, la termenul din 11.03.2008 judecătorul sindic a comunicat creditorului bugetar un exemplar de pe întâmpinarea depusă de pârâții și -. Pentru termenul din 29.04.2008, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iad epus "Precizările" cu nr. 52931/22.04.2008, prin care a răspuns la excepția prescrierii dreptului la acțiune invocate de cei doi pârâți.
Consideră că soluția judecătorului sindic de respingere a cererii pentru stabilirea răspunderii personale, dar și faptul necomunicării acestei hotărâri, este de natură să prejudicieze grav cei 7 creditori înscriși în tabelul definitiv al creanțelor, care au de recuperat o sumă totală de 2.713.738,94 lei de la debitorul
Necomunicarea sentinței comerciale nr. 425/S/23.09.2009 creditorilor din acest dosar a determinat AVAS B să formuleze obiecțiuni la închiderea procedurii, precum și o cerere de autorizare pentru introducerea acțiunii prevăzute de art. 138, tocmai datorită faptului că nu a avut cunoștință despre acțiunea formulată de lichidatorul judiciar, dar, mai ales, de soluția judecătorului sindic cu privire la această cerere.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului I în calitate de creditor bugetar al debitoarei SRL I, a formulat în data de 13.06.2005, sub nr. 42389, cerere de admitere a creanței, pentru suma de 2.223.627,14 lei, cerere prin care s-a solicitat și stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății pentru pasivul rămas neacoperit. Aceeași solicitare a fost reiterată și prin cererea de admitere a creanței suplimentare nr. 25976/9.03.2007, formulată pentru suma de 1.500 lei.
Consideră că soluția judecătorului sindic este nelegală și netemeinică, fiind contrazisă de documentele aflate la dosarul cauzei. Prin acțiunea formulată de lichidatorul judiciar, a fost demonstrată întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la răspunderea civilă, raportul de cauzalitate dintre faptele și prejudiciile create, fapte ce au fost săvârșite cu intenție.
În continuarea motivării, recurenta dezvoltă argumentele care, în opinia sa, sunt de natură a atrage răspunderea personale a organelor de conducere ale debitoarei.
Recursul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 441/S/29.09.2008, pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic nu a fost motivat.
La termenul de judecată din 7 decembrie 2009, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în declararea recursului formulat împotriva sentinței comerciale nr. 425/S/23.09.2008, pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic.
Recurenta, prin precizări, a susținut că are calitate procesuală activă în declararea recursului, calitate ce rezultă din prejudiciul suferit ca urmare a intrării în incapacitate de plată a debitoarei, dar și din caracterul colectiv al procedurii insolvenței.
Excepția este fondată.
În soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, analizata în temeiul art. 137 alin. 1, raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Subiectele recursului, identificate ca titulare ale dreptului cu conținut procesual pentru declararea acestei căi de atac, sunt părțile litigante in fata instanței a cărei hotărâre este astfel atacată.
Potrivit art. 294 Cod procedură civilă, inclus in materia "judecata apelului", la care art. 316 face trimitere, în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza cererii primordiale și nu se pot face cereri noi.
Prin urmare, calea de atac nu poate fi promovată de o persoană care nu a avut calitatea de parte în litigiul originar.
Pe de altă parte, având în vedere regula disponibilității procesului civil, reglementată de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile înscrise în art. 295 Cod procedură civilă, la care art. 316 Cod procedură civilă face trimitere, potrivit cărora recursul se judecă în limitele conferite de cererea de recurs - cerere care, în cauză, vizează doar aspecte legate de modalitatea în care instanța a dispus asupra acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 - Curtea constată că, potrivit raționamentului anterior enunțat, calitatea de părți litigante în aceasta acțiune au avut-o exclusiv lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență și pârâții, și.
În consecință, calitatea de parte în recurs se regăsește, potrivit principiului arătat, exclusiv în persoana acestor subiecte procesuale.
Or, în cauză, această identitate procesuală a părților în recurs nu se suprapune cadrului procesual în limita căruia instanța de fond a soluționat cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, în fond, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată de către lichidatorul judiciar Acord, iar simetria cadrului procesual în recurs presupune calitatea de recurent a aceluiași subiect de drept.
Examenul de formă și conținut al cererii de recurs arată, însă, că cererea de recurs este formulata de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, în calitate de creditor al debitoarei SRL. aceasta acționând independent, fără ca legea sa-i recunoască dreptul la recurs individual.
Este adevărat că procedura insolvenței prezintă un pregnant caracter concursual, al cărei scop este acela de a asigura acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, calitatea de creditor al recurentei prezumând interesul acesteia de a obține un rezultat favorabil în cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, contrar celui dat de prima instanță, în scopul final al încasării creanței sale.
Însă, dincolo de aceste observații, dreptul la recurs, recunoscut în condițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, prezintă o exclusivă componentă procesuală și este distinct de dreptul subiectiv material a cărui protecție o urmărește.
Nici o dispoziție a legii nu instituie excepții procesuale prin care să titularizeze dreptul la recurs, ca drept procesual, oricărei persoane ale cărei interese se leagă de lichiditățile patrimoniului debitorului aflat in insolvență.
În consecință, cadrul procesual subiectiv al judecății a fost stabilit în fața instanței de fond, în persoana participanților la această procedură și, cum Administrația Finanțelor Publice I nu a avut în fața primei instanțe calitate procesuală în cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, a cărei soluție este singura criticată în recurs, ci doar lichidatorul judiciar, Curtea constată că, în mod simetric, dreptul la recurs aparține litiganților inițiali, în raport de care recurenta este terț.
Așa fiind, neavând calitatea de parte în litigiul derulat în fața instanței de fond și, cum prin recurs, se critică exclusiv soluția dată cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Administrația Finanțelor Publice I nu poate avea calitatea de recurentă.
În consecință, Curtea urmează să admită excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, să respingă recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței comerciale nr. 425/S/23.09.2008, pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 441/S/29.09.2008, pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic, acesta nu a fost motivat.
Având în vedere dispozițiile art. 303 alin.1 potrivit cărora recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, precum și ale art. 306 alin.1, potrivit cărora recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, curtea va constata nul recursul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 441/S/29.09.2008, pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic, care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței comerciale nr. 425/S/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Constată nul recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței comerciale nr. 441/S/29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.C/
2 ex.
04.02.2010
Tribunalul Iași:
- -
-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
