Practica judiciara insolventa. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 37
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIULUI I și pe intimat SC " " SRL, intimat, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC " " SRL, având ca obiect procedura insolvenței stabilirea răspunderii personale, recursuri formulate împotriva sentinței comerciale numărul 400/S din 17.06.2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă dl. cons.jr. G ca reprezentant delegat al recurentului creditor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
celelalte părți. Dosarul este lăsat la a doua strigare pentru a se prezenta și celelalte părți.
La a doua strigare se prezintă dl. avocat pentru intimatul,lipsind:
- recurent Creditor - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIULUI
- recurent Creditor - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
- lichidator - CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC " " SRL
- intimat Debitor - SC " " SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- pricina este la al 3-lea termen, acordat pentru a se lua cunoștință de motivele de recurs invocate de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, după care
La interpelarea instanței, dl. avocat precizează că nu mai are de formulat alte cereri iar chestiuni prealabile nu sunt.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Dl. avocat depune la dosar note de concluzii scrise, solicitînd respingerea recursului formulat de creditorul Administrația Finanțelor Publice I, care nu aduce nici o critică hotărîrii instanței de fond ci doar o reiterare a cererii formulate la fond în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006. Mijloacele fixe și circulante de care Administrația Finanțelor Publice I face vorbire nu au existat niciodată în patrimoniul intimatei debitoare.
Recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu vizează antrenarea răspunderii patrimoniale ci critică hotărîrea instanței de fond pe motiv că închiderea procedurii este prematură.
Dl. avocat conchide solicitînd respingerea și a recursului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Se prezintă, în timpul pledoariei d-lui avocat, dl. cons.jr. G pentru recurentul și pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost motivat.
În recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice I, dl. cons.jr. pune concluzii de admitere.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor comerciale de față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 400/S din 17 iunie 2009 Tribunalului Iași, Comercial Faliment. Judecătorul Sindic respins cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a mun. I din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud.I, cu sediul în I,-, pentru stabilirea răspunderii personale a pîrîtului, domiciliat în I,-,. 4,.112.
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL,cu sediul în I,str. - -, nr.1B-2A, nr.de înmatriculare J -.
A dispus radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii insolvenței, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art.4,a aprobat decontul lichidatorului judiciar Cabinet individual de insolvență ,cu sediul în Municipiul I,b- - -, nr.49și dispune ca din fondul de lichidare să-i fie achitată acestuia suma de 1989 lei, din care 789 lei cheltuieli de procedură.
Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
Acțiunea în răspundere personală arată judecătorul sindic urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În baza art.138 alin. 1 din Lg.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele descrise la lit. a -
În conformitate cu art.1169 Cod. Civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
În speță, creditoarea-reclamantă nu a probat în nici un fel susținerile din acțiune, potrivit cărora pârâtul ar fi dispus în interes personal continuarea activității, astfel să se facă o legătură de cauzalitate cu încetarea de plăți a societății și să se poată reține incidența art.138 lit.
Totodată, arată instanța de fond că nu se poate reține în sarcina pârâtului fapta prevăzută la art.138 lit. d, respectiv că a ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu legea, întrucât afirmațiile reclamantei au la bază simple supoziții, dar fără a fi însoțite și de probe care să dovedească aceeași legătură de cauzalitate cu ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
Pe de altă parte, nici în raportul cauzelor ce au determinat starea de insolvență, nici în raportul final, lichidatorul judiciar, care a analizat activitatea debitorului falit, nu a făcut vreo referire la ținerea fictivă sau neconformă cu legea a contabilității.
Constatând că s-a întocmit raportul final de lichidare și că în averea debitorului nu există bunuri cu care să fie acoperite cel puțin cheltuielile administrative,în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre.
A descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din Legea privind procedura insolvenței.
Totodată, dată fiind activitatea acestuia,așa cum rezultă din dosarul cauzei,a aprobat decontul lichidatorului pentru suma calculată,sumă ce va fi achitată din fondul de lichidare,conform art.4,al.4 din Lg.85/2006,întrucât în contul debitorului sunt disponibilități bănești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 400/S/ 17.06.2009 și, pe fond, admiterea cererii de antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere pentru pasivul societății recuperat în cadrul procedurii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I arată că soluția instanței de fond contravine documentelor aflate la dosarul cauzei, constatând în rapoartele de activitate ale lichidatorului și actele financiar-fiscale depuse la dosarul cauzei.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, arată recurenta că nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
Vinovăția administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea unor noi datorii. profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.
Culpa administratorului se poate desprinde și din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, în care lichidatorul judiciar a arătat că societatea a cheltuit mai mult decât a reușit să obțină din vânzarea producției, dar și "lipsei de experiență a administratorului în acest domeniu de activitate economică".
Referitor la vinovăția administratorilor, teoria și practica în dreptul comercial statuează că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială având ca scop al reglementării sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege specială se completează cu legea generală acolo unde legea specială nu prevede.
În conformitate cu prevederile art. 138 litera "c" din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca pasivul societății debitoare să fie suportat de membrii organelor de conducere, în situația în care "au dispus, în interes personal, continuarea activității, care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea activității".
Administratorul, arată recurenta că se face vinovat de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolvență.
În acest sens, recurenta arată că datoriile pe care SC and SRL le înregistrează față de bugetul de stat sunt vechi, provenind încă din anul 2005, așa după cum rezultă din titlurile executorii depuse odată cu cererea de admitere a creanței înregistrată cu numărul 48275/ 07.06.2006.
Faptul că societatea datorează bugetului de stat impozit pe venit salarii, CAS denotă că debitoarea a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă au fost destinate personal al administratorului.
Motivarea judecătorului sindic referitoare la faptul că lichidatorul judiciar nu a făcut vreo referire la ținerea fictivă sau neconformă cu legea a contabilității, nu poate fi primită, atât timp cât lichidatorul judiciar s-a rezumat la o analiză formală a documentelor contabile.
Societatea nu și-a îndeplinit obligațiile financiar-fiscale prevăzute de Legea nr. 82/1991 și nici evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte prevăzute de art. 138 litera "d" din Legea nr. 85/2006.
Astfel, conform balanței de verificare la data de 31.12.2006, care a stat la baza întocmirii bilanțului contabil pe anul 2006, societatea înregistrează pe cheltuieli materiale pe tot parcursul anului 2006, suma de 8.619 lei, dar fără să aibă pe stoc materii prime sau materiale, fără să înregistreze producția rezultată din acest consum.
Totodată, se mai înregistrează cheltuieli cu salariile, precum și cheltuieli cu taxe și impozite ce decurg din drepturile salariale, dar fără a avea salariați sau a constitui fond de salarii, ceea ce denotă că a majorat nejustificat cheltuielile societății. Aceasta demonstrează intenția frauduloasă a administratorului de sustragere de la plata impozitelor, prin diminuarea veniturilor supuse impozitării.
Potrivit aceluiași document, debitoarea înregistrează avansuri de trezorerie în sumă de 2.000 lei, ceea ce înseamnă că s-a folosit de resursele societății în interes personal, aceasta în timp ce avea obligații neachitate către bugetul de stat.
Toate aceste elemente, desprinse din analiza bilanțului contabil la data de 31.12.2006 constituie dovezi în susținerea faptului că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, dar și că s-a folosit de veniturile rezultate din activitatea firmei în interes personal.
Creanțele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) dacă administratorul societății și-ar fi îndeplinit atribuțiile stabilite prin actul constitutiv și, ocupându-se de buna funcționare a societății, ar fi achitat taxele și impozitele. Administratorul-pârât a continuat activitatea deși aceasta conducea la majorarea pasivului societății, așa cum rezultă din actele de control.
Sentința judecătorului sindic a fost atacată cu recurs și de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul continuării procedurii falimentului.
În motivarea recursului B arată că hotărârea judecătorului sindic de a dispune închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei contravine prevederilor art. 140 - 142 din Legea nr. 85/2006.
În opinia recurentei, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către toți creditorii a sumelor rezultate din executarea silită bunurilor fostului administrator al debitoarei.
În acest context, recurenta consideră că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece această procedură poate fi închisă numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și după executarea silită a administratorului societății debitoare.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere / supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alineat 1 litera a și g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plată de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În speță faptele imputate pârâtului sunt cele prevăzute de art. 138 litera "c" și "d" din Legea nr. 85/2006 care presupun că acesta să fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plată sau s-a ajuns la un astfel de deznodământ prin neținerea contabilității în conformitate cu legea.
În mod corect a reținut instanța de fond că aceste fapte nu pot fi reținute în sarcina pârâtului deoarece nu au fost probate.
Lichidatorul judiciar a apreciat că starea de insolvență în care se află debitorul nu poate fi imputată organelor de conducere sau de supraveghere ale acestuia în sensul art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că insolvența debitorului se datorează lipsei de experiență în domeniu a administratorului și creșterii concurenței pe piața de profit.
Nu s-a dovedit faptul că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și nici că a dispus în interes personal, continuarea unei activități care duce în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Pentru a se putea antrena o astfel de răspundere nu este suficientă o simplă afirmație a unui creditor deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii administratorului, doar după administrarea de dovezi concludente și pertinente, care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea faptelor expres și limitativ prevăzute de lege, s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, situație care nu a fost dovedită în cauză.
Recurenta B critică faptul că judecătorul sindic a hotărât închiderea procedurii insolvenței înainte de a se soluționa definitiv și irevocabil cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei, cu aplicarea greșită în aceste condiții a dispozițiilor art. 138 - 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Nici acest recurs nu este fondat.
Problema de drept invocată este aceea de a ști dacă închiderea procedurii falimentului debitoarei poate fi dispusă înainte de soluționarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de procedura insolvenței și de executarea efectivă a acestei hotărâri.
Potrivit prevederilor art. 142 alineat 1 din Legea nr. 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alineat 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform codului d e procedură civilă fără să se precizeze că acesta trebuie desemnat de judecătorul sindic înaintea închiderii procedurii.
De asemenea, se poate lesne observa că potrivit art. 142 alineat 2 din lege, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc deoarece după închiderea procedurii lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitori, creditori, titulari de garanție, acționari sau asociați, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art. 136 din lege.
La o analiză sumară a textului legal citat s-ar putea constata că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvența debitorului deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, așa cum prevede art. 140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii și nu după închiderea acesteia.
Cu toate acestea Curtea apreciază că o asemenea concluzie nu poate fi primită deoarece prin art. 142 alineat 2 din lege, legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenței conform tabelului definitiv consolidat de creanță pus la dispoziția sa de către lichidator chiar după închiderea procedurii falimentului.
Prin prevederile art. 142 ale Legii nr. 85/2006 legiuitorul nu a instituit în sarcina judecătorului sindic, obligația ca anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc deoarece hotărârea pronunțată de către acesta prin care s-a admis acțiunea în răspundere prevăzută de art. 138 din lege, constituie titlu executoriu și, ca atare, acesta urmează să fie pus în executare potrivit prevederilor codului d e procedură civilă, la care face trimitere textul legal analizat și după închiderea procedurii.
Pentru toate considerentele mai sus menționate Curtea consideră că motivele de recurs invocate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și de B sunt nefondate urmând ca în temeiul art. 312 alineat 1 Cod procedură civilă, să respingă recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice I și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 400/S/ 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din, 18 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnoredact.
2 ex.
02.02.2010
Tribunalul Iași - judecător sindic: -
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1295/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 110/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
