Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 365/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 365

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Nela Ochea

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țăndăreanu

JUDECĂTOR 3: Ecaterina Moleanu

GREFIER: - -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea DGFP G, împotriva sentinței nr. 1173 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL J/- CF - și intimatul - lichidator BNP CONSULT C, având ca obiect procedura insolvenței deschidere procedură insolvență.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că la data de 28.03.2008 s-a depus de către DGFP răspunsul solicitat de instanță la termenul anterior, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.1173 din 19 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorj -Secția Comercială și de contencios Administrativ a admis cererea formulată de creditoarea DGFP G și a dispus deschiderea procedurii de insolvență simplificată împotriva debitoarei SC SRL, desemnând lichidator pe BNP CONSULT C, cu o retribuție lunară de 1.000 lei din averea debitoarei.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că debitoarea SC SRL datorează la bugetul de stat suma de 202 lei, creanță certă, lichidă și exigibilă, iar societatea a fost dizolvată în temeiul Legii nr.359/2004.

Cum debitoarea nu a formulat contestație împotriva acestei creanțe, judecătorul sindic a apreciat că aceasta se află în încetare de plăți, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență.

În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art.25 din legea nr.85/2006, judecătorul sindic a numit pe lichidatorul BNP CONSULT C pentru administrarea procedurii, întrucât acesta a fost desemnat de Comisia de Selecție, la licitația organizată în ziua de 25 octombrie 2007, la DGFP

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termenul legal creditoarea DGFP G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă și ale art.12 din Legea nr.85/2006.

În motivele de recurs, recurenta creditoare DGFP G a invocat faptul că la numirea provizorie a administratorului judiciar, judecătorul sindic a încălcat dispozițiile art.11 lit.c din Legea nr.85/2006, întrucât nu a ținut seama de cererea sa, formulată în acest sens, majorând în mod nejustificat retribuția lunară a acestuia de la 100 lei la 1000 lei și mărind nejustificat cheltuielile procedurii, deși oferta cu care practicianul în insolvență BNP CONSULT Cac âștigat licitația organizată de Comisia de selecție din cadrul DGFP G, conform nr.1009/2007, a conținut un cuantum al retribuției lunare de 100 lei și un onorariu de succes de 0% din valorificarea bunurilor și recuperarea creanțelor.

În cauză, intimata debitoare SC SRL și intimatul lichidator BNP CONSULT C nu au depus întâmpinare.

Analizând sentința pronunțată de tribunalul Dolj prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea promovată la data de 27 septembrie 2007, creditoarea DGFP G a solicitat declanșarea procedurii de insolvență simplificată, întrucât creanța la bugetul general consolidat este certă, lichidă și exigibilă, iar debitoarea SC SRL este în insolvență, încetând plățile mai mult de 30 de zile, societatea fiind dizolvată în temeiul Legii nr.359/2004.

Prin sentința recurată, a fost deschisă procedura insolvenței simplificată în privința debitoarei SC SRL, fiind numit lichidator judiciar BNP CONSULT C, cu o retribuție de 1000 lei lunar.

În ceea ce privește numirea lichidatorului și stabilirea remunerației acestuia, Curtea reține că prevederile art.34 din Legea nr.85/2006 dispun că, prin sentința de deschidere a procedurii generale, judecătorul sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Desemnarea se va face în conformitate cu prevederile art.11 alin.1 lit.c coroborate cu cele ale art.19 alin.1 din aceeași lege.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege invocate, Curtea reține că judecătorul sindic va analiza ofertele primite și va desemna lichidatorul care a depus cea mai bună ofertă, din punct de vedere profesional și financiar, ținând seama și de cererea creditorului care a solicitat deschiderea procedurii, iar în cazul în care nu există nici astfel de ofertă, judecătorul sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvență ales în mod aleatoriu din UNPIR.

Or, în speță, Curtea constată că, în dosarul în care s-a promovat sentința recurată nu există nici o ofertă a vreunui practician în insolvență de preluare a poziției de lichidator și nici recurenta creditoare DGFP G nu a formulat o astfel de cerere, astfel încât în mod corect judecătorul sindic a desemnat în mod aleatoriu un practician în insolvență, fără a ține seama de licitația organizată de Comisia de selecție din cadrul DGFP G, întrucât legea cadru, respectiv Legea nr.85/2006, nu reglementează o astfel de obligație în sarcina judecătorului sindic și de modalitate de desemnare a lichidatorului.

În ceea ce privește retribuția și cuantumul acesteia, Curtea reține că singurele criterii ce trebuie avute în vedere de judecătorul sindic sunt cele prevăzute de dispozițiile art.37 alin.2 din OUG nr.86/2006, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.254/2007, ce se coroborează cu prevederile art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, iar normele conținute de Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr.1009/2007, privind organizarea de licitații în cadrul DGFP G, nu completează legea insolvenței, nefiind obligatorii decât pentru instituțiile aflate în subordinea acestui minister.

Prin urmare, Curtea constată că judecătorul sindic a stabilit în mod corect remunerația lichidatorului, luând în considerare cerințele legale, prevăzute de normele legale invocate, cuantumul acesteia fiind unul modic, astfl încât criticile formulate în acest sens de recurenta creditoare DGFP G sunt nefondate.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DGFP G cu sediul în Târgu - J, județul G, împotriva sentinței nr. 1173 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL J/- CF - cu sediul în sat B, comuna, județul G și intimatul - lichidator BNP CONSULT C cu sediul în C,-, 10, parter, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 aprilie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red - NO

Jud sindic -

Tehnored- GC/3/ex/06.05.2008

10 Aprilie 2008

Președinte:Nela Ochea
Judecători:Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 365/2008. Curtea de Apel Craiova