Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 376/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 376/2010
Ședința publică de la 16 februarie 2010
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
Pe rol, recursul declarat de pârâtul - împotriva sentinței comerciale nr. 2190 din 2 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, AVAS B, SC - SRL și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă - lichidator judiciar al debitoarei SC SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei după care, se constată că în cursul dimineții, s-a înregistrat la dosar, transmisă prin fax, în trei exemplare, o cerere din partea recurentului, prin avocat său ales, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, până la care se obligă să depună la dosar documentele care au stat la baza formării voinței sociale a SC SRL în sensul garantării creditului luat de SC CONCRET SA de la bancă, având în vedere relevanța și importanța acestora pentru dovedirea aspectelor indicate în cererea de recurs.
Curtea, pune în discuție cererea de amânare formulată de recurent prin avocatul său.
Lichidatorul judiciar al debitoarei se opune amânării cauzei, motivele cererii fiind aceleași ca la termenul anterior și apreciază că, recurentul a avut timp suficient pentru a depune la dosar documentele la care face referire.
Curtea, după deliberare, apreciază cererea de amânare ca neîntemeiată, întrucât se tinde să se tergiverseze nejustificat soluționarea cauzei și s-a mai acordat un termen pentru aceleași motive, sens în care respinge cererea de amânare ca nefondată.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază că, prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Lichidatorul judiciar al debitoarei solicită respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței comerciale atacate, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și pe care le susține oral cu ocazia acordării cuvântului pe fond.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 2190 din 02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, s-a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC - SRL C-
Pârâtul a fost obligat la plata pasivului debitoarei în cuantum de 16.165,14 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prevederile art. 137, lit. a din Legea nr. 85/2006, putându-se susține că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, din moment ce activele ce figurau în ultimul bilanț contabil nu au putut fi găsite.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. daa rt. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a admis cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea sentinței, modificarea acesteia cu respingerea cererii formulată de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență prin care a solicitat antrenarea răspunderii personale a pârâtului.
În motivarea recursului arată că instanța în decizia luată a ținut cont de cele indicate de către lichidatorul judiciar în cererea de angajare a răspunderii personale. Aceasta din urmă, cât și sentința luată în baza cererii, sunt nefondate, din următoarele puncte de vedere:
In motivare s-a indicat faptul că din documentele contabile puse la dispoziția lichidatorului judiciar de către contabila societății, societatea debitoare a desfășurat activitate până în luna mai 200 I inclusiv, până când au fost întocmite și depuse declarațiile fiscale privind obligațiile de plată la bugetul de stat și decontul de TVA. Din analiza acestor documente rezultă faptul că la finele lunii mai 2001 societatea avea obligații la bugetul de stat în sumă de 3.123 ron la TVA și de 1112 ron la impozitul pe veniturile din salarii, obligații care nu au fost achitate și care au atras majorări și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de insolvență.
Se mai indică faptul că societatea și-a desfășurat activitatea într-un imobil proprietate în suprafață de 76 mp situat la parterul blocului din C-N,-, înregistrat în documentele contabile la imobilizări corporale cu o valoare rămasă la 31.12.2000 de 8.593 ron, imobil care începând cu data de 01.12.2000 a fost închiriat contra sumei de 600 usd/lună.
In ceea ce privește acest imobil s-a reținut în urma verificării situației acestuia la Primăria Municipiului C-N acesta a intrat în posesia actului de adjudecare nr. 672/07.03.2002, emis de către Banca Comercială Bank SA A din care rezultă că aceasta a scos la vânzare imobilul situat în C-N,-, proprietatea garantei ipotecare SC SRL; societatea debitoare a garantat cu acest imobil un credit luat de cĂtre SC Concret SA C-N, această societate nu și-a fi rambursat creditul, astfel că banca a executat garanția și astfel debitoarea a pierdut imobilul și o dată cu acesta principala sa sursă de venit.
În opinia lichidatorului starea de insolvență a fost cauzată prin fapta administratorului societății prevăzută la art. 138 aliniatul 1, litera a din Legea 85/2006, constând în aceea că imobilul în discuție a fost folosit pentru garantarea creditului luat de către SC Concret SA, ceea ce a dus în final la pierderea imobilului și a principalei surse de venit a debitoarei.
Consideră că cererea de angajare a răspunderii personale este nefondată din următoarele puncte de vedere:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică care a ajuns în insolvență să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictivă sau au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
In preambulul cererii privind angajarea răspunderii personale lichidatorul indică faptul că ceasta cerere este întemeiată pe dispozițiile art.138 al.1 literele a și d din Legea 85/2006, unde se face referire la 3 categorii de persoane cărora le sunt aplicabile, și anume membrii organelor de supraveghere, auditori, cenzori precum și membrilor comitetului de direcție cu atribuții de supraveghere; membrii organelor de conducere; orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului persoană juridică, rezultă faptul că acest text legal se aplică organelor de conducere ale societății debitoare aflată în stare de insolvență.
In acest sens determinarea naturii juridice a răspunderii persoanelor vizate de art.138 este consecința calificării raporturilor juridice dintre administratori, directori, cenzori pe de o parte și persoana juridică pe de altă parte.
Din motivarea în fapt a cererii rezultă faptul că imobilul în discuție a fost utilizat la garantarea creditului contractat de către Se. Concret SA de la banca Bank A SA. Pentru a putea fi realizată această operațiune era necesară realizarea voinței sociale a societății comerciale SC - SRL, materializată într-o hotărâre AGA care trebuia solicitată de către bancă.
In acest sens operațiunea la care face referire lichidatorul prin cererea de angajare a răspunderii pârâtului nu putea fi realizată de către acesta în calitatea sa de administrator al societății. Din acest punct de vedere chiar și demersurile lichidatorului de a stabili cauzele care au determinat starea de insolvență au fost cu totul generale, rezumându-se în ceea ce privește această operațiune la contactarea telefonică a băncii după identificarea la Primăria Municipiului C-N a actului de adjudecare nr.672/ 07.03.2002, întocmit ulterior datei de încetare a valabilității contractului de închiriere nr.16 din data de 20.11.2000 ( 30.11.2001 ).
De altfel anterior înregistrării cererii de angajare a răspunderii pârâtului, acesta a comunicat lichidatorului faptul că la data de - între pârât și cesionaruI a intervenit contractul de cesiune de părți sociale prin care pârâtul și-a cesionat părțile sociale pe care le deținea în cadrul societății debitoare aflată în stare de insolvență, cu această ocazie cesionarul preluând și toate prerogativele referitoare la administrarea societății.
Odată cu furnizarea acestor informații și a documentului intitulat contract de cesiune de părți sociale, pârâtul a comunicat lichidatorului și datele și numerele de telefon ale dnei contabile, ale cesionarului și ale unei alte persoane care și-a desfășurat activitatea în această societate în perioada vizată de lichidator și care puteau să confirme afirmațiile pârâtului, însă din dosar nu rezultă vreun demers efectuat de către lichidator în sensul contactării acestor persoane în scopul stabilirii stării de fapt și ar fi demonstrat caracterul nefondat al cererii de angajare a răspunderii pârâtului pentru suma indicată în petitul cererii.
Intimatul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, prin întâmpinarea de la 14-16 solicitat respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041.proc.civ. Curtea de Apel constată următoarele:
Lichidatorul judiciar a solicitat obligarea pârâtului recurent la plata întregului pasiv al debitoarei SC SRL în sumă de 16165,14 lei așa cum aceasta rezultă din tabelul definitiv de creanțe.
Un prim motiv de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic constă în încălcarea dreptului la apărare invocat de recurent având în vedere faptul că acesta a formulat la data de 2 iunie 2009 o cerere pentru angajarea unui avocat, cerere respinsă de către instanță.
Potrivit art. 156.proc.civ. instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. La rândul său alin.2 al textului suscitat arată că atunci când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Așadar, potrivit legii, instanța poate acorda un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată iar, în raport de faptul că pârâtul recurent a depus cererea de amânare la data de 2 iunie 2009 pentru angajarea unui avocat, aceasta în mod întemeiat a fost apreciată ca tinzând la amânarea nejustificată a cauzei de vreme ce pârâtul fusese citat încă de la data de 8 aprilie 2009 apreciindu-se în concret că acesta a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător și pregătirea apărării.
De altfel din însăși conduita pârâtului recurent în fața instanței de recurs, rezultă în mod clar că acestuia nu i s-a încălcat dreptul la apărare ci dimpotrivă se dorește amânarea nejustificată a pricinii urmare a celor două cereri de amânare formulate de apărătorul ales al recurentului.
Cât privește fondul cauzei Curtea reține că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006.
Astfel potrivit înregistrărilor Oficiului Registrului Comerțului C rezultă că la data deschiderii procedurii de insolvență pârâtul recurent deținea calitatea de administrator al debitoarei, numit în această funcție la data de 23.03.1995, cu puteri depline, durata mandatului fiind nelimitată. Deși ulterior respectiv la 19.12.2001 a avut loc o cesiune de părți sociale, deoarece contractul de cesiune privind schimbarea administratorului debitoarei nu a fost înregistrat la ORC, nedevenind opozabil terților, urmează ca administratorul statutar înscris în evidențele ORC, în persoana recurentului să răspundă pentru prejudiciul cauzat creditorilor.
Potrivit documentelor financiar contabile puse la dispoziția lichidatorului judiciar de către contabilul societății debitoare, aceasta a desfășurat activitate până în luna mai 2001 dată până la care au fost întocmite și depuse la Ministerul Finanțelor declarațiile fiscale privind obligațiile de plată la bugetul de stat și decontul de TVA. Analiza declarațiilor fiscale conduc la concluzia că la sfârșitul lunii mai a anului 2001, debitoarea avea obligații la bugetul de stat în sumă de 3123 ron la TVA și de 1112 ron la impozitul pe venituri din salarii, obligații care nu au fost achitate și care au atras mai apoi majorări și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de insolvență.
De la această dată administratorul statutar al debitoarei nu s-a preocupat pentru organizarea și ținerea contabilității debitoarei deși acestuia îi revenea ca principală obligație, astfel că nu s-au mai întocmit documentele contabile primare, declarațiile fiscale și bilanțurile contabile legale, care să permită urmărirea situației activului și pasivul debitoarei.
Așadar răspunderea pârâtului recurent rezidă din încălcarea dispozițiilor art.72 și respectiv art.73 lit.e din Legea nr.31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun, deci a obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial. În același sens se mai poate reține și incidența dispozițiilor art.73 lit.c și e din Legea societăților comerciale, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile ce rezidă din Legea nr. 82/1991 a contabilității).
Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtului recurent care începând cu luna mai 2001 nu a mai întocmit actele contabile prevăzute de lege și nici nu a desfășurat activitatea pe care o presupune calitatea de administrator, respectiv de a nu efectua nici un demers pentru recuperarea creanțelor debitoarei față de terți, acesta este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem.
Cât privește raportul de cauzalitate dintre faptă și intrarea în insolvență rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul recurent nu cunoștea sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile.
Prin urmare, Curtea reține că în speță este pe deplin dovedită fapta pârâtului recurent de neținere a contabilității debitoarei, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, vinovăția acestuia sub forma culpei și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și aducerea debitoarei în starea de insolvență, conform art.998 civil.
Pârâtului recurent i s-a imputat și fapta prevăzută de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 respectiv faptul că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Această faptă presupune utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau a creditelor acordate debitorului persoană juridică. Textul legal analizat mai prevede că utilizarea acestor bunuri sau credite să se fi făcut în interes propriu sau în interesul altei persoane.
În speță lichidatorul judiciar a formulat această cerere apreciind că administratorul statutar al debitoarei a cauzat starea de insolvență prin folosința imobilului situat în C-N-, proprietatea debitoarei, în folosul altei persoane juridice, respectiv pentru garantarea unui credit contractat de SC CONCRET SA C-N de la o instituție bancară, ceea ce a dus în final la pierderea imobilului și implicit la pierderea principalei surse de venit a debitoarei care obținea din închirierea acestui spațiu suma de 600 USD/lună așa încât a lipsit debitoarea de fondurile necesare achitării obligațiilor bugetare cu consecința directă a calculării pentru debitele neachitate a majorărilor și penalităților de închiriere.
Una din apărările recurentului este aceea că, actul de adjudecare nr. 672 din 7.03.2002 este întocmit ulterior datei de încetare a valabilității contractului de închiriere nr. 16 din 20.11.2000 (30.11.2001), iar prin actul de cesiune părți sociale întocmit la 19.12.2001 recurentul și-a cesionat părțile sociale către o altă persoană care a preluat și toate prerogativele referitoare la administrarea societății.
Această apărare nu este pertinentă atâta timp cât din adresa nr. -/494 din 12.11.2001 transmisă de Consiliul local al municipiului C-N către BANK, rezultă că, dosarul de executare nr.32/11.161/2001/E în care s-a emis actul de adjudecare nr.672 din 7.03.2002 referitor la imobilul din C-N-, proprietatea debitoarei, a fost deschis anterior datei de 12.11.2001, deci anterior atât datei de expirare a contractului de închiriere menționat cât și datei de încheiere a contractului de cesiune părți sociale, perioada în care administrator statutar și asociat al debitoarei era pârâtul recurent.
De asemenea în actul de cesiune părți sociale, întocmit la 19.12.2001, nu se face nicio referire la schimbarea administratorului societății, la modificarea actului constitutiv, la predarea și preluarea activului și pasivului debitoarei, cum de altfel actul de cesiune nici nu a fost înregistrat la Registrul Comerțului pentru a dobândi efecte juridice.
Drept urmare, teoria administratorului de fapt în sarcina celui care a preluat ulterior întreaga conducere a societății nu este întrunită în ipoteza de față motiv pentru care susținerile pârâtului recurent vor fi înlăturate.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului aceasta va avea loc în raport de prejudiciul cauzat așa cum rezultă el din tabelul definitiv al creanțelor, ea avându-și originea în cele două fapte ilicite ale pârâtului recurent, așa cum au fost ele mai sus descrise.
Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 proc.civ. urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 2190 din 02.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red.CI
Dact./7ex.
25.02.2010
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
