Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 380/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 380

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de debitoarea SC SA TG J J/- CF - împotriva sentinței nr.684 din 21 septembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare TG J și intimatul administrator judiciar TG 0160, având ca obiect procedura insolvenței deschidere procedură insolvență.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta debitoare SC SA TG J prin delegat, lipsind intimata creditoare

TG J și intimatul administrator judiciar TG 0160.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost atașată din oficiu copia deciziei nr.6679 din 25.octombrie 2007 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Se prezintă delegat pentru recurenta debitoare depune taxa de timbru în cuantum de 39 lei cu chitanța nr.- din 15.04.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei precum și copia plângerilor din contencios, învederând că a fost mandatat numai pentru a depune taxa de timbru și înscrisuri dar nu să reprezinte societatea în proces.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare, reținându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod pr. civilă.

CURT EA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 684/21.09.2007 a Tribunalului Gorj -Secția Comercială și de Contencios Administrativ pronunțată în dosarul nr- a fost respinsă contestația la insolvență formulată de debitoarea SC SA TG și a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP G - TG în sensul că s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA TG

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că debitoarea are obligații fiscale datorat bugetului consolidat de stat în cuantum de 432.236 lei, astfel că este certă, lichidă și exigibilă creanța invocată de DGFP G- Tg. J, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. b din Legea 85/2006.

De asemenea, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de debitoare în cadrul contestației, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a Tg. J, lipsa calității procesuale pasive a debitoarei și prematuritatea introducerii cererii. În acest sens, referitor la calitatea procesuală activă, instanța de fond a apreciat că cererea introductivă a fost formulată de instituția abilitată în vederea recuperării creanțelor fiscale, potrivit art. 173 și urm. proc. fiscală. Referitor la lipsa calității procesuale pasive a debitoarei s-a reținut că este neîntemeiată excepția invocată, întrucât nu au fost depuse acte din care să rezulte că pe raza județului și-a mutat sediul ori s-a înființat o altă persoană juridică decât debitoarea, înregistrată la ORC- Cu privire la excepția privind prematuritatea introducerii cererii de asemenea s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece debitoarea a depus sentința nr. 1481/20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, dar și lista administratorilor și asociaților eliberată de ORC-G pentru firma SC SA.

Împotriva sentinței nr. 684/21.09.2007 a Tribunalului Gorj -Secția Comercială și de Contencios Administrativ pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs debitoarea SC SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică a recurentei debitoare s-a referit la faptul că este prematură cererea formulată de intimata creditoare în condițiile în care debitul pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii este contestat. Astfel, debitul a fost constatat în urma unui control al DGFP care este în prezent în litigiu, formând obiectul dosarului nr-, soluționat de Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1481/20.04.2007, recurată de debitoare. În cauza având ca obiect anularea actului de control, Curtea de APEL CRAIOVA -Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Gorj.

O altă critică a recurentei s-a referit la faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii deoarece debitul a fost preluat în urma mutării sediului social al debitoarei din județul V în județul G, astfel că avea calitatea de creditor DGFP G, ca singura structură fiscală care avea posibilitatea să solicite deschiderea procedurii insolvenței. În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut faptul că debitoarea nu ar avea interes legitim să conteste debitul întrucât nu s-a dovedit că SC SA TG J este succesoarea SC SA Râmnicu V. Față de acest aspect reținut de Tribunalul Gorj, recurenta apreciază că debitoarea nu ar avea vreun debit la bugetul de stat, iar deschiderea procedurii este inadmisibilă întrucât debitele constatate la SC SA Rm. V nu au aparținut SC SA TG și ca atare, nu pot fi contestate de aceasta.

Analizând criticile de recurs, Curtea apreciază că sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:

Astfel, Curtea constată că debitul în temeiul căruia s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței a fost constatat în urma unui control al DGFP și reținut prin decizia nr. 204/11.07.2006.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație ce a fost respinsă de către, potrivit deciziei nr. 50/27.09.2006. Debitoarea SC SA TG, în calitate de succesoare SC SA a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 204/11.07.2006 și a raportului de inspecție fiscală din 30.06.2006 încheiat de DGFP V pentru suma de 297.592 lei reprezentând impozit pe profit pentru anii 2004-2005, TVA și majorări de întârziere. Prin sentința nr. 1481/20.04.2007, Tribunalul Gorja respins contestația, iar recursul declarat de contestatoare, recurentă în cauză, a fost admis de către Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr. 6679/25.10.2007, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În aceste condiții, Curtea apreciază că este litigioasă creanța invocată de creditoare în cererea privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea 85/2006, respectiv creanța invocată de creditor să fie certă, lichidă și exigibilă.

Având în vedere aspectele arătate, Curtea găsește că nu mai este necesară examinarea celorlalte critici invocate de recurentă în cadrul motivelor de recurs.

Ca atare, în temeiul art. 312 pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite contestația formulată de debitoare și va respinge cererea creditoarei DGFP G privind deschiderea procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E I D

Admite recursul formulat de debitoarea SC SA TG J J/- CF - cu sediul în Tg J,-,. 2, Județul G, împotriva sentinței nr.684 din 21 septembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare TG J cu sediul în Tg J,-, Județul G și intimatul administrator judiciar TG 0160 cu sediul în Tg J,-, Județul

Modifică sentința în sensul că admite contestația și respinge cererea creditoarei DGFP G privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.AR/4ex.

Jud.fond

Tehnored.VS/8.05.2008

16 Aprilie 2008

Președinte:Carmen Popescu
Judecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 380/2008. Curtea de Apel Craiova