Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 386/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 386/
Ședința publică din 23 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului promovat de BANCA DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI împotriva sentinței comerciale nr. 2483 din 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 9 aprilie 2009, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta deciziei, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 16 aprilie 2009 și apoi pentru ziua de astăzi, 23 aprilie 2009.
CURTEA,
Prin sentința nr. 2483 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș la data de 23.12.2008 în dosarul de faliment privind debitoarea, s-a admis în parte contestația formulată de creditoarea SC. Bank împotriva planului nr. 8 de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea averii debitoarei falite L întocmit de lichidatorul judiciar M Insolvency Specialists și afișat la Tribunalul Comercial Mureș la data de 26.11.2008, în sensul că, suma de 30.967,39 lei propusă în planul nr. 8 spre distribuire către Consult cu titlu de onorariu de succes, nu va fi distribuită acestuia, ci va fi păstrată în contul colector; s-au respins restul pretențiilor creditoarei contestatoare; s-a dispus lichidatorului judiciar să refacă planul de distribuire în conformitate cu cele dispuse anterior și să procedeze la distribuirea sumelor conform planului astfel modificat.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că în perioada 01.08.2006-31.10.2008 au fost încasate venituri în valoare de 779.251,42 lei fiind făcute plăți în valoare de 299.564,42 lei, astfel că, din suma disponibilă de 479.944,92 lei, lichidatorul a propus a fi distribuită suma de 439.944,35 lei, păstrând în contul colector suma de 40.000,57 lei pentru cheltuieli viitoare. Din veniturile încasate, suma de 588.543 lei reprezintă sumă încasată din valorificarea unor active ipotecate în favoarea BCR, iar creditoarea nu a contestat modul în care s-au făcut plățile ci a solicitat ca din fondurile încasate să-i fie și ei distribuite sume în calitate de creditor garantat și creditor bugetar. Din fondurile încasate, suma de 224.418, 35 lei au fost achitate cheltuielile de procedură conform planului de distribuire nr. 8, apoi, fiindcă au fost valorificate două active asupra cărora erau instituite ipoteci de către BCR și Bank, lichidatorul judiciar a distribuit suma de 215.526 lei doar primului creditor, întrucât acesta avea constituite ipoteci de gradul I asupra celor două imobile. S-a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 121 din Legea nr. 85/2006 care prevăd achitarea taxelor și cheltuielilor aferente procedurii anterior creditorilor garantați. Cum creditorul BCR avea creanța garantată cu o ipotecă de grad I iar suma ce i-a fost distribuită nu acoperă integral creanța sa, sunt incidente dispozițiile art. 121 alin. 2 și 3 din Legea nr. 85/2006. Contestatoarea nu participă la această distribuire nici în calitate de creditor ipotecar, garanția sa fiind de gradul II și nici în calitate de creditor bugetar, întrucât nu au fost îndestulați creditorii din categoria superioară, cei garantați. De asemenea, contestația creditoarei referitoare la reținerea în contul colector a sumei de 40000,57 lei este nefondată în condițiile în care administrarea procedurii până în prezent a ocazionat cheltuieli importante iar art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 arată că toate cheltuielile aferente procedurii se suportă din averea debitoarei, cheltuieli care, conform art. 121 alin. 1 și 123 alin. 1 pct. 1 aceste cheltuieli se plătesc cu prioritate din fondurile realizate în urma lichidării înainte de a se face orice distribuire de sume în favoarea creditorilor. În ceea ce privește solicitarea creditoarei de a nu se distribui foștilor lichidatori General Consult și Consult onorariile de succes, judecătorul sindic a apreciat că aceasta este întemeiată numai în privința lichidatorului Consult. Astfel, contestatoarea nu a indicat în concret pentru ce fostului lichidator General Consult nu i se cuvine acest onorariu, apreciind la modul general că ambii lichidatori au tergiversat procedura. Dacă cu privire la acest lichidator judiciar judecătorul sindic nu a reținut vreo culpă în privința modului în care a administrat procedura, nu aceeași este situația lichidatorului Consult care a fost sancționat în mai multe rânduri pentru neîndeplinirea atribuțiilor în cadrul procedurii cu amenzi în cuantum de 18.000 lei, ajungându-se, din culpa acestuia ca, sume de nai încasate în contul debitoarei în anul 2007 să fie doar acum distribuite, după mai bine de un an de la data încasării. Cum acordarea acestor onorarii este condiționată de exercitarea atribuțiilor ce revin lichidatorului pentru realizarea scopului legii și anume, îndestularea creditorilor, este evident că prin comportamentul său acest lichidator a avut mari carențe din acest punct de vedere care au dus, după aplicarea în mai multe rânduri a unor amenzi judiciare, la înlocuirea sa din procedură. Așa fiind, judecătorul sindic a concluzionat că acestui lichidator nu i se cuvine onorariul de succes de 30.967,39 lei, urmând ca această sumă să rămână în contul colector deoarece creditorul ipotecar neîndestulat, BCR, nu a contestat planul de distribuire fiind mulțumit cu suma ce i-a fost propusă de lichidator spre distribuire.
Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea Bank solicitând a se constata, în primul rând, eroarea materială cu privire la data pronunțarea hotărârii pentru soluționarea contestație, 26.11.2008, fiind aceeași dată cu cea la care lichidatorul a depus Raportul de cheltuieli și planul de distribuire nr. 8 la grefa instanței și anterior depunerii contestației de către creditoare, 5.12.2008.
Cu privire la fondul cauzei, în expunerea de motive, recurenta arată că există contradicție între Raportul asupra fondurilor obținute și planul de distribuire. Astfel, în raport se arată totalul veniturilor încasate este de 779.251,42 lei fiind făcute plăți în valoare de 299.564,42 lei, astfel că, din suma disponibilă de 479.944,92 lei, lichidatorul a propus a fi distribuită suma de 439.944,35 lei, păstrând în contul colector suma de 40.000,57 lei pentru cheltuieli viitoare. Pentru diferența de 339.307,07 lei, creditoarea arată că nu a fost distribuită în cadrul planului nr. 8 și nici un alt plan nu a fost prezentat creditorilor spre aprobare cu privire la această sumă. De asemenea, la punctul 4 din raport, lichidatorul arată că s-au efectuat cheltuieli de procedură până în acest moment de 299.564,42 lei, încadrând-o în prevederile art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Așadar, urma ca suma disponibilă de 439.944,35 lei să fie distribuită în temeiul ordinii prevăzute de următoarele puncte ale art. 123 din lege. În contradictoriu cu aceasta, în planul de distribuire nr. 8 lichidatorul împarte încă odată suma de 439.944,35 lei în cheltuieli în sumă de 224.418,35 lei în temeiul art. 123 pct. 1 din lege și sume cuvenite creditorilor garantați, 215,526 lei. Prin urmare, lichidatorul nu a respectat dispozițiile art. 122 din lege, neevidențiind în raport toate cheltuielile legate de procedură, inclusiv onorariile și remunerația lichidatorilor, tocmai pentru inducerea în eroare. Susținerile judecătorului sindic cum că contestatoarea nu a contestat modul în care s-au făcut plățile ci doar a solicitat ca din fondurile încasate să-i fie și ei distribuite sume în calitate de creditor garantat și creditor bugetar nu prezintă relevanță câtă vreme acesta, în temeiul rolului său activ, este chemat să verifice respectarea prevederilor legale în materie și nu să se pronunțe cu privire la acestea doar în urma unei sesizări a vreunui creditor în acest sens. În calitate de președinte al comitetului creditorilor, recurenta solicită modificarea sentinței în sensul ca suma de 30.967,39 lei să fie distribuită creditorilor.
De asemenea, solicită ca nici lichidatorului General Consult să nu-i fie acordat onorariul de succes întrucât adunarea generală a creditorilor a aprobat ca remunerația sa să fie conform art. 7 din nr. 1186/2006 iar creanța bugetară reprezintă un procent considerabil, până în prezent nerecuperându-se vreo sumă în contul acesteia. Conform dispozițiilor de mai sus, onorariul de succes se acordă din sumele obținute în urma valorificării bunurilor iar în perioada în care acest lichidator a administrat procedura, nu a făcut nici o valorificare de bunuri.
Recurenta mai arată că a solicitat ca din fondurile încasate să-i fie și ei distribuite sume în calitate de creditor garantat și creditor bugetar în temeiul art. 121 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 care prevede că un creditor cu creanță garantată participă la orice distribuire de sume urmând ca acestea să fie scăzute din cele care i s-ar cuveni în urma valorificării bunului supus garanției sale. Prin urmare, orice creditor poate primi un procent din valorificarea garanței altui creditor cu prioritar față de al său, singura condiție fiind cea de mai sus, diferența urmând a fi primită de creditorul de întâi ca cărei garanție a fost valorificată. Vânzarea bunurilor în cadrul procedurii este o oportunitate și tocmai de aceea legiuitorul a introdus acest alineat 3 tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor creditorilor garantați. Se mai arată că în calitate de creditor bugetar, în temeiul art. 136 alin. 3 și art. 154 din Codul d e procedură fiscală a instituit sechestru în data de 17.01.2006 asupra imobilelor debitoarei. Conform art. 154 alin. 6 din OG. nr. 92/2003 acesta are valoarea unei ipoteci legale iar lichidatorul nu a ținut cont de prevederile art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 dispunând ca distribuirea să se facă în temeiul art. 121 alin. 1 și art. 123 din lege. Pentru aceste motive se consideră îndreptățit să participe la distribuirea de sume.
În calitate de președinte al comitetului creditorilor, față de valoarea mare a cheltuielilor de procedură, 563.725,42 lei, apreciază că se impune refacerea de către lichidator a raportului de cheltuieli cu precizarea numărului fiecărei facturi în parte, obiectul fiecărei plăți, a numelui fiecărui distribuitor, însoțite de copia documentelor justificative ale fiecărei plăți, precum. Solicită de asemenea ca lichidatorul să depună documente justificative privind dobânda oferită de bancă prin depozitarea sumelor obținute din valorificarea bunurilor.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Astfel, cu privire la o pretinsă eroare materială referitoare la data pronunțării sentinței atacate, din examinarea acesteia Curtea constată că susținerea este nefondată, sentința fiind pronunțată la data de 23.12.2008. Același aspect rezultă și din minuta acesteia de la fila 270 vol. VIII al dosarului.
Apoi, conform art. 316 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs. Potrivit dispozițiilor art. 294 Cod procedură civilă,în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi.În speță, se constată că recurenta formulează cereri noi care nu au făcut obiectul cererii în primă instanță. Criticile recurentei în contestația formulată (fila 216-221 dosar vol. VIII) au vizat strict următoarele solicitări:
- neacordarea onorariilor de succes foștilor lichidatori judiciari;
- refacerea planului în sensul de a se distribui către creditori suma de 40.000,57 lei reținută în contul colector;
- participarea sa la distribuirea întregii sume recuperate în cadrul procedurii insolvenței debitoarei proporțional cu procentul de 43,62% pe care îl deține din totalul creanțelor înscrise în tabel.
Așadar, tot ce excede cadrului procesual impus prin contestație, urmează a nu mai fi analizate de către instanța de recurs, acestea fiind considerate cereri noi, inadmisibile în calea de atac. Intră în această categorie: criticile aduse Raportului de cheltuieli cu obligarea lichidatorului la refacerea acestuia și justificarea fiecărei plăți, obligarea lichidatorului să depună documente justificative pentru dobânda bancară aferentă sumelor obținute din valorificarea activelor debitoarei de la data obținerii lor și până la distribuire, refacerea planului de distribuire nr. 8 și distribuirea către creditori a sumei de 30.967,39 lei. Pe de altă parte, trebuie observat faptul că recurenta formulează toate aceste cereri noi nu în nume propriu în calitatea sa de creditor ci în cea de președinte al comitetului creditorilor, aspect care, din nou contravine dispozițiilor art. 316 raportat la art. 294 Cod procedură civilă. Totodată, se remarcă și faptul că această calitate de "președinte al comitetului creditorilor" nu-i conferă recurentei mai multe drepturi decât are comitetul creditorilor iar de vreme ce nu există o împuternicire a acestuia cu privire la cererile formulate, cu atât mai mult ele apar ca inadmisibile. Nici măcar examinarea recursului prin prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, nu permit trecerea peste dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă, cu excluderea primului grad de jurisdicție.
Pentru aceste considerente, Curtea va examina legalitatea și temeinicia hotărârii atacate doar cu privire la ceea ce a format obiectul contestație formulată de recurentă.
Astfel, lichidatorul a depus la grefa instanței Raportul privind cheltuielile și planul de distribuire nr. 8 la data de 26.11.2008. La acestea au fost anexate situația tuturor plăților efectuate pe parcursul derulării procedurii (filele 195-209).
Contrar susținerilor recurentei, în raport lichidatorul a făcut mențiuni cu privire la faptul că, în afara sumei reprezentând cheltuielile de procedură, pentru activitatea depusă celor trei lichidatori nu le-a fost achitată nici o sumă de bani. Nu este vorba deci de nici o inducere în eroare, nici a creditorilor și nici a judecătorului sindic, fiind respectate dispozițiile art. 122 din Legea nr. 85/2006, iar faptul că în raport lichidatorul nu a cuantificat efectiv suma de bani cuvenită celor 3 lichidatori pentru activitatea depusă, nu prezintă relevanță. Cu privire la suma de 339.307,07 lei, se constată că aceasta este simplă divagație a recurentei întrucât, dintr-un simplu calcul matematic rezultă clar că suma care a fost obținută în urma valorificării activelor debitoarei este aceeași cu toate sumele din plan și cheltuielile aferente procedurii (299.564,42 cheltuieli de procedură + 224.418, 35 lei onorariile fixe și de succes ale celor 3 lichidatori + 40.000,57 lei cheltuieli viitoare reținute în contul colector + 215.526 lei reprezentând suma distribuită.251,42 lei).
Solicitarea creditoarei de a se dispune ca întreaga sumă rezultată din valorificarea activelor este superfluă întrucât, atât din raport cât și din planul de distribuire nr. 8, rezultă că întreaga sumă a fost supusă distribuirii, cu respectarea dispozițiilor art. 122 și 123 din lege, mai puțin suma de 40.000,57 lei cheltuieli de procedură viitoare reținute în contul colector.
În altă ordine de idei, art. 121 prevede clar modul în care sunt distribuite sumele obținute din valorificarea unor active grevate de garanții în favoarea creditorilor. Astfel, se dispune că (1)fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel, vor fi distribuite in urmatoarea ordine:
1. taxe, timbre si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 si 24;
2. creantele creditorilor garantati, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel, precum si cheltuielile.
(2) In cazul in care sumele realizate din vanzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata in intregime a respectivelor creante garantate, creditorii vor avea, pentru diferenta, creante chirografare care vor veni in concurs cu cele cuprinse in categoria corespunzatoare, potrivit naturii lor, prevazute la art. 123, si vor fi supuse dispozitiilor art. 41. Daca dupa plata sumelor prevazute la alin. (1) rezulta o diferenta in plus, aceasta va fi depusa, prin grija lichidatorului, in contul averii debitorului.
(3) Un creditor cu creanta garantata este indreptatit sa participe la orice distribuire de suma facuta inaintea vanzarii bunului supus garantiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scazute din cele pe care creditorul ar fi indreptatit sa le primeasca ulterior din pretul obtinut prin vanzarea bunului supus garantiei sale, daca aceasta este necesara pentru a impiedica un astfel de creditor sa primeasca mai mult decat ar fi primit daca bunul supus garantiei sale ar fi fost vandut anterior distribuirii.
În acest sens, se constată că, cu rea credință, creditoarea invocă doar dispozițiile alin. 3 din acest articol făcând abstracție de reglementările din alineatele precedente. Totodată trebuie precizat că participarea la orice distribuire sume făcute înaintea vânzarea bunului supus garanției, nu presupune ca această distribuire să se facă cu încălcarea ordinii de distribuire impuse de art. 123 din lege. Faptul că această creditoare este înscrisă în tabelul creditorilor atât ca și creditor garantat cât și ca creditor bugetar, nu-i conferă mai multe drepturi decât cele prevăzute de lege. Ca și creditor bugetar, creditoarea participă la distribuire după îndestularea creditorilor din categoriile superioare, respectiv creditorii garantați. În cadrul acestei categorii, așa cum a reținut și judecătorul sindic recurenta are instituită o ipotecă de 2, după ipoteca de 1 BCR, fiind aplicabile dispozițiile art. 1778-1779 cod civil privind rangul ipotecilor și rangul de prioritate. Cum creditorul ipotecar de 1 nu a fost îndestulat, este evident că recurentei nu i se cuvine nici o suma de bani. Faptul că are instituit un sechestru asupra bunurilor imobile ale debitoarei nu este de natură a înfrânge dispozițiile legale ce reglementează ordinea de plată la distribuire.
Cu privire criticile referitoare la acordarea onorariului de succes către fostul lichidator General Consult, trebuie făcute următoarele precizări:
Planul de distribuire împreună cu raportul de cheltuieli a fost prezentat în adunarea creditorilor din 21.11.2008, ocazie cu care a fost contestat doar onorariul fostului lichidator Consult. De altfel, inclusiv în mandatul dat reprezentantului său la această adunare (filele 178-180, se fac referiri doar la acest aspect. Pe de altă parte, decontul lichidatorului General Consult (fila 184 vol. V) a fost aprobat de judecătorul sindic prin încheierea din 25.04.2007 iar creditoarea, prezentă la acel termen, nu a înțeles să-l conteste în vreun fel. De precizat că această încheiere nu a fost atacată de recurentă. Suma cuvenită acestui fost lichidator nu constituie un câștig necuvenit cu atât mai mult cu cât, din actele și lucrările dosarului rezultă că până la data înlocuirii sale lichidatorul a desfășurat o activitate laborioasă în cadrul procedurii. Pe de altă parte, îndreptățită a formula contestație sub acest aspect este creditoarea BCR întrucât ei i s-ar fi cuvenit suma în cazul în care nu ar fi fost acordată fostului lichidator, recurenta nejustificând nici un interes practic prin aceste critici.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază recursul creditoarei BANK ca fiind nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Banca de Export - Import a României A - B, împotriva sentinței comerciale nr. 2483/26.11.2008, pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./25.05.2009
Jud.fond. R
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|